Practica relevanta Judecatoria Buftea trimestrul II 2008
1. Sentinta civila nr. 1055/2008.
La data de 29 iulie 2007 pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a V-a civila a fost înregistrata sub nr. 1451/2004 actiunea reclamantei Cooperativa de Consum V, împotriva pârâtilor Primaria Orasului V, Prefectura Judetului Ilfov, si VVG, solicitând sa se constate nulitatea partiala a dispozitiei nr. 427/2004 emisa în baza Legii nr. 10/2001, ce are ca obiect restituirea în natura a imobilului situat în orasul Voluntari, sos. Afumati nr. 72, judetul Ilfov.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca detine imobilul din str. Buzias nr. 1, parte integranta din imobilul ce face obiectul dispozitiei nr. 417/2004, în temeiul art. 187 din Legea nr. 109/1996, privind organizarea si functionarea cooperatiei de consum si credit. Pâna la intrarea în vigoare a acestei legi, reclamanta a folosit acest imobil în baza urmatoarelor acte: autorizatia de înfiintare si functionare nr. 5260/10.08.1983, eliberata de Consiliul Popular al comunei Voluntari, adresa nr. 12080/24.07.1989, prin care se aviza favorabil realizarea unei brutarii, procesul verbal de împrumut între CPUN Voluntari si Cooperativa V, planurile de situatie întocmite de biroul cadastru din cadrul Primariei V, procesele verbale precum si declaratiile de impunere anuale.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 109/1999, Codul Civil si Legea nr. 29/1990.
Prin întâmpinarea formulata la data de 07.09.2004, pârâta Primaria orasului V a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, motivat de faptul ca aceasta nu poseda acte autentice de proprietate, neputându-si dovedi calitatea de proprietar. Pe fond, a solicitat sa se constate ca dispozitia a fost emisa cu respectarea legislatiei în vigoare.
Prin întâmpinarea formulata la data de 17.09.2003, pârâtul VVG a solicitat respingerea actiunii reclamantei, aratând ca prin dispozitia nr. 417/2004 i-a fost restituit imobilul din comuna V, cu respectarea disp. art. 7, art. 9 si 52din legea nr. 10/2001.
La data de 4 martie 2005 s-a pronuntat, de catre Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a civila, sentinta civila nr. 163 prin care s-a respins exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantei, iar pe fond s-a respins actiunea reclamantei, ca neîntemeiata.
Sentinta civila nr. 163 a fost schimbata în tot prin pronuntarea deciziei civile nr. 548/20 noiembrie 2006 de catre Curtea de Apel Bucuresti sectia a IV-a civila în dosarul nr. 19859/2/2005, ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamanta, instanta de apel admitând actiunea si constatând nulitatea partiala a dispozitie atacate, cu privire la imobilul identificat prin raportul de expertiza efectuat în cauza.
Decizia civila 548 a fost atacata cu recurs de catre pârâtii Primaria V si VVG, recursurile fiind admise de Înalta Curte de Casatia si Justitie – Sectia civila si de proprietate intelectuala, prin pronuntarea deciziei civile nr. 3237/20 aprilie 2007.
Instanta suprema a casat decizia nr. 548 si sentinta civila nr. 163 a Tribunalului Bucuresti si a trimis cauza spre competenta solutionare Judecatoriei Buftea apreciind faptul ca prezenta cauza este de competenta judecatoriei în circumscriptia carei se gaseste nemiscatorul, motivat de faptul ca dispozitia face dovada proprietatii, reprezinta un titlul de proprietate asupra imobilului restituit, are forta probanta a unui înscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, dupa îndeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara.
În cauza au fost admise proba cu înscrisuri si un martor pentru reclamanta, dintre pârâti neprezentându-se decât Primaria V, la un singur termen fara a solicita probe în aparare.
Fata de probele administrate în cauza instanta retine ca prin dispozitia nr. 417/24.05.2004 emisa de Primarul comunei V, judetul Ilfov, s-a dispus restituirea imobilului situat în orasul V, judetul Ilfov, compus din teren în suprafata de 5.425 m.p. precum si constructiile si anexele gospodaresti aflate pe teren, identificate conform schitei anexe si documentatiei tehnice topografice nr. 20056/11.05.2004, catre pârâtul VV. Din raportul de expertiza întocmit de expert Popescu Ruxandra Crina rezulta ca terenul si constructiile din V, sunt incluse în terenul si constructiile restituite pârâtului VGh. V, conform dispozitiei nr. 417/2004.
Întrucât pe terenul restituit pârâtului VV se afla o serie de constructii edificate de reclamanta aceasta a promovat prezenta actiune.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesual active instanta constata ca reclamanta invoca un drept de proprietate asupra constructiilor situate la nr. 1 si la nr. 3-5 din str. B si un drept de folosinta asupra terenului de la aceleasi numere conform art. 187 din Legea nr. 109/1996. Având în vedere aspectul ca nulitatea absoluta partiala a unui act juridic, poate fi invocata de orice persoana care justifica un interes, care se pretinde a fi vatamata într-un drept recunoscut de lege, prin emiterea actului, iar reclamanta justifica un interes legitim în cererea formulata, urmeaza ca aceasta exceptie sa fie respinsa.
Cu privire la fondul cauzei instanta retine ca pârâta Primaria V, cel putin cu privire la constructiile edificate de reclamanta si la terenul pe care aceasta îl foloseste, nu se încadra in dispozitiile art. 21 al. 1 si 4 din Legea nr. 10/2001 in sensul ca aceasta nu era îndreptatita sa emita aceasta dispozitie de restituire in natura cu privire la aceste bunuri întrucât nu avea calitatea de unitate detinatoare.
Pe de alta parte, dispozitia de restituire este lovita de nulitate absoluta întrucât au fost încalcate dispozitiile art. 21 al. 5 din Legea nr. 10/2001, imobilul format din teren si constructii ce fac obiectul acestei dispozitii de restituire a fost înstrainat consiliului local al localitatii V.
Constructiile au fost edificate de reclamanta anterior anului 1990, respectiv înainte de intrarea in vigoare a Legii 50/1991.
Faptul edificarii acestor constructii pentru care reclamanta achita impozitele aferente si plata utilitatilor nu a fost contestat în prezenta cauza si nici nu s-a facut dovada edificarii lor ulterior anului 1991, pentru a atrage incidenta Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor, fapt invocat de judecatorul fondului.
Facând abstractie însa de natura drepturilor pe care reclamanta le poate revendica asupra acestor imobile (de administrare, folosinta sau proprietate), cu certitudine reiese din probele dosarului ca este detinator al acestora în sensul pe care Legea nr.10/2001 îl acorda acestei notiuni.
În aceasta situatie, emiterea unei dispozitii de restituire de catre Primarul orasului V pentru un imobil asupra caruia nu avea competenta sa decida, este nelegala, iar actul emis, nul, în masura depasirii limitelor de competenta aratate.
2. Sentinta civila nr. 1767 /1 aprilie 2008
La data de 9 ianuarie 2007 pe rolul Judecatoriei Buftea a fost înregistrata sub nr. 175/94/2007 actiunea prin care reclamantii AG, AM, FI, AM si SI au chemat în judecata pe pârâtele Comisia locala de aplicare a Legii 18/1991 com. B si Comisia judeteana de aplicare a Legii 18/1991 jud. Ilfov solicitând instantei ca, prin hotarârea judecatoreasca ce se va pronunta, sa se dispuna desfiintarea hotarârilor nr. 2070, 2071, 2072, 2073 si 2074/2006 emise de Comisia judeteana de aplicare a Legii 18/1991 jud. Ilfov, admiterea contestatiei formulate de reclamanti împotriva propunerii Comisia locala de aplicare a Legii 18/1991 com. B, admiterea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafata de 5000 mp situat în comuna B, ce a facut parte din mosia Preotesti Petresti, lotul 149, cuprins în actul autentificat la data de 11 mai 1945 si transcris în Registrul de Transcriptiuni si Inscriptiuni al Tribunalului Ilfov, Sectia Notariat în 1945.
În motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca au formulat în termen legal cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de teren anterior descrisa, cererea lor fiind, însa, respinsa, la propunerea pârâtei Comisia locala de aplicare a Legii 18/1991 com. B, prin hotarârile nr. 2070, 2071, 2072, 2073 si 2074/2006 emise de pârâta Comisia judeteana de aplicare a Legii 18/1991 jud. Ilfov.
La data de 26 martie 2007 Judecatoria Buftea a pronuntat Sentinta civila nr. 1423 prin care a respins plângerea reclamantilor sentinta ce a fost atacata cu recurs ce a fost admis de catre Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a civila prin Decizia civila nr. 987 din 11 iunie 2007, sentinta atacata fiind casata iar cauza trimisa spre rejudecare Judecatoriei Buftea unde cauza a fost înregistrata sub nr. 5609/94/2007 la data de 30 august 2007.
Dupa înregistrarea cauzei pe rolul Judecatoriei Buftea, în vedere rejudecarii, reclamantii nu au solicitat probe suplimentare si nu au depus vreun înscris, cu exceptia actelor de stare civila, cum ar fi fost normal, pentru a releva, cu certitudine, ceea ce instanta de control a indicat în decizia de casare, respectiv ca terenul ce face obiectul conventiei intervenita în anul 1945 se afla ori nu în patrimoniul Cooperativei Malul Rosu; daca se identifica ori nu ca facând parte din terenurile expropriate în anul 1943 terenul reclamant de petenti, ca societatea Cooperativa Malul Rosu, înfiintata în anul 1927, a achizitionat ea însasi terenuri în aceeasi zona. De asemenea, în temeiul art. 315 alin. din Codul de procedura civila, instanta fiind legata de cele stabilite în recurs nu a mai dispus efectuare unei noi expertize.
Analizând întregul material probatoriu administrat în cauza instanta retine ca reclamantii au solicitat în termenul legal prevazut de Legea 247/2005 reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafata de 5000 mp situat în comuna B, judetul Ilfov.
Reclamantii îsi întemeiaza pretentiile pe un înscris intitulat „conventiune" prin care Societatea Cooperativa Malul Rosu a atribuit autorului sau, la nivelul lunii mai 1945, în deplina proprietate si posesie un teren ce fusese anterior expropriat prin decizia nr.26/22.12.1943 a Curtii de Apel Bucuresti.
Terenul fusese expropriat în scopul construirii unui aeroport, obiectiv ce nu s-a mai înfaptuit ulterior.
Din actele dosarului nu rezulta daca si în ce masura fostii proprietari au fost despagubiti în vederea exproprierii, desi aceste probe ar fi putut fi utile fata de împrejurarea ca, la timpul respectiv, procedura presupunea consemnarea cuvenitelor sume de bani ulterior pronuntarii hotarârii judecatoresti.
Dupa aparitia Legii 18/1991, s-au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren, ca si pentru alte terenuri cu regim juridic identic si, în scopul solutionarii favorabile a acestor cereri, a fost emisa hotarârea nr. 195/1994 de Comisia Municipiului Bucuresti si Sectorului Agricol Ilfov si s-a validat anexa 19 întocmita de Comisia Locala Gruiu, prin care se propunea atribuire de teren fizic pentru aproximativ 232 de persoane suprafata totala fiind de 116 hectare.
Aceasta hotarâre a fost atacata cu plângere de Institutul de Cercetare si productie pentru Cresterea Bovinelor B si Institutul de Biologie si Nutritie Animala B, aceste institute având, în epoca, administrarea acestei suprafete de teren.
Prin sentinta civila 716/1994 a Curtii de Apel Bucuresti s-au respins ca nefondate cererile reclamantelor Institutul de Cercetare si productie pentru Cresterea Bovinelor B si Institutul de Biologie si Nutritie Animala B.
Prin decizia civila nr. 816/1995 a Curtii Supreme de Justitie, Sectia de Contencios Administrativ a fost admis recursul reclamantelor recurente si a fost desfiintata sentinta Curtii de Apel Bucuresti iar, pe fond, s-a admis actiunea reclamantelor si s-a anulat hotarârea atacata.
În considerentele deciziei se arata, în esenta, ca terenul nu poate fi restituit întrucât, potrivit art. 34 alin.2 Legea 18/1991 - varianta ei initiala, desigur, în vigoare la data deciziei - terenul la care se refera hotarârea nr. 195 a intrat în patrimoniul statului prin expropriere, ca urmare a Deciziei nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a V-a si a Decretului Legea 1952/1943 si ca nefiind folosit pentru realizarea aeroportului ce urma sa se construiasca, a fost folosit în agricultura, Legea nr. 18/1991, gasindu-l în administrarea celor doua unitati Institutul de Cercetare si productie pentru Cresterea Bovinelor B si Institutul de Biologie si Nutritie Animala B. Aflându-se astfel, în mod legal, în administrarea celor doua institute de cercetare, terenurile ce fac obiectul hotarârii 195 au dobândit calitatea de bunuri proprietate publica în sensul art. 4 si 5 din Legea nr. 18/1991, inalienabile, în conformitate cu art. 135 alin. 6 din Legea fundamentala a tarii. (paginile 6 si 7 ale Deciziei civile nr. 816 – filele 46-47 dosar 175/94/2007).
Instanta suprema mai retine ca la dosar sunt dovezi din care rezulta ca terenul a fost expropriat pentru utilitate publica, prin Decizia nr. 26/1943 a Curtii de Apel Bucuresti, fara a exista o dovada ca, ulterior, ca urmare a neexecutarii obiectivului de utilitate publica (aeroportul), fostul proprietar, Institutul National al Cooperatiei, ar fi cerut cu procedura prevazuta de legea exproprierii pentru utilitate publica, retrocedarea, procedura ce ar fi facut necesara obtinerea unei hotarâri judecatoresti, singura în masura a demonstra ca terenul nu este expropriat, dovada absolut necesara, fata de faptul ca Legea nr. 18/1991 prevede expres ca dispozitiile ei nu se aplica terenurilor expropriate.
De asemenea, se mai arata ca terenul expropriat, în temeiul Legii nr. 187/1945 nu putea fi folosit pentru a împroprietari persoane în cadrul reformei agrare.
Se mai motiveaza ca terenul a fost expropriat prin decizia Curtii de Apel din 1943, ca nu a facut obiectul vreunei cooperativizari, ca acele conventiuni de care se prevaleaza persoanele ce au solicitat reconstituirea nu puteau avea efect translativ.
Dupa aparitia Legii 247/2005 persoanele fizice au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate - pe vechile amplasamente - asupra acestor terenuri. Prin hotarâri cu continut identic Comisia Judeteana Ilfov a respins aceste cereri cu motivarea ca reclamantii nu prezinta acte autentice, conventiunile de care se prevaleaza nefiind încheiate cu respectarea legii autentificarii actelor din 1885, ca nu se dovedeste preluarea de catre stat, ca cererile reclamantilor au mai fost respinse prin decizia civila a C S J.
Instanta constata, în speta, ca nu se poate trece peste chestiunile dezlegate irevocabil de CSJ în 1995, chiar daca, formal, nu exista putere de lucru judecat iar decizia s-a pronuntat într-o perioada destul de neprielnica restituirilor proprietatilor.
Fara a exista putere de lucru judecat în sensul paralizarii prezentei actiuni printr-o eventuala asemenea exceptie, instanta constata însa ca, fie chiar pe cale incidentala, instanta suprema a analizat legalitatea actului pe care reclamantii îsi întemeiaza pretentiile, stabilind astfel:
„Atâta timp cât nu se face dovada iesirii legale a terenului de sub efectul exproprierii (n.n. exproprierea initiala, pentru construirea unui aeroport), pretinsele drepturi, rezultând, pentru cei ce se considera fosti proprietari ai terenurilor, din anumite conventii ale lor ori ale autorilor lor cu Cooperativa Malu Rosu din comuna Gruiu, neputând duce la concluzia ca respectivii au stapânit terenul în litigiu cu titlu de proprietari, ele [conventiile] nefiind titluri de proprietate si, pe cale de consecinta, ca ar avea dreptul de a li se recunoaste dreptul de proprietate pe acel teren, conform Legii 18/1991."
Dupa cum se poate observa, chestiunea de a sti daca si în ce masura conventiunile încheiate cu Cooperativa Malu Rosu reprezinta titluri de proprietate a fost analizata si stabilita în mod irevocabil de instanta noastra suprema care dezvolta, în cuprinsul hotarârii aratate, motivele pentru care terenul nu putea intra legal în proprietatea autorilor reclamantilor.
Pe de alta parte reclamantii nu au facut vreo dovada în sensul celor aratate de decizia de casare sau ca statutul juridic al terenului, apartinând domeniului public, cum a aratat Curtea Suprema de Justitie, s-a schimbat
Potrivit adagiului res iudicata pro veritate habetur instanta nu poate decât sa constate ca reclamantii nu pot avea calitate de persoana îndreptatita la reconstituire, câta vreme Curtea Suprema de Justitie a stabilit deja ca titlul de care se prevaleaza reclamantii nu poate avea caracter constitutiv ori translativ de drepturi reale.
3. Încheiere interlocutorie în dosarul 7353/94/2007
Prin cererea înregistrata la data de 13.11.2007 pe rolul Judecatoriei Buftea sub nr. 7353/94/2007, reclamanta SSD a chemat în judecata pe pârâtul DI, solicitând instantei, ca prin hotarârea ce o va pronunta, sa constate calitatea de bun propriu a imobilului situat în intravilanul comunei V, format din teren si constructie (P+1), precum si a bunurilor mobile ce se gasesc în acest imobil, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea actiunii se arata ca atât înainte de casatorie cât si la începutul acesteia, partile au locuit într-o garsoniera apartinând reclamantei iar la nasterea fiicei lor, parintii reclamantei în dorinta de a oferi conditii optime de trai copiilor au oferit un ajutor sub forma unui împrumut în valoare de 110.000 Euro, nerambursat nici pâna în prezent, pentru contractarea imobilului mai sus aratat, fara ca pârâtul sa aiba vreo contributie financiara.
Reclamanta a precizat ca, în timpul casatoriei a avut un loc de munca stabil cu o retributie considerabila iar bunurile mobile canapea din piele (3 piese), biblioteca Mobexpert, 3 covoare Mobexpert, TV Sony, pat cu doua dulapuri Mobexpert, mobila copil Neoset ( pat + dulap), pat+ dulap Neoset, mobila bucatarie au fost cumparate de parintii sai sub forma de cadou oferite cu ocazia botezului fiicei partilor.
Pârâtul-reclamant DI, a formulat cerere reconventionala prin care acesta a solicitat sa se constate cota de contributie egala la dobandirea bunurilor comune si partajarea acestora.
Reclamanta-pârâta a formulat întâmpinare împotriva cererii reconventionale prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiate.
În aceeasi sedinta publica a formulat cerere de interventie in interesul reclamantei-pârâte, tatal acesteia, SS.
În motivarea in fapt a cererii, intervenientul a aratat ca dobandirea imobilului de catre soti a fost posibila numai datorita ajutorului facut de el in favoarea fiicei si nepoatei lor, pentru a oferi un confort sporit acestora deoarece pârâtul nu avea capacitatea necesara sa le ofere acest confort într-un timp relativ scurt.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin contractul de executie constructie cu plata în rate nr. 144/25.11.2003 încheiat între S.C. Impact S.A si DI si SSD a fost edificata pe terenul mai sus-mentionat constructia locuinta (P+1) în baza autorizatiei de construire nr. 389/15.09.2003 si proces verbal de recptie la terminarea lucrarilor nr. 389 din 30.07.2004.
Potrivit art. 30 alin.1 C.fam. bunurile comune dobândite în timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale sotilor. Astfel, în temeiul prezumtiei relative de comunitate instituita de lege, oricare bun dobândit în timpul casatoriei de oricare dintre soti se considera comun, daca nu se face dovada faptului ca este propriu, respectiv ca se încadreaza într-una dintre categoriile prevazute de art.31 C.fam. Astfel, în temeiul prezumtiei relative de comunitate instituite de catre legiuitor, oricare bun dobândit în timpul casatoriei de oricare dintre soti, se considera comun, câta vreme nu se face dovada ca este propriu, respectiv ca se încadreaza într-una din categoriile prevazute de art.31 C.fam..
Având în vedere ca imobilul sus-mentionat a fost dobândit în data de 18.10.2004 de catre parti iar constructia la data de 25.11.2003, în timpul casatoriei încheiate la data de 06.09.2003, acest imobil are calitatea de bun comun si se include în masa partajabila.
Instanta a retinut aceasta situatie deoarece imobilele cu plata în rate sunt considerate bunuri comune si devin proprietatea comuna a sotilor daca data încheierii contractului de vanzare-cumparare este situata în timpul casatoriei partilor.
Totodata instanta retine ca în cauza de fata atat contractele de vanzare-cumparare, cat si ratele au fost achitate în timpul casatoriei partilor, ultima rata fiind achitata la data de 20.12.2004, astfel încat nu se pune problema calificarii calitatii bunurilor de a fi comune sau proprii.
În ceea ce priveste sustinerea reclamantei ca aceste bunuri sunt bunuri proprii deoarece au fost dobandite cu banii oferiti de parintii sai iar o parte din valoarea de înlocuire a garsonierei proprietate personala a sa, detinuta anterior casatoriei cu paratul, instanta le va respinge pentru urmatoarele considerente:
Din contractul de vanzare-cumparare nr.2976/25.11.2004 autentificat de BNP Margarit Musat reiese ca SS, intervenientul accesoriu, împreuna cu sotia acestuia SL a înstrainat dreptul de proprietate asupra unui teren si constructie în intravilanul localtatii Campina contra unei sume de 5.000.000.000 ROL.
Totodata instanta retine ca acest lucru nu este relevant în cauza, avand in vedere chitantele prin care intervenientul SS a împrumutat celor doi soti suma de 110.000 Euro, care desi nu poarta data certa au fost recunoscute de catre parat.
De asemenea, instanta retine ca paratul a recunoscut in cadrul interogatoriului la intrebarea nr. 3 ca pentru achitarea unor rate au folosit banii imprumutati de la parintii reclamantei în cuantum de 110.000 Euro, dar acest aspect nu este de natura sa modifice natura regimului matrimonial al sotilor si sa schimbe calitatea bunului dobandit, din bun comun în bun propriu.
Instanta retine ca nu sunt aplicabile în cauza dispozitiile art. 31 Cod fam., deoarece contractul de împrumut nu este echivalent cu donatia sau mostenirea, fiind vorba despre o obligatie contractata împreuna de fostii soti, fiind o datorie comuna a fostilor soti în cond prev. de art. 32 Cod fam.
Astfel, instanta retine ca intervenientul accesoriu detine o creanta împotriva fostilor soti, putand-o valorifica prin actiune separata, prin care acestia sa fie obligati la restituirea împrumutului, dupa ce instanta va determina data acestuia si data obligatiei de restituire, nefiind determinata în contract nicio data la care suma împrumutata sa fie restituita la scadenta.
Din contractul de vanzare-cumparare nr.306/23.02.2005 autentificat de BNP Aron Florentina reiese ca reclamanta a înstranat catre sora sa SAS o garsoniera situata în Bucuresti, Calea Calarasilor nr. 311, bl. 71, sc. 3, et.2, sector 3, contra unei sume de 23.000 Euro.
Însa instanta retine ca acest contract de vanzare-cumparare a fost încheiat dupa data cand partile au achitat ultima rata din contractul cu plata în rate a bunurilor dobandite ( 20.12.2004), astfel ca afirmatia reclamantei care nu se coroboreaza cu alte mijloace de proba, ca o parte din rate au fost achitate cu suma obtinuta din înstrainarea acestui imobil nu poate fi primita de instanta.
Astfel, încat avand în vedere prezumtia de comunitate, potrivit careia orice bun dobandit în timpul casatoriei este bun comun, cata vreme nu s-a facut dovada ca este bun propriu, instanta retine ca bunurile comune nu trebuiesc dovedite, ci doar bunurile proprii în cond prev. de art. 5 alin.1 din Decretul nr. 32/1954, prin orice mijloc de proba.
Aceeasi este situatia si în privinta bunurilor mobile, reclamanta care a afirmat ca aceste bunuri au fost donate de parintii sai, nu a reusit sa rastoarne prezumtia de comunitate, în cond. prev. de art. 1169 Cod civ. ?i art. 129 Cod proc. Civ, precum si art. 5 alin.1 din Decretul nr. 32/1954, astfel ca si acestea vor fi supuse regimului comunitatii devalmase a sotilor.
4. Sentinta civila nr. 2075/2008
SC N I SRL a chemat în judecata pe intimata SC H GROUP INC solicitând ca, prin hotarârea judecatoreasca ce se va pronunta, sa se dispuna anularea formelor de executare emise în dosarul de executare numarul 88/2006 al BEJ Ichim Viorel prin care s-a dispus înfiintarea popririi asupra conturilor bancare ale contestatoarei pâna la concurenta sumei de 71.102 Euro la care se adauga cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal din 03.08.2006, suspendarea executarii silite pâna la solutionarea contestatiei, cu cheltuieli de judecata.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 20.09.2002 între contestatoarea SC N I SRL în calitate de utilizator si intimata SC H GROUP INC în calitate de locator a fost încheiat contractul de leasing financiar nr. 103/HG/2002 pentru achizitionarea în sistem de leasing a doua autotrenuri marca Man, o semiremorca marca Hoffman si o semiremorca marca Neville Charrold.
Perioada de derulare a contractului a fost de 3 ani, începând cu data de 25.09.2002 si pâna la data de 25.09.2005, valoarea contractului fiind conform art. 7 din contract de 131713 Euro formata din 12 rate capital în valoare de 82000 Euro, valoare reziduala de 20500 Euro, prima de asigurare de 12300 Euro, dobânda de 16.913 Euro la care se adauga taxa de operare în cuantum de 5125 Euro, deci rezultând o suma totala de 136.838 Euro, astfel cum reiese din graficul de plata esalonat care face parte integranta din contractul de leasing.
Din dispozitiile de plata, chitante care se coroboreaza cu raportul de expertiza si cu raspunsul intimatei la interogatoriu la întrebarea nr. 3 , reiese ca au fost achitate de contestatoare cu titlu de plati în baza contracului de leasing suma de 136.838 Euro, suma stabilita prin contract ca fiind contravaloarea vehiculelor care fac obiectul contractului de leasing.
La data de 12.07.2006 intimata s-a adresat executorului judecatoresc pentru punerea în executare silita a contractului de leasing nr. 103/HG/2002 care s-a adresat instantei pentru învestirea cu formula executorie a contractului si apoi pentru încuviintarea executarii silite iar prin încheierea din 31.07.2006 pronuntata de Judecatoria Buftea în dosarul nr. 546/2006 a fost încuviintata executarea silita.
În baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing executorul judecatoresc a emis procesul verbal din 03.08.2006 prin care a stabilit cheltielile de executare în cuantum de 11503 lei si a emis adresa de înfiintare a propririi conturilor contestatoarei pentru suma de 71.102 Euro la care se adauga cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal din 03.08.2006.
Totodata, instanta retine ca potrivit art. 8 din OG nr. 51/1997 modificata prin Legea nr. 287/2006 privitoare la operatiunile de leasing si societatile de leasing, contractele de leasing, precum si garantiile reale si personale, constituite în scopul garantarii obligatiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii si se pot pune în executare fara a mai fi necesara investirea sa cu formula executorie.
Însa instanta retine ca aceste modificari legislative au intervenit la data de 13.08.2006, deci ulterior declansarii procedurii silite în prezenta cauza, astfel încât se aplica legea în vigoare le momentul începerii executarii silite.
Potrivit alin. 3 al art. 399 Cod procedura civ. se prevede ca în cazul în care executarea silita se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca în contestatia la executare aparari de fond împotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede în acest scop o alta cale de atac.
În acest sens instanta retine ca art. 8 din OG nr. 51/1997 prevedea anterior modificarilor intervenite prin Legea nr. 287/2006 ca, contractul de leasing constituie titlu executoriu, ca utilizatorul nu preda bunul la sfârsitul perioadei de leasing, daca nu a formulat optiunea cumpararii bunului sau a prelungirii contractului si în cazul rezilierii contractului din vina exclusiva a utilizatorului.
Intimata prin apararile de fond invoca faptul ca datorita pactului comisoriu expres stipulat în contract, acesta a fost rezolvit de drept din culpa utilizatorului care a efectuat platile cu întârziere si datoraeza astfel penalitati de întârziere, astfel ca acest contract de leasing constituia titlu executoriu.
Potrivit art. 9 alin.5 din contractul de leasing nr. 103/HG/2002, neplata la scadenta a ratei datorate atrage dupa sine plata de penalitati de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere, pâna la plata integrala a acesteia.
Conform înscrisuilor depuse la dosar care se coroboreaza cu raportul de expertiza întocmit de expertul contabil Alexe Ionelia, contestatoarea a achitat cu întârziere ratele din contract, datorând penalitati în cuantum de 72.279,21 Euro.
Conform art. 15 din contractul de leasing rezilierea contractului se produce pentru neplata la timp de o luna a ratei datorate iar rezilierea din culpa utilizatorului se produce de drept si în mod automat, fara nicio alta punere în întârziere.
Dispozitiile contractuale se completeaza cu dispozitiile legale, chiar daca partile nu au facut referire expresa la acestea, deoarece în temeiul art. 970 C.Civ., instanta retine urmatorul aspect: conventiile “obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa”.
Astfel art. 15 din OG nr. 51/1997 prevede ca în cazul în care utilizatorul nu executa obligatia de plata a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat sa restituie bunul, sa plateasca ratele scadente, cu daune interese, daca în contract nu se prevede altfel.
Asadar, instanta retine ca partile au stipulat în contract un pact comisoriu de ultim grad, fara a mai fi necesara punerea în întârziere a debitorului, contractul desfiintându-se de drept si neconditionat, de îndata ce utilizatorul nu si-a executat obligatia de plata.
Totodata, instanta retine ca, desi partile au stipulat în contract un pact comisoriu de ultim grad, singurul în drept a aprecia daca este cazul sa se aplice rezilierea este creditorul obligatiei , adica locatorul-finantator, înscrierea în contract a unui pact comisoriu expres neînlaturând facultatea acestuia de a cere executarea silita a contractului si de a nu se ajunge la reziliere.
Conform art. 17 alin.2 din contract în cazul rezilierii contractului de leasing din culpa utilizatorului acesta are obligatia de a restitui locatorului vehiculul în cauza în timp de 2 zile de la data notificarii iar conform art. 16 din contract la sfârsitul perioadei de leasing pentru care s-a încheiat contractul de leasing, utilizatorul, daca s-au respectat toate prevederile si conditiile contractului, va avea dreptul de a achizitiona vehiculul, în deplina si exclusiva proprietate, la valoarea reziduala mentionata în contract, aspect mentionat si în art. 1 din OG nr. 51/1997.
Din înscrisurile depuse la dosar care se coroboreaza si cu raspunsul intimatei la interogatoriu rezulta ca vehiculele ce fac obiectul contractului de leasing nr. 103/HG/2002 au fost achizitionate la finele perioadei de leasing pe numele contestatoarei, aceasta devenind proprietara lor.
Din interpretarea dispozitiilor contractuale care se interpreateaza unele prin altele, instanta retine ca intimata nu a înteles sa invoce pactul comisoriu expres si nu a notificat contestatoarea despre rezilierea contractului, ci a înteles sa finalizeze contractul prin trecerea vehiculelor în proprietatea utilizatorului, admitând implicit ca acesta a executat toate prevederile si conditiile contractului.
Fata de aceste considerente, având în vedere ca rezilierea nu s-a produs din vina contestatoarei, conform dispozitiilor în vigoare la momentul punerii în executare a contractului de leasing, acesta nu îndeplinea conditiile de a fi titlu executoriu, astfel ca instanta în mod gresit a încuviintat începerea executarii silite.
Mai mult decât atât, chiar daca am trece peste calitatea de titlu executoriu a contractului de leasing la data începerii executarii silite, instanta retine ca, în conditiile în care intimata a înteles sa finalizeze contractul prin trecerea vehiculelor în proprietatea utilizatorului, admitând implicit ca acesta a executat toate prevederile si conditiile contractului conform art. 16 din contract prin plata sumei datorate în cuantum de 136.838 Euro, aceasta neînvocând exceptia de neexecutare a contractului sau nesolicitând rezilierea acestuia si restituirea vehiculelor în termen de 2 zile de la notificare, a renuntat implicit si la penalitatile de întârziere, astfel ca acestea sunt nedatorate.
Astfel ca apararile de fond ale contestatorului sintetizate în sintagma ca datoria nu exista, deoarece sumele datorate intimatei au fost achitate în conditiile convenite între parti, sunt întemeiate.
30 iunie 3008 Nicolae Prepellita
judecator