Prin sentinta civila nr. 999/02.09.2008 pronuntata de catre Tribunalul Galati, s-a admis în parte actiunea formulata de contestatorul V.S. în contradictoriu cu intimata S.C. A SRL Sibiu.
S-a anulat decizia de desfacere disciplinara a contractului de munca nr. 66516/04.02.2008 emisa de intimata, si s-a dispus reintegrarea contestatorului în functia detinuta anterior concedierii.
A fost obligata intimata catre contestator la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, calculate de la data desfacerii disciplinare a contractului de munca si pâna la data reintegrarii efective.
A fost obligata intimata catre contestator la plata diferentelor de diurna calculate la nivelul minim conform H.G. nr. 518/1995 pentru perioada delegarii în strainatate în intervalul aprilie 2005-2008, la plata sumei de 3528 lei retinuta cu titlu de penalizari, la plata concediilor de odihna aferente anilor 2006-2007, la plata concediului medical aferent perioadei 01.02.2008-29.02.2008, precum si la plata sumei de 1333,10 lei cheltuieli de judecata.
S-au respins celelalte pretentii ca nefondate.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin contestatia formulata si înregistrata sub nr. 1208/121/06.03.2008 pe rolul Tribunalului Galati, contestatorul V.S. a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. A S.R.L. SIBIU anularea deciziei nr. 66516/04.02.2008 privind sanctionarea contestatorului cu desfacerea disciplinara a contractului de munca, reîncadrarea în munca pe postul detinut anterior concedierii si obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente, plata diferentelor de diurna calculate la nivelul minim conform H.G. nr. 518/1995, plata concediilor de odihna pentru anii 2006-2007, plata sumei de 3528 lei retinuta cu titlul de penalizari, plata concediului medical aferent perioadei 01.02.2008 - 29.02.2008, plata bonurilor de masa, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
Motivându-si în fapt contestatia a aratat ca a fost angajat al unitatii intimate în functia de sef de agentie, fiind trimis periodic în delegatii în afara tarii.
A învederat ca deoarece s-a îmbolnavit grav din cauza programului de lucru si a conditiilor de munca si de cazare a fost nevoit sa revina în tara si la data de 01.02.2008 a fost internat în spital.
A mai aratat ca desi intimata a cunoscut situatia sa, în data de 04.02.2008 i-a fost desfacut în mod nelegal contractul de munca încalcându-se prevederile art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
În sustinerea contestatiei a depus la dosar o serie de acte si înscrisuri.
Intimata nu a formulat întâmpinare depunând la dosar o serie de acte.
Prin dispozitia nr. 66516/04.02.2008 emisa de intimata s-a dispus desfacerea ea disciplinara a contractului de munca al contestatorului art. 61 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
Decizia contestata a fost emisa pe data de 04.02.2008 data la care contestatorul se afla în incapacitate temporara de munca iar potrivit disp. art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii.
Astfel instanta a retinut ca intimata în mod nelegal a procedat la desfacerea contractului de munca al contestatorului în perioada incapacitatii temporare de munca, motiv pentru care a dispus reintegrarea în functia detinuta anterior si plata drepturilor salariale pâna la data reintegrarii efective.
Referitor la capatul de cerere privind plata diferentelor de diurna calculata la nivelul minim conform H.G. nr. 518/1995 pentru perioada delegarii în strainatate, instanta a retinut ca potrivit disp. art. 45 lit. b teza finala din CCM unic la nivel national 2007 - 2010, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la institutiile publice.
În speta, intimata acorda contestatorului o diurna la un nivel inferior celui stabilit prin art. 45 lit. b din CCM unic la nivel national 2007-2010, motiv pentru care instanta a obligat intimata sa plateasca diferenta dintre diurna primita si diurna la minim conform H.G. nr. 518/1995.
În ce priveste restituirea sumei de 3528 lei retinuta cu titlul de penalizari, instanta a retinut ca, potrivit disp. art. 164 din Codul muncii, nici o retinere din salariu nu poate fi efectuata decât daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, intimata nefacând dovada ca retinerile au fost efectuate în baza unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.
De asemenea, intimata nu a facut dovada platii catre contestator a contravalorii concediilor de odihna pe anii 2006-2007, precum si a indemnizatiei pentru concediul medical aferent perioadei 01.02.2008 - 29.02.2008.
În ce priveste acordarea tichetelor de masa, instanta a retinut ca nu s-a facut dovada de catre contestator ca intimata acorda tichetele de masa, motiv pentru care a respins ca nefondat acest capat de cerere.
Fata de aceste considerente, instanta a admis în parte actiunea formulata de contestatorul V.S.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs intimata S.C. A SRL Sibiu, considerând-o nelegala si netemeinica.
În motivarea recursului a aratat ca:
1. Instanta de fond a pronuntat hotarârea cu încalcarea disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 nefiind indicate motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei cum si cele pentru care s-au înlaturat sustinerile partilor, fiind acordat altceva decât s-a solicitat, în sensul ca a obligat-o la plata unor drepturi salariale indexate, majorate si reactualizate fara a se mentiona si cuantumul acestor drepturi, desi reclamantul precizase sumele pe care le solicita.
2. Instanta de fond nu a analizat toata situatia de fapt. Astfel, contestatorul nu a depus nici o plângere sau sesizare sau informare timp de trei ani din care sa rezulte ca are probleme de sanatate sau ca este în imposibilitate de a respecta sarcinile de serviciu. În conditiile în care angajatorul nu a avut cunostinta de problemele medicale ale salariatului, era normal ca acesta sa fie cercetat disciplinar pentru lipsa nejustificata de la serviciu si pentru predarea gestiunii unei alte persoane. Contestatorul nu a fost internat în spital în perioada mentionata în actele medicale ci a fost prezent la domiciliu, acesta prezentându-se la locul de munca de unde a luat cunostinta de decizie si a doua zi a refuzat primirea corespondentei.
Decizia ca perioada 31.01.2008-05.03.2008 sa fie considerata concediu fara plata a fost luata dupa ce în discutia din data de 25.02.2008, i s-a comunicat contestatorului ca societatea este în imposibilitate de a plati concediile medicale din cauza unor vicii de forma si fond.
3. A precizat recurenta motivul pentru care nu a luat în calcul certificatul medical nr. 8997087 acordat la data de 11.02.2008, indicând vicii de forma ale acestuia : necompletarea corespunzatoare a rubricii descrise la art. 21 din Ordinul nr. 233/2006 care dispune ca, în cazul concediului medical acordat pentru internarea în spital se bara cu o linie termenul „Ambulatoriu”; s-au încalcat disp. art. 18 alin. 1 din Ordinul 60/2006 în sensul ca a fost acordat si eliberat la o alta data decât data externarii. De asemenea, nu este corect nici certificatul medical nr. 8997309/15.02.2008 întrucât nu a fost emis de medicul de familie, nu are viza medicului de medicina muncii si a fost emis fara ca intimatul sa prezinte adeverinta.
4. În ceea ce priveste acordarea diurnei externe, a aratat ca art. 1, art. 2 si 16 din H.G. nr. 518/1995 privesc în mod special misiunile cu caracter temporar si institutiile fata de care se acorda drepturile în conditiile reglementate de art. 5 si 7 din hotarâre iar norma cuprinsa în art. 17 are doar caracter de recomandare pentru ceilalti agenti economici, situatie în care se regaseste si recurenta. Drepturile salariale fac obiectul negocierii directe între angajat si angajator, fiind prevazute în contractul colectiv de munca si în contractul individual de munca.
În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 261, 299-316 C.pr. civila.
A depus la dosar practica judiciara, cartea de munca a contestatorului si alte înscrisuri care se regasesc si la dosarul de fond.
Intimatul contestator V.S. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei primei instante ca fiind legala si temeinica. A depus la dosar practica judiciara.
Prin decizia civila nr. 124/R/30.01.2009 a Curtii de Apel Galati a fost admis recursul declarat de pârâta SC A SRL, cu sediul în Sibiu împotriva sentintei civile nr. 999/02.09.2008 pronuntata de Tribunalul Galati.
A fost modificata în parte sentinta civila nr. 999/02.09.2008 a Tribunalului Galati în sensul ca:
A fost înlaturata mentiunea privind obligarea intimatei catre contestator la plata diferentelor de diurna calculate la nivelul minim conform H.G. nr. 518/1995 pentru perioada delegarii în strainatate în intervalul aprilie 2005 – 2008.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei civile recurate.
Au fost avute în vedere urmatoarele considerente:
Primul motiv de recurs nu poate fi retinut întrucât prima instanta a indicat toate argumentele pe care le-a avut în vedere la pronuntarea hotarârii inclusiv temeiurile de drept. Astfel, a precizat ca, potrivit disp. art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca stabilita prin certificat medical, acesta fiind motivul pentru care s-a constatat ca decizia de concediere este nelegala iar restabilirea situatiei anterioare este prevazuta de art. 78 din Codul muncii.
De asemenea, a indicat prima instanta faptul ca este aplicabila H.G. nr. 518/1995 în ceea ce priveste diurna.
S-a aratat ca restituirea sumei de 3528 lei retinuta cu titlu de penalizari este întemeiata potrivit art. 164 din Codul muncii.
Fata de cele aratate, se constata ca hotarârea respecta prevederile art. 261 Cod procedura civila.
Referitor la faptul ca nu s-a indicat cuantumul sumei datorate, Curtea arata ca acesta nu poate constitui un motiv de recurs, întrucât creanta, asa cum a fost stabilita de prima instanta, este determinabila chiar daca nu determinata. Ceea ce sustine recurenta este doar o problema de executare si nu motiv de nelegalitate sau netemeinicie a unei sentinte. Sustinerea intimatei ca s-a acordat altceva decât s-a solicitat este lipsita de interes întrucât cel care ar fi putut emite critici cu privire la acest aspect nu putea fi decât reclamantul însa acesta nu a declarat recurs.
Nici al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.
Astfel, din biletul de iesire din spital eliberat la data de 08.02.2008 rezulta ca intimatul contestator a fost internat în spital în perioada 01-08.02.2008 iar din certificatele de concediu medical nr. 8997087 si 89970309 rezulta, de asemenea, ca intimatul se afla în concediu medical de la data de 01.02.2008-29.02.2008.
Textul art. 60 litera a din Codul muncii este clar si lipsit de echivoc: nu se poate fi dispusa concedierea unui salariat pe durata incapacitatii temporare de munca.
Fata de dispozitiile legale, situatia de fapt scoasa în evidenta de catre recurenta nu schimba cu nimic cele retinute de instanta de fond si nici nu poate duce la alta solutie decât anularea deciziei de concediere emisa cu nerespectarea disp. art. 60 lit. a din Codul muncii.
Faptul ca unitatea recurenta a aprobat concediu fara plata în perioada 31.01.2008-05.03.2008 nu afecteaza dreptul contestatorului la concediul medical întrucât concediul fara plata si concediul medical sunt notiuni distincte, reglementate diferit. Pe perioada concediului medical se suspenda contractul individual de munca, de drept, potrivit disp. art. 50 lit. b din Codul muncii. În aceste conditii, concediul fara plata nu antameaza perioada concediului pentru incapacitate temporara de munca perioada pentru care se plateste o indemnizatie din fondul de asigurari sociale si nu din patrimoniul angajatorului. Deci, concediul medical primeaza, contrar sustinerilor recurentei.
Nici al treilea motiv de recurs nu este considerat ca întemeiat.
Faptul ca nu s-a barat cu o linie termenul de „Ambulatoriu” în conditiile în care intimatul a fost internat în spital nu este relevant în cauza întrucât intimatul nu a fost internat pe întreaga perioada mentionata în certificatul de concediu medical ci doar în perioada 01-08.02.2008. Acesta este si motivul pentru care certificatul medical a fost eliberat la o data ulterioara datei externarii, întrucât intimatul a beneficiat de concediu medical nu doar pe perioada internarii ci si ulterior acesteia astfel ca nu au fost încalcate prevederile art. 18 alin. 1 din Ordinul nr. 60/2006.
Si în ceea ce priveste al doilea certificat medical, nr. 8997909, se poate observa ca este vizat de catre medicul de familie.
Oricum, instanta nu retine ca fondata afirmatia recurentei în sensul ca nu poate plati indemnizatia de concediu medical pentru vicii de forma ale certificatelor de concediu medical, oricare ar fi acestea. Recurenta face doar afirmatia ca ar fi restituit contestatorului certificatele în vederea completarii corecte a acestora însa nu face nici o dovada în acest sens. Atât timp cât responsabilitatea de a completa corect certificatele medical revine, potrivit legii, medicului, nu se poate lua dreptul salariatului de a beneficia de indemnizatia de concediu medical pentru o culpa care nu îi apartine. Unitatea, în cazul în care ar fi constatat vicii de forma si erori în completare, trebuia sa comunice aceste aspecte contestatorului salariat, în baza principiului informarii, pentru ca acesta sa le poata prezenta medicului ce le-a eliberat în vederea rectificarii. Simplul refuz la plata indemnizatiei nu duce la concluzia ca unitatea a fost de buna-credinta.
Nu este lipsit de relevanta nici faptul ca, la dosarul de fond, recurenta nu si-a facut nici un fel de aparari, nefiind prezenta decât la ultimul termen de judecata când a pus concluzii, precizând doar ca societatea nu are cum sa plateasca drepturile derivate din concediul medical însa fara sa indice si motivele, fara sa depuna întâmpinare, fara sa propuna nici o proba astfel ca prima instanta a analizat corect situatia de fapt asa cum a fost retinuta din probele administrate.
Nici în recurs recurenta nu a depus înscrisuri din care sa rezulte ca a informat salariatul despre erorile strecurate în certificate si acesta ar fi refuzat sa le remedieze. Dimpotriva, din adresa nr. 618223/30.10.2008 rezulta ca însasi unitatea s-a adresat compartimentului „Contabilitate”, solicitând sa se plateasca contestatorului indemnizatia de concediu medical pe perioada 01.02.-29.02.2008. Simple sustineri nedovedite nu au consecinte juridice, potrivit disp. art. 1161 din Codul civil.
Faptul ca revendicarile salariatului nu au fost aduse la cunostinta societatii înainte de anulare deciziei de desfacere a contractului de munca nu schimba solutia instantei de fond, acesta neavând nici o obligatie legala de a încunostiinta anterior pe angajator de eventuale revendicari salariale.
Al patrulea motiv de recurs este apreciat însa ca întemeiat de catre Curte.
Într-adevar, conform contractului colectiv de munca la nivel national, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la institutiile publice, în speta, H.G. nr. 518/1995.
Deci, textul din contractul colectiv de munca la nivel national are caracterul unei norme de trimitere la actul normativ mentionat mai sus, pe deplin aplicabil în cauza.
Însa, instanta de fond nu a observat disp. art. 17 alin. din Hotarârea de Guvern care precizeaza ca se recomanda agentilor economici, altii decât cei prevazuti la art. 16 alin. (1), precum si fundatiilor, asociatiilor si altora asemenea, sa aplice în mod corespunzator prevederile prezentei hotarâri.
Deci, norma este facultativa si nu imperativa astfel ca, în mod corect recurenta a platit contestatorului drepturile de diurna la nivel negociat din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, sustinerile acesteia fiind astfel corecte.
Practica altor instante depusa la dosar de nu poate obliga instanta a da o solutie identica întrucât nu reprezinta izvor de drept iar Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin hotarârea pronuntata la data de 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României, a precizat faptul ca, divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura, consecinta inerenta a oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond având autoritate supra competentei lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradictii ale jurisprudentei revine instantei supreme.
Titlu: Plata compensatorie
Cuprins pe materii: Dreptul muncii
Legislatie relevanta: art. 969, 977 Cod civil
Rezumat: Acordarea platilor compensatorii se realizeaza potrivit ofertei angajatorului însusita de catre salariat la momentul disponibilizarii.
Hotarârea:
Prin sentinta civila nr. 924/13.08.2008 Tribunalul Galati a admis în parte actiunea promovata de reclamanta P.A. în contradictoriu cu pârâta SC A.M. GALATI SA .
A fost obligata pârâta sa achite reclamantei suma de 1010,5 lei cu titlu de plati compensatorii aferente lunii ianuarie 2008 si apoi câte 2021 lei lunar pâna în luna octombrie 2008 inclusiv, actualizate la rata inflatiei cu începere de la data pronuntarii si pâna la data platii efective.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea formulata si înregistrata la Tribunalul Galati sub nr. 4497/121/2008 reclamanta P.A. a solicitat obligarea pârâtei SC „A.M.” Galati la plata drepturilor salariale restante în suma de 2021 lei începând cu data de 15.ian.2008 la zi.
În fapt a sustinut ca a fost angajata la SC „A.M.” Galati pâna la data de 1.11.2007 când a acceptat o disponibilizare voluntara, sens în care s-a emis decizia nr. 95913. La data respectiva disponibilizarea s-a efectuat pe baza unei scheme de plecari voluntare aprobata de conducerea unitatii prin care în functie de vechimea în unitate se acordau un numar de salarii compensatorii. Desi potrivit schemei de disponibilizare urma sa primeasca 12 salarii compensatorii pâna la data pensionarii, cu începere din luna ianuarie 2008 pârâta nu i-a mai efectuat aceste plati cu motivarea ca îndeplineste conditiile de pensionare. În luna ianuarie 2008 pârâta a efectuat o plata partiala a primit doar suma de 1010,5 lei cu titlu de salariu compensatoriu. Considera ca este prejudiciata prin modul în care unitatea angajatoare interpreteaza clauzele disponibilizarii voluntare, deoarece dreptul la pensie nu este o obligatie, motiv pentru care a promovat prezenta cerere.
În sustinerea actiunii a solicitat proba cu acte.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea actiunii cu motivarea ca reclamanta îndeplineste conditiile pentru pensie la limita de vârsta si fata de clauzele disponibilizarii colective nu mai are dreptul sa încaseze salarii compensatorii.
Desi reclamanta îndeplineste conditiile de pensionare pentru limita de vârsta,se constata ca acesta este totusi îndreptatita sa primeasca salariile compensatorii în continuare, pentru urmatoarele motive:
Schema de plecari voluntare din 12.06.2007 nu poarta stampila unitatii angajatoare si contine clauze îndoielnice care nu pot fi interpretate decât în favoarea reclamantei ca parte contractanta subordonata pârâtei în raportul de munca.
Astfel angajatii cu o vechime în munca de peste 15 ani dar care nu îndeplinesc conditiile de pensionare beneficiaza potrivit schemei de disponibilizare voluntara de un numar de 12 salarii compensatorii, iar angajatii care au vechime de peste 15 ani si îndeplinesc conditiile de pensionare în urmatoarele 12 luni de la data depunerii cererii de disponibilizare, vor primi salarii compensatorii pâna la data pensionarii.
Pârâta nu a dovedit ca aceasta clauza de disponibilizare voluntara (pentru cei care îndeplinesc conditiile de pensionare în 12 luni de la data depunerii cererii) a fost clar si neechivoc negociata cu salariatii care au acceptat disponibilizarea astfel încât sa se poata stabili dincolo de orice îndoiala care a fost motivatia pentru care reclamanta a acceptat disponibilizarea deoarece dreptul la pensie este un drept fundamental si nu o obligatie astfel cum prevede Legea 19/2000.
Fiind vorba de o disponibilizare voluntara partile erau libere sa negocieze si sa prevada acordarea salariilor compensatorii chiar si dupa îndeplinirea conditiilor de pensionare ca un stimulent pentru angajati si pentru a preveni pierderi în patrimoniul angajatorului. Pe de alta parte nu poate fi ignorat faptul ca pârâta beneficiaza de consiliere juridica specializata si putea si chiar avea obligatia sa insereze în planul de disponibilizare clauze exprese si neinterpretabile. Ar fi inechitabil pentru reclamanta sa beneficieze de un regim de protectie sub nivelul salariatilor care se afla în situatii similare (cu vechime de peste 15 ani dar mai mica decât aceasta si care nu îndeplinesc conditiile de pensionare în 12 luni de la data depunerii cererii de disponibilizare).
În conditiile mai sus expuse s-a retinut ca pârâta nu a explicitat si nu a diferentiat la momentul disponibilizarii între data nasterii dreptului la pensie si data exercitarii acestui drept. În consecinta aceste dubii cu privire la momentul pâna la care se datoreaza venitul de completare profita reclamantei. Ca urmare are dreptul la salarii compensatorii cu începere din luna noiembrie 2007, data disponibilizarii voluntare si pâna în noiembrie 2008 inclusiv, adica timp de 12 luni, în suma de 2021 lei lunar. În luna ianuarie 2008 a primit doar 1010,5 lei si ca urmare are dreptul la diferenta de 1010,5 lei.
Pentru considerentele mai sus mentionate, potrivit art. 969,977 si urm. C.civ. în ref. la art. 39 lit. j Codul muncii s-a constatat ca actiunea este fondata în parte, motiv pentru care a admis-o în limita sumei solicitata de reclamanta.
S-a dispus actualizarea sumelor acordate prin prezenta hotarâre, pentru a asigura o reala si efectiva despagubire.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs pârâta SC A.M. Galati S.A. considerând-o nelegala si netemeinica.
În motivarea recursului a aratat ca:
În primul rând a aratat ca instanta de fond nu a precizat si alte norme de drept material în justificarea solutiei date si este evident ca disp. art. 969, 977 si urmatoarele din Codul civil si art. 39 lit. j din Codul Muncii sunt motive straine de natura pricinii, acest fapt echivalând cu o nemotivare a sentintei recurate.
În al doilea rând, instanta de fond a interpretat în mod gresit natura si întelesul a cestui act juridic subliniindu-i natura dintre un act unilateral al angajatorului într-o conventie care trebuia negociata cu salariatii si caruia ar fi trebuit sa-i fie aplicabile disp. art. 969, 977 Cod Civil.
În al treilea rând, hotarârea este lipsita de temei legal întrucât nu se întemeiaza pe nici o norma juridica de drept material care sa poata constitui premiza majora a solutiei pronuntate în cauza.
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 7 si 9 si 3041 Cod procedura civila.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea hotarârii recurate în sensul respingerii actiunii formulata de reclamanta, ca nefondata.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
În ceea ce priveste prima sustinere în sensul ca hotarârea cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii, se observa ca din chiar argumentarea acestui motiv rezulta o situatie contrara celei invocate, deoarece chiar recurenta recunoaste ca acordul exprimat pentru încetarea raporturilor de munca a avut la baza oferta concretizata în asa numita ,,schema de plecari voluntare” este evident ca disp. art. 969 si 977 Cod civil devin aplicabile.
De asemenea, în prezenta cauza nu are relevanta faptul daca reclamanta beneficiaza sau nu de pensie pentru limita de vârsta deoarece are peste 15 ani vechime si se încadreaza în cea de-a patra rubrica a tabelului.
A retine o alta solutie echivaleaza cu privarea salariatilor de drepturile lor prin intermediul unor manevre frauduloase, stiut fiind ca în situatia în care au avut loc disponibilizari masive prin lege,recurenta a fost obligata la plata de venituri în completare care erau acordate concomitent cu pensia pentru limita de vârsta.
Manevra frauduloasa consta în împrejurarea ca le-au fost înmânate salariatilor înscrisuri de o valoare juridica îndoielnica, cu clauze neclare care lasa loc de interpretare. Aceasta interpretare trebuie realizata în favoarea reclamantei deoarece citind înscrisul, ea a gasit o rubrica ce-i era aplicabila si acesta a fost motivul determinant pentru solicitarea de a se retrage din activitate.
Prin decizia civila nr. 172/R/02.02.2009 a Curtii de Apel Galati a fost admis recursul declarat de pârâta A.M. GALATI S.A. împotriva sentintei civile nr. 924/13.08.2008 pronuntata de Tribunalul Galati în dosarul nr. 4497/121/2008.
A fost modificata în tot sentinta civila nr. 924/13.08.2008 a Tribunalului Galati si în rejudecare:
A fost respinsa actiunea formulata de reclamanta P.A. în contradictoriu cu pârâta A.M. GALATI S.A., ca nefondata.
Au fost avute în vedere urmatoarele considerente:
Astfel, prin schema de plecari voluntare, angajatorul a oferit salariatilor care înceteaza voluntar activitatea, bonusuri si plati compensatorii, reclamanta-intimata încadrându-se în categoria salariatilor carde îndeplineau conditiile de pensionare în termen de 12 luni de la data depunerii cererii de retragere, situatie în care plata sumelor compensatorii lunare se face pâna la data pensionarii.
Prin cererea din data de 12.10.2007 reclamanta a solicitat retragerea voluntara din activitate în temeiul disp. art. 55 lit. b din Codul Muncii si acordarea drepturilor prevazute în schema de plecari voluntare oferite de unitate.
Intimata-reclamanta nu a contestat oferta de plecari voluntare ci a afirmat doar ca nu s-a pensionat si prin urmare reclamanta a înteles clar clauzele din schema de plecari voluntare contrar sustinerilor instantei de fond.
Nici prin concluziile scrise depuse la dosar de aparatorul reclamantei nu a contestat continutul clauzelor din schema de plecari voluntare si prin acceptarea ofertei a înteles ca se încadreaza în ultimul aliniat urmând sa primeasca plati compensatorii pâna la data pensionarii.
Mai mult, oferta de plecari voluntare a fost adusa la cunostinta salariatilor conform procesului verbal încheiat la data de 12.10.2007, proces verbal care nu a fost declarat fals.
Cu atât mai mult, prin cererea adresata angajatorului la data de 21.01.2008 (filele 18,19 si 29 - dosar fond) intimata nu invoca faptul ca nu a înteles clauzele din oferta pe care a acceptat-o, ci a invocat motive externe raporturilor de munca.
Sustinerile reclamantei din actiune au fost combatute de catre recurenta cu înscrisul depus în recurs respectiv decizia nr.1-216845/16.02.2008 privind acordarea pensiei pentru munca depusa si limita de vârsta din care rezulta ca drepturile de pensie au fost stabilite începând cu data de 14.01.2008 si corect recurenta a sistat plata platilor compensatorii începând cu aceasta data.
Desi argumentele instantei nu se regasesc în motivarea în fapt a actiunii si nici nu au fost puse în discutia partilor,acestea nu au suport legal.
De fapt, schema de plecari voluntare este un act unilateral al angajatorului, o oferta facuta de angajat salariatilor sai în anumite conditii pe care angajatul le accepta sau nu fara sa se negocieze nici una din conditiile prevazute .
Dimpotriva, instanta de fond nu a avut în vedere disp. art. 37 din Codul Muncii care prevede expres cazurile când se aplica principiul negocierii si anume, în cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca.
Retinerea disp. art. 969 si 977 Cod civil care se refera la conventii si a disp. art. 39 lit. j Codul Muncii care se refera la protectia salariatilor în caz de concediere, sunt motive straine de natura pricinii ceea ce echivaleaza practic cu nemotivarea hotarârii.
De asemenea, instanta de fond interpretând gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al acestuia, schimbându-i natura dintre un act unilateral al angajatorului într-o conventie care trebuie negociata cu salariatul si caruia ar fi trebuit sa-i fie aplicabile disp. art. 969 si 977 Codul civil.
Asadar, oferta de plecari voluntare nu cuprinde nici o clauza neîndoielnica si nu se pune problema unei inechitati între salariat asa cum a retinut prima instanta.
Intentia angajatorului nefiind cea de a cumula pensia cu platile compensatorii contrar a ceea ce a sustinut prima instanta.
Hotarârea instantei de fond este criticabila si sub aspectul ca se refera la aspecte care tin de organizarea interna a societatii si face recomandari cu privire la modul de întocmire a conventiilor între parti,desi în situatia ofertei de plecari voluntare nu se negociaza nici una dintre clauze.