Abuz de încredere. Schimbarea încadrarii juridice în infractiunea de înselaciune. Consideratii.
Primirea în detentie a unei sume de bani de la victima printr-un consimtamânt viciat al acesteia, cauzat de mijloace de inducere în eroare, respectiv achitarea contravalorii marfii cumparate de la un tert, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, prevazuta de art.215 alin.1 Cod penal si nu a infractiunii de abuz de încredere, prevazuta de art. 213 Cod penal.
Sectia penala – Decizia penala nr. 520/09 octombrie 2008
Prin sentinta penala nr. 442/30.03.2007 a Judecatorie Alba, a fost condamnat inculpatul C.C. la 1000 lei amenda penala pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art.213 Cod penal cu aplicarea art. 37 litera b Cod penal.
Prima instanta a retinut în fapt ca la 25 martie 2002, inculpatul s-a oferit sa-i achizitioneze victimei o cantitate de BCA, sens în care s-au deplasat la depozitul societatii.
Inculpatul a primit de la victima suma de 4000000 lei ROL, destinate achitarii contravalorii marfii, suma cu care acesta a parasit incinta SC M. SA Deva fara a efectua plata.
Împotriva sentintei a declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Deva, aducându-i critici pentru nelegalitate sub aspectul încadrarii juridice a faptei retinute în sarcina inculpatului si care în opinia Parchetului constituie infractiunea de furt calificat, inculpatul neavând nici posesia si nici detentia bunului, ci doar un contact material asupra sumei de 400 lei RON remise de catre partea vatamata pentru a efectua plata cantitatii de BCA achizitionata de la SC M. SA Deva.
Prin decizia penala nr. 319/A/2007 pronuntata de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.864/221/2006 s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului Parchetului de pe lânga Judecatoria Deva, cu argumentatia ca prima instanta a dat o apreciere concreta probelor administrate si o interpretare judicioasa a exigentelor art.213 Cod penal.
Decizia Tribunalului Hunedoara a fost atacata cu recurs de catre Parchetul de pe lânga acesta instanta, pentru aceleasi considerente ca si cele expuse în apel.
Recursul este fondat în ceea ce priveste gresita încadrare a faptei.
Curtea retine ca inculpatul a prezentat ca adevarata fapta de a efectua o plata, folosind ca mijloc de inducere în eroare contactarea martorului SA, pe care l-a rugat sa transporte cantitatea de 3,6 mc BCA, precum si încarcarea materialului de constructie în autocamion desi acesta luase rezolutia infractionala de a-si însusi bani si a nu plati marfa, sens în care a parasit incinta societatii, ulterior sustragându-se urmaririi penale.
Mijloacele de inducere în eroare au prezentat o aparenta de veridicitate, victima crezând ca exista o deplina concordanta între plata contravalorii BCA si intentia inculpatului.
În speta nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de abuz de încredere, deoarece inculpatul a primit banii în detentie printr-un consimtamânt viciat al victimei cauzat de mijloace de inducere în eroare, respectiv afirmatia ca merge sa achite contravaloarea marfii si nici infractiunea de furt, deoarece inculpatul a luat banii din posesia victimei cu consimtamântul acesteia, dar prin crearea unei false reprezentari asupra realitatii , partea vatamata L.A. fiind indusa în eroare.
Recursul a fost admis, iar hotarârea instantei de fond si de apel casate, sub aspect penal a faptei cu consecinta schimbarii încadrarii juridice din infractiunea de abuz de încredere prevazuta de art.213 Cod penal în infractiunea prevazuta de art. 215 alin.1 Cod penal si a condamnarii inculpatului C.C. la 6 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de înselaciune.