Actiune în anulare delegatii avocati, cu despagubiri. Inadmisibilitatea actiunii
Delegatiile de asistenta juridica ale aparatorilor din oficiu ai inculpatilor, emise de barou, nu se constituie ca acte administrative, în sensul dat acestui termen de art. 2 alin. 1 lit. b) si c) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 367/CA din 10 iulie 2008
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iasi sub nr. 2477/99 din 14 mai 2007, reclamantul L.G. a chemat în judecata Uniunea Nationala a Barourilor din România, Baroul Iasi si pe avocatii M.I. si O.V., pentru faptul ca nu i s-a dat un raspuns corespunzator la petitia ce a fost înregistrata la Baroul Iasi sub nr. 33 din 13 martie 2007, solicitând totodata anularea delegatiilor emise într-un numar de 19 cauze, precum si plata de despagubiri în suma de 8.000.000.000 lei vechi.
Prin sentinta civila nr. 545/CA din 11 aprilie 2008, Tribunalul Iasi, admitând exceptia inadmisibilitatii actiunii, pusa în discutia contradictorie a partilor, din oficiu, de catre instanta de judecata, a respins actiunea formulata de reclamantul L.G. în contradictoriu cu pârâtii M.I., O.V., Uniunea Nationala a Barourilor din România si Baroul Iasi ca inadmisibila.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca delegatiile de asistenta juridica ale aparatorilor din oficiu, emise de Baroul Iasi, nu constituie acte administrative, în sensul dat acestui termen de art. 2 alin. 1 lit. b) si c) din Legea nr. 554/2004, astfel ca ele nu pot face obiectul controlului de legalitate în procedura contenciosului administrativ si ca, raportat la prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 1 din Codul de procedura civila, trebuie retinut caracterul inadmisibil al actiunii în contencios administrativ.
Curtea a respins recursurile introduse de reclamant împotriva încheierilor de sedinta din data de 18 ianuarie 2008 si respectiv din data de 8 februarie 2008 ca nefondate întrucât, pe de o parte, conform art. 282 alin. 2, coroborat cu art. 316 C.pr.civ., împotriva încheierilor premergatoare nu se putea face recurs decât odata cu fondul, iar pe de alta parte pentru ca prin hotarârile atacate judecatorul fondului nu a luat nici o masura privitoare sau în legatura cu fondul cauzei.
De altfel, art. 129 C.pr.civ., obliga judecatorul sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru stabilirea faptelor si aplicarea corecta a legii, el fiind în drept sa ceara partilor sa-si faca cunoscut punctul de vedere privitor la pricina dedusa judecatii si sa puna în dezbatere orice împrejurari de fapt sau de drept, chiar daca nu sunt mentionate în cerere sau în întâmpinare; chestiunea naturii juridice a actelor a caror anulare s-a solicitat prin actiune fiind una dintre acestea.
Prin punerea în discutie a acestei chestiuni, de care depindea solutia ce urma sa fie data în cauza, judecatorul fondului nu a influentat partile, nu s-a antepronuntat si nici nu a privat pe vreuna din parti de dreptul de a-si face cunoscut punctul de vedere, respectându-se principiul contradictorialitatii dezbaterilor si dreptul la aparare, motiv pentru care, prin încheierea din 08 februarie 2008, s-a si amânat judecata pricinii, tocmai pentru a se da posibilitatea aparatorului reclamantului sa puna concluzii cu privire la exceptia ridicata din oficiu de catre instanta.
Ca atare, constatând ca judecatorul fondului a actionat în limita competentelor sale si în exercitarea rolului sau activ, ca prin încheierile premergatoare atacate nu s-au dispus masuri concrete, ce tind spre dezlegarea pricinii, si ca cererile de recurs au fost introduse cu încalcarea dispozitiilor procedurale, Curtea, în temeiul art. 312 C.pr.civ., a respins ca nefondate cererile de recurs formulate de reclamantul L.G. împotriva încheierilor de sedinta din 18 ianuarie 2008 si din 08 februarie 2008, hotarâri pe care le-a mentinut.
În ceea ce priveste recursul introdus împotriva sentintei civile nr. 545/CA din 11 aprilie 2008, Curtea constata ca simpla mentiune ca „recursul este întemeiat si motivat conform art. 304 alin. 3 C.pr.civ.” nu satisface exigentele art. 3021 C.pr.civ., care obliga persoana ce face o cerere de recurs sa arate, sub sanctiunea nulitatii, „motivele de nelegalitate pe care se întemeiaza recursul si dezvoltarea lor”.
Curtea nu poate lua în considerare trimiterea pe care recurentul o face la art.304 pct. 3 C.pr.civ., atâta timp cât el însusi si-a formulat si sustinut actul de sesizare ca fiind o actiune de contencios administrativ, urmându-se procedura prevazuta de Legea nr. 554/2004, cât prin memorii succesive reclamantul a precizat ca se considera vatamat în drepturile sale prin nesolutionarea petitiilor adresate pârâtilor si cât, pe parcursul judecatii în fata instantei de fond, nu s-a ridicat si nu s-a solutionat vreo exceptie de necompetenta, care sa justifice cererea de control judiciar pe acest temei.
Întrucât, în principiu, unele dintre actele si faptele pârâtilor ar putea face obiectul controlului judiciar, în procedura contenciosului administrativ, tribunalul, ca prima instanta în materia contenciosului administrativ, era în drept sa verifice daca actele atacate se încadrau sau nu în categoria celor prevazute de Legea nr. 554/2004 si sa decida în consecinta, instanta fiind tinuta de limitele investirii sale si neavând obligatia sa stabileasca sau sa se dezinvesteasca în favoarea altei instante, în legatura cu alegatiile reclamantului, care sustine ca avocatii desemnati din oficiu sa-l reprezinte, în numeroasele cauze în care este implicat, ar lucra în contra intereselor sale, atâta timp cât acestia nu au fost chemati în judecata, iar cererea formulata nu întruneste conditiile elementare prevazute de art. 112 C.pr.civ.