Acţiune în obligarea consiliului local a recunoaşte realizarea unui schimb de terenuri între reclamant şi municipiul Iaşi. Inadmisibilitate

Dosar Nr. 395/CA (15.09.2008)

Actiune în obligarea consiliului local a recunoaste realizarea unui schimb de terenuri între reclamant si municipiul Iasi. Inadmisibilitate

În conditiile în care reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafete de teren mostenite de la autorii sai, în conditiile Legii nr. 18/1991 si ale Legii nr.1/2000, aceasta nu poate opune autoritatilor implicate în procedura reconstituirii dreptului sau de proprietate, dificultatile pe care le întâmpina în exploatarea proprietatii, grevata în mod incontestabil de servituti (respectiv imposibilitatea edificarii unei constructii datorita existentei retelelor de termoficare ce subtraverseaza terenul reconstituit).

Împrejurarea ca Primaria Iasi s-ar fi angajat a face demersuri pentru rezolvarea administrativa a situatiei reclamantei, nu poate avea ca efect obligarea structurii administrative deliberative – consiliul local – a decide în sensul aprobarii unui schimb de terenuri, raportat principiului autonomiei locale conferit de Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale.

Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 395/CA din 15 septembrie 2008

Prin sentinta civila nr.596/CA din 25 aprilie 2008, Tribunalul Iasi a respins cererea formulata de reclamanta P.Z. în contradictor cu pârâtul Consiliul Local Iasi.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca reclamanta a chemat în judecata pe pârât pentru a se dispune anularea H.C.L. nr.98 din 10 aprilie 2006, recunoasterea dreptului sau constând în realizarea unui schimb de terenuri, între proprietatea sa din Iasi, str. B. nr.39 si proprietatea pârâtului din Iasi, str. I., precum si obligarea acestuia din urma la repararea pagubei ce i-a fost cauzata prin angajarea cheltuielilor necesare perfectarii schimbului de terenuri.

S-a mai retinut ca, în baza deciziei nr.299 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Iasi si a certificatului de mostenitor nr.14 din 22 februarie 2005, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafata de 429 m.p. situat în Iasi, str. B. nr.39, ca ea este împiedicata, datorita existentei retelelor de termoficare ce subtraverseaza proprietatea, sa construiasca pe acest amplasament, ca, urmare demersurilor facute, Primaria, prin adresa nr.58058 din 5 septembrie 2005, i-a oferit, în schimbul terenului din str. B., un teren în str. I. si ca, chiar în situatia în care aceasta oferta ar fi reala, ea nu poate obliga Consiliul Local Iasi sa procedeze la aprobarea propunerii, în sensul indicat.

Verificând documentatia ce a stat la baza adoptarii H.C.L. nr.98 din 10 aprilie 2006, prima instanta retine ca motivul pentru care s-a respins proiectul de hotarâre privind apartenenta la domeniul privat al Municipiului Iasi a terenului în suprafata de 431,20 m.p. situat în str. I., precum si aprobarea unui schimb de terenuri între Consiliul Local Iasi si P.Z., îl reprezinta lipsa unor terenuri care sa permita rezolvarea a 2400 de cereri de retrocedare formulate în baza Legii nr.247/2005, în situatii în care terenurile revendicate nu pot fi înapoiate fostilor proprietari din motive obiective, ce impun punerea în posesie pe un alt amplasament, motiv apreciat ca fiind pertinent, în acord cu scopul urmarit de legiuitor prin Legea nr.247/2005, în conditiile în care nici un act normativ nu consacra obligatia consiliilor locale de a aproba schimburi de terenuri în situatii de genul celor în care se afla reclamanta.

Curtea a respins recursul promovat de reclamanta ca nefondat, sens în care a retinut urmatoarele:

Este necontestat faptul ca dreptul de proprietate la care reclamanta a acces prin mostenire a fost reconstituit, astfel cum rezulta din titlul de proprietate nr.186564 din 5 decembrie 2003, în baza Legii nr.18/1991 si a Legii nr.1/2000, precum si a Ordinului nr.398 din 22 august 2000 al Prefectului Judetului Iasi.

Întrucât nu s-a dovedit ca s-ar fi solicitat si respectiv s-ar fi admis anularea, modificarea ori completarea titlului de proprietate mentionat si nici ca s-ar fi formulat o noua cerere, în procedura consacrata de Legea nr.247/2005, reclamanta-recurenta nu mai poate invoca pentru sine beneficiul legii noi, sub nici un aspect; dreptul sau de proprietate considerându-se stabilit, prin reconstituire, în procedura prevazuta de Legea nr.18/1991 si Legea nr.1/2000, ea nemaiputând opune autoritatilor implicate în procedura reconstituirii dreptul de proprietate asupra terenurilor dificultatile întâmpinate în exploatarea proprietatii, grevata, în mod incontestabil, de servituti.

Ca atare, atâta timp cât reclamanta a acceptat reconstituirea proprietatii pentru terenul situat în Iasi, str. B. nr.39, iar dreptul astfel stabilit a intrat în circuitul civil, ea nu mai poate pretinde vreo încalcare ori vatamare a dreptului sau de catre autoritatile implicate în stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si cu atât mai putin vreo obligatie pentru terti, fie ca acestia sunt persoane fizice sau juridice ori autoritati ale administratiei publice locale, de a-i oferi un alt amplasament.

Ca atare, chiar daca Municipiul Iasi ar fi înscris în domeniul sau public sau privat terenul situat în str. I., cu ocazia inventarierii acestuia în procedura prevazuta de Legea nr.213/1998, acest fapt nu da, în nici o situatie si sub nici un motiv, dreptul unor persoane fizice sau juridice sa ceara obligarea proprietarului la acceptarea unui schimb de terenuri.

Dreptul de proprietate al Municipiului Iasi este garantat de art.44 alin.1 din Constitutia României, revizuita, la fel ca dreptul oricarei alte persoane, si ca atare el se bucura de toate prerogativele conferite de art.480 Cod civil, fara ca vreunei alte persoane sa-i fie recunoscut dreptul de a cere proprietarului sa savârseasca acte de dispozitie în contra vointei sale, vointa exercitata în cazul de fata prin Consiliul Local, în limita competentelor recunoscute acestuia de art.36 din Legea nr.215/2001.

Ca atare, atâta timp cât Consiliul Local este suveran în exercitarea atributelor conferite prin lege, bucurându-se de autonomie locala, Curtea constata ca în mod justificat prima instanta a retinut ca pârâtul nu poate fi obligat nici sa stabileasca apartenenta la domeniul privat al Municipiului Iasi a terenului în suprafata de 431,20 m.p. din str. I. si nici sa aprobe un schimb de terenuri cu reclamanta P.Z., întrucât aceste fapte ar echivala cu o încalcare a principiului autonomiei locale consacrat de art.120 din Constitutia României si care ar aduce atingere prerogativelor consacrate de art.480 Cod civil si art.44 din Constitutie.

Este adevarat ca, urmare demersurilor facute de reclamanta-recurenta, Primaria Iasi, prin adresa nr.58068 din 25 august 2005, sub semnatura viceprimarului Municipiului Iasi, s-a obligat sa faca demersuri în vederea rezolvarii situatiei relatate de reclamanta prin demersurile sale administrative, dar aceasta obligatie de diligenta nu se poate transforma într-o obligatie de rezultat, atâta timp cât nici o alta structura administrativa nu se poate obliga în numele si pentru autoritatea în drept a decide asupra schimbului de terenuri, care în cauza este Consiliul Local al Municipiului Iasi.

Faptul ca reclamanta-recurenta a facut cheltuieli în vederea sustinerii demersurilor facute de serviciile Primariei Iasi nu obliga pe pârât la plata vreunei despagubiri, întrucât petitionarul trebuie sa prevada ca autoritatea în drept a decide putea sa nu-si însuseasca propunerea structurilor organizatorice inferioare, atâta timp cât nici o dispozitie legala în vigoare nu recunoaste dreptul unei persoane de a cere din partea unei alte persoane adoptarea unui comportament ce ar reprezenta o micsorare a prerogativelor recunoscute proprietarilor, oricare ar fi ei, fiind riscul reclamantei de a se fi angajat în demersuri administrative ce nu aveau sanse depline de reusita, în conditiile în care este de notorietate publica imposibilitatea autoritatilor de a satisface cererile de retrocedare formulate în baza Legii nr.247/2005, norma sub a carei incidenta recurenta nu intra.