Actiune în revendicare promovata dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001. Aplicarea gresita a dispozitiilor art.480 Cod civil si a art. 1 din Protocolul nr.1 aditional la C.E.D.O. în favoarea reclamantului. Consecinte.
Actiunea în revendicare este nefondata contravenind art.480 Cod civil, art. 1 din Protocolul nr.1 aditional la C.E.D.O. si deciziei Înaltei Curtii de Casatie si Justitie pronuntate în solutionarea recursului în interesul legii din dosarul nr.60/2007 în conditiile în care, pe de o parte, hotarârea judecatoreasca prin care reclamantului i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului a fost solutionata ulterior datei la care s-a încheiat si întabulat contractul de vânzare cumparare al pârâtilor iar pe de alta parte validitatea contractului a fost confirmata ulterior în mod irevocabil prin hotarâri judecatoresti pronuntate în contradictoriu cu reclamantul.
Sectia civila – Decizia civila nr. 466/ 19 decembrie 2008
Prin actiunea civila înregistrata sub nr. 122/306/2005 la Judecatoria Sibiu, reclamantul D.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtii Statul Român, S.C. „U.” S.A., G.N., G.N. si Prefectura jud. Sibiu ca prin sentinta ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a adresei nr. 275/509/1964 si a încheierii nr. 256/1966 din CF 4602 Sibiu nr. top 2678/1/4/2 si 2678/1/5/1; sa se dispuna revenirea la situatia anterioara de carte funciara, respectiv reîntabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Sibiu în favoarea antecesoarei reclamantului, S.P.V.; sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumparare nr. 764/1997 si a încheierii nr. 1416/1997, a Ordinului Prefectului jud. Sibiu nr. 2005/1997 si a încheierii de întabulare nr. 13974/1997 si sa se dispuna revenirea la situatia anterioara de CF, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta nr. 720/2008 pronuntata de Judecatoria Sibiu în rejudecare a fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, a fost admisa exceptia autoritatii de lucru judecat raportat la petitul privind constatarea nulitatii absolute a adresei nr. 275/509/1964 si a încheierii de întabulare nr. 256/1966 din CF nr. 4602 Sibiu si în consecinta a dispus respingerea acestuia.
Deasemenea, s-a admis în parte actiunea formulata de reclamant si s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumparare nr. 1416/1997 a încheierii de întabulare nr. 1416/1997 din CF nr. 4602 Sibiu, a Ordinului nr. 2005/1995 emis de Institutia Prefectului jud. Sibiu cât si a încheierii de întabulare nr. 13974/1997 din CF nr. 4602 Sibiu.
Pârâtii G. au fost obligati sa lase în deplina proprietate si posesie reclamantului imobilul înscris în CF nr. 4602 Sibiu nr. top 2678/1/4/2, 2678/1/5/1.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a constatat ca sentinta civila nr. 4552/1997 pronuntata de Judecatoria Sibiu, ramasa irevocabila la 14.10.1997 prin care s-a constatat nulitatea absoluta a încheierii de întabulare nr. 256/1966 din CF nr. 4602 Sibiu nu a fost operata în cartea funciara motivat de faptul ca au intervenit modificari privind situatia juridica a terenului.
Cu toate ca imobilul mentionat facea obiectul litigiului solutionat prin sentinta indicata mai sus, Statul român a transmis dreptul de proprietate asupra acestuia catre pârâtii Gândila prin contractul de vânzare cumparare nr. 764/07.01.1997. S-a retinut ca potrivit principiului neretroactivitatii nulitatea nu produce efecte doar pentru viitor ci si pentru trecut astfel ca s-a apreciat ca se impune repunerea partilor în situatia anterioara. Fosta proprietara a imobilului în litigiu este considerata titulara dreptului de proprietate de la data dobândirii acestuia, si, în consecinta, Statul român a fost, la momentul încheierii contractului de vânzare cumparare nr. 764/1997 doar un aparent proprietar, acesta transmitând dreptul de proprietate asupra unui bun care nu-i apartinea.
Prima instanta a mai retinut si disp. art. 1 din Protocolul Aditional la CEDO cât si faptul ca Statul român a fost condamnat în cazurile Buttu si Bobescu, Rateanu, Krajcsovics si altii c/ România ca urmare a vânzarii unor imobile nationalizate catre chiriasi, imobile asupra carora s-a recunoscut fostilor proprietari un drept de proprietate, fara a le plati o justa despagubire.
A considerat instanta de fond ca titlul detinut de antecesoarea reclamantului si respectiv al acestuia, dobândit cu titlu de mostenire este mai caracterizat decât cel al pârâtilor G., primul provenind de la un proprietar, cel de-al doilea de la un aparent proprietar.
Fata de aceste considerente, instanta, în conformitate cu art. 948 Cod civ. a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumparare nr. 764/1997.
S-a constatat ca pârâtii G. nu pot beneficia de disp. Legii nr. 18/1991 referitoare la atribuirea în proprietate a suprafetei de 360 mp motiv pentru care s-a constatat nulitatea Ordinului nr. 2005/1995 emis de Institutia Prefectului jud. Sibiu iar în baza art. 34 pct. 1 si 36 din Legea nr. 7/1996 instanta a constatat nulitatea absoluta a încheierilor de întabulare nr. 1416/1997 si 13974/1997 din CF nr. 4602 Sibiu .
În conformitate cu disp. art. 480 Cod civil s-a dispus obligarea pârâtilor G. sa lase în deplina proprietate si posesie reclamantului imobilul în litigiu.
S-a facut, de asemenea, aplicarea art. 275 Cod procedura civila.
Prin decizia civila nr. 214/2008 pronuntata de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 3018/306/2007 a fost admis apelul declarat de pârâtii G.N., G.N., si Municipiul Sibiu prin Primar împotriva sentintei de mai sus care a fost schimbata în parte în sensul ca a fost admisa exceptia autoritatii de lucru judecat pentru capetele de cerere având ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare cumparare nr. 764/1997, Ordinului nr. 2005/1995 si a încheierilor de întabulare nr. 1416/1997 si 13974/1997 din CF nr. 4602 Sibiu, respingându-se aceste capete de cerere întrucât exista autoritate de lucru judecat.
S-a admis capatul de cerere privind revenirea la situatia anterioara a proprietatii de sub B4 din CF nr. 4602 Sibiu pe numele antecesoarei reclamantului, S.P.V. si s-a mentinut dispozitia de admitere a cererii în revendicare, respectiv obligatia pârâtilor G. de a lasa reclamantului în deplina proprietate si posesie imobilul în discutie.
S-au pastrat celelalte dispozitii ale sentintei.
În considerentele deciziei s-a retinut ca prin decizia civila nr. 1144/16.11.2007 a Curtii de Apel Alba Iulia s-a respins în mod irevocabil actiunea reclamantului de constatare a nulitatii absolute a contractului de vânzare cumparare nr. 764/1997 încheiat între pârâtii G. si Municipiul Sibiu, a încheierilor de întabulare nr. 1416/1997 din CF nr. 4602 Sibiu si a Ordinului prefectului nr. 2005/1995. Instanta de recurs a retinut ca în cauza buna credinta a cumparatorilor G. este constatata irevocabil prin decizia civila nr. 1137/2000 a Curtii de Apel Alba Iulia iar pe parcursul litigiului declansat ulterior nu s-a facut dovada unei alte stari de fapt care sa determine
nulitatea actului de vânzare cumparare al chiriasilor. S-a apreciat ca în prezenta cauza valabilitatea acestor operatii juridice constituie o chestiune ce a fost transata în litigiul anterior, decurgând din prezumtia legala de adevar de care se bucura o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila.
Pe fondul cauzei s-a retinut ca ambele parti exhiba titluri de proprietate valabile asupra imobilului revendicat, titlul reclamantului fiind reprezentat prin titlul autorului sau, respectiv contractul de vânzare cumparare autentificat si înscris în cartea funciara iar titlul pârâtilor constituindu-l contractul de vânzare cumparare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.
În timp ce reclamantii au dobândit dreptul de proprietate de la adevaratul proprietar, pârâtii au dobândit imobilul de la un non dominus, Statul român, deoarece imobilul a trecut fara titlu valabil în proprietatea statului fiind încalcate dispozitiile constitutionale în vigoare la data respectiva referitoare la dreptul de proprietate privata.
S-a apreciat, astfel, ca imobilul în cauza nu intra sub incidenta disp. Legii nr. 112/1995, potrivit art. 1, aceasta lege aplicându-se doar imobilelor trecute în patrimoniul statului cu titlu.
S-a considerat ca pentru a determina respingerea actiunii în revendicare introdusa de adevaratul proprietar, buna credinta ce se opune de cealalta parte nu este suficienta, doar prin retinerea teoriei proprietarului aparent realizându-se paralizarea actiunii în revendicare a adevaratului proprietar.
S-a constatat ca în speta nu este îndeplinita conditia existentei unei erori comune invincibile asupra calitatii statului de proprietar al imobilului înstrainat partilor câta vreme la data încheierii contractului de vânzare cumparare reclamantul câstigase un litigiu pentru rectificarea situatiei de carte funciara, avea depusa o cerere de restituire a imobilului în natura si anuntase cumparatorii ca doreste redobândirea imobilului ce i-a fost preluat.
Prin urmare, eroarea asupra calitatii de proprietar asupra statului vânzator nu era invincibila, nefiind imposibil de aflat atât de existenta cererii de restituire cât si de neregularitatile actului de nationalizare, caracterul invincibil al erorii nefiind raportat doar la persoana pârâtilor - reclamanti.
Actul de vânzare cumparare atacat în cauza s-a încheiat în contextul disputei publice nascuta în jurul legalitatii nationalizarilor si a legitimitatii detinerilor imobilelor de catre stat în perioada comunista, ceea ce era de natura sa nasca un dubiu puternic cu privire la valabilitatea actului încheiat.
În consecinta, s-a apreciat ca actiunea în revendicare introdusa de reclamanti nu poate fi paralizata prin invocarea teoriei proprietarului aparent, astfel ca s-a procedat la compararea titlurilor partilor.
S-a constatat ca titlul reclamantului este mai caracterizat si preferabil titlului pârâtilor întrucât provine de la adevaratul proprietar si era înscris în cartea funciara, cum în mod corect a retinut prima instanta.
Ca atare, având în vedere disp. art. 480 Cod civ. si ale art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la C.E.D.O. Tribunalul a mentinut solutia de admitere a actiunii în revendicare apreciind ca aceasta este în conformitate cu decizia pronuntata în solutionarea recursului în interesul legii ce a format obiect al dosarului nr. 60/2007 al I.C.C.J.
Sub acest aspect s-a retinut ca în cauza exista neconcordante între legea speciala (Legea 10/2001) si C.E.D.O., în masura în care s-ar aprecia ca reclamantul nu ar mai avea posibilitatea promovarii actiunii de drept comun desi Legea 10/2001 i-ar permite, raportat la starea de fapt, redobândirea în natura a bunului.
S-a considerat ca prin admiterea actiunii în revendicare nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice în conditiile în care la data încheierii actului de înstrainare catre chiriasi reclamantul avea recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului prin hotarâre judecatoreasca irevocabila detinând astfel un „bun” în sensul art. 1 din Primul protocol aditional la C.E.D.O., drept pe care l-a facut cunoscut prin actiunile sale atât vânzatorului cât si cumparatorilor.
Prin decizia civila nr.466/2008 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr. 3018/306/2007 a fost admis recursul pârâtilor G.N. si G.N., modificata decizia instantei de apel în sensul respingerii capetelor de cerere privind revenirea la situatia anterioara a proprietatii pe numele antecesoarei S.P.V. si revendicarea imobilului , mentinându-se în rest dispozitiile deciziei, retinându-se urmatoarele:
Critica recurentilor pârâti întemeiata pe disp. art. 480 Cod civil si pe cele statuate de Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectiile Unite în dosar nr. 60/2007 cu privire la recursul în interesul legii este fondata, încadrându-se în motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Prin decizia pronuntata de I.C.C.J .– Sectiile Unite în solutionarea recursului în interesul legii înregistrat sub dosar nr. 60/2007, s-a stabilit ca actiunea în revendicare vizând un imobil preluat abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, întemeiata pe dreptul comun poate fi admisa doar în masura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii normelor juridice.
Tribunalul a retinut ca la data încheierii actului de înstrainare catre chiriasi reclamantul avea recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului prin hotarâre judecatoreasca irevocabila – detinând astfel un „bun” în sensul art. 1 din Primul protocol aditional la C.E.D.O., drept pe care l-a facut cunoscut prin actiunile sale atât vânzatorului cât si cumparatorilor, si, ca atare, a considerat ca prin admiterea actiunii reclamantului nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Aceasta din urma concluzie a instantei de apel este total gresita deoarece porneste de la o premisa gresita, aceea ca reclamantul ar fi avut la data încheierii contractului de vânzare cumparare al pârâtilor o hotarâre judecatoreasca irevocabila prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului, dar si faptul ca a facut cunoscut acest drept atât vânzatorului cât si cumparatorilor prin actiunile sale.
Actele dosarului releva însa faptul ca actul de vânzare cumparare nr. 764 a fost încheiat la 7 ianuarie 1997 fiind întabulat în CF nr. 4602 Sibiu la 29 ianuarie prin încheierea de întabulare nr. 1416/1997 . Cum întabularea în cartea funciara are un efect constitutiv în conformitate cu disp. Decretului – Lege nr. 115/1938, se constata ca la 29 ianuarie 1997 pârâtii au devenit proprietari ai imobilului.
Actiunea reclamantului prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului a fost solutionata ulterior datei de 29 ianuarie 1997 respectiv la 13 iunie 1997, devenind irevocabila la data de 20.10.1997.
Ca atare, nu se poate sustine cu temei ca la data încheierii contractului de vânzare cumparare atacat reclamantul ar fi detinut un „bun” în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la C.E.D.O.
Cu privire la valabilitatea contractului de vânzare cumparare al pârâtilor instantele judecatoresti s-au pronuntat în mod irevocabil prin decizia civila nr. 1137/2000 a Curtii de Apel Alba Iulia si prin decizia civila nr. 1144/2004 a aceleiasi instante, constatându-se ca nu exista motive care sa atraga nulitatea absoluta si desfiintarea acestuia.
Asadar, validitatea titlurilor pârâtilor nu mai poate fi pusa la îndoiala de vreme ce asupra acestuia instantele judecatoresti s-au pronuntat irevocabil si în contradictoriu cu reclamantul intimat.
La data la care s-a încheiat contractul de vânzare cumparare nu era notata în cartea funciara nici o mentiune cu referire la demersurile reclamantului de restituire a imobilului, actiunea reclamantului prin care a cerut a se constata gresita aplicare a Decretului nr. 92/1950 fusese respinsa irevocabil la data de 1 aprilie 1996 (f. 144 dosar 122/306/2005) iar hotarârea nr. 221/7.11.1996 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 a ramas definitiva prin necontestare la data de 15.12.1996 (f. 47 si 69 dosar nr. 122/306/2005). Deasemenea, reclamantul nu a probat sustinerea conform careia i-ar fi notificat în anul 1996 pe vânzatori si chiriasi sa nu încheie actul de înstrainare. În acest context gresit a apreciat Tribunalul ca reclamantul si-a facut cunoscut dreptul de proprietate prin actiunile sale atât vânzatorului cât si cumparatorului.
În consecinta, fata de cele retinute anterior, Curtea constata ca în mod gresit Tribunalul a facut aplicarea art. 480 Cod civ. si a art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la C.E.D.O .
În jurisprudenta C.E.D.O., (cauza Raicu contra România) s-a statuat ca persoanele care si-au dobândit bunurile cu buna credinta nu trebuie sa fie aduse în situatia de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat în trecut aceste bunuri. Altfel s-ar încalca criteriul proportionalitatii, dobânditorul bunului neavând la îndemâna o actiune care sa duca la acordarea unei compensatii, cu o valoarea apropiata, în mod rezonabil, de valoarea imobilului. Prin urmare, art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 al C.E.D.O. nu poate fi aplicat în favoarea reclamantului în cauza de fata deoarece tinde la lipsirea pârâtilor de un bun dobândit cu titlu valabil, recunoscut prin hotarâri judecatoresti irevocabile si implicit, la lipsirea de efecte a acestor hotarâri cu consecinte asupra securitatii raporturilor juridice, principiu de asemenea consacrat de jurisprudenta C.E.D.O.
Fata de toate aceste considerente este evident ca actiunea în revendicare formulata de reclamant este nefondata contravenind art. 480 Cod civil, art. 1 din Protocolul 1 aditional la C.E.D.O. cât si deciziei I.C.C.J. pronuntate în solutionarea recursului în interesul legii din dosar nr. 60/2007, motiv pentru care apare ca fiind inutil si lipsit de relevanta a se proceda la compararea titlurilor si la analizarea conditiilor teoriei proprietarului aparent. Totusi mentiunea care se impune a se face sub acest din urma aspect este aceea ca instanta apelului a retinut în mod eronat ca la data încheierii contractului de vânzare cumparare reclamantul câstigase un litigiu pentru rectificarea situatiei de carte funciara, ca avea depusa o cerere de restituire a imobilului în natura si anuntase cumparatorii ca doreste redobândirea imobilului ce i-a fost preluat în conditiile în care, asa cum s-a aratat mai sus, niciuna din aceste retineri nu este conforma actelor dosarului, respectiv sentinta reclamantului a fost pronuntata la 13 iunie 1997 deci ulterior datei încheierii contractului de vânzare cumparare nr. 764/1997, cererea acestuia de restituire în baza Legii 112/1995 fusese solutionata definitiv la 15.12.1996, în CF nu era notat nici un proces si nici nu s-a probat ca vânzatorul si chiriasii au fost anuntati sa nu vânda. Prin urmare gresit s-a apreciat ca pârâtii au dobândit dreptul de proprietate de la un non dominus.
Prin actiunea promovata, reclamantul a solicitat si urmarit restituirea în natura a imobilului preluat abuziv din patrimoniul antecesoarei sale, însa, asa cum s-a aratat, admiterea acestei cereri nu s-ar putea face fara încalcarea dreptului de proprietate al pârâtilor si al principiului securitatii raporturilor juridice garantate de C.E.D.O.
Respingerea actiunii în revendicare nu îngradeste însa dreptul reclamantului de a-si valorifica dreptul de proprietate prin obtinerea de despagubiri în conformitate cu principiile jurisprudentei CEDO, în cauza de fata reclamantul neinvestind instantele si cu acordarea de despagubiri pentru compensarea dreptului de proprietate al antecesoarei sale. În aceeasi ordine de
idei Curtea, constata ca reclamantului i-au fost acordate despagubiri conform Legii 112/1995 prin Hotarârea nr. 221/7.11.1996 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 necontestata de reclamant dar si faptul ca acesta a formulat notificare solicitând masuri reparatorii conform disp. Legii nr. 10/2001.