Actiunea în revendicare este o actiune reala, prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau, cere restituirea acestui bun, de la posesorul neproprietar.
Reclamantul într-o asemenea actiune, trebuie sa dovedeasca ca este proprietar exclusiv al bunului revendicat si ca bunul este ocupat de pârât.
În speta, se constata ca ne aflam în situatia în care atât reclamantul S.M.G, cât si pârâtul B. P., detin titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, care provin de la autori diferiti si instanta procedând la compararea titlurilor, a acordat preferinta titlului detinut de pârâtul B.P. si eliberat în baza Legii 18/1991, acesta fiind mai bine caracterizat, deoarece are la baza adeverinta de proprietate cu nr. 4124/22.09.1991 eliberata de Comisia Mun.Tg Jiu, propunerea Comisiei Locale, fiind validata de Comisia Judeteana, prin Hotarârea nr. 190/9.11.1998, deci, s-a respectat procedura Legii 18/1991, cu privire la obtinerea actului final, care este titlul de proprietate.
În ceea ce priveste titlul de proprietate al reclamantului SMG, acesta nu poate avea preferinta, fata de titlul pârâtului B.P., deoarece a avut la baza un certificat de mostenitor al vânzatoarei S.D. care nu face dovada calitatii de proprietar asupra terenului înstrainat.
În aceeasi speta s-a invocat si o exceptie, respectiv lipsa calitatii procesuale pasive a pârâtului D.G., exceptie ce a fost considerata întemeiata, deoarece acesta nu detinea pozitie de rol la Registrul agricol si nici nu s-a dovedit ca pe numele sau s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate, cu privire la terenul revendicat de reclamant si la eliberarea de acte în acest sens.
Prin actiunea civila înregistrata sub nr. 5525/318/2008 pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu, reclamantul S.M.G a chemat în judecata pe pârâtii B.P si B.GR. solicitând instantei ca prin sentinta civila ce se va pronunta sa fie obligati pârâtii sa-i lase în deplina proprietate si linistita posesie un teren în forma de triunghi având latura la strada de 10,8 m, latura dinspre rasarit de 10,8 m si latura de sud de 14,42 m, identificat cu culoare galbena în schita.
Reclamantul a mai solicitat ca pârâtii sa fie obligati sa-si retraga gardul care are o latura cu stâlpi de beton si scândura de lemn si cealalta latura din plasa de sârma pe stâlpi de lemn , iar în caz de refuz sa fie el autorizat sa efectueze aceasta actiune pe seama si cheltuiala pârâtilor.
În motivare, reclamantul a aratat ca a cumparat cu contract de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3847 din 29.12.2006 la BNP Raceanu Ion, de la numita S.D un teren arabil în suprafata de 1391 mp, situat în cartier Preajba, str. Frasinetului, nr. 74B, care se învecineaza la apus cu drumul, iar pârâtii care au gospodarie la vest si sud de acest teren au ocupat din terenul reclamantului portiunea mentionata mai sus si au edificat gardul cu dimensiunile precizate mai sus.
În drept reclamantul si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art. 480 Cod. Civ. si urmatoarele, precizând valoarea terenului revendicat la 150 RON.
Actiunea a fost timbrata de reclamant cu suma de 21,5 RON.
În dovedirea actiunii, reclamantul a depus la dosar contractul de vânzare-cumparare încheiat cu numita S.D si autentificat sub nr. 3847 din 29.12.2006, plan de amplasament si delimitare a bunului imobil atribuit în baza contractului de vânzare-cumparare.
Pârâti B.P si B.GR. au formulat întâmpinare prin care au invocat lipsa calitatii procesuale pasive a pârâtului B.GR , aratând ca acesta nu este proprietar al terenului revendicat.
Au mai sustinut pârâtii ca terenul revendicat, pe lânga faptul ca apartine pârâtului B.P, acesta îl foloseste de peste 30 de ani, respectiv din 1960 si au invocat în speta uzucapiunea.
Pârâtii au specificat ca la baza titlului de proprietate a stat HCJ nr. 190 din 9.11.1992 si adeverinta de proprietate din 1992 eliberata de Comisia Locala.
În dovedirea celor sustinute în întâmpinare, pârâtii au depus la dosar titlu de proprietate eliberat la data de 24.04.1996 pe numele pârâtului B.P de Comisia Judeteana Gorj pentru suprafata de 1 ha si 1197 mp teren situat pe teritoriul cartierului Preajba, adeverinta nr. 4124 din 22.05.1991 eliberata de Comisia Municipala Tg-Jiu, fila din Registrul Agricol cu pozitia autorului B.P.
Reclamantul a mai depus la dosar titlul de proprietate eliberat pe numele de Negrea Marilena si Bala Ioana pentru suprafata de 8574 mp teren, adeverinta de proprietate nr. 723 din 14.05.2001 eliberata pe numele acestora pentru aceeasi suprafata si schita terenului reconstituit, sentinta civila nr. 2449 din 31.03.2008 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu, sentinta pe care a depus-o si avocat Trusca Dumitru pentru pârâti.
De asemenea, în sedinta publica din 23.06.2008 s-a pus în discutie exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului B.GR , invocata prin întâmpinarea depusa la fila nr. 10 dosar, reclamantul a solicitat respingerea acestei exceptii, iar instanta a unit cu fondul aceasta exceptie.
Analizând materialul probator administrat în cauza instanta retine urmatoarele:
În urma individualizarii terenului revendicat ,în raport de actul doveditor al proprietatii detinut de reclamant si de pârâtul B.P, s-a constatat ca acesta face parte atât din suprafata prevazuta în titlul de proprietate al pârâtului B.P, si anume din tarlaua 18, parcela 11 – suprafata 485 mp, cât si din suprafata de 1391 mp prevazut în actul de vânzare-cumparare al reclamantului.
Întrucât ne aflam în situatia în care atât reclamantul cât si pârâtul B.P detin titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, dar acestea provin de la autori diferiti, instanta apreciaza ca titlul eliberat pe numele pârâtului B.I.P este mai bine caracterizat, deoarece la baza acestuia a stat adeverinta de proprietate cu nr. 4124 din 22.09.1991, eliberata de Comisia Municipala Tg-Jiu, propunerea Comisiei Locale fiind validata de Comisia Judeteana prin hotarârea nr. 190 din 09.11.1998, Registrul Agricol al autorului B.P în perioada 1959-1963 si deci s-a respectat întru-totul procedura de Lege 18/1991 pâna la obtinerea actului final.
De asemenea se mai constata ca tot titlul de proprietate detinut de pârâtul B.I.P a fost transcris în Registrul de Carte Funciara înaintea celui detinut de reclamant , iar posesor al terenului revendicat este tot pârâtul B.I.P.
Reclamantul S.M.G nu a dovedit ca are un drept preferabil fata de al pârâtului B.I.P, deoarece asa cum reiese din contractul de vânzare-cumparare, la baza acestui act a stat un certificat de mostenitor cu nr. 109 din 19.05.1997 eliberat de BNP Anica Merisescu Tg-Jiu, ori cu acest certificat de mostenitor vânzatoarea S.D nu putea face dovada calitatii de proprietar asupra terenului înstrainat.
Fata de aceste considerente, urmeaza a se respinge actiunea reclamantului fata de pârâtul B.I.P, în cauza nefiind îndeplinite dispozitiile art.480 Cod .civil si a se admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului B.GR , deoarece acesta nu detine pozitie de rol în Registrul Agricol si nici nu a facut dovada ca pe numele sau s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul revendicat de reclamant.
Urmeaza a se respinge actiunea reclamantului fata de pârâtul B.GR. pe baza acestei exceptii.
În baza art. 274 Cod.proc.civ, urmeaza a fi obligat reclamantul la 500 lei cheltuieli de judecata fata de pârâti, reprezentând onorariu avocat.