Actiunea civila în procesul penal. Cazuri speciale de rezolvare a actiunii civile. Asigurator de raspundere civila. Raspundere civila contractuala. Raspundere civila delictuala. Ucidere din culpa.
C.proc. pen., art.14, art.20; C.pen., art.178 alin.2;Codul civil, art.969, art.998, art.1000, art.1003, art.1021 si urm.; Legea nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile din România, modificata, art.49 lit.a, art.50 alin.4, art.57 alin.1; O.U.G. nr.195/2002, republicata, art.48, art.36 alin.1;Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor conform legii nr.111/2007, art.27 pct.8;Decizia nr.1 din 28 martie 2005 a Î.C.C.J. - Sectiile Unite data în interesul legii.
Potrivit dispozitiilor art. 49 lit.a) si art.50 alin.4 din Legea nr.136/1995 cu modificarile ulterioare prin încheierea contractului de asigurare obligatorie de raspundere civila societatea de asigurare îsi asuma riscul acoperirii prejudiciilor de care asiguratii raspund numai fata de terte persoane pagubite prin accidente savârsite cu autovehiculul asigurat, pentru avarierea sau distrugerea bunurilor aflate în sau în afara acestuia.
În lipsa vreunei dispozitii care sa permita sa i se atribuie calitatea de parte responsabila civilmente sau de garant, aceasta participa la procesul penal în calitate de asigurator de raspundere civila, parte contractanta cu drepturi si obligatii proprii în sensul art.969 Cod civil.
Ca urmare, în situatia producerii unui accident de circulatie, raspunderea civila derivata din contractul de asigurare încheiat în conditiile reglementate prin Legea nr.136/1995 coexista cu raspunderea civila delictuala bazata pe dispozitiile art.998 din Codul civil, a inculpatului care s-a aflat la conducerea autovehiculului asigurat si care prin fapta sa a cauzat consecintele prejudiciabile material sau moral.
Decizia penala nr.150 din 17.02.2010
Prin sentinta penala nr. 94 din 09 martie 2008 a Judecatoriei Râmnicu Sarat s-a dispus condamnarea inculpatului pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa prevazuta de art.178 aliniat 2 C.pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, suspendata conditionata conform art.81-83 C.pen.
Totodata, acesta a fost obligat la plata despagubirilor civile în suma de 65.000 lei catre partea civila proprietar al autoturismului implicat în evenimentul rutier (40.000 lei c/val. autoturismului si 25.000 lei daune morale) precum si în suma de 105.000 lei catre partea civila, mama victimei (30.000 lei cheltuieli de înmormântare si pomenile traditionale pâna la un an inclusiv si 75.000 lei daune morale).
Sentinta primei instante a fost desfiintata, în parte, în latura civila prin decizia nr. 222 din 22 octombrie 2009 pronuntata de Tribunalul Buzau.
Admitându-se apelurile declarate de partile civile, parintii victimei, la al doilea grad de jurisdictie s-a dispus obligarea inculpatului în solidar cu asiguratorul de raspundere civila-societate de asigurare la plata despagubirilor materiale si morale, astfel cum au fost stabilite la judecata fondului.
S-a considerat ca, în cauza sunt incidente dispozitiile art.52 si 54 din Legea nr.136/1935 precum si decizia nr.1 din 28 martie 2005 a Î.C.C.J.-Sectiile Unite, data în interesul legii.
Recursul exercitat de societatea de asigurare - asigurator de raspundere civila este fondat.
Prin probele administrate în cauza s-a dovedit cu certitudine ca în seara zilei de 12 februarie 2008 inculpatul a condus pe drumurile publice autovehiculul încredintat de partea civila, proprietarul acestuia iar prin neadaptarea vitezei de circulatie într-o zona restrictionata la 40 km/ora si curba deosebit de periculoasa, a pierdut controlul volanului, intrând în impact cu tulpina unui copac plantat în afara carosabilului.
Ca urmare, victima în vârsta de 17 ani, fiul celor doua parti civile a suferit grave leziuni traumatice, decedând la scurt timp, în contextul hemoragiei interne datorate rupturii cardiace, lovirii si comprimarii cu si de corpuri si planuri dure, între acestea si rezultatul letal existând directa si neconditionata legatura de cauzalitate.
Prin expertiza tehnica auto s-au confirmat sustinerile martorilor în sensul ca inculpatul a avut culpa exclusiva în producerea evenimentului rutier si deci a leziunilor traumatice, suferite de victima, aceasta constând în nerespectarea dispozitiilor art.48 si art.36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Actele materiale întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa iar condamnarea acestuia în temeiul art. 178 alin. 1 C.pen., este legala.
Instantele anterioare au gresit însa rezolvarea actiunilor civile exercitate de partile civile, parintii victimei, principiile ce reglementeaza raspunderea civila delictuala pentru prejudicii rezultate din atari infractiuni, interpretându-se contrar dispozitiilor art.14 C.proc.pen., comb. cu art.1000, 1001 si urm. Cod Civil si jurisprudentei interne constante în aceasta materie.
Este de necontestat ca dovedindu-se culpa exclusiva în producerea evenimentului rutier, consecintele prejudiciabile (materiale si morale) suferite de cele doua parti civile s-au produs prin folosirea autoturismului încredintat inculpatului-intimat si asigurat pentru raspundere civila auto de catre societatea de asigurare, în baza contractului încheiat cu partea civila proprietarul acestuia.
Din actele dosarului se constata ca polita de asigurare s-a încheiat în conditiile art.49 lit.a), art.50 alin. 4 si art.57 din Legea nr.136/1995, privind asigurarile si reasigurarile din România, recurenta asumându-si obligatia de a despagubi numai tertele persoane pagubite prin accidentele în care ar fi implicat autoturismul asigurat, bunurile aflate în interiorul sau în afara acestuia.
În atare situatie, astfel cum s-a explicitat si în art.27 pct.8 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 11/2007, potrivit contractului încheiat la data de 25 ianuarie 2008, societatea de asigurare participa în procesul penal în calitate de asigurator de raspundere civila, parte contractanta cu drepturi si obligatii proprii în sensul art.969 Cod Civil si nu în aceea de parte responsabila civilmente pentru faptele comise de inculpatul utilizator al autovehiculului asigurat în sensul art.1000 si 1003 Cod Civil.
Obligatiile asumate corespund dispozitiilor legale în materia asigurarii pentru raspundere civila auto iar tragerea la raspundere civila pentru prejudicii produse prin infractiuni, în procesul penal este supusa legii civile.
Fata de cele ce preced, rezulta ca apelurile declarate de partile civile au fost gresit admise prin decizia penala adoptata la al doilea grad de jurisdictie, deoarece potrivit dispozitiilor legale mentionate atât daunele materiale reprezentând contravaloarea autoturismului avariat, cât si daunele morale suferite de tatal victimei, ce nu are calitatea de tert, conform art.998 Cod Civil, cad în sarcina de plata exclusiva a inculpatului intimat.
Si obligarea recurentei societate de asigurare în solidar cu inculpatul la acoperirea sumelor stabilite cu titlu de despagubiri materiale si daune morale, în folosul partii civile, mama victimei, este nelegala.
Dispozitia instantei de apel contravine raporturilor de asigurare stabilite între asiguratorul de raspundere civila si proprietarul autovehiculului asigurat, dar si prevederilor art.54 aliniat 4 si art.57 alinat 1 din Legea nr.136/1995, cu modificarile ulterioare, astfel cum au fost interpretate si prin decizia nr. 1/2005 a Î.C.C.J. – Sectiile Unite, data în interesul legii.
Astfel, s-a acceptat ca raspunderea civila derivata din contractul de asigurare încheiat în conditiile reglementate prin Legea nr.136/1995 este limitata si total diferita de raspunderea pentru fapta altuia reglementata prin art.1000 alin.1 din Codul civil ori de raspunderea comitentilor pentru prejudiciul cauzat de prepusii lor, la care se refera aliniatul 3 al aceluiasi articol.
De aceea, în lipsa vreunei dispozitii care sa permita sa i se atribuie calitatea de parte responsabila civilmente sau de garant, societatea de asigurare - parte contractanta participa la procesul penal în calitate de asigurator de raspundere civila, având drepturi si obligatii proprii supuse regimului dispozitiilor art.969 Cod civil.
Prin urmare, în situatia producerii unui accident de circulatie, raspunderea contractuala a asiguratorului, întemeiata pe contractul de asigurare de raspundere civila obligatorie coexista cu raspunderea civila delictuala bazata pe dispozitiile art.998 din Codul civil, deci alaturi de inculpatul care s-a aflat la conducerea autovehiculului asigurat si care prin fapta sa a cauzat efectele prejudiciabile material sau moral.
Rezultând asadar, ca sub aspectele analizate hotarârile recurate sunt nelegale si netemeinice, se va admite recursul declarat de asiguratorul de raspundere civila si rejudecându-se cauza la al treilea grad de jurisdictie, se va înlatura obligatia solidara a recurentei de la plata despagubirilor stabilite în folosul partii civile, proprietar al autoturismului asigurat, care nu are calitatea de tert în evenimentul rutier produs din culpa inculpatului.
Cât priveste despagubirile civile acordate partii civile, mama victimei, se vor înlatura dispozitiile referitoare la obligatia solidara stabilita în sarcina asiguratorului de raspundere civila, limitându-se raspunderea civila la suma asigurata prin conventia încheiata si alaturi de raspunderea civila delictuala ce incumba inculpatului-intimat, pentru efectele pagubitoare produse prin fapta sa.