Actiune întemeiata pe dispozitiile O.G. nr. 79/2003. Competenta materiala a tribunalului
O.U.G. nr. 79/2003
Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1)
Daca impunerea calculata potrivit O.U.G. nr. 79/2003 este în cuantum de pâna la 500.000 lei, revine tribunalului ca instanta de contencios administrativ, competenta de judecata a cererii conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
(Decizia civila nr. 33 din 26 ianuarie 2010,
Sectia contencios administrativ si fiscal, R.O.)
Prin actiune reclamantul consiliul local a chemat în judecata pe pârâta Agentia de Plati si Interventie Pentru Agricultura – Directia Antifrauda si Control Intern, solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna anularea Deciziei nr. 5703/03.04.2009 emisa de pârâta ca fiind netemeinica si nelegala.
Prin sentinta civila nr. 33/26.01.2010 pronuntata în dosarul nr. 1121/59/2009 Curtea de Apel Timisoara si-a declinat competenta materiala în favoarea Tribunalului Caras-Severin cu motivarea ca litigiul are de obiect legalitatea actelor emise de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura în vederea recuperarii unor sume acordate reclamantului potrivit Ordonantei de Urgenta nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plati directe si plati nationale directe complementare, care se acorda în agricultura începând cu anul 2007, si pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere în agricultura.
Curtea subliniaza ca Ordonanta de Urgenta nr. 125/2006 stabileste cadrul general de acordare a platilor directe în agricultura, în sectoarele vegetal si zootehnic, în conformitate cu mecanismele prevazute de legislatia europeana, si anume:
- Regulamentul Consiliului (CE) nr.1.782/2003 (privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de sustinere directa în cadrul politicii agricole comune si stabilirea altor regimuri de sustinere în favoarea agricultorilor, cu modificarile si completarile ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene nr. L 270 din 21 octombrie 2003);
- Regulamentul Consiliului (CE) nr.1.290/2005 cu privire la finantarea politicii agricole comune si
- Regulamentul Consiliului (CE) nr.1.698/2005 privind sprijinul acordat pentru dezvoltare rurala, finantat din Fondul european pentru agricultura si dezvoltare rurala (FEADR), si în conformitate cu Tratatul.
Temeiul legal al controlului efectuat de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura este Ordonanta de Guvern nr.79 din 28 august 2003 privind controlul si recuperarea fondurilor comunitare, precum si a fondurilor de cofinantare aferente utilizate necorespunzator, ordonanta care a fost publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr.622 din 30 august 2003, fiind ulterior modificata prin Legea nr.529/2003; Ordonanta Guvernului nr.94/2004; Ordonanta Guvernului nr. 53/2005; Ordonanta Guvernului nr.12/2007; Legea nr.205/2007 si prin Ordonanta Guvernului nr.20/2008.
În privinta textelor legale relevante, Curtea observa ca, potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanta Guvernului nr.79/2003, „în sensul prezentei ordonante, termenii si expresiile de mai jos se definesc dupa cum urmeaza:
d) creantele bugetare rezultate din nereguli reprezinta sume de recuperat la bugetul general al Comunitatii Europene si/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum si/sau la bugetele de cofinantare aferente, ca urmare a utilizarii necorespunzatoare a fondurilor comunitare si a sumelor de cofinantare aferente si/sau ca urmare a obtinerii necuvenite de sume în cadrul masurilor care fac parte din sistemul de finantare integrala ori partiala a acestor fonduri”.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art.3 alin. (4) si (6) din Ordonanta Guvernului nr. 79/2003,
(4) „Titlul de creanta specificat la alin. (2) lit. a) constituie înstiintare de plata si cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevazute de Codul de procedura fiscala, precum si elemente specifice, acolo unde este necesar.
(6) Împotriva titlului de creanta debitorul poate formula contestatie la organul emitent, în conditiile si termenele stabilite de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 174/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”.
Curtea a retinut, fata de dispozitiile art.3 alin. 4 din actul normativ citat, ca titlul de creanta este asimilat actului administrativ fiscal, de vreme ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevazute de Codul de procedura fiscala.
Aceasta interpretare este confirmata si de dispozitiile art.4 alin.2 din Ordonanta Guvernului nr.79/2003, potrivit carora „creantele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creantelor fiscale, în sensul drepturilor si obligatiilor care revin creditorilor, autoritatilor cu competente în gestionarea asistentei financiare comunitare nerambursabile si debitorilor”.
Totodata, deoarece – potrivit art. 3 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 79/2003 – împotriva acestui titlu de creanta debitorul poate formula contestatie la organul emitent, în conditiile si termenele stabilite de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, Curtea retine aplicabilitatea dispozitiilor din Codul de Procedura Fiscala în cazul contestarii actelor emise de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura în baza Ordonantei de Urgenta nr. 79/2003.
Or, conform art. 218 alin. (2) Cod de procedura fiscala, „deciziile emise în solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre contestatar sau de catre persoanele introduse în procedura de solutionare a contestatiei potrivit art. 212, la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta, în conditiile legii”.
Asadar, art. 218 alin. (2) Cod de procedura fiscala face trimitere – în privinta competentei de solutionare a actiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în solutionarea contestatiilor administrativ fiscale prealabile – la dispozitiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizari, la dispozitiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competentei instantelor de contencios administrativ.
Or, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pâna la 500.000 de lei se solutioneaza în fond de catre tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se solutioneaza în fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel”.
Având în vedere ca solicitarea reclamantului are ca obiect anularea unor acte administrative care privesc o creanta bugetara care nu depaseste 500.000 lei – creanta bugetara asimilata unei creante fiscale, conform art. 4 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr.79/2003 – instanta apreciaza ca prezentul litigiu este de competenta Sectiei de contencios administrativ a tribunalului, în conformitate cu dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În acest sens, instanta apreciaza ca este lipsit de relevanta faptul ca reclamantul solicita în acest litigiu si anularea unui act emis de o autoritate centrala (respectiv de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, care a solutionat contestatia administrativ fiscala formulata de reclamant, respingând-o). Instanta subliniaza ca art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 face o dubla distinctie pentru stabilirea competentei instantelor de contencios administrativ:
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritatile publice locale si judetene (litigii ce sunt date în competenta tribunalelor administrativ-fiscale), si acte administrative emise sau încheiate de autoritatile publice centrale (litigii ce sunt date în competenta sectiilor de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel).
Pe de alta parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pâna la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenta tribunalelor administrativ-fiscale), si acte administrative care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenta sectiilor de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel).
În speta, obiectul litigiul este reprezentat de acte emise de o autoritate administrativa centrala, respectiv de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, însa toate actele contestate de reclamant se refera la o creanta bugetara (fiscala) care nu depaseste 500.000 lei, iar astfel de litigii sunt date în competenta tribunalelor administrativ-fiscale.
Asadar, întrucât prezenta actiune în justitie priveste un act administrativ fiscal, si cum din interpretarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezulta ca în cazul litigiilor privind taxe, impozite si contributii, competenta se stabileste prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul institutiei emitente a actului fiscal atacat, având în vedere ca valoarea obiectului cererii se situeaza sub pragul de 500.000 lei prevazut de art. 10 alin. (1) din Legea nr.554/2004, Curtea apreciaza întemeiata exceptia necompetentei materiale, litigiul nefiind de competenta de prima instanta a curtii de apel.
Având în vedere si dispozitiile art. 158 alin. (1) Cod de procedura civila, conform carora „când în fata instantei de judecata se pune în discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent”, precum si dispozitiile art. 159 alin. (1) pct. 2 Cod de procedura civila, potrivit carora necompetenta este de ordine publica „când pricina este de competenta unei instante de alt grad”, în raport cu cele aratate mai sus, instanta a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caras-Severin.