Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Filiasi la data de 22.12.2009 sub nr. 1568/230/2009, reclamantul D. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R. V. J., sa se încuviinteze ca plata integrala a datoriei pe care o are fata de pârâta, inclusiv dobânzile si cheltuielile de executare sa se faca din veniturile imobilului urmarit sau din alte venituri ale sale pe timp de 6 luni.În motivarea în fapt a actiunii, timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 8 lei si timbru judiciar de 0,3 lei, reclamantul a aratat ca, în temeiul contractului de împrumut garantat cu ipoteca prin încheierea de autentificare nr. 895/30.07.2009 s-a obligat sa achite creditoarei suma de 40.000 euro pâna la 1.10.2009 si, de asemenea, sa înlocuiasca garantia imobiliara a prezentului împrumut prin încheierea unui alt contract de garantie imobiliara pentru un apartament compus din 2 camere situat în Craiova. A mai aratat petentul ca, desi a dorit sa respecte conditiile contractului, creditoarea nu a mai dorit sa înlocuiasca garantia imobiliara si astfel nu a mai putut sa achite datoria. Invedereaza reclamantul ca a inceput sa achite din datorie, iar în acest moment a încheiat un contract de închiriere pentru toata ferma si terenurile aferente, având posibilitatea ca în termen de 6 luni sa achite întreaga suma si toate cheltuielile aferente.In drept, actiunea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 499 C.p.c.In sustinerea cererii, reclamantul a depus în xerocopie, urmatoarele înscrisuri: somatie din 07.12.2009 emisa în dosar nr. 742/E/2009 al BEJ I. C. C., proces verbal privind cheltuielile de executare, contract de împrumut garantat cu ipoteca autentificat sub nr. 895/30.07.2009 la BNP L. D., declaratie intimata autentificata sub nr. 1447/2.11.2009 la BNP D.L., contract de închiriere din 11.01.2010, certificat de nomenclatura stradala, contract de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3689/12.11.2004 la BNP J. G. C., încheiere CF nr. 3213, contract de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 2976/30.09.2004 la BNP F. G. C., contract de promisiune bilaterala de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1638/13.11.2008 la BNP D.F., contract de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 2959/29.09.2004 la BNP F.G.C., contract de împrumut autentificat sub nr. 378/22.02.2007 la BNP L. D.Intimata nu a depus la dosar întâmpinare, dar s-a prezentat în instanta prin aparator.La solicitarea pârâtei, instanta a dispus emiterea unei adrese catre BEJ I. C. C. pentru a înainta în copie certificata pentru conformitate cu originalul, înscrisurile aflate în dosarul de executare nr. 742/E/2009, raspunsul la adresa fiind depus la dosar la data de 23.02.2010 .Pe parcursul judecatii, instanta a administrat, la solicitarea partilor, proba cu înscrisurile depuse la dosar, mentionate mai sus.Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele: La data de 30 iulie 2009, între reclamantul D.S. si pârâta R. V. J. a fost încheiat contractul de împrumut garantat cu ipoteca, autentificat de BNP L. D.prin încheierea nr. 895 din aceeasi data, prin care reclamantul a împrumutat de la pârâta suma de 40.000 euro, garantând totodata îndeplinirea obligatiei sale cu imobilul situat în F., T.93, P.3126/4, judetul Dolj, intabulat în CF 1204. La data de 26.10.2009, pârâta a formulat cerere de executare silita pentru suma mentionata, fiind format în acest sens dosarul de executare nr. 742/E/2009- BEJ I. C. C. La data de 27.11.2009, Judecatoria Craiova a încuviintat executarea silita a contractului de împrumut cu ipoteca mentionat, prin încheierea nr. 2898/27.11.2009, dosar nr. 27438/215/2009. La data de 7.12.2009, BEJ I. C. C. a emis somatie prin care reclamantul a fost somat ca în termen de 1 zi de la data comunicarii, sa achite pârâtei R.V.J., suma de 40.000 euro plus coeficientul de devalorizare. Ulterior, în cursul lunilor decembrie 2009, ianuarie 2010, BEJ a solicitat primariilor Craiova, Podari, Cosoveni, Malu Mare, Gângiova, Cîrcea, informatii detaliate privind bunurile mobile si imobile ale reclamantului D.S.Potrivit art. 499 al.1 C.p.c., dupa primirea somatiei, debitorul poate cere instantei de executare, în termen de 10 zile de la comunicare, sa-i încuviinteze ca plata integrala a datoriei, inclusiv dobânzile si cheltuielile de executare, sa se faca din veniturile imobilului urmarit sau din alte venituri ale sale, pe timp de 6 luni.Din acest text de lege rezulta ca pentru a fi admisa cererea de amânare a platii cu consecinta suspendarii urmaririi silite imobiliare, conform art. 499 al.2 C.p.c., trebuie îndeplinite urmatoarele conditii: primirea somatiei, introducerea cererii în termen de 10 zile de la comunicare si posibilitatea debitorului de a achita întreaga datorie, inclusiv dobânzile si cheltuielile de executare, fie din veniturile imobilului urmarit, fie din alte venituri ale sale, în termen de 6 luni. In ceea ce priveste prima conditie, respectiv primirea somatiei, aceasta trebuie sa aiba continutul prev. de art. 497 al.1 C.p.c., respectiv sa fie vorba de somatie ca act începator de executare în materia executarii silite imobiliare si nu de somatia prev. de art. 387 C.p.c. Aceasta rezulta atât din situarea art. 499 C.p.c. în cadrul Capitolului IV al Codului de procedura civila-Urmarirea silita a bunurilor imobile, Sectiunea a II-a, Formalitati premergatoare vânzarii la licitatie, cât si din întregul continut al articolului care mentioneaza imobilul urmarit în alineatul 1 si suspendarea urmaririi silite imobiliare, în alineatul 2. Asadar, din succesiunea actelor de executare în materia vânzarii la licitatie, rezulta ca întâi trebui identificat imobilul urmarit prin procesul verbal de descriere cât mai amanuntita a acestuia prevazut de art. 496 C.p.c., apoi trebuie emisa somatia prevazuta de art. 497 C.p.c., în termen de 10 zile de la comunicarea acesteia, poate fi solicitata amânarea platii, urmând ca în termen de 15 zile de la primirea somatiei, executorul judecatoresc sa înceapa procedura de vânzare conf. art. 500 C.p.c.Analizând somatia comunicata debitorului în dosarul de executare nr. 742/E/2009 , instanta constata ca aceasta are continutul prev. de art. 387 C.p.c. si nu continutul prevazut de art. 497 C.p.c., caracteristic urmaririi silite imobiliare. De altfel, termenul prevazut în aceasta pentru executarea obligatiei este de 1 zi, termen specific urmaririi bunurilor mobile (art. 411 C.p.c.) sau predarii silite a bunurilor mobile (art. 575 C.p.c.). Pentru executarea silita imobiliara, termenul pentru executarea obligatiei este de 15 zile conf. art. 500 C.p.c. In consecinta, instanta constata ca nu a fost începuta urmarirea silita imobiliara. De altfel, niciun alt înscris depus la dosarul de executare nu atesta faptul ca ar fi fost începuta executarea silita imobiliara, neexistând nici macar procesul verbal de descriere a imobilului prevazut de art. 496 C.p.c.Asadar, întrucât nu este îndeplinita cerinta esentiala a începerii urmaririi silite imobiliare, instanta apreciaza ca nu sunt îndeplinite conditiile prev. de art. 499 C.p.c., care vizeaza în exclusivitate, amânarea platii cu consecinta suspendarii urmaririi silite imobiliare.Pentru aceste considerente, instanta urmeaza a respinge cererea formulata de reclamant, ca neîntemeiata.Având în vedere disp. art. 274 C.p.c., solutia de respingere a cererii pe care urmeaza sa o pronunte în cauza si cererea expresa a pârâtei în acest sens, instanta va obliga reclamantul sa plateasca pârâtei 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariul de avocat .Respinge cererea formulata de reclamantul D.S. împotriva pârâtei R.V. J., ca neîntemeiata.Irevocabila .