În cadrul dosarului de faliment nr. 125/103/2004 creditoarea D. G. F. P. a formulat cerere de atragere a raspunderii personale a fostului administrator M. C., solicitând obligarea acestuia la plata pasivului pentru urmatoarele motive: nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legislatia în materie; a manifestat dezinteres în administrarea societatii; nu a predat documentele contabile lichidatorului judiciar; a dispus, în interes personal, continuarea unei activitati care ducea în mod vadit persoana juridica la insolventa si a folosit bunurile societatii în interes personal, în conditiile în care bunurile înregistrate în bilantul depus de catre societate în anul 2000 nu au fost gasite dupa intrarea societatii în insolventa. A mai aratat în cerere ca fostul administrator a contribuit la ajungerea societatii în încetare de plati si ca între faptele mentionate si prejudiciul suferit exista raport de cauzalitate.
Instanta a dispus, la cererea lichidatorului judiciar, efectuarea unei expertize contabile. Dupa întocmirea acestui raport de expertiza mama fostului administrator a comunicat instantei faptul ca acesta se afla în strainatate din anul 2001, ca nu a avut cunostinta de dosar, ca a împuternicit-o sa-l reprezinte în fata instantei si sa solicite probe în aparare.
Prin cererea formulata de fostul administrator, prin procurator, la data de 28.11.2006, acesta a solicitat respingerea cererii de atragere a raspunderii si efectuarea unei contraexpertize deoarece a predat lichidatorului judiciar documentele contabile dupa ce a aflat de existenta dosarului de faliment.
În legatura cu motivele care au condus societatea la insolventa, fostul administrator a aratat ca nu a dispus în interes personal continuarea unei activitati care sa conduca societatea la insolventa, dimpotriva a solicitat registrului comertului, în anul 2001, înscrierea mentiunii privind suspendarea temporara a activitatii, cerere aprobata prin Rezolutia nr. 8464/27.12.2001; ca vânzarile au scazut ca urmare a recesiunii economice si, în consecinta, au scazut si încasarile; ca activele au fost înstrainate, iar din banii rezultati s-au achitat datoriile, conform evidentei contabile; ca în anul 2000 a compensat unele datorii la furnizorul principal prin cedarea sediului firmei si altor bunuri, tranzactie din care a rezultat si valoarea TVA- ului de achitat catre organele fiscale.
A mai aratat ca este adevarat faptul ca nu a desfasurat în ultima perioada o activitate rentabila, dar în nici un caz în interes personal, cum în mod tendentios s-a afirmat de catre expertul contabil si lichidatorul judiciar.
Instanta a admis efectuarea unei contraexpertize contabile pentru a putea fi analizate afirmatiile fostului administrator si toate documentele contabile ale debitoarei, documente predate lichidatorului dupa întocmirea raportului initial, fara vreo culpa din partea fostului administrator.
Desi în raportul prevazut la art. 59 initial, lichidatorul judiciar a concluzionat ca fostul administrator se face vinovat de starea de insolventa a debitoarei, dupa întocmirea contraexpertizei a întocmit un nou raport în care a aratat cauzele si împrejurarile care au condus debitoarea la insolventa, precizând ca fostul administrator nu a savârsit nici una dintre faptele mentionate la art. 138.
Lichidatorul judiciar a solicitat respingerea cererii de atragere a raspunderii personale a fostului administrator si închiderea procedurii deoarece societatea nu detine bunuri în patrimoniu si nici disponibil în cont.
Prin sentinta civila nr. 771/F/15 octombrie 2008 pronuntata de Tribunalul Neamt a fost respinsa cererea formulata de creditoarea D. G. F. P. pentru atragerea raspunderii personale a fostului administrator M. C. ca nefondata. Totodata, s-a dispus, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolventei, închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. E. S.R.L .
Pentru a pronunta aceasta sentinta judecatorul sindic a retinut ca starea de insolventa a societatii nu se datoreaza fostului administrator sau altor persoane.
Faptele savârsite de membrii organelor de conducere sau supraveghere ori de alte persoane împotriva carora se poate atrage raspunderea personala sunt expres si limitativ prevazute la art. 138 din L. nr. 85/2006, iar raspunderea este delictuala, astfel ca pentru antrenarea acesteia trebuie îndeplinite conditiile prevazute la art. 998 din Codul civil.
În speta, cauzele care au condus societatea la starea de insolventa sunt cele mentionate de lichidatorul judiciar în raportul întocmit în temeiul art. 59 si de expertul contabil T. R. în contraexpertiza efectuata pe baza tuturor documentelor contabile ale debitoarei, respectiv: scaderea accentuata a veniturilor obtinute din vânzarea obiectelor decorative de portelan comercializate de debitoare ca urmare a scaderii cererii pe piata; compensarea datoriilor prin vânzarea mijloacelor fixe, debitul principal fiind reprezentat de TVA, urmat de impozitul pe profit. Astfel, debitoarea nu a încasat valoarea integrala a facturii (valoare stabilita de expert, superioara valorii contabile), deci nu a încasat nici valoarea TVA cuprinsa în factura, dar si-a înregistrat obligatia de plata prin întocmirea decontului de TVA. Ulterior, activitatea desfasurându-se la un nivel foarte scazut, societatea nu a mai dispus de fonduri pentru a-si achita creanta bugetara, iar prin calcularea accesoriilor valoarea creantei a crescut considerabil.
Activitatea societatii a fost suspendata pentru o perioada de trei ani, prin Rezolutia nr. 8464/27.12.2001 a Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Neamt, la solicitarea fostului administrator care a fost nevoit sa plece în strainatate pentru fiica sa care are grave probleme de sanatate, asa cum rezulta din actele medicale depuse la dosar. În aceste conditii, sustinerile creditoarei legate de continuarea, în interes personal, a activitatii debitoarei, nu au nici un suport probator.
Nici afirmatiile creditoarei privind tinerea evidentei contabile si folosirea bunurilor debitoarei în interesul personal al fostului administrator nu sunt sustinute de probe.
Împrejurarile mentionate nu sunt de natura a atrage raspunderea fostului administrator, nu se afla printre cele prevazute la art.138 din L. nr. 85/2006. Nu exista nici o dovada la dosar din care sa rezulte ca nu s-a tinut contabilitatea în conformitate cu legea sau ca prejudiciul adus societatii si, indirect creditorilor, este rezultatul unei fapte culpabile a fostului administrator sau altor persoane.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea D. G. F. P. În motivarea recursului recurenta arata ca din raportul de expertiza întocmit de expert B. M. rezulta ca fostul administrator a vândut si a casat active, iar profitul obtinut din aceste operatiuni si l-a însusit sub forma de dividende, desi nu a achitat impozitul aferent acestor operatiuni. Se mai arata ca în raportul de expertiza întocmit de expert T. R. A. nu a fost retinut aspectul mai sus mentionat, desi ambii experti au avut la dispozitie documentele contabile aferente anilor 1999 - 2001.
Recurenta sustine ca fostul administrator al debitoarei se face vinovat de savârsirea faptelor prevazute de art. 138 lit. a si c din Legea nr. 85/2006 si ca exista raport de cauzalitate între faptele fostului administrator si prejudiciul cauzat institutiei de 20.736 lei.
Curtea, analizând actele si lucrarile din dosar si sentinta recurata, în raport de motivele de recurs invocate si din oficiu, constata ca recursul este nefondat.
Recurenta invoca în sustinerea motivelor de recurs concluziile raportului de expertiza întocmit de expertul B. M., din care rezulta ca în anul 2000 a fost vândut spatiul în care îsi desfasoara activitatea catre societatea fata de care avea cele mai mari datorii, iar profitul net realizat din aceasta operatiune a fost repartizat asociatului sub forma de dividende. În anul urmator au fost vândute mijloacele de transport, însa datoriile catre bugetul statului nu au fost achitate.
Curtea retine ca dupa întocmirea acestui raport de expertiza, la data de 18 mai 2006, mandatarul administratorului societatii a depus înscrisuri (facturi, ordin de compensare). La data de 27 septembrie 2006 expert B. M. întocmeste un raspuns la obiectiunile formulate de mandatarul fostului administrator la raportul de expertiza, însa din continutul înscrisului depus de expert nu rezulta ca au fost avute în vedere înscrisurile depuse de procuratorul fostului administrator, expertul mentinându-si concluziile desprinse din situatiile financiare anuale.
La cererea procuratorului fostului administrator s-a dispus efectuarea unei contraexpertize. Din al doilea raport de expertiza, întocmit de expert T. R., rezulta ca pentru bunurile vândute - spatiul unde îsi avea societatea sediul si un autoturism Cielo - nu a fost încasat efectiv pretul, contravaloarea bunurilor compensându-se cu valoarea datoriei acumulate de societatea debitoare catre S.C. A. S.A. În anul 2001 au fost casate bunurile care nu mai puteau fi utilizate si nu au putut fi valorificate, iar stocul de marfa a fost lichidat, iar din sumele încasate au fost achitate o parte din datorii. Disponibilul din banca s-a consumat pe comisioane de gestionare percepute de banca.
Curtea retine concluziile raportului de expertiza întocmit de expert T. ca fiind pertinente, acestea bazându-se si coroborându-se si cu înscrisurile depuse de fostul administrator, prin mandatar.
Ca o concluzie a celor expuse mai sus Curtea retine ca, în conditiile în care bunurile au fost vândute la un pret care depaseste valoarea lor contabila, ceea ce a determinat obtinerea unui profit si repartizarea acestuia sub forma de dividende, însa numai scriptic, plata fiind facuta în compensare, nu pot fi retinute în sarcina fostului administrator savârsirea faptelor prevazute de art. 138 lit. a si c din Legea nr. 85/2006.
Pentru cele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedura civila, Curtea a dispus respingerea recursului ca fiind nefondat.