Anularea raportului de inspectie fiscala emis de autoritatea administrativa locala. Încadrare eronata a unui teren în zona de impozitare. Suprafete ocupate cu retele de telecomunicatii, amplasate în subteran. Legislatia aplicabila
Atât timp cât terenul proprietate publica nu a fost concesionat, închiriat, dat în arendare ori în folosinta, iar retelele subterane de telecomunicatii nu împiedica exploatarea bunului aflat în proprietate publica, acestea sunt scutite de plata impozitului pe terenuri, conform art. 257 lit. k) din Codul fiscal, atât timp cât pentru utilizarea retelelor subterane beneficiarul plateste folosinta bunului sub forma de pret.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 371/CA din 10 iulie 2008
Prin sentinta nr. 3956/CA din 17 decembrie 2007, Tribunalul Iasi a admis actiunea formulata de reclamanta SC „R.” SA, în contradictoriu cu pârâtii Municipiul Iasi, Primarul Municipiului Iasi si Directia Economica si de Finante Publice Locale Iasi, dispunând anularea în partea a raportului de inspectie fiscala nr. 623195 din 21 iunie 2007 si a deciziei de impunere nr. 62194 din 21 iunie 2007, numai cu privire la creanta bugetara suplimentara stabilita în sarcina reclamantei, în suma totala de 112.895 lei, precum si a dispozitiei nr. 1740 din 30 august 2007, emisa de Primarul Municipiului Iasi, respingând actiunea formulata de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Iasi, ca urmare a admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a acestuia.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca, prin raportul de inspectie fiscala nr. 62195 din 21 iunie 2007, Directia Economica si de Finante Publice Locale Iasi a stabilit ca, pentru anii 2003 – 2006, reclamanta datoreaza o diferenta de impozit, provenind din încadrarea eronata a terenului în zona de impozitare si din declaratiile unei suprafete de teren neconstruite mai mici, ca întrucât din declaratia de impunere rectificativa pentru stabilirea impozitului pe anul 2005 nu s-a indicat zona de impozitare pentru terenul declarat, încadrarea în zona s-a facut de organul fiscal si ca trimiterile facute la H.C.L. nr. 13 din 3 februarie 2003, H.C.L. nr. 566/2004 si H.C.L. nr. 443/2005 nu justifica încadrarea întregii suprafete de teren în zona de impozitare, întrucât hotarârile mentionate nu instituie criterii pentru încadrarea în zone de impozitare, ci doar stabilesc cuantumul taxelor si impozitelor datorate de contribuabili, raportat la zona de impozitare, considerând nerelevant faptul ca reclamanta nu a prezentat documente detaliate privitoare la amplasarea retelelor de telecomunicatii, în conditiile în care, prin declaratia rectificativa pentru anul 2005, reclamanta a individualizat suprafata de teren pe care are amplasate retelele subterane, înscris pe baza caruia se putea face o încadrare corecta în zona de impozitare, prin adresa nr. 214/12198 din 2 august 2005, indicându-se si motivele depunerii declaratiei rectificative.
În ceea ce priveste faptul declararii unei suprafete de teren neconstruit mai mici, în suprafata de 42.561 m.p. si care a fost initial declarata de contribuabil, prima instanta a retinut ca nu exista documente justificative cu privire la suprafata exacta ocupata de retelele de telecomunicatii si la zona de impozitare si ca, cu toate acestea, organul fiscal a procedat la estimarea bazei de impunere având în vedere doar declaratiile de impunere depuse de contribuabil în anii anteriori, procedându-se la încadrarea acesteia într-o zona de impozitare mai mare, fara a se face vreo raportare la elementele prevazute de art. 66 din O.G. nr. 92/2003, si ca, în atare conditii, organul fiscal a procedat la stabilirea eronata a bazei de impozitare pentru anii 2005 si 2006, eroare ce se regaseste în raportul de inspectie fiscala si în ceea ce priveste taxa de teren stabilit pentru anul 2003, însumând 20.855 lei.
Raportându-se la aceste constatari, prima instanta a concluzionat ca desi organele fiscale au retinut în mod corect ca reclamanta, în calitate de concesionar al terenului public, datora o sarcina fiscala echivalenta impozitului pe teren, calculul acestei taxe, pentru anii 2003, 2005 si 2006 s-a facut eronat, justificând astfel cererea de anulare a actelor administrative atacate, în partea referitoare la creanta bugetara si suplimentara, în suma totala de 112.895 lei, si a accesoriilor aferente, precum si cererea de restituire a impozitului achitat pentru trimestrul I/2005.
Curtea a respins recursul pârâtei, constatând urmatoarele:
Este necontestat faptul ca SC „R.” SA este proprietara retelelor de telecomunicatii, ca acestea sunt amplasate la o adâncime de cca. 1 metru, în raport cu suprafata retelei stradale, si ca exploatarea lor se face în conditiile prevazute de O.G. nr. 79/2002.
Este de asemenea, necontestat faptul ca reclamanta-intimata a comunicat recurentilor situatia retelei de telecomunicatii din municipiul Iasi, însumând 212,883 km., precum si situatia amplasarii retelei subterane în zona si ca aceste date au fost avute în vedere la stabilirea obligatiilor fiscale suplimentare.
Necontestat este si faptul ca, la data de 28 septembrie 2006, partile în litigiu au încheiat un contract privind acordarea dreptului de acces, conform art. 22 - 31 din O.U.G. nr. 79/2002, pe terenurile proprietatea municipiului Iasi si ca, în schimbul recunoasterii „folosintei lunare a terenurilor”, beneficiarul plateste un pret, stabilit în Anexa nr. 1.
Ceea ce reclamanta a invocat în mod repetat, în sustinerea cererii sale, iar prima instanta nu a dat eficienta este faptul ca SC „R.” SA nu ocupa nici o suprafata din terenurile ce fac parte din domeniul municipiului Iasi, ca retelele de telecomunicatii sunt amplasate în subteran, facând parte din infrastructura cailor rutiere, si ca pentru folosinta acelor terenuri ea plateste un pret, în baza contractului ce-i asigura dreptul de acces, în conditiile Legii telecomunicatiilor.
Ca atare, atâta timp cât terenul proprietate publica nu a fost concesionat, închiriat, dat în administrare ori în folosinta si cât retelele subterane de telecomunicatii nu împiedica exploatarea bunului aflat în proprietate publica, în mod gresit se sustine de recurenta si se retine de prima instanta ca proprietarul retelei de telecomunicatii datoreaza impozitul pe teren, reglementat de art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003. Chiar daca dreptul de acces nu ar fi fost reglementat, proprietarul domeniului public al unitatii administrativ – teritoriale tot nu ar fi în drept sa pretinda plata concomitenta atât a impozitului pe teren cât si a tarifului stabilit prin contractul privind acordarea dreptului de acces, având în vedere ca din cuprinsul acestuia din urma rezulta fara echivoc ca pentru folosinta lunara a terenurilor aflate în proprietatea Municipiului Iasi se plateste un pret si nu un impozit, dubla impozitare a folosintei terenurilor subterane neavând nici o baza legala.
Cum recurentilor nu le este permis a adauga la lege, asimilând beneficiarul dreptului de acces contribuabililor carora le-au fost concesionate, închiriate, date în administrate sau în folosinta exclusiva terenuri ce fac parte din domeniul public, si cum terenurile ocupate de drumuiri si infrastructura acestora, din care fac parte toate retelele subterane de utilitati, sunt scutite de plata impozitului pe terenuri, conform art. 257 lit. k) din Codul fiscal, în conditiile în care pentru utilizarea retelelor subterane beneficiarul plateste folosinta bunului sub forma unui pret, Curtea apreciaza ca solutia de admitere a actiunii si de anulare a obligatiilor fiscale suplimentare, în limita sumei de 112.895 lei este temeinica si legala, substituindu-se însa prezenta motivare considerentelor sentintei recurate.