Aplicarea articolului 299 alineat (1) raportat la articolul 282 alineat (2) Cod procedura civila. Recurs împotriva unei încheieri premergatoare, cu caracter interlocutoriu. Inadmisibilitate
Încheierea prin care se respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active - invocata de pârâti în actiunea de atragere a raspunderii personale, conform articolului 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei - este o încheiere interlocutorie, care nu poate fi atacata cu recurs decât o data cu fondul. Ca atare, recursul declarat separat împotriva încheierii apare ca inadmisibil.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 1181 din 12 cctombrie 2009
Prin încheierea pronuntata la data de 17 martie 2009 de Tribunalul Iasi - judecator sindic s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a D.G.F.P. – A.F.P. Iasi în actiunea în stabilirea raspunderii personale formulata în contradictoriu cu pârâtele H.E. si C.E..
Pentru a respinge aceasta exceptie tribunalul a retinut, în esenta, ca potrivit Legii nr. 64/1995 orice creditor putea promova o astfel de actiune, iar limitarea sferei persoanelor din legea de procedura noua afecteaza dreptul creditorului nascut valabil si exercitat valabil sub imperiul legii vechi.
Pârâtele H.E. si C.E. au declarat recurs împotriva încheierii pronuntata la data de 17 martie 2009 si a formulat urmatoarele critici:
Instanta de fond a încalcat legea atunci când a decis exercitarea dreptului la recurs numai odata cu fondul deoarece, potrivit dispozitiilor mentionate din Legea nr. 85/2006 care este o lege speciala, aplicându-se cu prioritate fata de legea generala, toate hotarârile judecatorului-sindic, deci si încheierile putând fi atacate separat cu recurs. Si în legea generala de procedura solutia este aceeasi deoarece, potrivit disp. art. 282 alin. 2 si art. 299 alin. 1 C. pr. civ., numai „împotriva încheierilor premergatoare nu se poate face recurs decât odata cu fondul”.
Or, potrivit dispozitiilor art. 268 din acelasi cod, în afara de încheierile „premergatoare” exista si încheieri „interlocutorii”, reglementate de alin.(3) al aceluiasi articol, adica acele încheieri prin care judecatorii sunt legati, în sensul ca nu pot reveni asupra lor si care, fara a hotarî în totul pricina, pregatesc dezlegarea ei, asa cum este cazul în speta, deoarece fara solutionarea exceptiei instanta nu putea trece la judecarea pe fond a cauzei.
Prin urmare, atât legea speciala, care are aplicatiune prioritara, cât si legea generala de procedura permit promovarea separata a recursului împotriva încheierilor interlocutorii, astfel ca încheierea recurata era nelegala sub acest aspect.
Exceptia lipsei calitatii procesuale active a creditoarei de a promova actiunea este nelegala în sensul disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Introducerea cererii creditoarei de stabilirea a raspunderii patrimoniale s-a facut sub imperiul Legii nr. 64/1995, republicata 2004, care nu reglementa, în general, dreptul la actiune pentru stabilirea raspunderii si cu atât mai putin dreptul creditorilor la introducerea actiunii pentru stabilirea raspunderii prevazute de art. 137, ci doar dreptul oricarui creditor de a sesiza judecatorul-sindic pentru dispunerea masurilor asiguratorii prevazute de art. 139.
Potrivit legii vechi, judecatorul-sindic putea sa dispuna angajarea raspunderii prevazuta de art. 137, ceea ce înseamna ca o facea din oficiu, doar pe baza raportului administratorului (judiciar), prevazut de disp. art. 24, lit. a din acea lege, dar în cauza masura nu s-a dispus din oficiu, ci s-a dispus prin admiterea cererii creditorului AFP a municipiului Iasi, ceea ce putea sa puna în discutie legalitatea sentintei chiar sub imperiul acelei legi.
Recurentele au sustinut ca în prezent, pe de o parte, Legea nr. 64/1995 fiind abrogata prin Legea nr. 85/2006, iar sentinta nr. nr. 101/COM/31.03.2005 fiind casata, iar, pe de alta parte, având în vedere lipsa unor prevederi tranzitorii speciale ale noii legi, potrivit dispozitiilor art. 725 alin. (1) C. procedura civila, cauza urma a se rejudeca exclusiv pe baza Legii nr. 85/2006 care, în art. 138 si urm., a eliminat dreptul judecatorului-sindic de a dispune din oficiu asupra angajarii raspunderii, aceasta putându-se face numai la cerere.
Dreptul de a introduce cererea respectiva, adica actiunea în stabilirea raspunderii, este strict limitat, recunoscându-se calitate procesuala activa în acest sens doar administratorului judiciar sau „lichidatorului”, precum si, prin exceptie „comitetului creditorilor” care, potrivit alin. (3) al art. 138, poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat a introduce actiunea daca administratorul judiciar nu a facut-o si daca raspunderea persoanelor prevazute la alin. (1) ameninta sa se prescrie.
Chiar în ipoteza în care s-ar fi constituit un comitet al creditorilor, ceea era posibil deoarece mai exista un creditor în cauza, iar acesta ar fi obtinut, prin absurd, autorizatia mentionata, dreptul la introducerea unei noi actiuni ar fi fost deja prescris în raport cu dispozitiile art. 139 din Legea nr. 85/2006, ca de altminteri si dreptul administratorului judiciar de a introduce o cerere (actiune) în acest sens.
Prin urmare, respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a unui creditor aparea ca o solutie esential nelegala, cu atât mai mult cu cât practica judiciara a instantei de fond si a Curtii de Apel Iasi în aceasta materie era constanta în a nu se recunoaste creditorilor separati dreptul de a introduce asemenea actiuni.
Pentru aceste motive recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si trimiterea cauzei la judecatorul sindic pentru a se pronunta pe fond si pentru a închide procedura insolventei.
În sedinta publica din 25 mai 2009 curtea de apel a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului formulat împotriva unei încheieri care se ataca odata cu fondul.
Recurentele au formulat raspuns la exceptia inadmisibilitatii recursului, sustinând ca încheierea recurata era interlocutorie si putea fi atacata separat cu recurs.
Exceptia este întemeiata.
Potrivit dispozitiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006 dispozitiile acestei legi se completeaza, în masura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila.
Astfel, potrivit art. 12 din Legea nr. 85/2006, hotarârile judecatorului sindic sunt definitive si executorii si pot fi atacate cu recurs.
Din textul legii insolventei rezulta ca judecatorul sindic pronunta hotarâri ce se numesc încheieri sau sentinte.
Cu privire la încheierile pronuntate de judecatorul sindic, acestea pot avea caracterul de încheieri interlocutorii sau preparatorii.
Încheierea prin care se respinge exceptia lipsei calitatii procesuale este într-adevar o încheiere interlocutorie, prejudeca fondul, iar instanta nu mai poate reveni asupra celor dispuse (art. 268 alin. 3 Cod procedura civila), spre deosebire de încheierile preparatorii prin care instanta, motivat, poate reveni oricând asupra masurilor dispuse (art. 268 alin. 1 si 2 Cod procedura civila). Din acest punct de vedere este importanta distinctia între încheierile interlocutorii si încheierile preparatorii.
În ceea ce priveste legea speciala, legea insolventei, curtea de apel a constatat ca textul legal mentioneaza expres în ce situatii judecatorul sindic pronunta sentinte si în ce situatii pronunta încheieri si doar acestea pot fi atacate separat cu recurs (de exemplu, art. 32 art. 117 alin. 4, art. 129 alin. 2 din Legea nr. 85/2006).
Pe de alta parte, solutionarea actiunii în raspundere prevazuta de art. 138 reprezinta una din atributiile judecatorului sindic (art. 11 alin. 1 lit. g) si se finalizeaza prin pronuntarea unei sentinte. Încheierea prin care se respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active invocate de pârâti este o încheiere interlocutorie, dar care nu poate fi atacata decât o data cu fondul.
De altfel, era gresita sustinerea recurentelor cum ca, prin interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 282 alin. 2 Cod procedura civila, încheierile interlocutorii sunt întotdeauna atacate cu recurs în mod separat si nu odata cu fondul.
Atunci când legiuitorul a dorit ca aceste încheieri sa poata fi atacate separat cu apel/recurs, a prevazut în mod expres acest lucru atât în Codul de procedura civila, cât si în legea insolventei.
Raportat acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedura civila, curtea de apel a respins recursul ca inadmisibil, mentinând încheierea recurata în ceea ce priveste calea de atac.