Aplicarea dispoziţiilor art. 14 ind. 1 din Legea nr.44/1994. Cuantumul rentei lunare cuvenite veteranilor de război decoraţi cu ordine şi medalii

Dosar Nr. 496 (22.08.2008)

Aplicarea dispozitiilor art. 14 ind. 1 din Legea nr.44/1994. Cuantumul rentei lunare cuvenite veteranilor de razboi decorati cu ordine si medalii

Acordarea rentei lunare prevazuta de O.U.G. nr. 12/2004 aprobata prin Legea nr. 210/2004, veteranilor de razboi decorati cu ordine si medalii se face în cuantumul prevazut de art.14 din Legea nr.44/1994, intentia legiuitorului prin introducerea art.14 ind.1 fiind doar de a preciza baza de calcul a acestui beneficiu.

Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 496 din 22 august 2008

Prin sentinta civila nr.595 din 221 mai 2008, Tribunalul Vaslui a respins exceptia prescriptiei partiale a dreptului la actiune, a admis actiunea formulata de reclamantul B.St.-V., pârâta fiind obligata sa plateasca acestuia diferenta de renta lunara în functie de nivelul soldei de grad si functie la minim a unui sublocotenent din Ministerul Apararii Nationale, începând cu data de 01.03.2004.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:

Reclamantul si-a dovedit calitatea de veteran de razboi, detinator al medaliei „Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial, 1941-1945”, drept pentru care este beneficiarul unei rente lunare.

Având în vedere însa faptul ca Legea nr.44/1994 a fost modificata prin O.U.G. nr. 12/2004, prima instanta a retinut ca reclamantul este îndreptatit la plata unei rente echivalente cu solda de grad si functie la minim a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apararii Nationale.

Împotriva acestei sentinte civile a formulat recurs Casa Judeteana de Pensii Vaslui, considerând-o ca fiind nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:

Pâna în luna decembrie 2000, medalia „Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial, 1941-1945” era onorifica, însa prin O.U.G. nr.215/2000, Legea nr.44/1994 a fost completata cu art.131, prin care s-a reglementat acordarea unei rente lunare echivalente cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent, tuturor veteranilor de razboi care nu au fost decorati cu ordinele sau crucile de razboi prevazute la art.13 lit.a) si b) din lege, dar carora li s-a conferit medalia „Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial 1941-1945”.

Prin O.U.G. nr.12/2004, aprobata prin Legea nr.210/2004, s-a completat Legea nr.44/1994, republicata, cu art.141, potrivit caruia, începând cu luna martie 2004, renta lunara prevazuta de art.13 si 14 se calculeaza, dupa caz, în functie de nivelul soldei de grad si al soldei de functie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apararii Nationale.

Astfel, se sustine ca tipurile de rente au fost prevazute în mod diferentiat de art.13 si 14 din Legea nr.44/1994, art. 14 1 fiind introdus pentru a nu coexista rente în cuantumuri diferite acordate pentru persoanele carora le-a fost conferita aceeasi decoratie.

Analizând recursul formulat de Casa Judeteana de Pensii Vaslui, prin prisma disp.art.3041 C.pr.civ., se retine ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente:

În mod gresit prima instanta a interpretat disp.art.141din Legea nr.44/1994, întrucât intimatul-reclamant, având calitatea de veteran de razboi, decorat cu medalia „Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial, 1941-1945” nu poate beneficia decât de o renta lunara echivalenta cu 25% din solda în grad a unui sublocotenent, astfel cum aceasta a fost prevazuta de art.14 din aceeasi lege.

Astfel, O.U.G.nr.12/2004, aprobata prin Legea nr.210/2004, a completat Legea nr.44/1994, republicata, cu articolul 141, potrivit caruia : ”începând cu luna martie 2004, renta lunara prevazuta de art.13 si 14, se calculeaza, dupa caz, în functie de nivelul soldei de grad si al soldei de functie la minim al unui sublocotenent din Ministerul Apararii Nationale”.

Necesitatea acestei initiative legislative a fost justificata de faptul ca, la data de 1 martie 2004, a fost majorat coeficientul de ierarhizare pentru personalul activ si implicit nivelul soldei de grad si al soldei de functie la minim a sublocotenentului din acest sistem, în celelalte sisteme militare cuantumurile acestora ramânând neschimbate. Aceasta situatie ar fi condus la plata de rente în cuantumuri diferite pentru persoane decorate cu aceeasi medalie.

În consecinta, art.141 din Legea nr.44/1994 a precizat doar baza de calcul a rentei cuvenite persoanelor carora le-a fost conferita medalia „Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial, 1941-1945”, cuantumul acestor drepturi banesti ramânând cel stabilit de disp.art.14 din Legea nr.44/1994.

Mai mult, prin Legea nr.303/2007, art.14 din Legea nr.44/1994 a fost modificat, în sensul ca veteranii de razboi care nu sunt decorati cu ordine, medalii sau cruci de razboi prevazute la art.13 alin.1 lit.a) si b), dar carora le-a fost conferita Medalia „Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial, 1941-1945” beneficiaza de o renta lunara echivalenta cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent.

Rezulta astfel cu certitudine ca intentia legiuitorului, prin introducerea, în anul 2004, a art.141 în Legea nr.44/1994, nu a fost acordarea unei rente lunare echivalente cu solda integrala de grad a unui sublocotenent si persoanelor prevazute la art.14 din aceeasi lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozitiilor art.304 pct.9 si 312 alin.2 C.pr.civ., a fost admis recursul formulat de Casa Judeteana de Pensii Vaslui si s-a modificat în parte sentinta pronuntata de prima instanta, în sensul respingerii actiunii formulate de reclamantul B.St.-V., mentinându-se restul dispozitiilor sentintei recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.