Aplicarea sanctiunii disciplinare. Momentul de la care se calculeaza termenul de 30 de zile prevazut de art. 268 Codul muncii.
Potrivit art. 268 (1) Codul muncii: angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa în forma scrisa , în termen de 30 zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare , dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei, fiind fara relevanta în privinta curgerii termenului faptul ca pentru aceeasi persoana s-a început cercetarea prealabila în legatura cu o fapta de natura penala.
Sectia conflicte de munca si asigurari sociale – Decizia civila nr. 115/29 ianuarie 2009
Prin contestatia înregistrata la Tribunalul Sibiu sub nr. 640/85/30.01.2008 – contestatorul P.C.A. a chemat în judecata pe intimata SC P.C.E. Sibiu SRL solicitând:
- anularea deciziei nr. 2383/20.12.2007 ca netemeinica si nelegala,
- reîncadrarea în functia si postul avut anterior, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data încetarii platilor si pâna la reîncadrarea efectiva.
Din motivarea contestatiei se retine ca decizia emisa este lovita de nulitate în conditiile art. 268, alin. 2, lit. a si c Codul muncii. Se invoca în principal exceptia prescriptiei dreptului angajatorului de a aplica sanctiunea disciplinara raportat la prevederile art. 268 din Codul muncii motivând ca decizia contestata a fost emisa la 37 de zile de la data la care angajatorul avea cunostinta de savârsirea abaterii disciplinare.
Pe fondul cauzei se solicita anularea deciziei întrucât faptele retinute de angajator nu corespund realitatii întrucât nu a savârsit nici o abatere disciplinara si nicidecum nu se face vinovat de abateri care sa determine societatea sa-i aplice cea mai drastica sanctiune.
În drept se invoca dispozitiile art. 76, 78, 264 si 268 Codul muncii.
Intimata solicita respingerea exceptiilor invocate precum si respingerea contestatiei, motivând ca angajatorul a respectat atât dispozitiile art. 268 alin. 1 C. muncii cât si dispozitiile art. 268 alin. 2, lit. a si c din C. muncii, pe fondul cauzei se precizeaza ca angajatul se face vinovat pentru faptele retinute în decizia de sanctionare întrucât în repetate rânduri a acceptat modificarea conditiilor contractuale în defavoarea angajatorului. Mai mult de atât se retine ca angajatul în perioada 01.10.2007-11.10.2007, desi afirma ca se afla în concediu de odihna, în fisele de pontaj figureaza prezent la serviciu, cu toate ca pontajul se realizeaza pe baza de cartela electronica personala. În fine, se precizeaza ca exista numeroase sesizari din partea angajatilor cu privire la izbucnirile nervoase ale contestatorului, iar sarcinile de serviciu nu au mai fost îndeplinite corespunzator, astfel ca toate faptele retinute sunt abateri disciplinare, ceea ce a determinat angajatorul sa dispuna desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului precum si a probelor administrate în cauza instanta a retinut urmatoarele:
Contestatorul a fost angajatul intimatei îndeplinind functia de director general, iar prin decizia nr. 2383/20.12.2007 s-a dispus concedierea în conditiile dispozitiilor art. 61 lit. a Codul muncii – retinându-se ca abateri disciplinare – încalcarea obligatiei de fidelitate fata de angajator, neexecutarea atributiilor de serviciu, încalcarea obligatiei de a respecta secretul de serviciu, programul de lucru, un comportament incorect în cadrul relatiilor de serviciu precum si încalcarea obligatiei de a îndeplini atributiile ce îi revin conform fisei postului.
În termen legal se contesta aceasta decizie invocându-se în principal exceptia prescriptiei dreptului angajatorului de a aplica sanctiunea disciplinara precum si exceptia nulitatii absolute fata de prevederile art. 268 (2), lit. a si c din Codul muncii.
Conform dispozitiilor art. 137 Cod procedura civila instanta s-a pronuntat mai întâi asupra exceptiilor, cercetarea fondului fiind de prisos.
Fata de exceptia prescriptiei dreptului angajatorului de aplicare a sanctiunii disciplinare – instanta s-a pronuntat prin încheierea civila din 08 mai 2008 în sensul respingerii acesteia – constatându-se din probatoriul administrat (respectiv notificare si raport audit) ca termenul de 30 de zile prevazut de art. 268 (1) Codul muncii a fost respectat, întrucât angajatorul a constatat cu certitudine abaterile disciplinare savârsite de angajat doar odata cu încheierea raportului de audit din 14.12. 2007, iar decizia s-a emis la 20.12.2007, deci înlauntrul termenului prevazut de art. 268 (1) Codul muncii.
Exceptia nulitatii absolute a fost de asemenea respinsa întrucât prin decizia emisa angajatorul a facut o descriere amanuntita a faptelor retinute si sanctionate cu indicarea prevederilor din ROI si fisa postului ce au fost nesocotite de catre angajat, precum si a dispozitiilor din Codul muncii si clauzele contractuale ce au fost încalcate de catre angajat, astfel ca motivul de nulitate invocat în sensul dispozitiilor art. 268 (2)lit. “a” Codul muncii nu are suport legal si nici probator totodata.
În fine prevederile art. 268 (2) lit. “c” au fost respectate de angajator – fiind inserat în decizie – urmatorul aspect.... prin „declaratia olografa a d-lui C.A.P. înregistrata sub nr. 2263/17.12.2007 nu se aduc argumente exoneratorii de raspundere”.
Pentru considerentele expuse, instanta a constatat ca decizia contestata a fost emisa cu respectarea conditiilor obligatorii prevazute de art. 268 (2) din Codul muncii.
Prin sentinta civila 699/2008 pronuntata de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 640/85/2008 s-a respins contestatia formulata de contestatorul P.C.A. împotriva intimatei SC S.C. P.C.E. S.R.L. Sibiu pentru constatarea nulitatii deciziei concediere .
Pentru a hotarî astfel, pe fondul cauzei instanta a retinut, în esenta, ca din probatoriul administrat în cauza a reiesit încalcarea obligatiei de fidelitate a contestatorului fata de angajator si a existentei unui comportament neadecvat al directorului la locul de munca; apoi , neîndeplinirea obligatiilor de serviciu conform fisei postului si a nerespectarii întocmai a programului de lucru.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs contestatorul P.C.A. , solicitând admiterea acestuia , modificarea hotarârii atacate si admiterea exceptiilor prescriptiei sanctiunii si cea a nulitatii deciziei de sanctionare si implicit a contestatiei sale.
În expunerea de motive arata ca aplicarea sanctiunii este tardiva întrucât angajatorul a cunoscut despre faptele savârsite de recurent înca din 13.11.2007 , iar decizia de concediere a fost emisa doar la 20.12.2007, deci cu încalcarea dispozitiilor art. 268 Codul muncii.
Invoca apoi nulitatea deciziei nr. 2383/20.12.2007 prin încalcarea dispozitiilor art. 268 al.2 lit. a si c Codul muncii datorita faptului ca aceasta nu contine descrierea faptelor considerate de angajator ca abateri disciplinare si motivele pentru care s-au încalcat apararile sale.
Mai sustine ca instanta nu a luat în considerare aspectele de fapt invocate de recurent si nici depozitiile martorilor audiati în cauza , cât si împrejurarea ca nu a mai fost sanctionat niciodata.
În drept invoca art. 3041 , 304 pct. 8 si 9 cod procedura civila.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea hotarârii atacate.
Verificând legalitatea si temeinicia sentintei atacate prin prisma aspectelor critice invocate , cât si a dispozitiilor art. 3041 cod procedura civila , Curtea a apreciat recursul de fata ca fondat, pentru urmatoarele motive :
Potrivit art. 268 (1) Codul muncii :
„Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa în forma scrisa , în termen de 30 zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare , dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei”.
Din aceasta perspectiva , sunt a se retine urmatoarele :
Conform notificarii nr.2150/6.12.2007 (f.8) emisa de pârâta S.C. P.C.E. S.R.L. Sibiu catre reclamantul P.C.A. , acesta din urma a fost convocat la sediul firmei pentru data de 17.12.2007 , orele 12 , pentru a-si exprima pozitia si a-si formula aparari fata de abaterile disciplinare mentionate în notificare.
Tot în cuprinsul notificarii se face în mod expres mentiunea ca începând cu data de 13.11.2007 , societatea a început cercetarea disciplinara împotriva contestatorului .
Deci la data de 13.11.2007 pârâta cunostea în mod exact savârsirea abaterilor disciplinare puse ulterior prin decizia atacata în sarcina petentului , astfel ca de la acea data curgea termenul de 30 zile prevazut de art. 268 (1) Codul muncii în care angajatorul putea emite dispozitia de sanctionare , adica cel mai târziu la 13.12.2007.
Faptul ca în baza notificarii nr. 1774/13.11.2007 s-a dispus începând cu aceiasi data cercetarea disciplinara a contestatorului pentru fapta de înselaciune prevazuta si pedepsita de art. 215 Cod penal nu are relevanta în cauza cu atât mai mult cu cât în urma cercetarilor la 21.11.2007 s-a constatat ca numitul P.C.A. nu a savârsit acea infractiune , deci societatea era înca în termenul prevazut de lege de a întocmi decizia de sanctionare.
Mai trebuie precizat ca împrejurarea de a demara în paralel cu cercetarea disciplinara prevazuta de art. 267 Codul muncii si o actiune penala , nu înlatura dispozitia imperativa a textului art. 268 Codul muncii de aplicare a sanctiunii disciplinare în cel mult 30 zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare , câta vreme textul nu dispune asupra posibilei existente a unor cauze de întrerupere a acestui termen sau de prorogare a începerii curgerii lui pâna la finalizarea cercetarilor care au succedat demararii altor proceduri.
O asemenea interpretare ar putea crea situatii în care cercetarea disciplinara ar putea depasi chiar termenul de 6 luni în care trebuie aplicata sanctiunea.
Or, intentia legiuitorului a fost tocmai aceea de a limita în timp cercetarea disciplinara prealabila la cele doua termen de prescriptie distincte de 30 zile si respectiv 6 luni.
Fata de aceste aspecte , se constata gresita solutionare a exceptiei prescrierii aplicarii sanctiunii de catre instanta de fond , aceasta urmând a fi admisa si pe cale de consecinta , contestatia formulata de contestatorul P.C.A. urmeaza a fi admisa.
Ca urmare , în baza art. 312 raportat la art. 304 cod procedura civila , Curtea a admis recursul, a modificat hotarârea atacata si subsecvent admiterii contestatiei a anulat decizia 2383/20.12.2007 emisa de pârâta si a dispus reîncadrarea reclamantului în functia si pe postul detinut anterior. Societatea a fost obligata si la plata câtre reclamant a drepturilor salariale restante începând cu data încetarii platilor si pâna la reîncadrarea efectiva.
Curtea nu a mai analizat si celelalte motive de recurs , a caror analiza a devenit de prisos , urmare a retinerii exceptiei anterior mentionata.