Arestare preventiva. Înlocuirea masurii în cursul judecatii. Nelegalitate.
Nu se poate retine ca rezonanta sociala negativa a faptei inculpatului care afecteaza grav morala si relatiile de familie, s-a putut sterge în intervalul de 5 luni de la data arestarii sale si cu atât mai putin în intervalul de o luna de la ultima mentinere a starii de arest. Chiar sustinerile inculpatului potrivit carora ar fi fost agresat fizic de catre ceilalti detinuti în considerarea faptei de care este acuzat, indica posibilitatea unei reactii negative din partea colectivitatii de unde inculpatul provine, în ipoteza punerii sale în libertate.
Sectia pentru cauze cu minori si de familie – Decizia penala nr. 103/06 octombrie 2008
Prin încheierea din 26.09.2008 pronuntata de Tribunalul Sibiu - sectia penala în dosar nr. 1793/85/2008 s-a dispus, în baza art. 139 alin. 1, alin 3/5 Cod procedura penala, înlocuirea masurii arestarii preventive luata fata de inculpatul T.I., prin încheierea penala nr. 24/15.04.2008 a Tribunalului Sibiu cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea.
În baza art.145 alin. 1/1 si alin. 1 /2 Cod procedura penala s-au stabilit în sarcina inculpatului o serie de obligatii.
A fost încredintata supravegherea respectarii masurilor si obligatiilor impuse inculpatului Postului de Politie al comunei I., jud. S.
Pentru a dispune în acest mod, Tribunalul a retinut ca temeiurile ce au determinat arestarea s-au modificat (sub aspectul pericolului social concret) iar mentinerea inculpatului într-un loc de detentie unde nu exista suficiente garantii ca nu va fi supus în continuare tratamentelor inumane sau degradante (datorita infractiunii de care este acuzat), ar duce la nerespectarea art. 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Totodata s-a aratat ca buna desfasurare a procesului penal nu este împiedicata prin punerea inculpatului în libertate întrucât data fiind starea sanatatii sale este evident ca acesta nu se va sustrage de la judecata.
Pe cale de consecinta s-a apreciat ca scopul masurii preventive poate fi realizat si daca inculpatul este judecat în stare de libertate, luându-se împotriva lui o masura mai blânda asigurându-se astfel si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale prevazute de conventie.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen Parchetul de pe lânga Tribunalul Sibiu, solicitând casarea încheierii atacate si mentinerea starii de arest a inculpatului.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii nu s-au schimbat, lasarea în libertate a inculpatului prezentând în continuare pericol pentru ordinea publica, sub aspectul sentimentului de neliniste si insecuritate generat. Mai mult, lasarea inculpatului în libertate, în conditiile în care exista banuiala legitima ca a savârsit faptele de viol si incest ar constitui o încurajare nepermisa pentru comiterea unui asemenea gen de fapte.
Sub un alt aspect s-a motivat de catre recurent ca durata de 5 luni a arestului preventiv nu ar fi excesiva în cazul dat.
În final, recurentul a apreciat ca instanta de fond în mod nejustificat a retinut doar pe baza unor adeverinte medicale, fara a solicita relatii suplimentare si fara a dispune efectuarea unei expertize, ca mentinerea arestarii preventive ar fi excesiva în raport cu starea de sanatate a inculpatului. Starea de sanatate este un criteriu ce trebuie avut în vedere la alegerea masurii, conform art. 136 alin. 8 Cod procedura penala, însa el este subsecvent scopului si gradului de pericol social.
Pe de alta parte, dupa luarea masurii starea de sanatate poate constitui un argument pentru înlocuirea masurii în conditiile art. 139 Cod procedura penala, doar atunci când tratamentul medical sub paza nu poate fi efectuat, conform art. 139/1 Cod procedura penala, or, în speta nu s-a efectuat o expertiza medicala care sa ateste starea de sanatate a inculpatului.
În drept, au fost invocate dispozitiile art. 385/16 raportat la art. 160/b alin. ultim Cod procedura penala.
Analizând legalitatea si temeinicia hotarârii instantei de fond, atât prin prisma motivelor de recurs cât si din oficiu, conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedura penala Curtea constata ca recursul Parchetului este fondat pentru considerentele ce vor urma.
Prin încheierea penala nr. 24/15.04.2008, Tribunalul Sibiu a dispus arestarea preventiva a inculpatului T.I. în baza art. 148 lit. f Cod procedura penala, pentru savârsirea infractiunilor de viol si incest prev. de art. 197 alin. 2 lit. b/1 si alin. 3 Cod penal si art. 203 Cod penal, constând în aceea ca la data de 12.06.2007 inculpatul ar fi întretinut raporturi sexuale cu fiica sa minora Toni Alina Maria în vârsta de 12 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-si exprima vointa.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Sibiu emis la data de 07.05.2008, în dosarul nr. 620/P/2007 s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului T.I. pentru savârsirea infractiunii de viol si incest, prev. de art. 197 alin. 2 lit. b/1, alin. 3 si art. 203 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, art. 41 alin. 2 si art. 42 Cod penal.
Legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive a fost verificata la primirea dosarului, în baza art. 300/1 Cod procedura penala, în data de 09.05.2008, retinându-se ca subzista temeiurile care au stat la baza luarii ei.
În cursul judecatii masura a fost mentinuta în data de 25.06.2008 si la 20.08.2008.
Prin încheierea penala pronuntata de Judecatoria Sibiu la 20.08.2008, definitiva prin decizia penala nr. 80/2008 a Curtii de Apel Alba Iulia, a fost de asemenea respinsa cererea formulata de inculpat cu privire la înlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara. S-a motivat de catre instante la acel moment ca nu sunt rasturnate indiciile retinute de judecatorul care a dispus arestarea, neexistând totodata elemente noi de reapreciere a pericolului concret pe care l-ar reprezenta pentru societate lasarea inculpatului în libertate. Pericolul concret a fost motivat în special prin modalitatea de savârsire a faptei de catre inculpat.
Prin încheierea penala din 26.09.2008 Tribunalul Sibiu a apreciat ca se impune admiterea cererii formulate de inculpat si aplicarea dispozitiilor art. 139 alin. 1 Cod procedura penala în sensul înlocuirii masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu.
S-a argumentat ca temeiurile ce au determinat luarea masurii s-au schimbat sub aspectul pericolului social concret, întrucât rezonanta negativa a faptei inculpatului si starea de neliniste si insecuritate nu se regaseste în comunitatea din care acesta provine. În ceea ce priveste relatiile cu copiii sai, acestia sunt institutionalizati în centre de plasament, unde se simt în siguranta iar fiul sau a fost deja audiat în calitate de martor astfel încât se exclude posibilitatea exercitarii de presiuni asupra lui.
Pentru a se retine în continuare existenta unui pericol public care sa justifice mentinerea arestarii este necesar sa se demonstreze ca o întreaga colectivitate este în primejdie daca inculpatul este liber. Or, în speta nu exista probe în acest sens.
Distinct de acestea tribunalul a aratat ca mentinerea inculpatului într-un loc de detentie unde nu exista garantii suficiente ca nu va fi supus în continuare tratamentelor inumane sau degradante ar conduce la încalcarea art. 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. În acest sens s-a argumentat ca inculpatul a fost încarcerat fara a prezenta vreo leziune corporala iar la data de 22.05.2008 a reclamat ca a fost agresat în camera de catre ceilalti detinuti, iar la data de 03.06.2008 s-a constatat ca prezinta dificultati la mers.
În aceste conditii a retinut instanta fondului ca penitenciarul nu si-a îndeplinit obligatia pozitiva de a proteja integritatea fizica a inculpatului, asa cum art. 3 din C.E.D.O. impune.
Curtea nu-si poate însusi argumentele expuse de instanta fondului.
În speta, din actele dosarului rezulta ca se mentin temeiurile care au stat la baza luarii masurii preventive iar schimbarile survenite în starea de sanatate a inculpatului nu pot constitui un temei care sa impuna înlocuirea acestei masuri.
Astfel, sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publica, Curtea apreciaza ca posibilitatea aparitiei unei stari de neliniste si insecuritate în rândul colectivitatii de unde inculpatul provine se mentine.
În acest sens nu se poate retine ca rezonanta sociala negativa a faptei inculpatului care afecteaza grav morala si relatiile de familie, s-a putut sterge în intervalul de 5 luni de la data arestarii sale si cu atât mai putin în intervalul de o luna de la ultima mentinere a starii de arest. Chiar sustinerile inculpatului potrivit carora ar fi fost agresat fizic de catre ceilalti detinuti în considerarea faptei de care este acuzat, indica posibilitatea unei reactii negative din partea colectivitatii de unde inculpatul provine, în ipoteza punerii sale în libertate.
Separat de aceasta, institutionalizarea celor doi copii ai sai, unul victima iar celalalt martor, nu poate înlatura posibilitatea contactarii lor si a exercitarii unor presiuni de ordin psihic.
Trebuie în acest sens observata modalitatea de comitere a faptei si atitudinea consecventa de negare a ei de catre inculpat.
Cât priveste cel de-al doilea aspect retinut de instanta de fond ca temei al înlocuirii masurii arestarii, Curtea observa ca tribunalul si-a format convingerea nerespectarii dispozitiilor art. 3 din C.E.D.O. de catre penitenciar, printr-o analiza sumara a elementelor de fapt si fara a observa ca potrivit art. 39 din Legea nr. 275/2006 „respectarea drepturilor prevazute de lege pentru persoane aflate în executarea pedepselor privative de libertate este asigurata de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate”.
Schimbarile intervenite în situatia sanatatii inculpatului, atestate doar prin adeverinte medicale, fara întocmirea unei expertize medico-legale, si în lipsa unor relatii de la judecatorul delegat cu executarea pedepselor, nu pot întemeia de la sine concluzia încalcarii de catre penitenciar a obligatiilor pozitive statuate de art. 3 din C.E.D.O. si cu atât mai putin pot constitui un temei de înlocuire a masurii arestarii.
Pentru aceste considerente, Curtea constatând ca instanta de fond, contrar prevederilor art. 300/2 si art. 160/b alin. 3 Cod procedura penala, a dispus înlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului desi nu exista motive de înlocuire cu alta masura preventiva în sensul cerut de prevederile art. 139 si art. 145 Cod procedura penala a admis ca fondat recursul Parchetului de pe lânga Tribunalul Sibiu si în temeiul art. 385/15 alin. 1 pct. 2 Cod procedura penala a casat încheierea atacata si în rejudecare a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului T.I.