Dosar nr. 5141/32o/2oo8
ROMÂNIA
JUDECATORIA TÂRGU MURES
SENTINTA CIVILA NR.1561
Sedinta publica din 27 februarie 2009
INSTANTA COMPUSA DIN:
PRESEDINTE: CRISTINA MIHAI
GREFIER: XXXXXXXXX
Pe rol solutionarea plângerii contraventionale formulata de catre petenta XXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Regional Pentru Protectia Consumatorilor Mures.
La apelul nominal facut în sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în sedinta publica din data de 23.02.2oo9, fiind consemnate în încheierea de sedinta de la aceea data, care face parte integranta din prezenta hotarâre, când instanta, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea pentru termenul de fata.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de fata :
La data de 12.06.2008 a fost înregistrata pe rolul acestei instante, sub nr. de mai sus plângerea contraventionala formulata de petenta XXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorilor Mures.
Prin plângere petenta s-a îndreptat în termen legal împotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 107/565 din 26.05.2008.
În motivare petenta arata ca în temeiul Contractului de prestari servicii din data de 23.06.2005 încheiat cu ING a prestat în favoarea acestei banci servicii de promovare a produselor bancare, constând în consultanta si furnizare de informatii. Cu prilejul controlului efectuat la data de 27.03.2008 intimata a aplicat mai multe sanctiuni contraventionale. Petenta a aratat ca procesul-verbal întocmit în urma controlului este nul pentru încalcarea prevederilor art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 nefiind descrisa fapta contraventionala, agentul constatator limitându-se la enumerarea unei serii de texte de lege si de acte normative, fara a consemna nicio împrejurare de fapt care ar putea fi asimilata practicilor înselatoare. De asemenea nu se mentioneaza de catre intimata autorizatiile sau avizele pe care agentul constatator le-a apreciat ca fiind necesare si nici nu s-a justificat concluzia privind fapta de a împiedica efectuarea controlului si constatarea contraventiilor.
Petenta învedereaza instantei lipsa unei din conditii prev. De art. 1 din OG 2/2001 pentru calificarea unei fapte ca fiind contraventie. Astfel nu exista în realitate faptele sanctionate conform Legii 677/2001, art. 26 alin 1 din OG 21/1992 sau art. 51 alin 1 din OG 21/1992. De asemenea nu este reala afirmatia intimatei legata de încalcarea prev. art. 18 si art. 9 din OG 21/1992.
Un alt motiv de nelegalitate invocat de petenta vizeaza incorecta individualizare a sanctiunilor aplicate precum si aplicarea sanctiunilor complementare.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii. Se arata ca mentiunile cuprinse în procesul-verbal sunt legale si temeinice, reflectând starea de fapt existenta la momentul controlului si se mentioneaza de catre intimata faptele savârsite si încadrarea juridica data acestora de catre agentul constatator.
În cursul cercetarii judecatoresti a fost administrata proba cu înscrisurile depuse la dosar: copie a procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 107/565 din 26.05.2008 (f.12-17), plansa foto (f. 18-21 si f. 85,86, f.91,92), certificat de înregistrare (f. 32 si 79), certificat constatator (f. 33), aviz de functionare (f.35 si f. 77, f.90), copie act constitutiv (f.36,37), certificat de înregistrare mentiuni (f. 86,87 si f. 83,84), act aditional (f. 87), autorizatie de construire (f. 88,89), copie contract de prestari servicii (f. 93-110). De asemenea s-a procedat la audierea martorilor Ilea Alina Luminita, Fodor Sandor (f. 116,117).
Instanta a încuviintat pentru petenta proba cu interogatoriul intimatei iar la termenul de judecata din data de 23.02.2009 instanta a luat act de faptul ca intimata nu a raspuns la interogatoriul formulat de catre petenta. Cu privire la acest aspect trebuie mentionat faptul ca intimata a depus raspunsul la interogatoriu în termenul de amânare a pronuntarii, sens în care acest raspuns nu poate fi avut în vedere de instanta la solutionarea prezentei cauze, nefiind admisibila administrarea unei probe în afara sedintei publice si cu încalcarea dreptului la aparare al partii adverse. În conditiile în care intimata a avut la dispozitie aproape doua luni pentru a raspunde la interogatoriul formulat si având în vedere ca reprezentanta intimatei nu s-a prezentat în timpul sedintei din data de 23.02.3009 când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei si nici nu a formulat o cerere de strigare a cauzei la o anumita ora, instanta constata ca intimata si-a încalcat obligatiile prev. de art. 129 alin 1 C.pr.civ. – de a urmari desfasurarea procesului si de a îndeplini actele de procedura în conditiile, ordinea si termenele statornicite de lege sau judecator. Prin urmare nu pot fi avute în vedere sustinerile intimatei privind dreptul acesteia de a depune raspunsul la interogatoriu ulterior încheierii etapei probatorii în cauza si nici cele legate de dreptul de a depune concluzii pe fondul cauzei în conditiile în care odata ce dezbaterile au fost închise în dosar, acordarea cuvântului pe fond partii care nu a fost prezenta la dezbateri si în lipsa partii adverse ar constitui o încalcare a principiului contradictorialitatii. Mai mult, trebuie mentionat faptul ca intimata a avut posibilitatea de a depune concluzii – sens în care s-a dispus amânarea pronuntarii, intimata nefiind cu nimic prejudiciata de masurile luate de instanta. De asemenea trebuie mentionat faptul ca nu este admisibila repunerea cauzei pe rol în vederea administrarii interogatoriului pe de o parte deoarece dispozitiile art. 151 C.pr.civ. sunt de stricta interpretare iar pe de alta parte deoarece o asemenea practica ar echivala cu posibilitatea acordata de catre instanta uneia dintre parti sa eludeze dispozitiile referitoare la termene de procedura si sa evite astfel suportarea sanctiunilor prevazute de legiuitor, în detrimentul partii adverse care a înteles sa respecte institutia termenelor procedurale. Prin urmare instanta va da curs solicitarii petentei urmând a aprecia refuzul intimatei de a raspunde la interogatoriu ca un început de dovada scrisa, conform 225 c.pr.civ., urmând a corobora acest aspect cu celelalte probe administrate în cauza pe aspectele legate de sanctionarea petentei pentru împiedicarea efectuarii controlului si în ceea ce priveste modul de afisare al autorizatiilor, aspecte ce au format obiectul interogatoriului.
Raportat la situatia de fapt, din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
La data de 26.05.2008 a fost încheiat procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 107/565 prin care s-a retinut de catre agentul constatator savârsirea de catre petenta a urmatoarelor fapte:
La pct. 1 s-a retinut ca desi s-a dorit lasarea unei invitatii pentru administratorul societatii, s-a refuzat de catre angajati semnarea invitatiei , ulterior fiind anuntati ca administratorul societatii este bolnav, fapta constituind contraventie conf. art. 51 alin 1 din OG 21/1992.
La pct. 2 s-a retinut ca exista afisate în unitate dar nu la loc vizibil certificat de înregistrare, certificat constatator si autorizatie de la primaria Tîrgu-Mures. Fapta constituie contraventie conf. art. 26 alin. 1 din OG 21/1992.
La pct. 3 s-a retinut ca exista panouri exterioare si interioare cu sigla ING, în vitrine facându-se publicitate la ING Card, iar în interior existând pliante ING. Totodata personalul din unitate poarta ecusoane ING si informatii despre XXXXXXXXX. Exista un panou privind programul de lucru al ING iar în subliniar orarul XXXXXXXXX. De asemenea se mentioneaza în procesul-verbal ca este interzis ca toate documentele având antetul ING sa fie semnate si stampilate cu stampila ING Office la punctual de lucru al XXXXXXXXX iar în contractele încheiate cu consumatorii sa nu se mentioneze ca XXXXXXXXX are calitatea de firma de intermediere. Este interzisa furnizarea de informatii bancare catre clienti de catre XXXXXXXXX. Nu se respecta prev. Legii 677/2001 în sensul ca la momentul preluarii datelor cu caracter personal clientii nu sunt încunostiintati ca XXXXXXXXX este firma de intermediere. Aceste fapte au fost retinute ca si contraventie conf. art. 4 alin 3 din Legea 363/2007.
La punctul 4 s-a retinut faptul ca în unitate exista pliante pe care se mentioneaza între altele taxa de 120 lei pentru reclamatie nejustificata, fapta ce constituie contraventie conform art. 18 din OG 21/1992.
La punctul 5 se mentioneaza lipsa plachetei cu nr. de telefon al OJPC Mures fapta ce constituie contraventie conform art. 9 din OG 21/1992.
Examinând legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie atacat, conform art. 34 alin 1 din OG 2/2001, instanta constata ca petenta a invocat prin plângere încalcarea prev. art. 16 din OG 2/2001 privind descrierea faptei, încalcarea art. 1 din OG 2/2001 în sensul gresitei retineri a faptelor contraventionale precum si gresita individualizare a sanctiunilor aplicate.
În ceea ce priveste fapta retinuta la pct. 1 din procesul-verbal, conform art. 51 alin 1 din OG 21/1992, astfel cum acesta era formulat la data constatarii contraventiei, împiedicarea, sub orice forma, a organelor administratiei publice însarcinate cu protectia consumatorilor de a exercita atributiile de serviciu referitoare la prevenirea si combaterea faptelor care pot afecta viata, sanatatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora constituie contraventie si se sanctioneaza cu munca în folosul comunitatii sau cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Cu privire la aceste aspecte instanta retine ca în pofida sustinerilor petentei, din cuprinsul procesului-verbal reiese ca agentul constatator a retinut savârsirea faptei ca urmare a refuzului angajatilor petentei de a semna invitatia lasata de organele de control, mentionându-se totodata ca a fost reprogramata încheierea procesului-verbal la solicitarea administratorului societatii care a anuntat ca este bolnava. Prin urmare fapta este descrisa, nefiind o încalcare a prev. art. 16 din OG 2/2001. În ceea ce priveste sanctionarea contraventionala a acestei fapte, instanta apreciaza ca întemeiate sustinerile petentei care a aratat ca în conditiile în care legiuitorul a reglementat situatia în care se refuza primirea sau semnarea procesului-verbal, nu se poate retine ca o asemenea atitudine ar constitui o împiedicare a agentului constatator de a efectua si finaliza controlul. În acest sens instanta apreciaza ca intimata nu a justificat prin nimic concluzia ca s-ar fi împiedicat efectuarea controlului ca urmare a faptului ca nu s-a semnat invitatia de catre angajati sau pentru faptul ca s-a solicitat pe motive medicale de catre administrator reprogramarea încheierii procesului-verbal. Prin urmare fapta retinuta la punctul 1 din actul atacat nu se circumscrie contraventiei prev. de art. 51 alin 1 din OG 21/1992.
Pentru fapta retinuta la pct. 2 din actul atacat, conform art. 26 alin 1 din OG 21/1992, comercializarea produselor si prestarea serviciilor se fac în locuri si în spatii autorizate, conform reglementarilor legale în vigoare.
Din actele depuse la dosar rezulta ca petenta detine certificat de înregistrare (f. 32 si 79), certificat constatator (f. 33), aviz de functionare (f.35 si f. 77, f.90), act constitutiv (f.36,37), certificat de înregistrare mentiuni (f. 86,87 si f. 83,84), act aditional (f. 87), autorizatie de construire. Din cuprinsul procesului-verbal rezulta ca la data controlului aceste înscrisuri erau afisate în unitate dar nu la loc vizibil. La data întocmirii procesului –verbal aceasta fapta era prev. de alin 2 al art 26 din OG 21/1992 si nu de alin 1 al acestui act normativ. Dincolo de gresita încadrare a faptei trebuie mentionat totodata faptul ca din declaratiile martorilor audiati rezulta ca în fapt aceste înscrisuri erau afisate la loc vizibil, starea de fapt retinuta în procesul-verbal nefiind corespunzatoare realitatii. În ceea ce priveste mentiunea agentului constatator privind încalcarea Regulamentului 11/2007 BNR, OUG 99/2006 si a Normei 10 BNR instanta apreciaza ca întemeiate sustinerile petentei privind nedescrierea acestor fapte, aspect de natura sa aduca atingere dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional. În plus, aceste aspecte sunt mentionate de catre agent distinct, sanctiunea fiind aplicata având în vedere încadrarea data de art. 26 din OG 2/2001 care se refera în alin 1 la desfasurarea de activitati în locuri autorizate, ori din înscrisurile depuse reiese ca sediul în care îsi desfasoara activitatea petenta are toate autorizatiile necesare. Desfasurarea unei activitati fara autorizatiile impuse de lege, în cazul de fata prin încalcarea prevederilor care reglementeaza desfasurarea activitatilor din domeniul bancar, constituie un aspect sanctionat contraventional de Legea 12/1990 care prev. în art. 1 litera a ca si contraventie efectuarea de acte sau fapte de comert de natura celor prevazute în Codul comercial sau în alte legi, fara îndeplinirea conditiilor stabilite prin lege. Asadar sanctionarea contraventionala a petentei pentru încalcarea dispozitiilor art. 26 din OG 21/1992, raportat la cuprinsul procesului-verbal este nejustificata.
Fapta de la pct. 3 din procesul-verbal a fost încadrata la art. 4 alin 3 din Legea 363/2007 potrivit caruia practicile comerciale incorecte sunt, în special, cele înselatoare si agresive. Art. 7 alin 1 din acest act normativ stabileste ca fiind practica înselatoare prin omisiune daca, în contextul prezentarii situatiei de fapt, tinând cont de toate caracteristicile si circumstantele acesteia, precum si de limitele mijloacelor de comunicare utilizate pentru transmiterea informatiei omite o informatie esentiala necesara consumatorului mediu, tinând cont de context, pentru luarea unei decizii de tranzactionare în cunostinta de cauza si, prin urmare, determina sau este susceptibila sa determine luarea de catre consumator a unei decizii de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o.
În cuprinsul procesului-verbal agentul constatator a mentionat detaliat aspectele care au determinat sanctionarea petentei pe acest considerent, fapta fiind corespunzator descrisa în chiar cuprinsul actului atacat. Astfel s-a aratat ca modalitatea de afisare a programului de lucru, pliantele publicitare existente în incinta unitatii, ecusoanele purtate de catre angajati precum si cuprinsul contractelor încheiate de petenta în calitate de intermediar sunt de natura sa induca în eroare consumatorul cu privire la calitatea persoanei cu care contracteaza. În conditiile în care panourile exterioare si interioare se refera la ING iar orarul de functionare este afisat pentru XXXXXXXXX, clientul mediu nu are cunostinta de faptul ca trateaza în mod direct cu un reprezentant – angajat direct al bancii sau cu un intermediar care are doar posibilitatea de a prezenta un serviciu fara a-l putea oferi ca atare consumatorului. În acelasi sens ecusoanele purtate de catre angajati astfel cum rezulta din probele foto si din declaratiile martorilor audiati fac referire atât la ING cât si la XXXXXXXXX, sens în care se poate aprecia de catre consumator ca discuta în fapt cu un reprezentant al bancii si nu cu un simplu intermediar. Potrivit declaratiilor martorilor nici una dintre persoanele care lucreaza în sediul ING Ofifce nu are calitatea de angajat al ING ci pe aceea de angajat al XXXXXXXXX, sens în care nu se justifica nici purtarea de catre angajati a ecusoanelor ING, fara a se mentiona calitatea de intermediar pentru aceasta societate si nici faptul ca se prezinta clientilor în calitate de consultant ING. Aceste omisiuni coroborate ale petentei pot induce în eroare consumatorul cu privire la aspectul esential – al calitatii si întinderii drepturilor persoanei cu care contracteaza. Din declaratiile martorilor audiati rezulta ca în cursul discutiilor cu clientii, angajatii XXXXXXXXX le aduc acestora la cunostinta faptul ca sunt doar intermediari si nu angajati ai ING dar acest fapt nu este de natura sa contrazica prin ceva consideratiile anterioare din moment ce aceste informatii sunt oferite discretionar de catre angajati, neexistând certitudinea ca fiecare client este informat pe acest aspect. Mai mult, din declaratia martorului XXXXXXXXX reiese ca cel putin o parte din angajatii XXXXXXXXX se prezinta ca fiind consultanti ING iar informatiile suplimentare referitoare la societatea pentru care lucreaza efectiv sunt acordate la cerere. Participarea consumatorului la un raport juridic cu implicatii profunde asupra situatiei sale financiare – cum sunt cele ce tin de domeniul bancar, impune cu necesitate o informare clara si completa a acestuia cu privire la persoana cu care contracteaza. În conditiile în care potrivit contractului dintre petenta si ING, cea dintâi are atributii limitate, legate strict de promovarea serviciilor ING, neavând posibilitatea de a influenta prin ceva decizia bancii de a intra în raporturi contractuale cu consumatorul, lipsa afisarii unor informatii concrete pe acest aspect contravine notiunii de practica comerciala corecta în raporturile cu consumatorii. Omisiunile petentei de a insera informatii esentiale legate de calitatea sa de intermediar atât în contractele încheiate cât si în pliantele si panourile expuse, în contextul sus mentionat constituie o practica înselatoare în sensul prev. Legii 363/2007.
Având în vedere aceste aspecte instanta retine ca în mod corect s-a dispus sanctionarea petentei, amenda fiind orientata spre minimul special prev. de lege astfel încât nu se impune reindividualizarea acesteia. În ceea ce priveste încalcarea de catre petenta a Legii 677/2001, instanta constata ca intimata nu a dispus sanctionarea petentei în temeiul acestui act normativ ci strict pe Legea 363/2007, sens în care nu se impune analizarea separata a acestui aspect mentionat în procesul-verbal
În ceea ce priveste fapta retinuta la pct. 4 din procesul-verbal, conform art. 18 din OG 21/1992, consumatorii au dreptul de a fi informati, în mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre operatorii economici, astfel încât sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, în conformitate cu interesele lor, între produsele si serviciile oferite si sa fie în masura sa le utilizeze, potrivit destinatiei acestora, în deplina securitate. În conditiile în care nu se contesta de catre petenta existenta unei taxe percepute consumatorului pentru existenta unor sesizari apreciate de catre societate ca fiind neîntemeiate, instanta retine ca în mod corect s-a dispus sanctionarea acesteia conform art. 18 din OG 21/1992. Trebuie mentionat faptul ca impunerea unei taxe este de natura sa aduca atingere dreptului consumatorului de a fi informat, drept ce include posibilitatea acestuia de a solicita efectuarea de verificari de catre agentul economic, fara a exista pentru acesta riscul suportarii unei taxe, taxa care de altfel se stabileste tocmai de catre agentul economic sesizat, pe baza aprecierii unilaterale a caracterului nejustificat al reclamatiei. Aceasta taxa cu rol de sanctiune pecuniara aplicata pentru reclamatii nejustificate este de natura sa descurajeze consumatorul în exercitarea unui drept protejat de lege – acela de a solicita efectuarea de verificari atunci când are îndoieli cu privire la corectitudinea raporturilor sale cu agentul economic. Instanta constata ca fapta savârsita este corect descrisa si încadrata juridic, sustinerile petentei în aceasta privinta fiind nejustificate.
Punctul 5 din actul atacat se refera la prevederile art. 9 din OG 21/1992 care mentioneaza ca operatorii economici sunt obligati sa puna pe piata numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, sa se comporte în mod corect în relatiile cu consumatorii si sa nu foloseasca practici comerciale abuzive. Lipsa numarului de telefon al OJPC – aspect confirmat de martorii audiati, nefiind întemeiate sustinerile petentei pe acest aspect – contravine prevederilor legale sus mentionate, comportamentul corect în relatiile cu consumatorii incluzând informarea acestora cu privire la posibilitatea de a apela la asistenta unei institutii publice de control. Lipsa acestei informatii nu a fost sanctionata, astfel cum învedereaza petenta, pe ideea de produs necorespunzator ci pe ideea ca reprezinta un comportament incorect în relatia cu consumatorul caruia nu i se pun la dispozitie, din initiativa agentului economic informatii necesare protejarii intereselor sale. Având în vedere acets aspect instanta apreciaza ca petenta a fost corect sanctionata iar aplicarea unui avertisment nu poate constitui în nici un caz o incorecta individualizare a sanctiunii contraventionale.
Pentru considerentele expuse anterior instanta urmeaza sa admita în parte plangerea si sa anuleze în parte procesul-verbal în ceea ce priveste retinerea în sarcina petentei a faptelor prev. de de art. 26 alin 1 si art. 51 alin 1 din OG 21/1992.
În ceea ce priveste sustinerile petentei legate de gresita aplicare a unei masuri complementare, acestea sunt neîntemeiate în conditiile în care prin procesul-verbal s-a facut doar o propunere de sanctiune complementare, nefiind în fapt aplicata vreo masura în acest sens. Conform Legii 363/2007 o asemenea masura se dispune ca urmare a propunerii agentului constatator, prin ordin emis de conducatorul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor sau prin decizie emisa de conducatorii unitatilor cu personalitate juridica din subordinea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. Acest ordin poate fi atacat în contencios administrativ. Or în lipsa unei sanctiuni complementare aplicate prin procesul-verbal atacat, sustinerile petentei privind nelegalitatea aplicarii acesteia sunt vadit neîntemeiate.
Fata de dispozitiile art. 274 c.pr.civ, instanta va obliga intimata la plata catre petenta a sumei de 4.204,27 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata – onorariu avocatial conform f.f. 0599170/2008, achitata prin OP 19928/2008 lei.
În ceea ce priveste suma de 34.461,54 lei reprezentând onorariu avocatial conform înscrisurilor aflate la filele 128-129 din dosar, instanta apreciaza ca neîntemeiata aceasta cerere urmând sa o respinga ca atare. Trebuie tinut cont în acest sens de faptul ca, precum orice alta cerere în procesul civil, solicitarea de obligare a partii cazute în pretentii la cheltuielile de judecata este supusa regulilor de probatiune fixate în art. 129 alin.1 Cod procedura civila, partea având obligatia procesuala de a furniza în cadrul etapei probatorii, dovezi concludente pentru sustinerea cererii. Depunerea de dovezi în acest sens în termenul de amânare al pronuntarii încalca principiul contradictorialitatii si al dreptului la aparare, sens în care instanta nu va avea în vedere aceste înscrisuri, cu atât mai mult cu cât partea care le depune si-a precizat capatul de cerere privind cheltuielile de judecata prin înscrisul depus la f. 67 din dosar si dovezile anexate acestui. Majorarea pretentiilor petentei pe un capat de cerere ulterior închiderii dezbaterilor si depunerea de dovezi în acest sens în afara etapei probatorii contravine normelor de procedura, neputând fi admisa de instanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte plângerea formulata de petenta XXXXXXXXX cu sediul în Tîrgu-Mures, P-ta Trandafirilor, nr. 27-30, cu sediul procesual ales în Bucuresti, b-dul Aviatorilor, nr. 43, sector 1 în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorilor Mures cu sediul în Tîrgu-Mures, str. Livezeni nr. 7 jud. Mures.
Anuleaza în parte procesul verbal nr. 107/565 din 26.05.2008 în sensul ca:
- înlatura sanctiunea avertismentului aplicata pentru savârsirea faptei prev de art. 51 alin 1 din OG 21/1992.
- înlatura sanctiunea amenzii contraventionale în cuantum de 2000 lei aplicata conform art. 50 alin 1 litera d din OG 21/1992, pentru savârsirea faptei prev de art. 26 alin 1 din OG 21/1992.
Mentine celelalte dispozitii ale procesului - verbal atacat, respectiv sanctiunile aplicate pentru nerespectarea prev. art. 4 din Legea 363/2007, art. 18 din OG 21/1992 si art. 9 din OG 21/1992.
Admite în parte cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata, si obliga intimata la plata catre petenta a sumei de 4.204,27 lei, conform f.f. 0599170/2008, achitata prin OP 19928/2008.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica azi, 27.02. 2009.
PRESEDINTE GREFIER
CRISTINA MIHAI XXXXXXXXX
Rd./Thrd./C.M.
4 ex./24.03.2009