Calificarea deciziei de concediere ca fiind colectiva. Analiza îndeplinirii conditiilor de concediere colectiva
Decizia civila nr.711/R din 05 februarie 2009
Intimata a decis concedierea colectiva a angajatilor ce au refuzat locul de munca oferit în cadrul SC "CV M& S" SRL, printre care pretinde ca s-ar afla si recurenta, sens în care i-a fost emisa acesteia decizia ce are evident caracterul unei decizii de concediere colective. Împrejurarea ca pe parcursul a 30 de zile nu au fost concediati salariati în numarul solicitat de lege, pentru ca procedura initiata de intimata sa fie calificata drept o concediere colectiva (întrucât raporturile de munca a 21 de salariati vizati de concedierea colectiva au încetat la initiativa partilor) si ca în cauza ar fi incidenta situatia unei concedieri individuale cum sustine prima instanta, nu poate fi primita.
În aceste conditii intimata era obligata sa materializeze natura concedierii printr-o decizie în acest sens, prin care sa o califice ca fiind individuala, demers ce nu l-a întreprins. Drept urmare, se va analiza legalitatea deciziei pentru îndeplinirea cerintelor obligatorii prevazute de art.74 alin.1 Codul muncii.
Decizia nu prevede motivul pentru care se decide concedierea recurentei.Totodata, potrivit art.74 alin.1 lit.c Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa prevada în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, iar decizia contestata nu face referire la ordinea de prioritate care a condus la concedierea recurentei.
art.74 alin.1 Codul muncii
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins ca neîntemeiata contestatia formulata de contestatoarea NV în contradictoriu cu intimata SC BT SA; a respins cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamanta a avut calitatea de salariat a pârâtei, în functia de referent si ca raporturile de munca au încetat în urma desfiintarii locului de munca ocupat de salariata cauzata de reorganizarea activitatii societatii, care si-a externalizat majoritatea serviciilor.
Verificând continutul deciziei de concediere, instanta de fond a constatat ca aceasta cuprinde mentiunile obligatorii reglementate de art.74 alin.1 lit. a, b si d din Codul muncii, respectiv durata preavizului, cuprinsa în perioada 21.05.2007 - 15.06.2007, motivele care au determinat concedierea, faptul ca salariatei i s-a oferit un loc de munca la SC CV M & S SRL, pe aceeasi functie si cu aceleasi drepturi salariale, însa aceasta a refuzat noul loc de munca.
Contestatoarea a invocat ca decizia nu este motivata în drept, ca nu sunt prevazute criteriile de stabilire a ordinii de prioritate si nici locurile de munca vacante, însa aceste critici nu au putut fi retinute, atâta timp cât actul prin care s-a dispus concedierea contine mentiunile referitoare la temeiul de drept al masurii, si anume dispozitiile Codului muncii si ale contractului colectiv de munca mentiunile referitoare la oferta de încheiere a unui nou contract individual de munca cu o alta societate ce face parte din acelasi grup de firme ca si intimata, în aceleasi conditii si cu aceleasi drepturi, rezultând în mod implicit ca intimata nu dispune de locuri de munca vacante, în conditiile în care majoritatea serviciilor sale se externalizeaza.
Referitor la lipsa mentiunilor ce vizau criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, tribunalul a analizat în ce masura aceste mentiuni ar fi trebuit sa faca parte din decizia de concediere, caci potrivit art.74 lit.c din Codul muncii acestea trebuie sa figureze în decizia de concediere numai în cazul concedierilor colective.
Astfel, art.68 alin.1 din Codul muncii defineste concedierea colectiva ca fiind concedierea efectuata într-o perioada de 30 de zile, din motive care nu tin de persoana salariatului, a unui numar ce reprezinta cel putin 10% din salariati, în cazul angajatorului ce are cel putin 100 de salariati, dar mai putin de 300 de salariati. Potrivit alin.2, la stabilirea numarului efectiv de salariati concediati colectiv se iau în calcul si acei salariati carora le-au încetat contractele individuale de munca din initiativa angajatorului, din motive fara legatura cu persoana salariatului, cu conditia a cel putin 5 concedieri.
S-a apreciat ca societatea avea la data adoptarii hotarârii de reorganizare 127 de angajati, dintre care 23 de salariati urmau sa fie afectati de concedierea determinata de reorganizarea societatii. Ori, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, contractele de munca ale unui numar de 22 de salariati din cei 23 au încetat în baza acordului partilor. Dintre acesti 22 de salariati mentionati, 18 aveau deja încetate raporturile de munca cu intimata la data concedierii contestatoarei. De aici rezulta ca, desi initial procesul a avut caracterul unei concedieri colective, într-o perioada de 30 de zile nu au fost concediati salariati în numarul cerut de lege pentru a fi calificata procedura drept concediere colectiva, întrucât în final raporturile de munca cu cei 18 din cei 23 de salariati vizati de masura concedierii colective au încetat din initiativa ambelor parti, iar nu din initiativa angajatorului, astfel cum prevede textul legal mentionat.
În consecinta, cum concedierea contestatoarei a fost una individuala, conditia prevazuta de art.74 lit.c din Codul muncii nu trebuia respectata, critica aceasta fiind de asemenea neîntemeiata.
În privinta temeiniciei masurii adoptate prima instanta a apreciat ca intimata a depus la dosar înscrisuri prin care a probat faptul ca masura concedierii este legala, în conditiile art.65 alin.2 Codul muncii, si anume din care sa rezulte ca desfiintarea locului de munca a fost efectiva, respectiv ca postul nu se mai regaseste în organigrama acesteia, ca are o cauza reala si ca este serioasa, respectiv ca este impusa de reorganizarea activitatii si ca nu disimuleaza realitatea.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinând ca în mod gresit ar fi retinut tribunalul ca desfiintarea postului ocupat de reclamanta este efectiva si ca ar avea un caracter real si serios, ca decizia de concediere contestata este motivata în drept si legala, ca SC C V M face parte din acelasi grup cu SC BT SA. De asemenea, tribunalul retine ca aceasta concediere este individuala si nu una colectiva; fiind o concediere colectiva trebuiau respectate criteriile ordinii de prioritate la concediere stabilite de C.C.M., respectiv continerea acestor criterii în decizia de concediere si aplicarea lor. Se arata astfel în sustinerea criticilor vizând legalitatea deciziei, ca aceasta nu este motivata în drept si nu este legala, contrar celor retinute de prima instanta.
Se apreciaza totodata ca decizia de concediere este emisa si semnata de o persoana fara calitate, încalcându-se actul constitutiv - art.21.2 lit.v si art.23.2, respectiv de administratorul unic si nu de persoana abilitata - Directorul General, nu poarta stampila administratorului - persoana juridica al SC BT SA
Nu trebuie neglijat ca pe perioada convocarilor realizate la societate cu privire la trecerea recurentei la SC CV M, se afla în concediul legal de odihna succedat de concediu medical si nu i s-a realizat o rechemare la serviciu din concediul de odihna.
S-a nesocotit ca recurenta nu a refuzat trecerea la SC C V M, ci a solicitat relatii cu privire la aceasta societate, sens în care s-au adresat pârâtei cereri la care aceasta nu a raspuns.
Examinând sentinta civila atacata, sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept incidente în cauza si probelor noi administrate în calea de atac a recursului, Curtea a apreciat fondat recursul, doar pentru motivele ce se vor înfatisa în cuprinsul acestei decizii.
Curtea va retine ca fondate criticile întemeiate pe dispozitiile art.304 pct.8 si 9 Cod pr.civila, ce vizeaza interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii si a normelor de drept material aplicabile în cauza si în acest context va analiza legalitatea si temeinicia deciziei de concediere contestata în cauza.
În aceste conditii, se va retine ca prin decizia nr.x/22.01.2007, s-a decis externalizarea tuturor serviciilor din cadrul SC B SA, pe etape, societatea reorganizându-se ca urmare a preluarii de operatorul international RS a managementului hotelului. În acest context, intimata a pretins ca, prin externalizarea serviciilor în cadrul SC T SA nu mai ramâneau structuri ale activitatii de serviciu, ci numai în cadrul Departamentului financiar contabil si ale conducerii, tuturor angajatilor societatii fiindu-le propusa alternativa de a-si continua activitatea în cadrul SC CV M & S SRL. Ulterior, prin decizia nr.x/1.03.2007 a intimatei, aceasta a decis concedierea colectiva a angajatilor ce au refuzat locul de munca oferit în cadrul SC "CV M& S" SRL, printre care pretinde ca s-ar afla si recurenta, sens în care i-a fost emisa acesteia decizia nr.x18.05.2007 contestata în cauza, ce are evident caracterul unei decizii de concediere colective cum însasi reprezentantul intimatei o recunoaste. Împrejurarea ca pe parcursul a 30 de zile nu au fost concediati salariati în numarul solicitat de lege, pentru ca procedura initiata de intimata sa fie calificata drept o concediere colectiva (întrucât raporturile de munca a 21 de salariati vizati de concedierea colectiva au încetat la initiativa partilor) si ca în cauza ar fi incidenta situatia unei concedieri individuale cum sustine prima instanta, nu poate fi primita.
În aceste conditii intimata era obligata sa materializeze natura concedierii printr-o decizie în acest sens, prin care sa o califice ca fiind individuala, demers ce nu l-a întreprins, sens în care Curtea va analiza legalitatea si temeinicia deciziei de concediere, ca o decizie de concediere colectiva, calificata de însasi intimata prin deciziile nr.x/22.01.2007 si nr.x/01.03.2007, planul de concediere colectiva - filele 30-46 dosar fond.
Drept urmare, se va analiza legalitatea deciziei pentru îndeplinirea cerintelor obligatorii prevazute de art.74 alin.1 Codul muncii. Se va avea în vedere în acest sens ca art.74 alin.1 Codul muncii contine patru dispozitii obligatorii care trebuie prevazute în decizia de concediere, lipsa oricareia dintre ele determinând nulitatea. Se va constata ca sub acest aspect hotarârea instantei de fond este nelegala, apreciind-o ca o concediere individuala, nu s-au analizat conditiile de valabilitate prevazute de articolul sus mentionat, aceasta decizie fiind nula absolut pentru nerespectarea cerintelor prevazute la art.74 alin.1 lit.a si c din Codul muncii.
Astfel, potrivit art.74 alin.1lit.a Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa contina în mod obligatoriu "motivele ce determina concedierea". Mentionarea motivelor ce determina concedierea trebuie realizata în chiar cuprinsul deciziei, fiind necesara o expunere explicita si fara echivoc a acestor motive.
Decizia nr.x/18.05.2007 nu prevede motivul pentru care se decide concedierea recurentei, neindicându-se temeiul concedierii, specificându-se doar ca aceasta masura este luata în baza Deciziei nr.x/22.01.2007 emisa de Administratorul Unic al intimatei, facându-se trimitere la reorganizarea activitatii recurentei. Simpla trimitere la Decizia nr.x/ 22.01.2007 emisa de intimata si precizarea unei situatii de fapt ca reorganizare a recurentei nu echivaleaza cu justificarea deciziei de concediere.
Motivarea deciziei de concediere în chiar cuprinsul sau, asa cum este ceruta în mod obligatoriu de lege, presupune o expunere explicata a acestor motive, respectiv descrierea clara si completa a situatiei de fapt ce determina luarea acestei decizii.
Este adevarat ca intimata a depus la dosarul cauzei acte care stau la baza deciziei de reorganizare, însa acestea nu pot valida decizia de concediere, în lipsa temeiului legal al acesteia, deoarece conform art.77 Codul muncii, validitatea acesteia se apreciaza doar în functie de motivele de fapt si de drept prevazute în chiar cuprinsul deciziei.
Totodata, potrivit art.74 alin.1 lit.c Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa prevada în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, iar decizia contestata nu face referire la ordinea de prioritate care a condus la concedierea recurentei.
Intimata solicita respingerea acestui motiv de nulitate a deciziei de concediere, cu motivatia ca decizia recurentei s-a finalizat ca una individuala. Neconcretizarea acestei forme a concedierii printr-un act decizional este culpa intimatei, sens în care aceste aparari nu pot fi primite. Ori, se va constata ca daca aceasta mentiune ar fi fost inserata în decizia de concediere, nu s-ar fi putut dispune concedierea recurentei, întrucât aceasta contravenea dispozitiilor art.59 lit.e si f din C.C.M., în cauza dedusa judecatii , prin probatoriul administrat aceasta a dovedit ca este singura întretinatoare a familiei, sotul sau fiind de asemenea concediat, având în întretinere un minor de vârsta scolara, conform sentintei civile nr.xxxx/21.12.2005 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti.
Din cele mai sus expuse, rezulta cu claritate ca neîndeplinirea cerintelor prevazute în mod obligatoriu în art.74 alin.1 lit.a si c Codul muncii, atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere.
Critica vizând nesemnarea deciziei de concediere de catre o persoana fara calitatea prin încalcare actului constitutiv al societatii, art.21.1 lit.v si art.23.2 nu va fi primita, întrucât nu este o conditie de validitate a unei decizii de concediere, conform art.268 Codul muncii.
Nelegalitatea deciziei de concediere face de prisos analizarea temeiniciei aceleiasi decizii. Cum, recurenta a formulat critici si pe acest aspect, Curtea va proceda la analiza lor.
Contestatoarea a invocat ca reorganizarea societatii nu este una temeinica, întrucât locul sau de munca respectiv cel din Compartimentul Renovare Investitii, Aprovizionare Investitii, Protectia Muncii se afla în cadrul Departamentului Complex, compartiment, ce nu a fost prevazut pentru restructurare, externalizare, fapt confirmat de organigrama valabila la data de 16.04.2007. De altfel, în acest sens angajatorul din proprie initiativa a emis Decizia nr.xxxx/16.04.2007, schimbându-i locul de munca în Compartimentul Renovare Investitii, Protectia Muncii, loc de munca ce nu a fost suspus reorganizarii conform mentiunilor de la fila 47 dosar fond.
Desi, prin decizia nr.xxxx/16.07.2007, intimata a decis ca efect al unei hotarâri judecatoresti anterioare sa o reintegreze pe contestatoare, pe postul de referent în cadrul compartimentului sus mentionat, respectiv Renovare Investitii, Aprovizionare Investitii, Protectia Muncii, acest post nu a fost inclus în statul de functii, nu este nominalizat distinct în organigrama societatii din 16.04.2007. În consecinta, reintegrarea sa a fost pur fictiva si concedierea dispusa în cauza nelegala, compartimentul sus mentionat nefiind propus pentru externalizare.
În concluzie, desfiintarea locului de munca nu este nici efectiva, nici serioasa.
În acest context, nu prezinta relevanta daca recurenta ar fi refuzat sau nu un post similar la SC CV M pe motivul externalizarii majoritatii serviciilor, întrucât propunerea viza locul de munca ocupat anterior de aceasta, pâna la data de16.04.2007, respectiv postul de referent la Depozitul Investitii Consumabile, nicidecum locul la care fusese transferata la aceeasi data prin Decizia nr.xxxx/16.04.2007, respectiv cel de la Compartimentul Renovare Investitii, Protectia Muncii. Ori, acest ultim loc de munca este individualizat prin decizia de concediere, post din cadrul compartimentului mentionat în organigrama de la data emiterii deciziei de transfer, respectiv la 16.04.2007, compartiment ce nu a fost supus reorganizarii.