Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Suceava sub nr.4817/86/2009 din data de 14.07.2009, reclamanta SC Defel Com SRL Suceava în contradictoriu cu pârâtii C.L., S.V., S.T., C.C. a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie obligati pârâtii la plata în solidar a sumei de 3.675 lei reprezentând contravaloarea debitului neachitat din prejudiciul total în cuantum de 11.174,9 lei creat de primul pârât, reclamantei.
În motivarea actiunii arata reclamanta ca pârâtul C.L.P. a fost angajatul sau pe postul de agent comenzi.
În cursul exercitarii atributiilor de serviciu, începând cu luna august 2006 pârâtul a conceput si a pus în practica câteva modalitati prin care si-a însusit în total suma de 11.174,9 lei asa cum reiese din verificarile efectuate.
Reclamanta, în urma descoperirii prejudiciul, a încercat pe cale amiabila recuperarea prejudiciului, pârâtul obligându-se prin angajament de plata sa returneze banii, fapt ce nu s-a întâmplat, din totalul sumei ramânând un rest de plata de 3.675 lei.
Mai arata reclamanta ca, potrivit actului de garantie autentificat sub nr.814/14.02.2006 aflat în copie la fila 21 dosar, numitii S.V., S.T. si C.C. s-au obligat sa garanteze în solidar cu bunurile mobile si imobile, prezente si viitoare, pâna la concurenta sumei de 6000 euro, pentru eventualele lipsuri create în gestiunea pârâtului C.L., considerând ca potrivit acestui act, reclamanta este îndreptatita sa solicite obligarea acestora în solidar la plata sumei cu care a fost prejudiciata.
Desi legal citati, pârâtii nu s-au prezentat în instanta si nici nu au depus întâmpinare la dosar.
Prin sentinta civila nr.1906 din 5.11.2009 a Tribunalului Suceava s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor S.V., S. T. si C. C. si s-a respins actiunea formulata în contradictoriu cu acesti pârâti.
S-a admis în parte actiunea reclamantei în privinta pârâtului C.L.P., acesta fiind obligat sa-i plateasca suma de 3675 lei cu titlu de contravaloare prejudiciu.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut în privinta exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive ca între reclamanta în calitate de angajator si pârâtii S. V., S.T.I. si C.C. nu a existat un raport de munca astfel ca nu pot fi obligati în raportul juridic dedus judecatii si nu pot figura în proces în calitate de pârâti.
Pe fondul cauzei s-a retinut pe baza probatoriului administrat ca pârâtul a fost salariatul reclamantei în functia de agent comercial începând cu data de 16.02.2006.
Conform fisei postului acesta avea atributii privind încasarea sumelor de bani de la clienti, efectuarea monetarelor, predarea banilor, urmarirea respectarii termenului de achitare a facturilor de la clienti si tinerea evidentei încasarilor, întocmirea situatiei privind facturile neîncasate în termenul stabilit si a motivelor care au condus la neplata acestora, etc.
Din declaratiile pârâtului date la 14.08.2006, 16.10.2006, 4.11.2006, 26.10.2006, 4.11.2006 si 27.10.2006, rezulta ca acesta recunoaste faptul ca încasa bani de la clienti pe baza de chitante si preda la casierie o suma mai mica însusindu-si astfel diferenta, faptul ca factura fictiv anumite marfuri pentru a-si acoperi lipsa în gestiune si ca încasa bani de la clienti fara sa le elibereze chitante.
Pârâtul a semnat mai multe angajamente de plata prin care s-a obligat sa achite societatii reclamante prejudiciul creat însa nu s-a conformat la termenele de plata fixate.
Cum prin probatoriul administrat în cauza reclamanta a facut dovada îndeplinirii cumulative a conditiilor de fond necesare atragerii raspunderii patrimoniale a pârâtului, respectiv calitatea de salariat al acestuia la societatea reclamanta, fapta ilicita si personala savârsita în legatura cu munca sa, prejudiciul cauzat în patrimoniul angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta si prejudiciu si vinovatia salariatului, actiunea civila formulata de reclamanta a fost admisa, în temeiul dispozitiilor art.270 alin.1 din codul muncii.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta invocând motive de netemeinicie si nelegalitate.
În dezvoltarea acestor motive întemeiate pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, recurenta arata ca în mod gresit a fost retinuta exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor, invocata din oficiu de catre instanta, motivând ca acestia pot avea calitate de parte în conflictele de munca, conform dispozitiilor art.282 lit.a din Codul muncii si în baza contractului de garantie autentificat sub nr.814/14.02.2006 prin care acestia s-au obligat sa garanteze în solidar cu bunurile mobile si imobile, prezente si viitoare pâna la concurenta sumei de 6000 EURO pe C.L.P. în gestiunea pe care acesta o primeste în cadrul S.C. DEFEL COM” SRL în calitate de agent de vânzari, în masura în care se va dovedi o lipsa din culpa sa.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat si dispozitiilor legale incidente în cauza, Curtea constata ca este întemeiat din urmatoarele motive:
Potrivit fisei postului corespunzatoare functiei de agent comenzi, pârâtul C.L.P. a gestionat bunurile societatii reclamante, având calitatea de gestionar conform definitiei date de art.1 din Legea nr.22/1969.
Potrivit art.10 din Legea nr.22/1969, gestionarul are obligatia de a constitui o garantie în numerar sau garantii suplimentare, constând în obligatii asumate de terti fata de societate cu scopul de a acoperi pagubele ce s-ar cauza de gestionar, fie integral, fie pentru o suma determinata.
Conform art.11 din aceeasi lege, constituirea garantiei se face prin contract încheiat în scris, iar solidaritatea trebuie sa fie stipulata expres întrucât nu se prezuma conform art.1041 Cod civil.
În speta, Curtea constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de dispozitiile legale mai sus-aratate, situatie fata de care pârâtii S.V., S. T.I..I. si C. C. pot figura ca parti în proces, calitatea procesuala pasiva a acestora fiind recunoscuta si de dispozitiile art. 282 lit. a din Codul muncii.