Cauze de nulitate absolută expres prevăzute de art. 17 din o.g. nr. 2/2001

Dosar Nr. 791 (05.11.2008)

ROMANIA

JUDECATORIA TG.BUJOR

JUDETUL GALATI

HOTARÂRE

Sentinta civila nr. 791

din data de 05.11.2008

Materia contraventionala

Cauze de nulitate absoluta expres prevazute de art. 17

din O.G. nr. 2/2001

Lipsa descrierii faptei contraventionale

Prin cererea înregistrata sub nr. 1102/316/2008 din 08.10.2008 petentul Consiliul

Local Beresti prin reprezentantul legal primarul orasului Beresti a solicitat

nulitatea absoluta a procesului verbal nr. 003246/16.09.2008 emis de agentul

constatator Tiron Florin din cadrul Comisariatului Judetului Galati al Garzii

Nationale de Mediu.

În motivare, petentul arata ca prin anexa nr. 5 la HG nr. 349/2005 a

fost stabilit calendarul masurilor pentru sistarea /încetarea si monotorizarea post

închidere a depozitelor de deseuri periculoase existente prin punctul „Bâzanu”,

orasul Beresti, termenul limita stabilit fiind 16.07.2009.

În anexa Avizului de mediu nr. 58/24.08.2006 au fost stabilite o serie

de masuri cu termene de realizare 2006, 2008 si 2009, unele fara vreo înscriere

logica în desfasurare, ca cele stabilite pentru anul 2008. De exemplu, masurile de

împrejmuirea spatiului delimitat si executarea unui sistem de rigole pentru apele

pluviale trebuiau sa fie prevazute pentru anul 2009, deoarece s-ar face imposibila

patrunderea în incinta depozitului a utilajelor pentru realizarea nivelarii si

compactarii deseurilor.

Petentul mai arata ca prin nota de constatare nr. 889/11.09.2008 de

comun acord, a fost prorogat termenul de implementare a masurilor pentru anul

2008, la 31.12.2008.

Petenta arata ca, procesul verbal este nul deoarece nu contine

descrierea corespunzatoare a faptei, mentionându-se ca „nu a respectat masurile

stabilite în avizul de mediu nr. 58/2008, fapta fiind consemnata în nota de

constatare nr. 889/11.09.2008”.

Petentul arata ca alte motive de anulare constituie lipsa obiectiunilor

contravenientului, lipsa unui martor si neindicarea corecta a organului la care se

depune plângerea.

În sustinerea plângerii, petentul a depus înscrisuri.

Intimatul Comisariatul Judetean Galati al Garzii Nationale de Mediu a

depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii deoarece realitatea

este cea probata de procesul verbal de constatare a contraventiei.

Analizând probele administrate în cauza, instanta constata ca intimatul

Comisariatul Judetean Galati al Garzii Nationale de Mediu nu a facut dovada

existentei contraventiei consemnata în procesul verbal nr. 003246/16.09.2008, asa

cum Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit în Hotarârea Anghel contra

României din 04.12.2007.

În materie contraventionala, agentul constatator are obligatia de a

dovedi existenta contraventiei si a vinovatiei, ori, în speta, agentul constatator nu a

facut nici o dovada în acest sens.

Dimpotriva, petentul a facut dovada lipsei de temeinicie a procesului

verbal prin probele administrate ( filele 7-20).

Pe fond, instanta constata ca, agentul constatator nu a facut dovada

existentei contraventiei asa cum au aratat în considerentele expuse mai sus.

Instanta constata existenta unei cauze de nulitate expres prevazuta de

OG nr. 2/2001 în art. 17 si anume lipsa faptei savârsite. Descrierea faptei

contraventionale cu indicarea datei, locului si orei la care a fost savârsita, precum

si aratarea tuturor împrejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la

evaluarea eventualelor pagube pricinuite lipsesc din procesul verbal atacat.

Mentiunea agentului constatator ca fapta a fost consemnata în nota de

constatare nr. 889/11.09.2008 nu acopera aceasta lipsa care se sanctioneaza cu

nulitatea procesului verbal. Nota de constatare nu face parte integrala din procesul

verbal, asa cum se stabileste în art. 16 din OG nr. 2/2001.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 16, 17 si art. 34 din OG

nr. 2/2001, instanta va admite plângerea si va anula procesul verbal atacat,

exonerând petentul de plata amenzii aplicate.