Cauzele care înlatura caracterul penal al faptei. Pedeapsa accesorie
Constitutia României, art. 20 alin. (2)
C.pen., art. 45, art. 64 lit. a), b), art. 72, art. 71 alin. (3)
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Primul Protocol, art. 3
Decizia LXXIV/2007, Înalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti – Sectiile Unite
Jurisprudenta C.E.D.O.: cauza Hirst versus Marea Britanie
Starea de necesitate, pentru a duce la înlaturarea caracterului penal al faptei comise în aceasta stare, impune comiterea faptei pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi înlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obstesc.
Fata de definitia data de art. 45 C.pen., instanta de recurs retine ca pentru a duce la înlaturarea caracterului penal al faptei trebuie ca pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu poata fi înlaturat în alt mod decât prin savârsirea faptei prevazuta de legea penala. Aprecierea caracterului inevitabil al pericolului se face în concret, prin luarea în considerare a tuturor împrejurarilor în care persoana a fost nevoita sa actioneze sub amenintarea pericolului.
Prin urmare, nu se poate sustine, cu temei, de catre inculpat ca a savârsit infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având suspendat permisul de conducere, în contextul starii de necesitate determinata de cerinta imperioasa a transportarii mamei sale bolnave la spital, fapta inculpatului nefiind unica modalitate de salvare a vietii mamei acestuia.
Referitor la pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 lit. a) si b) C.pen., Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca interzicerea generala si nediferentiata a dreptului de vot al detinutilor, aplicabila prin automatismul legii tuturor persoanelor condamnate, indiferent de durata pedepsei principale si independent de natura si gravitatea infractiunii pe care au comis-o, precum si de situatia lor personala este incompatibila cu art. 3 din Primul Protocol la Conventie. Obligativitatea aplicarii Conventiei si deciziilor C.E.D.O. rezulta din dispozitiile art. 20 alin. (2) din Constitutia României, Legii nr. 30/1994 de ratificare a Conventiei, precum si din dispozitivul deciziei pronuntate de Înalta Curte de Casatie si Justitie pentru aplicarea unitara a dispozitiilor privind individualizarea judiciara a pedepsei accesorii, conform prevederilor art. 72 si 71 alin. (3) C.pen.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
Decizia penala nr. 570/R din 28 mai 2009
Prin sentinta penala nr. 415 din 03 decembrie 2008, pronuntata în dosar nr. 1808/208/2008, Judecatoria Caransebes prin schimbarea încadrarii juridice din infractiunea prevazuta de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, în infractiunea prevazuta de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 74, 76 C.pen., a condamnat pe inculpatul V.C.G.C. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În temeiul dispozitiilor art. 83 C.pen., s-a dispus revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 3 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1082 din 10 aprilie 2006 dosar nr. 553/2006 a Judecatoriei Timisoara, care s-a adaugat la pedeapsa de 4 luni închisoare aplicata prin prezenta sentinta, inculpatul V.C.G.C. urmând sa execute pedeapsa de 3 (trei) ani si 4 (patru) luni închisoare.
În baza dispozitiilor art. 86/1 C.pen. s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe o perioada de 5 ani si 4 luni, conform dispozitiilor art. 862 C.pen..
S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 864 C.pen. cu privire la revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.
Pe durata termenului de încercare condamnatul a fost obligat sa respecte dispozitiilor art. 863 lit. a) si b) C.pen., respectiv sa se prezinte la începutul fiecarui trimestru din an la Serviciul de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor de pe lânga Tribunalul Caras-Severin si sa anunte, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si întoarcerea.
În temeiul dispozitiilor art. 191 C.proc.pen., a obligat inculpatul sa plateasca statului 400 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut în fapt urmatoarele motive:
Prin Rechizitoriul de pe lânga Judecatoria Caransebes din 2 iulie 2008, înregistrat la Judecatoria Caransebes sub nr. 1808/208 din 08.07.2008, a fost trimis în judecata, în stare de libertate, inculpatul V.C.G.C., pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prevazuta de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, retinându-se ca la data de 25 mai 2008, pe raza localitatii B., inculpatul a condus autoturismul marca Opel, fara a poseda permis de conducere.
La data de 25 mai 2008, în jurul orei 14,07 lucratorii de politie au oprit pentru control, pe raza comunei B., autoturismul marca Opel, condus de catre inculpat, care nu a putut prezenta permisul de conducere. Din verificarile efectuate s-a stabilit ca acesta poseda permis de conducere din anul 2004, însa la data de 21 decembrie 2007 a fost autorul unui accident de circulatie si i s-a întocmit dosar penal pentru savârsirea infractiunii de parasire a locului accidentului, permisul fiindu-i retinut si eliberându-i-se dovada fara drept de circulatie.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut ca, în momentul opririi în trafic, cunostea faptul ca nu avea dreptul de a conduce din data de 21 decembrie 2007.
Instanta de fond a apreciat, ca fapta inculpatului întruneste elementele constitutive ale infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prevazuta de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata.
Din fisa de cazier judiciar a rezultat ca, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei prin sentinta penala nr. 1082 din 10 aprilie 2006 dosar nr. 553/2006 a Judecatoriei Timisoara, iar fapta din prezentul dosar a fost comisa de inculpat înlauntrul termenului de încercare, fiind în stare de recidiva postcondamnatorie prevazuta de art. 37 lit. a) C.pen.; s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa sus mentionata.
Împotriva acestei hotarâri a formulat apel Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Judecatoria Caransebes criticând-o pentru nelegalitate, în sensul ca nu au fost respectate prevederile art. 861 alin. (1) C.proc.pen. si art. 863 C.pen. atunci când s-a dispus, de catre instanta de fond suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicata inculpatului.
Prin decizia penala nr. 23 din 18 martie 2009, pronuntata de Tribunalul Caras-Severin în dosarul nr. 1808/208/2008, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Caransebes împotriva sentintei penale nr. 415 din 3 decembrie 2008 pronuntata de Judecatoria Caransebes în dosar nr. 1808/208/2008 care a fost desfiintata partial în sensul ca au fost înlaturate dispozitiile privind suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere aplicata inculpatului.
S-a dispus executarea pedepsei de 3 (trei) ani si 4 (patru) luni închisoare în regim de detentie; au fost interzise inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a), b) C.pen. în conditiile prevazute de art. 71 C.pen.
Au fost mentinute restul dispozitiilor sentintei aplicate .
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, Tribunalul Caras-Severin, analizând hotarârea atacata, în raport de motivele invocate, de actele si probele de la dosar, cât si din oficiu conform art. 371 alin. 2 C.proc.pen. a constatat ca apelul formulat este fondat pentru urmatoarele motive:
S-a retinut ca prin sentinta penala nr. 415 din 03 decembrie 2008 s-a dispus de catre Judecatoria Caransebes ca pedeapsa cumulata aplicata inculpatului V.C.G.C. aceea de 3 (trei) ani si 4 (patru) luni închisoare sa se suspende sub supraveghere pe o perioada de 5 ani si 4 luni sub sanctiunea lui 864 C.pen..
S-a apreciat ca în cauza nu au fost respectate prevederile art. 861 alin. (1) C.pen.
În conformitate cu prevederile art. 861 alin. (1) C.pen., s-a retinut ca instanta poate dispune suspendarea executarii pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere daca sunt întrunite urmatoarele conditii: pedeapsa aplicata este închisoarea de cel mult 4 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afara de cazurile când condamnarea intra în vreunul dintre cazurile prevazute de art.38 si se apreciaza, tinând seama de persoana condamnatului , de comportamentul sau dupa comiterea faptei, ca pronuntarea condamnarii constituie un avertisment pentru acesta si, chiar fara executarea pedepsei, condamnatul nu va mai savârsi alte infractiuni.
Tribunalul a apreciat ca instanta de fond nu putea sa dispuna suspendarea conditionata a executarii pedepsei sub supraveghere, deoarece în speta nu a fost îndeplinita cea de-a doua conditie mentionata în art. 861 alin. (1) C.pen., respectiv infractorul sa nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, retinând ca prin sentinta penala 1082/10.04.2006 pronuntata în dosarul nr. 553/P/2006 al Judecatoriei Timisoara inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani cu suspendare pentru savârsirea infractiunii de furt calificat.
Întrucât dispozitiile art. 861 alin. (1) C.pen. sunt de stricta interpretare, s-a apreciat ca în prezenta cauza instanta de fond a încalcat aceste dispozitii legale, facând o gresita aplicare a legii.
Împotriva deciziei penale nr. 23 din 18.03.2009 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin a declarat recurs inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timisoara la data de 15.04.2009.
În motivarea recursului se solicita admiterea acestuia, casarea deciziei penale recurate si urmare a rejudecarii restituirea cauzei la parchet sau achitarea sa în temeiul art. 181 C.pen., fiind incident cazul de casare prevazut de art. 3859 alin. (1) pct. 2 C.proc.pen deoarece hotarârile celor doua instante au fost pronuntate fara ca instantele sa verifice legalitatea si temeinicia actului de sesizare al instantei în conditiile în care aceasta activitate se concretizeaza sub forma unei mentiuni exprese pe acesta, în acest sens fiind si recursul în interesul legii pronuntat de Înalta Curte de Casatie si Justitie. Se mai arata ca lipsind aceasta mentiune, instanta nu a fost sesizata în mod legal si, fata de stadiul procesual în care se afla cauza singura solutie este restituirea cauzei la organul care a întocmit actul de sesizare în vederea îndeplinirii obligatiei legale de a fi verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei. Se mai arata în motivare ca fapta nu prezinta gradul de pericol social a unei infractiuni fata de circumstantele care au precedat si determinat savârsirea faptei, ca a condus autoturismul desi permisul de conducere era suspendat dat fiind starea de necesitate în care se afla, fiind necesara transportarea mamei sale la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, deplasarea cu masina fiind varianta cea mai buna raportat la starea de sanatate precara a mamei, ca circulatia pe drumurile publice nu a fost pusa în pericol prin savârsirea faptei, fiind oprit de catre organele de politie pentru ca nu avea în functiune luminile de întâlnire la ora 14 astfel încât capacitatea sa de a conduce autoturisme nu a fost afectata.
Analizând legalitatea si temeinicia hotarârilor penale pronuntate din prisma motivelor de recurs precum si din oficiu conform art. 3856 C.proc.pen., instanta de recurs apreciaza ca hotarârea atacata este legala si temeinica în deplina concordanta cu ansamblul probator administrat în privinta pedepsei aplicata de instanta de fond si mentinuta de instanta de apel, aceasta fiind corect individualizata raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate de art. 72 C.pen, în schimb hotarârile fiind netemeinice în privinta modalitatii de aplicare a pedepsei accesorii.
În mod judicios prima instanta a analizat si interpretat probele administrate atât în cursul urmaririi penale cât si în faza de judecata, probe în temeiul carora a procedat la aplicarea pedepsei de patru luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fara a poseda permis de conducere, cuantumul pedepsei fiind bine dozat si adaptat gravitatii infractiunii comise si antecedenta penala a inculpatului ce a dus la aplicarea pedepsei rezultante de 3 ani si 4 luni închisoare.
În privinta primului motiv de recurs al inculpatului instanta de recurs retine ca adresa de înaintare, care reprezinta mijlocul obisnuit de corespondenta între autoritati contine mentiunea verificarii rechizitoriului sub aspectul legalitatii si temeiniciei acestuia si referirea la art. 264 C.proc.pen astfel încât instanta de recurs apreciaza ca aceasta contine suficiente elemente care sa duca la concluzia exercitarii controlului de legalitate.
Instanta nu poate retine ca inculpatul, în momentul savârsirii faptei s-a aflat în stare de necesitate ca si cauza care înlatura caracterul penal al faptei raportat la starea de fapt descrisa. Nu se poate sustine ca inculpatul, care a condus pe drumurile publice autoturismul cu intentia de a-si transporta mama bolnava la spital, desi permisul de conducere îi era suspendat nu a cunoscut existenta acestei stari de care depinde caracterul penal al faptei. Mai mult starea de necesitate, pentru a duce la înlaturarea caracterului penal al faptei comise în aceasta stare impune comiterea faptei pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi înlaturat altfel viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obstesc. Fata de definitia data de art. 45 C.pen., instanta de recurs retine ca pentru a duce la înlaturarea caracterului penal al faptei trebuie ca pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu poata fi înlaturat în alt mod decât prin savârsirea faptei prevazute de legea penala, aprecierea caracterului inevitabil al pericolului urmând a se face în concret prin luarea în considerare a tuturor împrejurarilor în care persoana a fost nevoita sa actioneze sub amenintarea pericolului. Instanta de recurs, fata de consideratiile prezentate apreciaza ca inculpatul avea la îndemâna si alte posibilitati pentru a-si transporta mama la spital, conducerea autoturismului în conditiile în care avea permisul de conducere suspendat nefiind unica modalitate de salvare a vietii mamei sale. Nu se poate retine ca fapta comisa nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni deoarece prin conducerea de catre inculpat a autoturismului pe drumurile publice în conditiile în care avea permisul de conducere suspendat s-a creat o stare de pericol, afectând siguranta participarii la trafic a celorlalti conducatori auto, din moment ce inculpatul nu avea baza legala necesara pentru a putea rula cu autoturismul pe drumurile publice. Inculpatul avea cunostinta despre interdictia de a conduce autoturismul pe drumurile publice deoarece anterior a fost implicat într-un accident care a avut ca urmare aplicarea acestei sanctiuni dar, ignorând aceasta masura aplicata si în conditiile în care circumstantele concrete ale cauzei nu impunea, s-a urcat la volanul autoturismului sau.
Analizând dispozitiile instantei de apel în ce priveste pedeapsa accesorie, se constata ca inculpatului i-a fost interzisa exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a) si b) C.pen. pe durata executarii pedepsei principale. În ce priveste pedeapsa accesorie aplicata inculpatului, instanta constata ca prin hotarârea pronuntata în cauza Hirst contra Marii Britanii/06.10.2005, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca interzicerea generala si nediferentiata a dreptului de vot al detinutilor, daca este aplicabila de drept tuturor detinutilor condamnati ce se afla în executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale si independent de natura sau gravitatea infractiunii pe care au comis-o si de situatia lor personala, este incompatibila cu articolul 3 din Protocolul 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.
Obligativitatea aplicarii cauzei mentionate de catre autoritatea judecatoreasca româna rezida din aceea ca prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificata Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si, în plus, prin art. 20 alin. (2) din Constitutie se prevede ca daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
În acelasi sens, se retin si dispozitiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în recurs în interesul legii, care a statuat ca dispozitiile art. 71 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpreteaza în sensul ca, interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a) teza I – c) C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instantei, în functie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C.pen. Prin urmare, instanta de recurs apreciaza ca în raport cu infractiunea retinuta în sarcina inculpatului, natura acesteia si ceea ce denota ea despre personalitatea inculpatului, se impune a se interzice numai exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a – de a fi ales în autoritatile publice sau în functii elective publice si lit. b) C.pen. ca pedepse accesorii.
Astfel, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. a admis recursul declarat de inculpatul V.C.G.C. împotriva deciziei penale nr. 23 din 18.03.2009 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin.
A casat decizia penala recurata si sentinta penala nr. 415/3.12.2008 pronuntata de Judecatoria Caransebes si rejudecând a înlaturat interdictia exercitarii dreptului de a alege prevazuta de art. 64 lit. c) C.pen.