Cerere creditor de obligare a judecatoriei sa procedeze la comunicarea unei sentinte reprezentantului debitorului, lichidator numit în procedura falimentului. Admisibilitate
Atât timp cât la dosarul cauzei existau înscrisuri ce identificau administratorii societatii debitoare si domiciliul acestora, ulterior a persoanei lichidatorului, caruia în mod legal trebuia sa i se faca comunicarea hotarârii, se retine ca fiind un refuz nejustificat din partea serviciilor judecatoriei de a îndeplini obligatia legala de comunicare la sediul lichidatorului judiciar.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 533/CA din 28 noiembrie 2008
Prin sentinta civila nr. 138/CA din 12 mai 2008, Tribunalul Vaslui a admis actiunea formulata de S.C. „R.” S.R.L. Vaslui, împotriva Judecatoriei Vaslui, pe care o a obligat-o sa faca comunicarea sentintei nr. 2229 din 15 iunie 2007 reprezentantului debitorului, respectiv lichidatorului numit prin sentinta civila nr. 33/F din 23 ianuarie 2008 a Tribunalului Vaslui.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta retine ca reclamanta a sesizat instanta de contencios administrativ pe motiv ca aceasta refuza în mod nejustificat sa comunice sentinta nr. 2229 din 15.06.2007 debitorului S.C. „B. si I.” S.RL., care se afla în prezent în stare de faliment, conform sentintei civile nr. 35/F/23 ianuarie 2008, în calitate de lichidator al acesteia fiind desemnat Cabinetul Individual de Insolventa S.C. „E.I.” S.R.L. Bîrlad, reprezentat de C.E.
Raportându-se la dispozitiile art. 86, 94, 98 si 106 din Codul de procedura civila, pe care le reda in extenso, prima instanta a apreciat ca solicitarea reclamantului de a se realiza comunicarea hotarârii nu se poate refuza, nici direct si nici indirect întrucât chiar si în cazul unor neregularitati de comunicare, acestea trebuie sa fie îndreptate, si ca acest refuz se asimileaza actelor administrative unilaterale, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prima instanta constata de asemenea ca si refuzul indirect este nejustificat, atâta timp cât petentul nu a fost înstiintat cu privire la faptul ca debitorul a „abandonat” sediul social cunoscut si înregistrat, si nu i s-au cerut precizari cu privire la sediul actual de fapt, nerefacându-se comunicarea catre debitorul falit si nici catre lichidatorul judiciar în conditiile în care solutia publicarii în ziarul „B.” nu a fost luata în consideratie procedurala de catre instanta, apreciindu-se ca restituirea de catre agentul procedural (posta) a primei comunicari nu poate reprezenta o imposibilitate obiectiva de îndreptare a acestei neregularitati, si ca instanta are obligatia legala de a comunica hotarârea din oficiu si totodata dreptul de a cere partii interesate precizari, în cazul în are nu se poate face comunicarea, din lipsa datelor privind sediul faptic, diferit de cel legal.
Curtea de apel a respins recursul pârâtei, constatând urmatoarele:
Este necontestat faptul ca S.C. „R.” S.R.L. a sesizat Judecatoria Vaslui cu o cerere prin care se solicita ca debitoarea sa S.C. „B. si I.” S.R.L. Vaslui sa fie somata, în conditiile O.G. nr. 5/2001, sa plateasca suma de 9.700 lei, ca aceasta cerere a fost admisa prin sentinta civila nr. 2229 din 15 iunie 2007 a Judecatoriei Vaslui si ca cererea de investire cu formula executorie a acestei hotarâri a fost respinsa, prin încheierea din 24 octombrie 2007, pe motiv ca nu s-a îndeplinit procedura prevazuta de art. 6 alin. 4, din O.G. nr. 5/2001, dupa ce creditorului i s-a adus la cunostinta ca este suficient a realiza procedura de comunicare prin publicitate, în conditiile art. 95 Cod procedura civila. Prima instanta nu retine ca respingerea cererii de investire cu formula executorie a sentintei civile pronuntate în dosarul nr. 1628/333/2007 a fost nejustificata, ci faptul ca constatând ca nu poate realiza comunicarea ei , în conditiile imperative prevazute de art. 6 alin. 4 din O.G. nr. 5/2001, nu s-a folosit de datele aflate în dosarul cauzei si nici nu a solicitat, în mod expres, petentului sa le completeze.
Curtea a considerat ca recurenta nu poate pretinde ca a fost în imposibilitate de a face legala comunicare, din moment ce la dosarul 1628/333/2007, la filele 32 si 24 se afla adresa Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Vaslui în care sunt mentionate numele si domiciliile administratorului societatii debitoare, iar în dosarul 97/89/2008 s-a depus sentinta civila nr. 33/F din 23 ianuarie 2008 a Tribunalului Vaslui, prin care s-a dispus falimentul S.C. „B. si I.” S.R.L, confirmându-se ca lichidator judiciar pe C.E. – Cabinet Individual de Insolventa, cu sediul în B., strada B.St.D., nr. 132, judetul Vaslui.
Mai mult decât atât se constata ca, de la data depunerii hotarârii mentionate în dosarul cauzei de fata (2 aprilie 2008) si pâna la data pronuntarii hotarârii recurate (12 mai 2008) era un interval de tip suficient de mare pentru a se dispune recomunicarea hotarârii, în conditiile art. 6 alin. 4 din O.G. nr. 5/2001, fara sa mai fie nevoie de interventii suplimentare din partea celui care s-a considerat vatamata prin neîndeplinirea obligatiei legale de comunicare a unei hotarâri judecatoresti.
Judecatoria Vaslui, ca orice alta instanta din sistemul judiciar românesc, îndeplineste un serviciu public a carui menire este aceea de a asigura realizarea principiului constitutional al liberului acces la justitie, fara a fi în drept sa introduca obstacole suplimentare în calea realizarii drepturilor cetatenilor si fara a i se permite sa birocratizeze în exces activitatea de administrare a instantei, în conditiile în care s-a dovedit ca a dat indicatii nepotrivite petentului si a ignorat dispozitiile art. 87 pct. 5 Cod procedura civila, care stabileste ca cei supusi procedurii falimentului sunt citati prin lichidatorul judiciar.
Atâta timp cât, atât în dosarul nr. 1628/333/2007, cât si în dosarul nr. 97/89/2008 existau înscrisuri care dovedeau cine sunt administratorii societatii si unde îsi aveau ei domiciliul si, respectiv, ulterior care este persoana numita a fi lichidator judiciar, persoane carora, în mod legal, li se putea face cuvenita comunicare, în numele si pentru persoana juridica pe care o reprezentau, prima instanta a fost îndreptatita sa retina ca pârâta a refuzat în mod nejustificat sa recomunice hotarârea la adresa de domiciliu a administratorilor, sau la sediul lichidatorului judiciar, nefiind obligatia creditorului, în atare conditii, de a starui, la nesfârsit, pe lânga serviciile Judecatoriei Vaslui, pentru a se îndeplini obligatia legala de comunicare, obligatie ce revine, în mod necontestat, recurentei.
Ca atare, constatând ca hotarârea primei instante este temeinica si legala si ca nimic nu poate justifica obstructionarea creditorului de a obtine îndeplinirea obligatiei de comunicare a hotarârii reprezentantilor legali, trecuti si actuali, ai debitorului sau, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedura civila, a respins recursul promovat de catre pârâta, ca fiind nefondat.