Cerere de atragere a raspunderii patrimoniale reglementata de art.137 din Legea nr.64/1995 republicata si modificata. Sarcina probei.
Art.137 Legea nr.64/1995 republicata si modificata
În speta probele administrate releva faptul ca, societatea debitoare a ajuns în stare de insolventa si din motive obiective iar, pe aspectul raspunderii patrimoniale nu rezulta persoanele vinovate, faptele savârsite potrivit art.137 din Legea nr.64/1995 republicata si prejudiciul produs de fiecare dintre acestea.
Mai mult, recurenta creditoare se refera la presupuse fapte savârsite de "fosta conducere a societatii debitoare" fara a propune probe prin care potrivit prevederilor art.1169 Cod civil sa dovedeasca raspunderea speciala personala pe care a avut-o fiecare membru din fosta conducere prin nominalizarea acestora si aratarea întinderii prejudiciului în raport cu vinovatia fiecaruia, mai ales ca, un fost membru al societatii debitoare a si decedat.
De aceea, pentru lipsa probelor concludente, probe ce cadeau în sarcina recurentei, Curtea a respins recursul ca nefondat.
(Decizia comerciala nr.1194R din 04.09.2007 - Sectia a VI-a Comerciala a Curtii de Apel Bucuresti)
Asupra cererii de recurs de fata,
Deliberând constata ca, reclamanta AVAS a chemat în judecata pe pârâtii DG si DM solicitând ca acestia sa fie obligati sa raspunda pentru creanta AVAS înscrisa în tabelul de creante în cadrul dosarului nr.5F/2002 aflat pe rolul Tribunalului Calarasi, în temeiul art.137 din Legea nr.64/1995.
Prin sentinta civila nr.2151/16 octombrie 2006 pronuntata de Tribunalul Calarasi în dosarul nr.1491/C/2006 s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului DG invocata de pârâtul DM si pe fond s-a respins actiunea formulata de reclamanta AVAS Bucuresti împotriva pârâtilor DG si DM.
S-a retinut în esenta ca, pârâtul DG din anul 1996 s-a retras din societate si ca nu mai are calitate procesuala pasiva.
Pe fond, s-a retinut ca probele nu releva incidenta în speta a prevederilor art.137 din Legea nr.64/1995.
Împotriva sentintei precitate a formulat recurs creditoarea aratând în esenta motivele pentru care nu este legala solutia instantei de fond si anume:
- Probele releva activitatea nociva desfasurata de catre fosta conducere a societati debitoare cât timp creditorii nu au putut fi îndestulati, printre care se afla si recurenta;
- Instanta a apreciat eronat neincidenta în cauza a prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 raportându-se strict la materia raspunderii civile delictuale; Se sustine ca art.138 (fost 137) nu prevede cerinta culpei sau a greselii membrilor organelor de conducere ale societatii ajunse în încetare de plati, cum nici legatura de cauzalitate între activitatea administratorului si starea de insolventa;
- Recurenta se refera la prevederile art.72 din Legea nr.31/1990 republicata raportat la art.1540 Cod civil cu concluzia ca, raspunderea mandatarului/administratorului se apreciaza cu mai multa rigurozitate;
- Din considerentele hotarârii rezulta retinerea în sarcina pârâtei a prejudiciului si a faptei ilicite putând deci a se confirma raportul de cauzalitate din documentele existente si din interpretarea riguroasa a prevederilor art.999 si urmatoarele Cod civil;
- Probele releva concluzia unei cauzalitati necesare si indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident ca faptele savârsite de pârât au favorizat aparitia prejudiciului, chiar daca nu l-a produs în mod nemijlocit; Acest fapt rezulta si din doctrina juridica actuala fiind facute referiri în acest sens;
- Fosta conducere nu a manifestat interes în conducerea societatii aflate în faliment, administratorul neurmarind încasarea creantelor societatii, conducând la intrarea în incapacitate de plata;
- Ca o consecinta fosta conducere a încercat prin mijloace frauduloase sa ascunda situatia patrimoniala a societatii, dispunând continuarea activitatii nocive, fiind incidente prevederile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006;
- Se invoca incidenta prevederilor art.374 Cod comercial în temeiul caruia simpla culpa atrage raspunderea administratorului;
- Prin neplata la termen a contributiei la Fondul national unic de asigurari de sanatate si folosirea sumelor de bani respective pentru sustinerea activitatii curente a societatii se considera ca fosta conducere se face vinovata de utilizarea de mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetarii de plati, fapta prevazuta de art.138 lit.f din Legea nr.85/2006 (fost art.137 lit.f din Legea nr.64/1995);
- Redându-se prevederile art.11 din Legea nr.82/1991 si amintindu-se principiile dreptului civil caracteristice raspunderii civile, recurenta concluzioneaza ca raportul de cauzalitate între fapta culpabila a administratorului si prejudiciu consta în nerespectarea si neaplicarea legii cu consecinta prejudicierii creditorilor prin intrarea în faliment a societatii;
- Se mai sustine ca, în speta se aplica unele reglementari speciale, ca procedura reorganizarii judiciare si a falimentului este supusa normelor dreptului comercial care are câteva dispozitii derogatorii de la principiile dreptului civil iar raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere speciala. Se redau dispozitiile art.35 alin.3 si 4 din Decretul nr.31/1954 si se sustine ca prin savârsirea faptelor prevazute de art.137 din Legea nr.64/1995 (actual art.138 din Legea nr.85/2006) se va angaja raspunderea civila a acestora raportul de cauzalitate dintre fapte si prejudiciul creat fiind prezumat.
Se invoca si practica în acest sens si se considera gresita hotarârea fondului ca s-ar fi facut simple referiri la raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 fara a se invoca în concret care sunt faptele imputabile administratorului si care este legatura de cauzalitate dintre ceea ce se imputa în mod teoretic si prejudiciul creat.
În concluzie, recurenta considera ca urmeaza a fi angajata raspunderea patrimoniala a intimatului pârât ca a încalcat dispozitii legale imperative contribuind la inducerea falimentului debitoarei potrivit art.138 lit.a, c si f din Legea nr.85/2006 (art.137 lit.a, c si f din Legea nr.64/1995).
Recurenta invoca ca temei de drept art.304 pct.8 si 9 Cod procedura civila si art.3041 Cod procedura civila si solicita admiterea recursului, modificarea sentintei atacate si obligarea fostei conduceri sa raspunda pentru creanta AVAS înscrisa în tabloul de creante pâna la concurenta sumei de 13.773,00 RON (4.199,35 USD la cursul de la data preluarii) creanta datorata de societatea falimentara.
Se mai arata ca în temeiul art.86 din OUG nr.51/1998 republicata si modificata prin OUG nr.43/2005 recurenta este scutita de plata timbrajului.
În baza art.242 alin.2 Cod procedura civila s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa.
S-au anexat înscrisuri în xerocopie constând în deciziile comerciale nr.424/2006 si 1075/2006.
Intimatul DM a depus întâmpinare prin care solicita respingerea recursului ca neîntemeiat. În privinta numitului DG depune acte ca este decedat si deci nu poate fi parte în proces.
Altfel falimentul societatii debitoare nu a avut cauze obiective, probele confirmând lipsa vinovatiei organelor de conducere ale acesteia. S-au anexat înscrisuri în xerocopii.
Examinând motivele de recurs în ansamblu în raport de probele administrate în cauza Curtea retine ca, recursul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
Solutia instantei de fond a fost întemeiata inclusiv pe rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar, rapoarte aflate la filele 55-57 si 69-72 din dosarul nr.5F/2002.
Din continutul raportului aflat la filele 55-57 rezulta între altele ca, una dintre cauzele care au facut imposibila continuarea activitatii firmei se refera la faptul ca, "piata tipografica este acoperita în zona de câteva mari unitati poligrafice, care pe calea licitatiilor organizate, nu mai dau posibilitatea si altor agenti economici din bransa, sa preia comenzi, prin concurenta neloiala".
Or, Curtea apreciaza ca de fapt aceasta cauza obiectiva este una principala care nu poate fi imputata conducerii firmei debitoare.
Este adevarat ca lichidatorul judiciar în raportul aflat la filele 69-72 se refera la faptul ca, încetarea de plati a avut drept cauze si împrejurari lipsa de previziune în derularea profitabila a activitatii si lipsa de masuri ferme privind încasarea debitorilor restanti dar, nu precizeaza persoanele vinovate, nu descrie faptele prevazute de art.137 din Legea nr.64/1995 republicata pe care acestea le-ar fi savârsit si evident contributia lor la prejudiciul creat.
Probele nu releva ca recurenta ar fi solicitat completarea acestor rapoarte în sensul aratat. Tot astfel probele nu releva ca recurenta ar fi propus probe prin care sa dovedeasca aceste aspecte.
Recurenta nu a suplimentat probele nici în recurs în sustinerea criticilor aduse sentintei recurate.
Nu poate fi retinuta raspunderea administratorilor pentru presupuse fapte savârsite de "fosta conducere a societatii debitoare" daca nu s-au administrat probe prin care sa se fi dovedit raspunderea speciala si personala prevazuta de art.138 din Legea nr.85/2006 (fost 137 din Legea nr.64/1995), pe care ar fi avut-o fiecare membru din fosta conducere, nominalizat ca persoane ca si întinderea prejudiciului în raport cu vinovatia fiecaruia.
Or, o astfel de proba potrivit art.1169 Cod civil era în sarcina recurentei si se impunea si pentru faptul ca asa cum s-a expus au existat si cauze obiective în imposibilitatea desfasurarii activitati firmei.
De aceea, nu se poate analiza "in globo" activitatea nociva desfasurata de fosta conducere a societatii debitoare ca fiind numai o cauza subiectiva caci poate fi în tot sau în parte si una obiectiva în lipsa probelor concrete.
Tot astfel toate sustinerile recurentei vizând incidenta în cauza a prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006, la aplicarea art.72 din Legea nr.31/1990 republicata raportat la art.1540 Cod civil, art.999 Cod civil, la neurmarirea încasarii creantelor societatii de catre administrator, la presupusele mijloace frauduloase legate de activitatea nociva a societatii debitoare, la incidenta art.374 Cod comercial, la utilizarea de mijloace ruinatoare ca si la celelalte chestiuni privind art.11 din Legea nr.82/1991, principiile dreptului civil sub aspectul raspunderii civile, la reglementarile speciale, la normele de drept comercial, la prezumarea raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu sunt sustineri de ordin general fara a se individualiza faptele, persoanele vinovate si întinderea raspunderii fiecareia dintre acestea.
Referirea la doctrina si la practica rezultata din decizii de speta nu suplineste lipsa de probe în sensul aratat, probe ce cadeau în sarcina recurentei care, în temeiul principiului disponibilitatii s-a rezumat la probele administrate în cauza si care nu vin în sprijinul sustinerilor sale pentru cele deja expuse.
În fine, probele fac dovada ca un fost membru al firmei debitoare a si decedat iar recurenta nu se refera nominal în recursul sau la persoanele care ar fi raspunzatoare în sensul individualizarii ca nume, ca fapte si ca perioada, solicitând generic "sa oblige fosta conducere (...)".
Or, raspunderea prevazuta de art.138 din Legea nr.85/2006 cum si recurenta arata este speciala si "intuitu personae", individualizarea fiind necesara cu atât mai mult cu cât unul dintre membrii firmei debitoare are un statut aparte rezultat din probele administrate în cauza si anume ca nu a fost administrator iar la data declansarii procedurii falimentului decedase. Mai mult în anul 1996 s-a retras din societate (vezi filele 27-32 din dosar).
Pentru aceste considerente de fapt si de drept Curtea în baza art.312 (1) Cod procedura civila a respins recursul ca nefondat.????
5