Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Respingere. Nemotivare.

Dosar Nr. 522 (09.10.2008)

Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Respingere. Nemotivare.

Respingerea unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie sa se fundamenteze pe o analiza aprofundata si clara a conditiilor impuse de art. 160/2 al.2 Cod procedura penala, considerentele încheierii neputând fi substituite unor argumente specifice luarii, mentinerii sau prelungirii masurii arestarii preventive, cereri ce presupun cu totul alte exigente, reprezentând institutii diferite.

Sectia penala – Decizia penala nr. 522/9 octombrie 2008

Prin încheierea penala din 6 octombrie 2008 pronuntata de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr. 5996/97/2008, în baza art. 160/8 lit. a alin.6 Cod procedura penala au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpatii S.C. si M.G.

Pentru a dispune astfel Tribunalul a retinut în esenta ca în cauza rezulta suspiciunea rezonabila - cu privire la faptele retinute în sarcina celor 2 inculpati, astfel cum au fost expuse în actul de trimitere în judecata.

Infractiunea de trafic de droguri prezinta un grad deosebit de ridicat de pericol social, aceasta infractiune aducând atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penala si anume sanatatea publica, reprezentând, totodata una dintre cele mai grave forme ale criminalitatii organizate.

Celor doi inculpati li se imputa savârsirea mai multor acte materiale de vânzare de droguri, în cantitati mai mari, iar pe de alta parte, instanta constata ca în cauza nu s-a început administrarea probatiunii apreciind ca este oportuna în continuare privarea de libertate a inculpatilor.

Împotriva încheierii au declarat recurs cei doi inculpati, S.C si M.G. aducându-i critici pentru nelegalitate si netemeinicie în principal sub aspectul lipsei considerentelor avute în vedere de Tribunal la adoptarea acestei solutii.

În subsidiar, inculpatii au aratat ca în cauza sunt întrunite exigentele textului de lege prevazut de art.160/2 alin.1 si 2 .

Recursurile sunt fondate.

Curtea a retinut în urma examinarii încheierii penale atacate ca aceasta nu contine detalii suficiente si convingatoare cu privire la motivele care au impus solutia.

Curtea arata ca în lipsa unor argumente complete, detaliate asupra neîntrunirii sau întrunirii exigentelor text prevazute de art. 160/2 alin.1 si 2 Cod procedura penala nu poate realiza o cenzura efectiva a hotarârii.

Tribunalul de prima instanta s-a rezumat în a aprecia lipsa incidentei art. 160/2 alin. 1 si 2 Cod procedura penala fara a expune pe larg motivele care justifica aceasta solutie si fara a realiza o evaluare concreta a probelor si actelor din dosar.

Se retine astfel ca argumentatia folosita de Tribunal nu este compatibila cu cerintele elaborarii unor considerente care sa reflecte analiza conditiilor esentiale instituite de art. 160/2 alin.2 Cod procedura penala .

Tribunalul se impunea sa examineze lucrarile dosarului prin prisma exigentelor prevazute de al. 2 al textului de lege sus aratat si care tine de natura cererii de liberare provizorie.

Tribunalul era obligat sa analizeze daca în cauza exista date din care rezulta necesitatea de a-i împiedica pe inculpati sa savârseasca alte infractiuni sau daca acestia vor încerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unei parti, martori sau alte asemenea fapte.

Curtea sesizeaza ca Tribunalul nu a analizat aceste aspecte ci s-a rezumat la a expune considerente ce tin mai degraba de examinarea unor cereri specifice luarii, mentinerii sau prelungirii masurii arestarii preventive, cereri ce presupun cu totul alte exigente, reprezentând institutii diferite

Recursurile au fost admise, iar încheierea penala casata cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare aceleasi instante de fond, Tribunalul

Hunedoara.