Cerere de repunere în termenul de recurs. Conditiile si termenul în care poate fi formulata cererea. ”Imprejurare mai presus de vointa partii” în acceptiunea art. 103, alin. 1, teza a II-a Cod procedura civila.

Dosar Nr. 147/C/ (07.05.2008)

Dispozitiile art. 103 alin.(1) teza a II-a Cod procedura civila, reglementeaza o repunere în termen sui generis, respectiv în conditii restrictive, când partea dovedeste ca „ a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de vointa ei” sa actioneze înauntrul termenului defipt de lege, în speta înauntrul termenului de recurs de 15 zile care curge de la data comunicarii deciziei 357/13.09.2007 a Tribunalului Constanta.

Textul legal invocat, spre deosebire de disp. art. 19 alin. (1) din Decretul 167/1958, are un caracter mult mai restrictiv, deoarece consacra posibilitatea repunerii în termen pentru situatia în care partea a fost împiedicata sa îndeplineasca actul de procedura de o „împrejurare mai presus de vointa ei”, în timp ce art. 19 alin.(1) din Decretul 167/1958 vizeaza împiedicarea partii datorita unor „motive temeinice”.

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 5289/2005 reclamantii M.S. si M.C., în contradictoriu cu pârâtii Municipiul Constanta prin Primar, Consiliul Local Constanta si RAEDPP Constanta au solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtilor la incheierea cu reclamantii a contractului de vânzare-cumparare asupra imobilului teren în suprafata de 160,20 mp. si constructii cu o suprafata locuibila de 77,05 mp. conform contractului de închiriere nr. 1390 din 16.06.2004 în temeiul dispozitiilor Legii nr. 112/1995 si la pretul social stabilit de GH. 20 /1996 si respectiv HG. 11/ 1997.

Prin sentinta civila nr.5101 din 29.05.2006 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul civil nr. 5289/2005 a fost respinsa cererea formulata de reclamanti ca neîntemeiata, cu obligarea acestora la plata în favoarea pârâtilor a cheltuielilor de judecata.

In motivarea hotarârii, prima instanta a retinut ca legea impune o anumita limitare a dreptului de cumparare a imobilelor care se justifica pe natura considerentelor sociale, repectiv, situatia acelor chiriasi care s-au întemeiat ani de-a rândul pe o situatie juridica stabila a locuintelor pe care le detineau, intrând în raporturi locative fara sa poata anticipa interventia legilor reparatorii si fara sa-si pregatesca o alta posibilitate de satisfacere a nevoii locative, iar în cauza reclamantii nu detineau imobilul în calitate de chiriasi la data intrarii in vigoare a Legii nr. 112/1995, în baza art.6 din HG nr. 20/1996, repulicata.

Impotriva sentintei civile mai sus mentionate au formulat recurs reclamantii M.S. si M.C. prin care au criticat hotarârea instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie.

Pe parcursul solutionarii apelului, reclamantii au invocat exceptia de nelegalitate a dispozitiilor art. 6 din HG 11/1997 de modificare a HG nr. 20/1996.

Apelul a fost suspendat pâna la solutionarea exceptiei de nelegalitate de catre instanta de contencios administrativ.

Prin sentinta civila nr. 206/27.03.2007 Curtea de Apel Constanta – Sectia Contencios Administrativ a respins ca nefondata exceptia de nelegalitate invocata de apelantii reclamanti.

Prin decizia civila nr. 357/13.09.2007 Tribunalul Constanta a respins apelul reclamantilor ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii M.C. si M.S. la data de 28.02.2008, criticând legalitatea si temeinicia hotarârii pronuntate de Tribunalul Constanta conform art. 304 pct. 9 C.proc.civila sub aspectul interpretarii si aplicarii restrictive a dispozitiilor art. 9 din Legea 112/1995.

Prin cererea de recurs, reclamantii au solicitat si repunerea în termenul de declarare a caii de atac, invocând incidenta disp. art. 103 C.proc.civ.

În motivarea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, recurentul M.S. a invocat împrejurarea ca este de profesie navigator, iar la data comunicarii hotarârii pronuntata de instanta de apel se afla în voiaj international, aceasta situatie împiedicându-l sa exercite recursul în termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei Tribunalului Constanta.

La rândul sau, recurenta M.C. a invocat starea de boala, dovedita cu adeverinta medicala nr. 3862/20.10.2007 emisa de dr. S.V., ca fiind o cauza mai presus de vointa sa, care a împiedicat-o sa formuleze recursul si cererea de repunere în termenul de recurs, pâna la data de 28.02.2008.

Prin întâmpinare, intimata RAEDPP Constanta a invocat exceptia tardivitatii formularii recursului.

Analizând cererea recurentilor M.S. si M.C. de repunere în termenul de recurs, instanta constata ca este nefondata pentru urmatoarele considerente:

Conform dispozitiilor art. 103 C.proc.civila „neexercitarea oricarei cai de atac si neîndeplinirea oricarui al act de procedura în termenul legal, atrag decaderea, afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeste ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de vointa ei”.

Prin urmare, decaderea este o sanctiune legala de respectarea termenelor de procedura, ratiunea si importanta decaderii fiind determinata tocmai de imperativul stabilirii unor termene imperative de natura a disciplina activitatea procesuala.

Dispozitiile art. 103 alin.(1) teza a II-a C.proc.civila, reglementeaza o repunere în termen sui generis, respectiv în conditii restrictive, când partea dovedeste ca „a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de vointa ei” sa actioneze înauntrul termenului defipt de lege, în speta înauntrul termenului de recurs de 15 zile care curge de la data comunicarii deciziei 357/13.09.2007 a Tribunalului Constanta.

Textul legal invocat, spre deosebire de disp. art. 19 alin. (1) din Decretul 167/1958, are un caracter mult mai restrictiv, deoarece consacra posibilitatea repunerii în termen pentru situatia în care partea a fost împiedicata sa îndeplineasca actul de procedura de o „împrejurare mai presus de vointa ei”, în timp ce art. 19 alin.(1) din Decretul 167/1958 vizeaza împiedicarea partii datorita unor „motive temeinice”.

Existenta unei împrejurari mai presus de vointa partii nu constituie singura conditie necesara pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca împrejurarea mai presus de vointa partii sa intervina înauntrul termenului legal.

Pentru acordarea beneficiului repunerii în termen mai este necesara o dubla conditie: partea sa indice motivele împiedicarii în termen de 15 zile de la încetarea acesteia si actul de procedura sa fie îndeplinit înauntrul aceluiasi termen.

Din analiza înscrisurilor existente la dosar se retine ca decizia civila nr. 357/13.09.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta a fost comunicata la domiciliul sotilor reclamanti M.S. si M.C. la data de 24.10.2007.

Faptul ca recurentul M.S., la data de 24.10.2007 se afla în voiaj international fiind de profesie navigator nu constituie o împrejurare „mai presus de vointa partii”, în sensul art. 103 C.proc.civila, care sa îl fi împiedicat sa promoveze calea de atac a recursului, si care a intervenit înauntrul termenului de 15 zile reglementat de art. 301 C.proc.civila pentru declararea recursului.

În realitate, reclamantul cunostea împrejurarea ca urmeaza sa plece în voiaj international înca din timpul procesului derulat în fata Tribunalului Constanta, luând cunostinta de faptul ca termenul fixat pentru reluarea judecatii apelului, dupa suspendarea cursului acestuia, conform art. 4 din Legea 554/2004, a fost fixat la data de 6.09.2007.

Motivul plecarii reclamantului M.S. în voiaj international a constituit motivarea cererii formulata de reclamant conform art. 152 alin.(3) teza finala C.proc.civila pentru preschimbarea termenului de judecata înainte de vacanta judecatoreasca, cerere respinsa ca nefondata prin încheierea din 25.06.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta.

Prin urmare, plecarea în voiaj international nu a fost intempestiva, necesitatea realizarii voiajului nu a intervenit înaauntrul termenului de recurs, pentru a determina imposibilitatea absoluta a recurentului de a exercita calea de atac a recursului, conditiile reglementate de art. 103 alin.(1) teza a II-a C.proc.civila nefiind îndeplinite în cauza.

Mai mult, în faza apelului desfasurata la Tribunalul Constanta, reclamantii M.S. si sotia sa M.C., au beneficiat de asistenta calificata, fiind reprezentati de un avocat, iar în situatia în care recurentul a avut cunostinta înca din luna iunie de faptul ca urmeaza sa lipseasca din tara în lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2007, ar fi putut solicita comunicarea hotarârii la sediul avocatului, pentru ca acesta, în conditiile art. 69 alin.(2) C.proc.civila, sa exercite calea de atac a recursului.

Se retine ca lipsa de diligenta a recurentului în conducerea procesului declansat de el, nu poate fi asimilata unei „împrejurari mai presus de vointa partii”, ivita înauntrul termenului legal de recurs de 15 zile, reglementat de art. 301 C.proc.civila care sa îl fi împiedicat pe recurent sa exercite calea de atac înauntrul termenului definit de lege.

Nici cauzele invocate de recurenta M.C. pentru repunerea în termenul de recurs, nu pot fi asimilate unei „împrejurari mai presus de vointa partii”, conform art. 103 alin.(1) teza a II-a C.proc.civila.

Din adeverinta medicala nr. 3862/20.10.2007 emisa de Dr. S.V. – Medic primar MG pediatrie, rezulta ca M.C. este suferinda de discopatie lombara, litiaza renala si infectia caii urinare, fiindu-i recomandat repaos la pat în perioada 20 octombrie 2007 – 20 noiembrie 2007.

Recurenta nu a facut nici o alta dovada cu privire la imposibilitatea formularii caii de atac a recursului datorita spitalizarii sau agravarii sanatatii acesteia dupa data de 20.11.2007.

Conform dispozitiilor art. 103 C.proc.civila, partea interesata trebuie, ca în termen de 15 zile de la data încetarii împiedicarii sa introduca atât calea de atac, cât si cererea de repunere în termen.

În speta, se retine ca recurentei M.C. i s-a comunicat decizia civila nr. 357/13.09.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta la data de 24.10.2007, iar aceasta a declarat calea de atac a recursului la data de 28.02.2008.

Din actul medical depus la dosar rezulta ca aceasta a fost împiedicata sa formuleze recursul în perioada 20.10.2007 – 20.11.2007, medicul recomandându-i repaos la pat.

Pentru perioada ulterioara datei de 20.11.2007 nu s-a facut dovada existentei unei alte cauze de împiedicare a recurentei sa actioneze, situatie în care se prezuma ca a încetat cauza care a justificat depasirea termenului de recurs si, în termen de 15 zile de la momentul încetarii acestei cauze, reclamanta trebuia sa formuleze atât cerere de repunere în termenul de recurs, cât si recursul, conditie neîndeplinita în cauza.

Pentru aceste considerente se va respinge ca nefondata si cererea de repunere în termenul de recurs formulata de recurenta M.C.

În baza art. 137 C.proc.civila, se va analiza exceptia de tardivitate invocata de intimata RAEDPP Constanta prin întâmpinare.

Exceptia este fondata.

Conform art. 301 C.proc.civila termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotarârii, daca legea nu dispune altfel.

În cauza se retine ca decizia recurata a fost comunicata celor doi recurenti la domiciliul indicat în actiune, la data de 24.10.2007, iar în termenul legal de 15 zile acestia nu au formulat calea de atac a recursului.

În conditiile în care cererile de repunere în termenul de declarare a recursului au fost respinse ca nefondate, în speta a operat sanctiunea decaderii recurentilor din dreptul de a mai exercita aceasta cale de atac.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 301 C.proc.civila se va admite exceptia tardivitatii si se va respinge recursul declarat de M.C. si M.S. ca tardiv formulat.

În baza art. 274 C.proc.civila, va obliga recurentii la 300 lei cheltuieli de judecata catre intimatii Municipiul Constanta si Consiliul Local Constanta.

Se respinge ca nefondata cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de intimata RAEDPP Constanta, la dosar nefiind depuse chitantele de plata a onorariului de avocat.