Cerere de suspendare a actului administrativ întemeiata pe dispozitiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Conditii de admisibilitate
Cazul bine justificat se considera a fi probat, având în vedere ca reclamantul a dovedit aparenta dosarului sau de proprietate asupra bunului litigios, iar pârâta – autoritate administrativa locala – la rândul sau, nu a dovedit când si pe ce temei juridic l-a inclus în patrimoniul sau, raportat prevederilor Legii nr. 213/1998.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 112/C.A. din 11 martie 2009
Prin sentinta nr. 216/CA din 15 septembrie 2008, Tribunalul Vaslui a respins cererea formulata de S.C. „I.C.” S.R.L. Bucuresti , în contradictoriu cu Consiliul Local B. privind suspendarea hotarârii nr. 79 din 31 martie 2008.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca, raportat la dispozitiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a unui act administrativ trebuia sa îndeplineasca doua conditii si ca, în cazul de fata, petenta a invocat nelegalitatea hotarârii si a sustinut ca paguba este iminenta, din moment ce s-a dispus vânzarea unui imobil care este proprietatea sa.
Prima instanta a apreciat însa ca sustinerile petentei, în sensul existentei cazului bine justificat, nu sunt fondate, întrucât nu s-a demonstrat existenta unor motive temeinice, care sa puna la îndoiala legalitatea actului administrativ contestat, iar pe de alta parte pentru ca sustinerile vizând producerea unei pagube iminente nu pot fi retinute în contextul în care nu s-au produs nici un fel de dovezi în acest sens.
Curtea a admis recursul reclamantului, retinând urmatoarele:
Este dovedit faptul ca, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 65/1982, Spitalul de Copii B. a „cedat Întreprinderii de Morarit si Panificatie B., cresa cu 100 locuri, împreuna cu indicatorii economici si financiari, conform darii de seama încheiata la 30 noiembrie 1982”, ca acest activ a fost înregistrat în contabilitatea unitatii ca mijloc fix, ca Întreprinderea de Panificatie B. a fost reorganizata, în baza Legii nr. 15/1990 si a Legii nr. 31/1990, în societate comerciala pe actiuni, ca prin actul de partaj voluntar autentificat prin încheierea nr. 2596 din 26 noiembrie 2002, S.C. „Morarit si Panificatie I.” S.A. Bucuresti a preluat imobilul denumit „Cresa – Gradinita”, situat în B., strada „N.I.”, nr. 5, bloc I.1-2 si ca, prin Hotarârea nr. 79 din 31 martie 2008, Consiliul Local B. a aprobat vânzarea spatiului în suprafata de 188,62 m.p. situat în str. „N.I.”, nr. 5, bloc I.1-2 sc. B, parter.
În conditiile în care, cel putin aparenta dreptului de proprietate era dovedita, iar pârâtul nu depusese nici o dovada din care sa rezulte când si în ce conditii imobilul a fost inclus în patrimoniul sau, în conditiile Legii nr. 213/1998, prima instanta nu avea nici un temei pentru a retine ca nu sunt îndeplinite cerintele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în cauza, se regasesc atât cazul bine justificat, cât si nevoia prevenirii unei pagube iminente, în sensul dat acestor termeni de art. 2 alin. 1 lit. s si t din Legea nr. 554/2004, din moment ce autoritatea publica locala dispune, în mod unilateral, în regim de putere publica, de un bun ce, aparent, apartine unei alte persoane, încalcându-se astfel dispozitiile art. 44 din Constitutia României, revizuita.
Deposedarea unei alte persoane de bunul sau nu numai ca este de natura sa creeze o îndoiala serioasa în privinta legalitatii hotarârii nr. 79 din 31 martie 2008, emisa de Consiliul Local B., ca una ce contravine normei constitutionale evocate, dar este de natura sa lipseasca pe reclamant de unul sau mai multe din atributele dreptului de proprietate, lipsa de folosinta previzibila a bunului cel putin pe perioada în care se va solutiona actiunea în constatarea si respectiv actiunea în anulare fiind de natura sa perturbe în mod previzibil buna functionare a societatii petente.
Ca atare, constatând ca s-a facut o gresita aplicare a legii si ca nu s-a tinut cont de faptul ca, atâta timp cât problema titularului dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a fost rezolvata printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva, pârâtul nu era în drept a dispune de acel bun, în conditiile în care petentul face dovada ca a intrat în proprietatea acestuia în conditiile legii, Curtea, în temeiul art. 312 C.pr.civ., a admis recursul, a modificat în tot hotarârea atacata si în fond a admis cererea petentei, dispunând suspendarea executarii actului administrativ contestat, pâna ce Tribunalul se va pronunta cu privire la cererea de anulare formulata de S.C. „I.C.” S.A. Bucuresti.