Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 6 la data de 23.03.2006, reclamanta
GAA, prin mandatar GAS, a chemat în judecata pe pârâta Banca Nationala a României,
solicitând obligarea acesteia la restituirea bunurilor de aur si pietrelor pretioase,
mentionate în procesele verbale nr.795/20.08.1948 si fila nr.1 si nr.796/20.081948.
În motivarea, reclamanta a aratat ca în anul 1948, tatalui sau AI, i s-a confiscat
întreaga avere, asa cum rezulta din procesele verbale nr.761, 762, 763, 795 si fila
nr.1 si nr.796. Prin procesul verbal nr.795/20.08.1948 si fila nr.1 s-au confiscat patru
monezi de aur americane de 5 dolari emise în 1795, 4 monezi de aur de 10 dolari, emise
în 1795, 23 de pietre pretioase, dupa cum urmeaza: o bucata piatra pretioasa safir
de 27,6 carate, o bucata piatra pretioasa rubin de 15,2 carate, o bucata piatra pretioasa
briliant de 18,2 carate, 8 pietre pretioase diamant de 1,2 carate si 12 bucati pietre
pretioase diamant de 1,3 carate. S-au mai confiscat 100 bucati monezi de aur Carol I de 32
gr. bucata, 100 monezi aur Carol al II-lea de 42 gr. bucata, 315 monezi de aur frantuzesti de 32 gr. bucata si 218 monezi aur turcesti de 16 gr. bucata. În cuprinsul procesului verbal nr.796/20.08.1948 s-a facut mentiune cu privire la împrejurarea ca s-au confiscat si nationalizat o colectie de monezi de aur, câte 4 din fiecare valoare, aceasta colectie regasindu-se, dupa cum reiese din procesul verbal nr.796, în totalul monezilor preluate, cu specificatia ca „erau de calitate ca si noi”.
Prin sentinta civila nr.6162/06.10.2006 s-a admis exceptia de necompetenta
materiala a Judecatoriei Sector 6 Bucuresti, invocata din oficiu de instanta si s-a
declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti, având în
vederea valoarea obiectului actiunii, mai mare de 5.000.000.000 Lei Rol. Prin sentinta
civila nr.1488/16.11.2006, Tribunalul Bucuresti Sectia a IV-a Civila a admis exceptia de
necompetenta materiala a tribunalului, a declinat competenta de solutionare în favoarea
Judecatoriei Sector 6, a constatat conflict negativ de competenta si a înaintat dosarul
spre solutionarea conflictului negativ Curtii de Apel Bucuresti. Prin sentinta civila
nr.19 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti Sectia a IV-a Civila în dosarul nr.
35333/3/2006, s-a stabilit competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei
Sector 6 Bucuresti. S-a retinut de catre Curte ca, potrivit art. 26 alin. 1 din OUG nr.
190/2000, competenta de solutionare a cererilor formulate de persoane fizice sau juridice
pentru restituirea obiectelor din metale pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase,
preluate abuziv de stat sunt de apartine judecatoriei în a carei raza teritoriala îsi are
domiciliul sau sediul reclamantul, iar în cauza reclamanta domiciliaza în Sectorul 6. S-a
mai aratat ca normele generale cuprinse în dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. b c.p.civ. nu
sunt aplicabile în speta, întrucât nu valoarea pretentiilor a fost avuta în vedere de
legiuitor prin normele speciale amintite, ci o competenta speciala determinata de
domiciliul partii îndreptatite.
Pe rolul Judecatoriei Sector 6 Bucuresti cauza a fost înregistrata sub nr.
3748/303/2006 la 22.08.2007.
La 09.10.2007, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a
solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii aurului fin continut de monezile
mentionate în procesele verbale nr.795/20.08.1948 si fila nr.1 si nr.796/20.08.1948
(96 bucati monezi de aur Carol I de 32 gr. bucata, 96 monezi aur Carol al II-lea de 42 gr.
bucata, 311 monezi de aur frantuzesti de 32 gr. bucata si 214 monezi aur turcesti de
16 gr.), la restituirea în natura sau în bani în situatia în care restituirea în natura
nu mai este posibila a monezilor continute în colectia numismatica preluata în tezaurul
tarii, asa cum reiese din procesul verbal nr.796/20.08.1948 - cele 8 monezi de aur de
5 respectiv 10 dolari, precum si 4 monede jubiliare Carol I-România 1866-1906, 4 medalii
jubiliare 1939-1940 Galben mare Carol al II-lea (Lupoaica, Capitolina, Taranul cosas),
4 monede de 100 de franci Franta si 4 monede de 5 altîni Turcia Abdul Hamid I. Toata
aceasta colectie formata din 24 de monede, reclamanta a solicitat sa îi fie restituita
în natura, iar în situatia în care aceasta nu mai este posibil sa se dispuna plata
echivalentului în lei, având în vedere rapoartele de expertiza efectuate în cauza si
facându-se aplicarea art.4 din Legea nr.182/2000. În ce priveste pietrele pretioase, având
în vedere ca acestea au fost preluate si depozitate la tezaurul national al României,
reclamanta a aratat ca au o valoare inestimabila, solicitând restituirea în natura sau
contravaloarea lor si efectuarea în acest sens a unei expertize tehnico judiciare de
evaluare.
În drept s-au invocat dispozitiile Legii nr. 182/2002 si ale OUG Nr. 190/2000.
Prin sentinta civila nr. 8023/10.12.2007 judecatoria a admis actiunea precizata si a dispus
obligarea pârâtei la plata catre reclamanta a contravalorii a 20.638,5731 gr. aur fin
încorporat în 96 monezi aur Carol I, 96 monezi aur Carol II, 311 monezi franci francezi
si 214 monezi aur – altîni turcesti, evidentiate în procesul verbal nr. 795/20.08.1948 -
fila nr. 1, la cursul oficial BNR din data platii, la plata sumei de 136.302,94 lei
reprezentând contravaloarea a 23 pietre pretioase – 1 bucata safir de 27,6 carate, 1 bucata
piatra rubin de 15,2 carate, 1 bucata briliant de 18,2 carate, 8 bucati pietre diamant
de 1,2 carate si 12 bucati pietre diamant de 1,3 carate, evidentiate în procesul verbal
nr. 795/20.08.1948, precum si la plata sumei de 260.000 USD, în echivalent în lei la
data platii reprezentând contravaloarea a 4 monezi de aur 1795 de 5 dolari americani si
a 4 monezi de aur 1795 de 10 dolari americani, evidentiate în procesul verbal nr.
795/20.08.1948 si procesul verbal nr. 796/20.08.1948.
Instanta a avut în vedere ca, odata cu aparitia O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul
metalelor pretioase în România, aprobata si modificata prin Legea nr.261/2002, Legea nr.
362/2003 si prin Legea nr. 591/2004 s-au stabilit masuri reparatorii pentru persoanele
ale caror obiecte din metal pretioase au fost preluate de stat, domeniul sau de aplicare
fiind circumstantiat doar situatiilor în care preluarea s-a facut abuziv, cu încalcarea
reglementarilor în vigoare de dupa anul 1946 si pâna în anul 1990. În sensul ordonantei
de urgenta, prin preluare abuziva se întelege preluarea efectuata în baza urmatoarelor
acte normative: Legea nr. 638/1946 pentru controlul productiei, prelucrarii si circulatiei
metalelor pretioase; Legea nr. 284/1947 pentru cedarea catre Banca Nationala a României
a aurului, valutelor efective si altor mijloace de plata straine; Decretul nr. 83/1949
pentru completarea unor dispozitiuni din Legea nr. 187/1945; Decretul nr. 111/1951 privind
reglementarea situatiei bunurilor de orice fel supuse confiscarii, confiscate, fara
mostenitori sau fara stapân, precum si a unor bunuri care nu mai folosesc institutiilor
bugetare; Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plata straine, metalelor
pretioase si pietrelor pretioase; Decretul nr.302/1965 privind unele masuri referitoare
la obiectele confectionate din metale pretioase, la metalele si pietrele pretioase si
Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase.
Instanta a retinut incidenta, la momentul confiscarii bunurilor, a Legii nr. 284/1947
pentru cedarea catre Banca Nationala a României a aurului, valutelor efective si altor
mijloace de plata straine si, prin raportare la acest act normativ, preluarea bunurilor
de la autorul reclamantei a fost, potrivit art. 26 din OUG nr. 190/2000, modificata, una
abuziva. Pe cale de consecinta, instanta apreciaza ca masura confiscarii luata în data de
20.08.1948, prin care s-a dispus preluarea de la autorul reclamantei a monezilor si
pietrelor pretioase ce fac obiectul cauzei, nu poate sta la baza unui titlu valabil al
statului, pentru constituirea dreptului de proprietate.
Pârâta a fost obligata la plata catre reclamanta a contravalorii aurului fin incorporat
în monezile confiscate, la cursul oficial BNR din data platii. Instanta a procedat în
acest sens, deoarece monezile nu se afla în depozitul BNR, aceasta institutie nedetinând
informatii cu privire la bunurile preluate în 1948, cu privire la care rezulta cu
certitudine ca au fost confiscate de la autorul reclamantei si predate Bancii Nationale.
De asemenea a fost obligata la plata contravalorii pietrelor pretioase mentionate în
actiunea, valoarea acestora si cantitate de aur fin incorporata în monede fiind stabilite
prin raportul de expertiza efectuat în cauza de Autoritatea Nationala Pentru Protectia
Consumatorilor.
Instanta nu a procedat însa la acordarea contravalorii aurului fin incorport în toate
monezile confiscate, deoarece reclamanta si-a precizat cererea la 09.10.2007, solicitând
ca, pentru câte patru monezi din fiecare categorie, sa se dispuna plata valorii numismatice,
apreciind ca respectivele monezi alcatuiau o colectie, fara a solicita, în subsidiar,
contravaloarea aurului fin continute de acestea.
Referitor la cele opt monezi emise în 1795, de 5 respectiv 10 dolari americani,
instanta, având în vedere valoarea numismatica deosebita a acestora, instanta a dispus
obligarea pârâtei la plata catre reclamanta a acestei valori si nu a contravalorii
aurului fin incorporat în monezi. În acest sens s-au avut în vedere dispozitiile art. 39
alin. 2 din HGR nr. 1344/2003, care prevad ca, restituirea obiectelor din metale pretioase,
aliajele acestora si pietre pretioase, confiscate abuziv în perioada de dupa anul 1946 si
pâna în anul 1990, aflate în depozitul Bancii Nationale a României, se efectueaza de catre
Banca Nationala a României numai la cererea persoanelor îndreptatite, în baza hotarârilor
judecatoresti definitive si irevocabile, învestite cu formula executorie. Pentru obiectele
si bijuteriile confiscate abuziv în perioada de dupa anul 1946 si pâna în anul 1990,
depuse în gestiunea de specialitate a Sucursalei municipiului Bucuresti a Bancii Nationale
a României, restituirea fizica a acestora se efectueaza numai în masura în care acestea se
mai regasesc ca atare în depozitul respectiv. Daca bunurile prevazute la alin. (1) au fost
valorificate în folosul statului si nu se mai regasesc fizic în gestiunea de specialitate din
cadrul Sucursalei municipiului Bucuresti a Bancii Nationale a României, urmeaza a se plati
persoanelor îndreptatite, în baza hotarârilor judecatoresti definitive si irevocabile, învestite
cu formula
executorie, contravaloarea metalului pretios fin continut în respectivele obiecte, calculata la
pretul practicat de Banca Nationala a României la data platii. Rezulta ca plata contravalorii
aurului fin incorporat în diferite obiecte s-a avut în vedere ca masura de despagubire pentru
situatia în care bunurile revendicate au fost valorificate în folosul statului si nu se mai
regasesc în depozitul BNR. În cauza nu se poate pune problema valorificarii bunurilor în folosul
statului, atâta vreme cât niciuna din institutiile statului implicate în preluare nu a putut
indica ce s-a întâmplat cu bunurile repective dupa confiscare – daca au fost depozitate, înstrainate,
topite, etc. Pe de alta parte, se presupune ca valorificarea în folosul statului a intervenit
pentru obiecte de valoare comuna, pentru care diferenta dintre contravaloarea aurului incorporat si
valoarea produsului finit este una nesemnificativa. Pentru obiecte de o valoarea deosebita, asa
cum sunt cele 8 monezi, care fac parte din primele emisiuni de dolari aur ale Monetariei SUA
(înfiintata în 1792), emisiuni executatea într-un tiraj limitat (8.707 buc. monezi de 5 dolari
si 5.583 buc.monezi de 10 dolari), monezi ce reprezinta piese de exceptie ale numismaticii
Statelor Unite, se presupune ca statul nu ar fi procedat la topirea acestora. Pe cale de consecinta
se poate retine ca situatia bunurilor de o valoare deosebita nu se se circumscrie celei avuta
în vedere de textul de lege mentionat anterior, referitor la modul în care se stabilesc despagubirile. Prin plata catre reclamanta a valorii numismatice a celor 8 monezi se procedeaza la reparatia integrala a prejudiciului suferit de aceasta ca urmare a
confiscarii abuzive a bunurilor respective, neexistând niciun argument care sa justifice repararea
discriminatorie a prejudiciului suferit de diferiti proprietari ca urmare a confiscarii de bunuri,
unii dintre acestia primind o reparatie integrala a prejudiciului (pentru bunurile de valori
obisnuite), iar altii primind o plata derizorie pentru prejudiciul suferit. Ratiunile pentru care
s-a instituit reglementarea referitoare la plata contravalorii aurului fin, nu au avut în vedere si
crearea unor astfel de inechitati. Cele opt monezi au o valoare numismatica de 260.000 USD
(moneda de 5 dolari fiind evaluata la 15.000 USD si cea de 10 dolari la 50.000 USD), iar
contravaloarea aurului fin incorporat în acestea este de aproximativ 100 de ori mai mica.
Solutia ca, în cauza, repararea prejudiciului se poate face prin plata contravalorii aurului
fin incorporat în cele opt monezi, este gresita, având în vedere ca bunurile au o valoare
deosebita nu datorita continutului de metal pretios, ci datorita raritatii pieselor numismatice
pe care le reprezinta. România a fost deja condamnata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului
în cauza Vasilescu (hotarârea din 22.05.1998) privitoare la restituirea obiectelor din metale
pretioase, când s-a retinut ca „continuarea retinerii obiectelor (preluate de la reclamanta)
nu poate fi calificata nici ca o lipsire de proprietate si nici ca o reglementare a folosintei
bunurilor, permise de primul si al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 ”. S-a
apreciat în acea cauza de catre Curte ca, pierderea dreptului de dispozitie asupra bunurilor
respective,
combinata cu esuarea încercarilor facute în fata autoritatilor si instantelor nationale de a
remedia situatia criticata, a antrenat consecinte suficient de grave pentru a permite concluzia
ca reclamanta a suferit o confiscare de fapt, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor
sale, retinându-se încalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1. Statul Român a fost obligat la plata
de daune materiale, dar si la plata de daune morale, Curtea apreciind ca reclamanta, deposedata de
bunurile sale timp de peste 30 ani, a suportat din aceasta cauza anumite suferinte, deci un
prejudiciu moral. În mod constant Curtea a statuat, în alte cauze, referitoare la revendicari
imobiliare (cauza Strain, Paduraru, Aslan, Paun, etc.) ca, privarea de proprietate, combinata cu
lipsa totala de despagubiri, este contrara dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, dispunând ca
despagubirea reclamantilor sa se faca la valoarea de piata a bunurilor, daca restituirea în natura
nu este posibila.
Împotriva acestei sentinte a formulat în termen legal apel pârâta, criticând solutia, pe
care a apreciat-o ca fiind nelegala si netemeinica. S-a aratat ca, prin acordarea despagubirilor
la valoarea de circulatie a monezilor s-au încalcat dispozitiile OUG nr. 190/2000, solutia instantie
s-a întemeiat pe presupuneri si nu pe probe, ca expertiza numismatica efectuata în cauza nu a fost
realizata de un expert acreditat. S-a mai aratat ca prin decizia nr. 497/2006 Curtea Constitutionala
a analizat constitutionalitatea art. 26 din OUG nr. 190/2000 cu privire la acordarea despagubirilor
în functie de gramaj, în cazul obiectelor cu valoare numismatica si a retinut ca „semnifica chiar
aplicarea prevederilor constitutionale invocate ca fiind încalcate”.
Prin decizia nr. 1080/23.09.2008 Tribunalul a admis apelul si a schimbat în parte sentinta
civila, sub aspectul contravalorii monezilor, în apel efectuându-se o noua expertiza numismatica.
Tribunalul a apreciat ca întemeiate argumentele primei instante pe baza carora s-au acordat
despagubiri la valoarea de circulatie, doar astfel reclamanta beneficiind de o dreapta si reala
despagubire, solutia contrara aparând ca discriminatorie fata de acei proprietari fata de care
despagubirea în natura nu este posibila (pentru monede cu valoare numismatica deosebita) în
comparatie cu cei pentru care reparatia în natura este posibila. Solutia a fost mentinuta de
instanta de recurs, Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia nr. 357/02.03.2009 respingând recursul
declarat de pârâta BNR. În esenta s-a avut în vedere ca dispozitiile legii speciale de reparatie
face referire la obiecte de valoare comuna, fara valoare numismatica, pentru care diferenta dintre
contravaloarea aurului fin si valoarea produsului finit este una nesemnificativa. Prin plata doar
a contravalorii aurului fin pentru monede rare, cu valoare numismatica s-ar crea o discriminare
evidenta între proprietarii unor astfel de bunuri ce nu se mai regasesc în natura si cei ale caror
bunuri se mai regasesc în natura sau nu au valoare numismatica. S-a mai retinut ca instantele au
facut o aplicare corecta a principiilor repararii integrale a prejudiciului si a echitatii,
facându-se referire si la practica Curtii Europene a Drepturilor Omului ce a apreciat ca o
încalcare a art. 1 Protocolul ! neacordarea despagubirilor la valoarea de piata a bunurilor
confiscate sau nationalizate.