Citarea prin publicitate a părţilor. Art.95 alin.1 cod procedură civilă

Dosar Nr. 292 (17.05.2007)

Prin cererea înregistrata sub nr. 932/26.01.2006 reclamantul Dobrica Ion în contradictoriu cu pârâtii Dobrica Gane si Dobrica Mariana au solicitat sa se dispuna rezolutiunea contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr. 395/6.04.1999 de B.N.P. si repunerea partilor în situatia anterioara.

Judecatoria Braila prin sent.civ. nr. 2619/5.02.2006 a respins actiunea ca nefondata, retinând ca reclamantul desi a precizat ca pretul imobilului de 50 milioane lei ROL, nu a fost platit, nu a dovedit acest aspect, iar faptul ca pârâtii cumparatori nu au respectat dreptul de uzufruct viager, rezervat de reclamantul vânzator prin acelasi contract chiar în cazul în care culpa pârâtilor ar fi dovedita, nu justifica rezolutiunea contractului de vânzare cumparare.

Împotriva acestei hotarâri a declarat apel reclamantul Dobrica Ion considerând-o nelegala si netemeinica, întrucât s-a dat o interpretare eronata actului juridic dedus judecatii, desi instanta de fond a retinut ca situatia de fapt a fost dovedita cu probele administrate.

Tribunalul Braila prin decizia civila nr. 48/22.02.2007 a admis apelul a schimbat sentinta în tot, în sensul ca a admis actiunea si a dispus rezolutiunea contractului de vânzare – cumparare cu repunerea partilor în situatia anterioara, retinând ca nerespectarea cauzelor contractului de vânzare cumparare îl îndreptateste pe vânzator ca în temeiul art. 102 c.civ. fie sa pretinda executarea obligatiei contractuale, fie rezolutiunea actului, cu repunerea partilor în situatia anterioara încheierii acestuia.

Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs pârâta Dobrica Mariana considerând-o nelegala pentru urmatoarele motive;

- Hotarârea a fost data cu încalcarea formelor de procedura referitoare la citarea partilor invocând disp. art. 312 alin. 5 în ref. la art. 304 pct. 5 c.proc.civ.

Astfel, precizeaza ca pârâta Dobrica Mariana a fost citata la toate termenele de judecata în Braila str. Stefan cel Mare nr. 424 adresa indicata gtresit, tendentios de reclamantul Dobrica Ion. Acesta din urma înca din 2004 atât recurenta Dobrica Mariana cât si sotul ei Dobrica Gane ( fiul reclamantei) le-a facut mutatie Dobrica Ion la adresa din Braila str. Stefan cel Mare nr. 434, întelegându-se sa se gospodareasca si sa foloseasca împreuna imobilul.

În aceste împrejurari cei doi soti îi asigurau întretinerea reclamantului asa cum s-a obligat prin contractul de întretinere 384 din 13.02.2002, întocmit la Biroul Notarului public Cintacu Lenuta.

Desi pe parcursul procesului de fata s-a recunoscut ca Dobrica Mariana este plecata din tara, instanta s-a limitat la îndeplinirea procedurii prin afisare la adresa din Braila str. Stefan cel Mare nr. 424 si la efectuarea procedurii de publicitate din ziarul „ National”.

Instanta de apel si deopotriva de fond avea obligatia sa ceara reclamantului Dobrica Ion dovezi asupra adresei corecte a pârâtei Dobrica Mariana cât si a sotului acesteia Dobrica Gane.

Pe fondul cauzei sustine ca din actele existente la dosar nu a rezultat ca recurenta i-a limitat în vreun fel dreptul la folosinta asupra întregului imobil, ca nu-si respecta obligatiile contractuale, ci dimpotriva, ca aceasta si-a îndeplinit obligatiile contractuale pâna la plecare în Italia.

În urma analizarii probelor administrate, prin decizia civila nr.292/R din 17.05.2007 pronuntata de Curtea de Apel Galati a fost admis recursul pârâtei si casându-se decizia Tribunalului Braila, s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecatoria Braila.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut faptul ca potrivit dispozitiilor art. 95 al. 1 c.proc.civ. când reclamantul învedereaza ca, desi a facut tot ce i-a stat în putinta, nu a izbutit sa afle domiciliul pârâtului, presedintele va dispune citarea acestuia prin publicitate.

Atât instanta de fond, cât si cea de apel fara minime verificari cu privire la domiciliul pârâtilor, a dispus citarea pârâtilor prin publicitate, cu atât mai mult cu cât reclamantul a precizat ca pârâtii sunt în tara si locuiesc în imobil, dar imobilul din litigiu este situat la nr. 434 si nu nr. 424 cum s-au trimis citatiile.