Clauza compromisorie. Cerere introdusa la instanta de judecata. Consecinte. Restituire taxe judiciare. Conditii
C.proc.civ., art. 158 alin. (1)(3), art. 23 lit. a)
Legea nr. 146/2007 modificata, art. 23 lit. a)
Dupa admiterea exceptiei de necompetenta, în mod gresit tribunalul a respins ca inadmisibila cererea de chemare în judecata, ignorând prevederile alin. (1) si (3) ale art. 158 din Codul de procedura civila, potrivit carora, când în fata instantei de judecata se pune în discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent.
Daca instanta se declara competenta, va trece la judecarea pricinii, cel nemultumit putând sa faca, potrivit legii, apel sau recurs dupa darea hotarârii asupra fondului, iar daca instanta se declara necompetenta, împotriva hotarârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronuntare. Dosarul va fi trimis instantei competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent, de îndata ce hotarârea de declinare a competentei a devenit irevocabila.
Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petitionarului, printre altele, când taxa platita nu era datorata. Or, în speta nu este vorba de o taxa judiciara nedatorata atâta timp cât actiunea reclamantei era o cerere evaluabila în bani, care se impunea a fi timbrata în conformitate cu art. 2 din legea mentionata, respectiv proportional si pe transe (exprimate în procente), art. 4 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii taxelor judiciare de timbru reglementând faptul ca taxele proportionale, ca si cele pe transe, se aplica actiunilor si cererilor evaluabile în bani si se calculeaza la valoarea supusa taxarii.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 40 din 3 martie 2009
Prin sentinta civila nr. 1101/P.I. din 11 noiembrie 2008 pronuntata în dosarul nr. 9577/325/2008 Tribunalul Timis a admis exceptia de necompetenta a acestei instante si a respins ca inadmisibila actiunea formulata de reclamanta S.C. E S.A. Baia Mare în contradictoriu cu pârâta S.C. P S.R.L. Timisoara având ca obiect pretentii.
Împotriva acestei sentintei a declarat apel reclamanta S.C. E S.A. Baia Mare, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând modificarea hotarârii atacate în sensul de a se dispune declinarea competentei în favoarea Curtii de Arbitraj de pe lânga Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara, cu cheltuieli de judecata, sustinând ca în mod gresit tribunalul a respins actiunea ca inadmisibila ca urmare a admiterii exceptiei de necompetenta materiala deoarece solutia legala în cazul admiterii unei asemenea exceptii fiind aceea de declinare a cauzei în favoarea organului cu activitate jurisdictionala competent. Astfel, prevederile art. 158 din Codul de procedura civila stabilesc ca atunci când instanta se declara necompetenta, dosarul va fi trimis instantei competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent. Respingerea actiunii ca inadmisibila este solutia care trebuia adoptata numai în situatia în care cauza era de competenta unui organ fara activitate jurisdictionala sau a unei instante straine. De asemenea, reclamanta a precizat ca apelul sau nu este îndreptat împotriva solutiei de admitere a exceptiei de necompetenta, pe care o considera legala, ci doar împotriva respingerii actiunii ca inadmisibila, în conditiile în care solutia justa era aceea de declinare a competentei si de trimitere a dosarului catre organul jurisdictional competent.
Prin decizia civila nr. 40 din 3 martie 2009 pronuntata în dosarul nr. 9577/325/2008 Curtea de Apel Timisoara a admis apelul societatii reclamante si a schimbat în parte hotarârea atacata în sensul declinarii competentei de solutionare a actiunii în favoarea Comisiei de Arbitraj Comercial de pe lânga Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara, mentinând în rest dispozitiile sentintei tribunalului. Totodata, Curtea a respins atât cererea de restituire a taxei judiciare de timbru achitata în prima instanta, cât si cererile de acordare a cheltuielilor de judecata din apel.
În considerente s-a aratat ca prima instanta, desi a retinut corect starea de fapt, a pronuntat o hotarâre partial netemeinica si nelegala ca urmare a aplicarii eronate a dispozitiilor legale în materie.
Este fara putinta de tagada ca litigiul comercial de fata nu este de competenta tribunalului, ci de competenta unui alt organ cu activitate jurisdictionala, respectiv Comisia de Arbitraj Comercial de pe lânga Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara, raportat la prevederile art. 340 din Codul de procedura civila, care statueaza expres ca persoanele care au capacitatea deplina de exercitiu al drepturilor pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie.
Prin contractul de antrepriza încheiat de parti s-a stabilit o clauza compromisorie potrivit careia orice litigiu în legatura cu încheierea, cuprinsul, interpretarea sau executarea acestei conventii, care nu va putea fi rezolvat pe cale amiabila, va fi de competenta Comisiei de Arbitraj Comercial de pe lânga Camera de Comert, Industrie si Agricultura de la sediul pârâtului, arbitrajul urmând sa se desfasoare în complet de trei arbitri, conform regulilor de procedura ale comisiei.
Potrivit dispozitiilor legale cuprinse în Cartea IV „Despre arbitraj” din Codul de procedura civila, partile pot conveni sa solutioneze litigiile patrimoniale dintre ele pe calea arbitrajului, prin încheierea unei conventii arbitrale în scris, fie sub forma unei clauze compromisorii inserate în contractul principal, fie sub forma unei întelegeri de sine statatoare, denumita compromis (art. 340, 343 si 3431). Mai trebuie mentionat ca, în conformitate cu art. 3433 din acelasi cod, încheierea conventiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenta instantelor judecatoresti. Or, în speta, partile au încheiat o asemenea conventie arbitrala, sub forma unei clauze compromisorii necontestate, prin care au stabilit ca neîntelegerile patrimoniale dintre ele sa fie solutionate de catre Comisia de Arbitraj Comercial de pe lânga Camera de Comert, Industrie si Agricultura de la sediul pârâtului, ceea ce exclude pentru litigiul dedus judecatii competenta instantelor de drept comun.
Cu toate acestea, dupa admiterea exceptiei de necompetenta, în mod gresit tribunalul a respins ca inadmisibila cererea de chemare în judecata, ignorând prevederile alin. (1) si (3) ale art. 158 din Codul de procedura civila, potrivit carora, când în fata instantei de judecata se pune în discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent. Daca instanta se declara competenta, va trece la judecarea pricinii, cel nemultumit putând sa faca, potrivit legii, apel sau recurs dupa darea hotarârii asupra fondului, iar daca instanta se declara necompetenta, împotriva hotarârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronuntare. Dosarul va fi trimis instantei competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent, de îndata ce hotarârea de declinare a competentei a devenit irevocabila.
Ca atare, Curtea apreciaza ca în speta se impune schimbarea în parte a hotarârii atacate în sensul declinarii competentei de solutionare a actiunii formulate de reclamanta S.C. E S.A. Baia Mare în contradictoriu cu pârâta intimata S.C. P S.R.L. Timisoara, având ca obiect pretentii rezultate din contractul de antrepriza nr. 1099/17.03.2004, în favoarea Comisiei de Arbitraj Comercial de pe lânga Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara.
În ceea ce priveste solicitarile apelantei privitoare la restituirea taxei judiciare de timbru achitata în prima instanta si acordarea cheltuielilor de judecata din apel Curtea constata ca acestea sunt neîntemeiate, textul de lege invocat de reclamanta pentru prima cerere [art. 23 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificata] nefiind incident în cauza, respectiva norma statuând fara echivoc ca sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petitionarului, printre altele, când taxa platita nu era datorata. Or, în speta nu este vorba de o taxa judiciara nedatorata atâta timp cât actiunea reclamantei era o cerere evaluabila în bani, care se impunea a fi timbrata în conformitate cu art. 2 din legea mentionata, respectiv proportional si pe transe (exprimate în procente), art. 4 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii taxelor judiciare de timbru reglementând faptul ca taxele proportionale, ca si cele pe transe, se aplica actiunilor si cererilor evaluabile în bani si se calculeaza la valoarea supusa taxarii. Nu în ultimul rând, fata de împrejurarea ca pricina de fata nu a fost înca solutionata pe fond, ci tribunalul doar a constatat ca ea este de competenta unui alt organ cu activitate jurisdictionala, este evident faptul ca nici acordarea catre reclamanta a cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea apelului nu poate fi facuta, urmând ca de toate aceste cheltuieli sa se tina seama cu ocazia solutionarii prezentului litigiu.
În cauza nu se pune problema acordarii cheltuielilor de judecata din prima instanta nici catre pârâta intimata întrucât partea nu a atacat hotarârea tribunalului sub acest aspect, astfel ca reclamantei apelante nu i se poate îngreuna situatia în propria cale de atac conform principiului non reformatio in peius, stiut fiind faptul ca situatia unei parti care a atacat hotarârea instantei inferioare se poate înrautati numai în cazul în care si adversarul sau a introdus respectiva cale de atac si daca aceasta din urma a fost admisa, iar cealalta respinsa.