Comercial. Aspecte procedurale. Înscrisuri autentice. Invocarea necunoasterii limbii române nu este caz de error in negotium, constatarile personale ale notarului neputând fi contestate decât prin procedura înscrierii în fals.
Prin actiunea formulata reclamanta V.G.M. în contradictoriu cu pârâtii D.M.J., S.C. „A” S.R.L., S.C. „E” S.R.L. Brasov si S.C. „D.I.” S.R.L. a solicitat constatarea nulitatii absolute a procurii speciale nr.3407/ 24.07.1998, a actului aditional al contractul si statutul S.C. „D” S.R.L. nr. 3313/7.11.1997 si efectuarea cuvenitelor modificari la O.R.C.
În motivarea actiunii se arata ca motivul nulitatii absolute este eroare asupra naturii juridice a contractului, care viciaza consimtamântul. Reclamanta necunoscând limba româna nu a stiut care este continutul real al procurii, aflând ulterior divortului, verificând situatia societatilor comerciale ca este asociat minoritar.
Prin sentinta civila nr. 2444/28.05.2007 a Tribunalului Brasov actiunea reclamantei a fost respinsa, pentru urmatoarele considerente:
Constatarile personale ale notarului public nu pot fi contestate decât prin înscrisuri în fals.
Din cuprinsul procurii speciale rezulta ca dispozitia prev.de art. 6001 din Legea nr. 36/1995 referitoare la obligatia notarului de a întreba partile daca au înteles continutul actului a fost îndeplinita.
Necunoasterea limbii române în momentul semnarii procurii contrazice constatarile personale ale notarului public si nu poate fi probata decât prin procedura falsului.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta.
Apelul este nefondat.
Pentru a fi valabil, consimtamântul exprimat de o parte la încheierea actului juridic trebuie sa fie pe deplin constient si liber, neviciat.
Motivul de nulitate absoluta invocat de reclamanta – error in negotio, respectiv când una din parti crede ca încheie un anumit act juridic, iar cealalta parte crede ca încheie un alt act juridic, nu reprezinta un viciu de consimtamânt, ci echivaleaza cu lipsa consimtamântului ca urmare a unei erori asupra naturii actului, care are caracter de obstacol în calea realizarii acordului de vointa.
Apelanta arata ca instanta de fond nu a recunoscut aplicabilitatea principiului vointei reale a partilor consacrat de art. 977 Cod civil, având în vedere ca intentia sa nu a fost de a înstraina partile sociale detinute în cadrul societatii „D”, ci de a contribui la administrarea acesteia.
Reclamanta invoca lipsa consimtamântului la încheierea actelor a caror nulitate se cere prin actiune; afirmând ca a crezut ca si-a dat consimtamântul pentru încheierea unor acte de administrare si nu de dispozitie.
Pe actele autentice a caror nulitate se solicita a se constata apare mentiunea ca reclamanta, dupa citirea actelor a consimtit la autentificarea acesteia, deci din înscrisurile autentice ce face obiectul actiunii rezulta ca reclamanta a consimtit la încheierea actului cu natura juridica mentionata în continutul sau.
Contestarea naturii juridice a actului înseamna în realitate negarea de catre parte a faptului ca notarul public si-a îndeplinit atributiile care-i sunt stabilite de lege în înfaptuirea formalitatilor de autentificare a înscrisului, adica cele privind luarea consimtamântului partii dupa ce notarul i-a citit actul si a primit raspunsul confirmativ la întrebarea daca a înteles continutul înscrisului si daca cele cuprinse în act exprima vointa ei, ceea ce înseamna ca partea neaga constatarile personale ale notarului, or combaterea constatarilor personale ale notarilor nu se poate însa admite decât prin procedura falsului, deci în mod corect instanta de fond a respins proba cu martori.
În speta notarul public a constatat personal consimtamântul reclamantei la încheierea procurii nr. 3407/1998, potrivit naturii juridice si continutului înscris în aceasta, deci pentru cesionarea de parti sociale catre pârâtul D.M.J. modificarea formei juridice, a sediului, obiectului de activitate sau majorarii capitalului societatii S.C. „G.M.” S.R.L., actuala S.C. „D” S.R.L.
Din interpretarea coroborata a art. 45 din Legea nr. 36/1995 potrivit careia notarul public are obligatia sa desluseasca raporturile reale dintre parti cu privire la actul pe care vor sa-l încheie, sa verifice daca scopul pe care îl urmaresc este în conformitate cu legea si sa le dea îndrumarile necesare asupra efectelor juridice si a art. 47 din aceeasi lege potrivit caruia persoanelor care nu vorbesc sau nu înteleg limba româna li se acorda posibilitatea de a lua cunostinta de cuprinsul actului printr-un interpret, rezulta ca notarul în prealabil autentificarii actelor atacate, a verificat o serie de aspecte, stabilind si daca partile au înteles car este natura juridica a actelor pe care acestea vor sa le încheie, precum si care sunt consecintele pe care acestea le pot produce.
Daca reclamanta nu ar fi cunoscut limba româna, notarul public i-ar fi asigurat acesteia cunoasterea cuprinsului actelor prin intermediul unui interpret, ceea ce în speta nu s-a întâmplat tocmai pentru ca apelanta a avut perfecta cunostinta de natura si cuprinsul actelor semnate, dupa citire a consimtit la autentificare si a semnat toate exemplarele.
Când reclamanta nu a dorit sa cesioneze partile sociale pe care le detine într-o societate româneasca, s-a inclus în procura redactata în acest sens în limba româna o clauza, de exemplu în procura nr. 3037/ 5.11.2004.
De altfel si din procura în limba engleza nr. 4403/28.05.2002 rezulta ca reclamanta îl recunoaste pe pârât ca fiind actionar majoritar al S.C. „D” S.R.L.
Si din contractul de divort din data de 25.07.2005 rezulta ca reclamanta nu mai are alte solicitari sau revendicari fata de intimatul J.D.M.
O serie de înscrisuri demonstreaza ca reclamanta a semnat în repetate rânduri la notarul public o serie de acte despre care se consemneaza ca le-a citit si ca este de acord cu continutul lor (procura speciala nr. 3479/1.11.1996, actul aditional la statul S.C. „G.M.” S.R.L. 1631/11.06.1997, contractul de societate al S.C. „G.M.” S.R.L. nr. 1632/11.06.1997, contractul de împrumut nr. 6586/8.08.2002, contractul de societate al S.C. „H.I.” S.R.L. nr. 8756/5.11.2004 în care se si specifica expres ca reclamanta este cunoscatoare a limbii române.
Faptul ca reclamanta a declarat în raspunsul la interogatoriu ca la semnarea actelor notariale din România nu a fost niciodata prezent nici un traducator, subliniaza faptul ca prezenta unui traducator nu a fost necesara, întrucât cunostea limba româna, astfel cum a atestat si notarul public. În caz contrar, daca notarul ar fi constatat propriis sensibus ca reclamanta nu întelege limba româna si deci nu poate întelege personal continutul actelor semnate, ar fi apelat la un traducator.
Declaratiile autentice ale martorilor I.I. si M.D. reprezinta probe inadmisibile în conditiile în care instanta a respins proba testimoniala, având în vedere ca nu pot fi combatute decât prin procedura falsului constatarile personale ale notarului, care au legatura directa cu atributiile sale, privitoare la actul pe care-l instrumenteaza.
Pentru aceste considerente, apelul a fost respins.
Decizia nr.193/Ap din 1 noiembrie 2007 – red. L.F.