Competenta materiala. Imobile preluate abuziv. Plata despagubirilor stabilite prin titlu
C. proc. civ., art. 2 pct. 1 lit. b)
Legea nr. 247/2005, Titlul VII, art. 19 alin. (1)
Obligarea Statului Român la plata sumei stabilite prin dispozitia emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor cu titlu de despagubire cuvenita în baza Legii nr. 10/2001 excede competentei speciale prevazute de normele legii speciale (Legea nr. 247/2005), competent material în acest sens fiind tribunalul, având în vedere valoarea obiectului cauzei raportat la dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Potrivit dispozitiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile adoptate de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor pot fi atacate în conditiile Legii nr. 554/2004, competenta de solutionare revenind sectiei de contencios administrativ a curtii de apel în raza careia îsi are domiciliul reclamantul [art. 20 alin. (1) din titlu].
Legea stabileste competenta instantei de contencios administrativ pentru situatia în care persoana interesata contesta decizia sub aspectul emiterii titlului de despagubire (refuzul emiterii, cuantumul despagubirilor, persoana indicata ca beneficiar, etc.).
(Decizia civila nr. 195 din 3 martie 2010, Sectia civila, F.S.)
Prin încheierea nr. 28/11.01.2010 data de Tribunalul Timis în dosarul nr. 4764/30/2009, a fost declinata competenta de solutionare a cererii formulate de reclamanta B.E. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, în favoarea Curtii de Apel Timisoara – Sectia contencios administrativ si fiscal.
Pentru a dispune astfel, instanta a avut în vedere ca, prin cererea de chemare în judecata, reclamanta a solicitat ca pârâtul sa fie obligat la plata sumei de 2.936.241 lei stabilita prin decizia 5061/2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, actualizata cu indicele inflatiei la momentul platii efective.
În motivare a aratat ca prin mentionata decizie i-a fost acordat în baza Legii nr. 247/2005 un titlu de despagubire; cum Fondul Proprietatea este nefunctional, titlul nu poate fi valorificat, motiv pentru care dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 i se încalca continuu si solicita aplicarea precedentului Viasu contra României prin care Curtea Europeana a obligat Statul Român sa plateasca reclamantului o suma egala cu despagubirea stabilita de autoritatile interne competente.
În drept a invocat prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO si hotarârea Viasu contra României.
Examinând în conditiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. exceptia de necompetenta materiala a tribunalului invocata de pârât, instanta a retinut ca potrivit art. 8 alin. (1) din Decizia nr. 425/2005 a Primului Ministru, prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea si functionarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor si art. 20 alin 1din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 actualizata „deciziile adoptate de Comisia centrala pot fi atacate cu contestatie în conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia centrala”, iar alin. (2) dispune: „competenta de solutionare revine sectiei de contencios administrativ si fiscal a curtii de apel în a carei raza teritoriala domiciliaza reclamantul”.
Prin urmare, aceste dispozitii legale stabilesc competenta materiala a curtilor de apel, sectia de contencios administrativ si fiscal de a verifica legalitatea deciziei data de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.
Ratiuni de simetrie impun cu forta evidentei ca orice alte demersuri juridice ce-si au sorgintea în cea din urma procedura administrativa nejurisdictionala (respectiv aceea finalizata cu emiterea deciziei de catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor) se circumscriu, la rândul lor, competentei de contencios administrativ, iar nu prerogativelor jurisdictiei conferite expres sectiei civile a tribunalului de alin 3 al art. 26 din Legea 10/2001, astfel cum tinde a acredita reclamanta.
Împotriva încheierii a declarat recurs în termen reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând desfiintarea ei si stabilirea competentei Tribunalului Timis – Sectia civila în solutionarea cererii.
În motivare a criticat solutia data, invocând ca în cauza nu a fost contestat cuantumul despagubirilor si nici prevederile interne care stabilesc modalitatea de valorificare a titlului emis de Comisie ci a fost invocata incapacitatea statului de a asigura functionalitatea Fondului Proprietatea, incapacitate ce o pune în imposibilitate sa beneficieze de bun.
Recursul nu a fost motivat în drept, dar sustinerile reclamantei pot fi încadrate, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauza.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate si în baza art. 3041 C. proc. civ., fata de dispozitiile art. 299 si urm. C. proc. civ. si de normele legale ce vor fi mai jos aratate, instanta a retinut urmatoarele:
Pe calea cererii de chemare în judecata, reclamanta a solicitat obligarea Statului Român la plata sumei stabilite prin dispozitia emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor cu titlu de despagubire cuvenita în baza Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispozitiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile adoptate de Comisie pot fi atacate în conditiile Legii nr. 554/2004, competenta de solutionare revenind sectiei de contencios administrativ a curtii de apel în raza careia îsi are domiciliul reclamantul [art. 20 alin. (1) din titlu]. Incidenta dispozitiilor Legii contenciosului administrativ în materia contestarii deciziei Comisiei este prevazuta si în Decizia nr. 425/2005 a Primului-Ministru.
Se observa, însa, ca legea stabileste competenta instantei de contencios administrativ pentru situatia în care persoana interesata contesta decizia sub aspectul emiterii titlului de despagubire (refuzul emiterii, cuantumul despagubirilor, persoana indicata ca beneficiar, etc.).
Or, în cauza de fata, reclamanta nu critica nici unul dintre aspectele mai sus aratate, ci solicita sa fie despagubita prin achitarea sumei stabilite în decizie si nu prin conversia titlului în actiuni.
Aceasta pretentie excede - sub aspectul calificarii sale ca întemeiata sau nu – competentei speciale prevazute de normele legale sus-mentionate, competent material în acest sens fiind tribunalul, având în vedere valoarea obiectului cauzei raportat la dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Instanta de recurs a mai retinut ca prima instanta si-a declinat competenta prin încheiere si nu prin sentinta, conform dispozitiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., înca aceasta împrejurare nu este de natura a influenta hotarârea ce se va da.
Pentru aceste considerente, în baza dispozitiilor art. 312 alin. (1), (2), (3), (5) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanta a admis recursul declarat de reclamanta, a casat încheierea recurata si a trimis cauza la Tribunalul Timis pentru solutionarea cererii de chemare în judecata.