Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 185/R din 28 ianuarie 2010
Prin sentinta civila nr. 4127 din 11 noiembrie 2008 pronuntata de Judecatoria Bistrita a fost admisa în parte actiunea civila formulata de reclamanta A.M. împotriva pârâtului L.M. si în consecinta s-a constatat ca reclamanta are un drept de creanta în cuantum de 92.899 lei la dobândirea apartamentului nr. 30 situat în Bistrita, str. I., a fost obligat pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 92.899 lei cu titlul de creanta, au fost respinse restul pretentiilor formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul L.M. si pârâta CEC - Sucursala Bistrita, ca neîntemeiate.
A fost obligat pârâtul L.M. sa plateasca reclamantei suma de 900 lei cu titlul de cheltuieli de judecata si sa plateasca suma de 3.105,18 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamanta si pârâtul au întretinut relatii de concubinaj, din care a rezultat minorul L.A., nascut la data de 19.07.1991, iar ulterior la data de 15.05.1993 cei doi s-au casatorit. Prin Sentinta civila nr. 258/30.01.2007, pronuntata de Judecatoria Bistrita s-a desfacut casatoria încheiata între parti .
Anterior casatoriei, dar în perioada de concubinaj, s-a încheiat un contract de vânzare-cumparare nr. 3824/5.06.1991, prin care pârâtul a dobândit în proprietate în conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 apartamentul nr. 30, situat în Bistrita, str. I., bl. 58 B, sc. C, înscris de la aceeasi data pe numele pârâtului în CF.
Pretul locuintei a fost de 178.527 lei, din care la data încheierii contractului a fost achitat un avans de 54.127 lei si un comision de 2.178 lei, iar diferenta de 121.722 lei a fost achitata prin contractarea unui împrumut de la CEC pe o durata de 10 ani, pretul acestuia fiind achitat integral în anul 2001.
Întrucât achizitionarea apartamentului si încheierea contractului de vânzare-cumparare pe numele pârâtului au avut loc înainte de casatoria celor doi, instanta a apreciat ca imobilul apartament este bun propriu al pârâtului si nu poate constitui obiect al dreptului de proprietate comuna al partilor. În aceste conditii, cererile reclamantei având ca obiect constatarea proprietatii comune, vânzarea imobilului si radierea dreptului de ipoteca, au fost considerate neîntemeiate si au fost respinse ca atare.
În ceea ce priveste cererea reclamantei privind existenta unui drept de creanta, instanta a apreciat ca este întemeiata, iar cele doua parti au avut o contributie egala la cumpararea apartamentului înca de la data achitarii avansului si pâna la data achitarii integrale a pretului.
Coroborând declaratiile martorilor audiati în cauza cu actele de stare civila depuse la dosar, din care reiese ca primul minor al celor doi fosti soti s-a nascut la o luna dupa încheierea contractului de vânzare-cumparare, instanta a constatat ca partile au întretinut o relatie de concubinaj cu mai mult timp înainte de cumpararea apartamentului.
Din declaratia martorei L.M. si B.A., copiile cartilor de munca depuse la dosar rezulta ca reclamanta s-a mutat efectiv în apartament în anul 1990, ca pe parcursul casatoriei si anterior, ambii soti au fost angajati si au realizat venituri, astfel ca, contributia reclamantei la plata apartamentului nu poate fi decât egala cu cea a pârâtului, în conditiile în care nu s-a sustinut si nici nu s-a dovedit ca vreuna dintre parti sa fi avut venituri substantial mai mari sau cheltuieli nejustificate.
Fiind dovedita contributia reclamantei la achizitionarea locuintei de catre fostul concubin, aceasta va dobândi un drept de creanta care va fi stabilit în functie de valoarea actuala a bunului, iar nu un drept de coproprietate.
În ceea ce priveste dreptul la actiune al reclamantei, acesta nu poate fi apreciat ca fiind prescris, întrucât cursul prescriptiei nu a curs între soti pe perioada casatoriei, potrivit art. 14 al.3 din Decretul-lege nr. 167/1958.
Imobilul a fost evaluat prin raportul de expertiza ca având un pret actual de circulatie de 185.798 lei, astfel ca reclamanta a dobândit un drept de creanta în cuantum de 92.899 lei (de l/2 parti din valoarea actuala a imobilului) si l-a obligat pe acesta sa plateasca suma mentionata în favoarea reclamantei.
Referitor la celelalte pretentii ale reclamantei, asa cum s-a aratat mai sus, acestea au fost respinse ca neîntemeiate, întrucât în cauza nu sunt îndeplinite conditiile prev. de art. 30 C.fam., privitor la bunurile comune ale sotilor si nici art. 673 ind.1 si urm. C.pr.civ., cu privire la vânzarea bunului. Întrucât imobilul constituie proprietatea pârâtului a fost respinsa si cererea reclamantei de radiere a dreptului de ipoteca.
În baza art. 18 din OUG 5l/2008 pârâtul a fost obligat sa plateasca în favoarea statului suma de 3.105 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând taxa judiciara de timbru de plata careia reclamanta a fost scutita prin Încheierea din data de 30.10.2008.
A fost indicat recursul ca fiind calea de atac de care se poate uza în cauza.
Prin decizia civila nr. 88/A/29.10.2009 a Tribunalul Bistrita-Nasaud a fost respinsa cererea apelantului L.M. de repunere în termenul de apel.
A fost respins apelul declarat de pârâtul L.M. împotriva sentintei civile nr.4127/2008 pronuntata de Judecatoria Bistrita în dosar nr. 5174/190/2007, ca tardiv.
Apelantul L.M. a fost obligat sa plateasca intimatei A.M., suma de 1000 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut ca cauza a fost solutionata de Judecatoria Bistrita prin sentinta civila nr. 4127/2008 ce a fost comunicata pârâtului la data de 13 ianuarie 2009, asa cum atesta dovada de primire si procesul verbal de predare a hotarârii judecatoresti, prin afisare pe usa principala locuintei destinatarului care nu a fost gasit.
Identic a fost îndeplinita procedura de citare a pârâtului pentru termenele de judecata din data de 25 septembrie 2007, când, luând cunostinta de proces a solicitat amânarea cauzei pentru a-si angaja aparator si din data de 30 octombrie 2007 când aparatorul ales a formulat întâmpinare. Cu acele doua ocazii, desi agentul procedural identic a afisat actele pe usa principala a locuintei destinatarului, pârâtul s-a manifestat procesual în termen legal, initial pentru a-si pregati apararea, iar ulterior indicând argumentarea pozitiei sale fata de actiunea formulata împotriva sa.
Chiar si în calea de atac modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare a fost identica, apelantul prezentându-se la judecata la termenul ce i-a fost adus la cunostinta în aceeasi maniera, prin afisarea citatiei pe usa principala a locuintei sale.
Calea de atac a fost exercitata însa de pârât abia la data de 19 februarie 2009, dupa expirarea termenului legal de 15 zile de la comunicarea sentintei, instituit de art.284 Cod procedura civila, împlinit la data de 29 ianuarie 2009.
Desi se reclama nulitatea dovezii de comunicare a sentintei apelante datorita modului de comunicare, sustinându-se ca agentul procedural avea obligatia sa afiseze actul pe usa apartamentului apelantului si nu pe usa principala a blocului, o atare teza nu poate fi împartasita. Pe de o parte potrivit disp.art.100 alin.4 Cod procedura civila procesul verbal încheiat de cel însarcinat cu înmânarea actului de procedura în conformitate cu cerintele legii constituie un act oficial care face dovada, în privinta constatarilor facute personal de catre agentul instrumentator, pâna la înscrierea în fals. Pe de alta parte dovada de comunicare a sentintei cuprinde toate datele necesare, astfel ca nu pot opera dispozitiile art.100 alin.3 Cod procedura civila privind nulitatea comunicarii sentintei. În plus, asa cum însusi apelantul indica în cererea de apel, cât timp cladirea în care este amplasat apartamentul în care locuieste are o usa principala dotata cu interfon, afisarea sentintei pe aceasta usa principala este unica modalitate legala de îndeplinire a procedurii de citare atunci când destinatarul ori membrii familiei sale nu pot fi gasiti, întrucât accesul agentului procedural în interiorul cladirii, fie spre usa apartamentului cautat, fie spre cutia postala a acestuia, este restrictionat. Astfel, modalitatea de comunicare a hotarârii judecatoresti prin afisare pe usa principala a cladirii este pe deplin legala, reglementata de art.92 Cod procedura civila, în legatura cu care Curtea Constitutionala a conchis, examinând situatia de exceptie a afisarii actului de procedura, ca prevede suficiente garantii de natura sa asigure respectarea dreptului la aparare. Nu pot fi ignorate nici circumstantele înainte aratate ca, în mod identic comunicându-i-se pârâtului, respectiv apelantului acte de procedura civila întocmite în cauza, în termen util s-a manifestat procesual, ceea ce semnifica luarea la cunostinta a cuprinsului actelor comunicate identic prin afisare pe usa principala a cladirii.
Cererea de repunere în termenul de declarare a apelului este reglementata de art.103 Cod procedura civila, cu dispozitii restrictive, conditionat de „o împrejurare mai presus de vointa partii”. Motivele invocate de apelant în argumentarea acestei cereri, acelea ca „s-a interesat mereu la judecatorie”, are „cutie postala cu cheie” nu se constituie în împrejurari mai presus de vointa sa, în întelesul art.103 alin.1 Cod procedura civila, de natura a-l împiedica sa exercite calea de atac împotriva sentintei. Nemultumit de solutia pronuntata, pe care o cunostea dupa cum rezulta din cuprinsul cererii personale de apel, apelantul, beneficiar al asistentei juridice calificate, putea uza de exercitiul caii de atac, urmând a indica motivele apelului dupa comunicarea sentintei si a considerentelor acesteia (art.284 Cod procedura civila). Pe de alta parte identitatea de comunicare prin afisare a tuturor actelor de procedura si modul de manifestare al pârâtului-apelant nu face decât sa înlature sustinerile acestuia ca ar fi fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de vointa sa sa exercite calea de atac împotriva sentintei data de judecatorie.
Astfel, prin raportare la momentul comunicarii sentintei si declararea caii de atac exceptia tardivitatii declararii apelului a fost considerata întemeiata.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal pârâtul, solicitând casarea deciziei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, Tribunalul Bistrita-Nasaud.
În motivarea recursului, recurentul a aratat ca decizia atacata este nelegala, pentru ca cele doua instante au încalcat dispozitiile art. 92 alin. 4 Cod proc.civ., în temeiul carora agentul procedura avea obligatia sa afiseze sentinta pe usa apartamentului si nu pe usa principala a blocului asa cum a procedat în cauza. Întrucât comunicarea actelor de procedura prin afisare este o exceptie de la principiul comunicarii directe si personale, agentul procedural trebuia sa procedeze conform dispozitiilor legiuitorului în aceste situatii, respectiv sa înmâneze actul celui caruia i se adreseaza, iar în situatia în care acest lucru nu este posibil, sa procedeze la depunerea lui în cutia postala si numai în lipsa acesteia sa afiseze actul pe usa principala a locuintei.
Legiuitorul nu prevede decât o singura exceptie ce da posibilitatea afisarii pe usa principala a unei cladiri cu mai multi locuitori si anume, atunci când nu este indicat numarul apartamentului în care locuieste destinatarul, cerinta care nu este îndeplinita în cauza.
Prin întâmpinarea depusa intimata A.M. s-a opus admiterii recursului, aratând ca proces verbal întocmit cu ocazia comunicarii sentintei este un act ce face dovada în privinta constatarilor facute de agentul instrumentator, pâna la înscrierea în fals. Prin urmare, sustinerile recurentului sunt nefondate, agentul procedural a respectat disp. art. 92 Cod proc.civ., astfel ca nu exista nici un motiv pentru repunerea pârâtului în termenul de apel.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciaza ca este fondat si în baza art. 304 pct. 9 si 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmeaza sa-l admita pentru urmatoarele considerente:
Conform disp. art. 89 si 92 alin. 3 Cod proc.civ., înmânarea actelor de procedura se va face personal celui citat, iar în cazul cladirilor compuse din mai multe apartamente, daca nu este indicata camera sau apartamentul în care locuieste destinatarul, agentul va înmâna citatia persoanei din familie sau cu care locuieste, iar conform alin. 4 din acelasi text, în cazul în care persoanele aratate nu voiesc sa primeasca citatia sau sunt lipsa, agentul va afisa citatia pe usa locuintei celui citat, iar daca nu are indicatia apartamentului sau camerei de locuit, pe usa principala a cladirii, încheind, de asemenea, proces verbal despre toate acestea.
Procedura comunicarii actelor de procedura este o institutie fundamentala a procesului civil, fiind menita sa contribuie la asigurarea dreptului la aparare, precum si a principiului contradictorialitatii, iar nerespectarea acestor principii duce la nulitatea actului.
Din actele dosarului rezulta ca, comunicarea sentintei civile nr. 4127/11.11.2008 a Judecatoriei Bistrita a fost comunicata pârâtului L.M. la data de 13.01.2009, pe dovada de comunicare a hotarârii fiind facuta mentiunea ca hotarârea a fost afisata pe usa principala a locuintei destinatarului, întrucât nici o persoana de la pct. 1 nu a fost gasita.
Aceasta mentiune „usa principala a locuintei” nu indica exact locul afisarii sentintei, încalcându-se astfel prev. art. 100 alin. 1 pct. 2 si 7 Cod proc.civ., fapt ce atrage nulitatea actului, conform alin. 3 al aceluiasi text. Simpla mentiune facuta în procesul verbal de îndeplinire a comunicarii ca hotarârea a fost afisata pe usa locuintei fara a se arata si apartamentul, face ca, în cazul imobilelor împartite pe apartamente, procedura de comunicare sa fie nula, deoarece nu se poate verifica daca afisarea s-a facut pe usa principala a locuintei proprii, a apartamentului în care locuieste pârâtul, sau pe usa principala a blocului.
Sustinerile instantei de apel referitoare la faptul ca pe parcursul procesului de fond pârâtul a fost citat în aceeasi modalitate si ca s-a prezentat în instanta, ca blocul în care se afla apartamentul pârâtului are interfon, astfel ca afisarea pe usa principala este unica modalitate legala de îndeplinire a procedurii de comunicare, nu pot fi acceptate, deoarece regulile referitoare la comunicarea actelor de procedura sunt de stricta interpretare, iar îndeplinirea procedurii nu poate fi dedusa din acte sau fapte extrinseci.
Prin urmare, curtea va admite recursul, va considera ca apelul este introdus de pârât în termen, va casa decizia de respingere a apelului ca tardiv si va trimite cauza spre rejudecare pe fond la acelasi tribunal.