Comunicarea taxei de timbru la dosarul cauzei şi neataşarea acesteia, se încadrează în cuprinsul dispoziţiilor art.318 c. Pr. Civ.

Dosar Nr. 171 (02.02.2010)

Comunicarea taxei de timbru la dosarul cauzei si neatasarea acesteia, se încadreaza în cuprinsul dispozitiilor art.318 C. Pr. Civ.

Contestatoarea a dovedit, prin actele depuse la dosar, respectiv copia si originalul chitantei, ca a achitat taxa judiciara de timbru pentru recurs la data de 28.10.2009, data la care s-a solutionat recursul, însa, din eroare, chitanta respectiva nu a ajuns la dosar. Instanta de recurs a procedat la anularea recursului întrucât la dosar nu a fost depusa dovada achitarii taxei judiciare de timbru, însa, fata de faptul ca aceasta fusese achitata pentru data respectiva, si nu se poate retine culpa contestatoarei, sunt incidente dispozitiilor art. 318 teza I Cod pr.civila, dezlegarea data recursului fiind rezultatul unei greseli materiale.

Decizia nr.175 din 02 februarie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti- Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal

Prin contestatia în anulare înregistrata la Curtea de Apel Ploiesti sub nr. 1763,1/114/2009 contestatoarea SC D.G. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul Oficiul National al Registrului Comertului, prin Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Buzau anularea deciziei nr. 1458 din data de 28 octombrie 2009 pronuntate de Curtea de Apel Ploiesti, prin care a fost anulat pentru netimbrare recursul declarat de SC D.G. SRL împotriva sentintei nr. 737 din data de 26 mai 2009 pronuntate de Tribunalul Buzau.

În motivarea contestatiei contestatoarea a sustinut ca a formulat recurs împotriva sentintei Tribunalului Buzau, aratând ca pâna la promovarea recursului au fost efectuate toate demersurile necesare si s-au depus la O.R.C. situatiile financiare anuale solicitate.

La dosarul cauzei s-a depus, asa cum rezulta din cele consemnate în decizia nr. 1458/28.10.2009, o cerere de judecare în lipsa si o împuternicire avocatiala, ambele transmise prin fax. Mentioneaza contestatoarea ca împreuna cu împuternicirea si cererea indicata a fost transmisa si copia chitantei de plata a taxei judiciare de timbru, copie care însa nu a fost prezentata instantei de recurs, lucru pe care nu îl poate explica; fie poate fi vorba de o omisiune dupa transmiterea acestei copii, fie de o defectiune tehnica astfel încât copia sa nu fi ajuns la dosarul cauzei, însa, în mod cert, societatea detinea chitanta seria POG nr. 0009514/28.10.2009.

Mai arata contestatoarea ca poate prezenta si rezultatul transmisiei fax din data de 28.10.2009 al cabinetului de avocatura, astfel ca în mod absolut de neînteles s-a ajuns la aceasta situatie nedorita, de anulare a recursului ca netimbrat.

Instanta a apreciat contestatie în anulare ca fiind fondata.

Contestatia în anulare speciala fiind o cale extraordinara de atac de retractare poate fi exercitata împotriva deciziei pronuntate în recurs numai în cazurile anume prevazute de art.318 C.pr.civila.

Art. 318 teza I invocat de contestatoare în sustinerea cererii formulate, are în vedere erori materiale în legatura cu aspecte formale ale judecarii recursului si care au avut drept consecinta darea unei solutii gresite.

Textul vizeaza greseli de fapt involuntare si nu greseli de judecata, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispozitii legale.

Contestatoarea a invocat primul motiv de contestatie în anulare prevazut de art. 318 C.pr.civila sustinând ca dezlegarea data recurentului este rezultatul unei greseli materiale constând în aceea ca instanta de fond a procedat gresit la anularea recursului pentru netimbrare desi satisfacuse aceasta cerinta a legii si depusese copia chitantei de achitare a taxei de timbru la dosar.

În cauza, contestatoarea SC D.G. SRL a dovedit, prin actele depuse la dosar, respectiv copia si originalul chitantei, ca a achitat taxa judiciara de timbru pentru recurs la data de 28.10.2009, data la care s-a solutionat recursul, însa, din eroare, chitanta respectiva nu a ajuns la dosar.

Instanta de recurs a procedat la anularea recursului întrucât la dosar nu a fost depusa dovada achitarii taxei judiciare de timbru, însa, fata de faptul ca aceasta fusese achitata pentru data respectiva, si nu se poate retine culpa contestatoarei, se apreciaza ca în cauza sunt incidente dispozitiilor art. 318 teza I Cod pr.civila, dezlegarea data recursului fiind rezultatul unei greseli materiale.

Asa fiind, Curtea a admis contestatia în anulare, a anulat decizia nr. 1458 din data de 28 octombrie 2009 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti si a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 23.02.2010, pentru când au fost citate partile.