Prin sentinta civila nr.592004 Tribunalul Prahova a admis în parte contestatia formulata împotriva deciziei de desfacere disciplinara a contractului individual de munca si a constatat nulitatea absoluta a acesteia retinând ca din cuprins nu rezulta instanta careia contestatorul se putea adresa în cazul contestarii deciziei.
Recursul unitatii intimate a fost admis prin decizia civila nr.1412/2 decembrie 2004 motivat de împrejurarea ca în cauza au fost satisfacute cerintele art.268 alin.2 dit.f din Codul Muncii.
In speta recurenta a folosit la emiterea deciziei un formular tipizat în finalul careia era înscrisa mentiunea ca împotriva sanctiunii aplicate contestatorul se poate adresa în termen de 30 de zile instantei de judecata, fara nominalizarea acesteia.
Se constata ca modul de rezolvare a cauzei este determinat în functie de modul de interpretare a textului de lege susmentionat.
Premisa de la care trebuie pornit este aceea ca nu angajatorul prin decizia emisa stabileste instanta competenta deoarece competenta instantelor judecatoresti nu poate fi stabilita decât prin lege organica.
Indiferent de instanta la care se introduce o atare contestatie, aceasta, constatând neregularitatea investirii este obligata chiar si din oficiu în cazul competentei absolute sa-si decline competenta în favoarea instantei competente.
Interpretarea restrictiva a legii creaza un formalism rigid si poate determina concluzii care exced intentiei legiuitorului, pentru ca prin simplul fapt ca litigiul ajunge în fata altei instante decât cea nominalizata în decizie, îndreptateste acea instanta sa constate nulitatea absoluta pentru încalcarea prevederile legale în discutie.
Concluzia este aceea ca prioritara este interpretarea teleologica si nu cea literala a textului legii , motivat de faptul ca scopul acesteia a fost atins prin aceea ca petentul a ajuns în fata instantei competente nefiindu-i încalcat accesul liber la justitie.