Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. Condiţii

Dosar Nr. 206/R (15.04.2009)

Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. Conditii.

O.U.G. 195/2002, art. 85, alin.1

Fapta inculpatului de a se afla la volanul unei masini tractate, în conditiile în care aceasta masina nu avea motor în stare de functionare nu întruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 85. al.1, din OUG 195/2002, întrucât deplasarea masinii pe drumurile publice s-a efectuat ca urmare a tractarii de catre un alt autovehicul.

Prin sentinta penala nr.157/24.10.2008 în temeiul art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.74 si 76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul G. C. D , fiul lui L. si F. – N., nascut la data de 07 august 1977 în Bistrita, judetul Bistrita Nasaud, domiciliat în Bistrita, str. D. V, nr.20, judet Bistrita Nasaud, cetatean român, 12 clase, necasatorit, la pedeapsa de 1 luna închisoare, pentru savârsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În baza art.81 alin.1 Cod penal a fost dispusa suspendarea conditionata a executarii pedepsei si, în baza art.82 Cod penal a fost stabilit un termen de încercare de 2 ani si 1 luna.

În baza dispozitiilor art.359 alin.1 Cod procedura penala a fost atrasa atentia inculpatului G.C. D. asupra dispozitiilor art.83 Cod penal ce reglementeaza revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei în cazul savârsirii unei noi infractiuni în cursul termenul de încercare.

În baza art.191 alin.1 Cod pr. penala a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare catre stat.

Pentru a hotarî în acest sens instanta de fond a retinut urmatoarele:

În data de 19.02.2008 inculpatul G. C. D. a condus autoturismul marca Lada, neînmatriculat, pe DJ 151 pe ruta Ludus-Bistrita, fiind depistat în trafic de catre organele de politie. Autoturismul condus de catre inculpat era tractat de catre autoutilitara marca Fiat, condus de catre fratele inculpatului, respectiv de catre G. R. A.

Instanta de fond a retinut ca art.12 din O.U.G. 195/2002 prevede imperativ ca pentru a circula pe drumurile publice vehiculele, cu exceptia celor trase sau împinse cu mâna, trebuie sa fie înmatriculate sau înregistrate si sa poarte placute cu nr. de înmatriculare sau înregistrare iar art.17 alin.3 din aceeasi ordonanta interzice circulatia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenta. S-a mai retinut ca, conceptul de autovehicul vizeaza orice vehicul prevazut cu un mijloc mecanic de propulsie care se deplaseaza prin mijloace proprii si care circula în mod obisnuit pe drumurile publice.

De asemenea s-a mai retinut ca prin conducator se întelege persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul iar actiunea de conducere vizeaza operatiunea tehnica prin care persoana pune în miscare si dirijeaza pe drumurile publice un autovehicul, care are o asemenea aptitudine, de a se deplasa pe drumul public.

In raport de cele expuse mai sus instanta de fond a apreciat ca fapta inculpatului, care la data de 19.02.2008 a condus autoturismul Lada neînmatriculat pe DJ 151, pe ruta Ludus-Bistrita, fiind depistat în trafic de catre organele de politie, tractat de autoutilitara marca Fiat, condus de catre fratele inculpatului întruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicata.

De asemenea s-a mai apreciat ca lipsesc dovezile privitoare la transferul dreptului de proprietate asupra autovehiculului, în sensul ca inculpatul nu a dovedit o minima diligenta cu privire la certificarea provenientei si existentei datelor de identificare a autovehiculelor.

La individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere prev. art.72 Cod penal privitoare la fapta comisa si la persoana inculpatului, în cauza fiind retinute si circumstante atenuante, pedeapsa fiind coborâta sub minimul special, la 1 luna închisoare. De asemenea s-a facut si aplicarea art.81, 82 si 83 Cod penal.

Împotriva sentintei instantei de fond a declarat în termen legal apel inculpatului iar Tribunalul Mures, prin decizia penala nr.40/A/13.02.2009, a admis apelul, a desfiintat integral hotarârea atacata si în rejudecare în baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. d Cod pr. penala l-a achitat pe inculpat de sub învinuirea comiterii infractiunii prev. de art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.

Pentru a hotarî în acest sens tribunalul a retinut ca starea de fapt a fost corect stabilita de catre instanta de fond.

Pornind de la textul de lege, prevazut de art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, fapta inculpatului ar putea fi savârsita fie prin punerea în circulatie sau prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

S-a retinut ca desi prima instanta l-a condamnat pe inculpat pentru savârsirea faptei în modalitatea conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat este evident ca inculpatul nu a condus autoturismul, atâta vreme cât acesta nu avea motor în stare de functionare ci a fost tractat de o alta masina.

Sub aspectul modalitatii punerii în circulatie, s-a constatat ca autoturismul inculpatului nu îndeplinea conditiile pentru a fi calificat autovehicul, în sensul art.6 pct.6 din O.U.G. 195/2002 republicata, deoarece nu era în stare de functionare adica nu era echipat cu motor care sa-i asigure deplasarea.

De asemenea s-a mai retinut ca autoturismul inculpatului nu poate fi calificat nici ca vehicul în sensul art.6 pct.35 din aceeasi ordonanta, deoarece chiar daca s-a deplasat prin tractare nu este utilizat în mod curent pentru transportul persoanelor sau bunurilor ori pentru efectuarea serviciilor sau lucrari.

Prin prisma considerentelor de mai sus Tribunalul a considerat ca nu sunt îndeplinite elementele constitutive cu privire la latura obiectiva pentru ca fapta inculpatului sa constituie infractiune.

Împotriva deciziei Tribunalului a declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Mures care a solicitat casarea integrala a deciziei tribunalului si mentinerea în totalitate a sentintei instantei de fond.

Analizând decizia atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza materialului si lucrarilor din dosarul cauzei, conform art.38514 Cod pr. penala si prin raportare la art.3859 alin.3 Cod pr. penala s-au retin urmatoarele:

Decizia Tribunalului Mures, în opinia Curtii, este legala si temeinica, în mod corect apreciindu-se ca se impune achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod pr. penala.

Astfel din analiza prev. art.85 alin.1 din O.U.G. 195/2002 republicata rezulta ca pentru a comite aceasta infractiune inculpatul cu intentie sa fi pus în circulatie si sa fi condus pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat.

Din actele existente la dosarul cauzei rezulta ca la data de 19.02.2008, pe ruta Ludus-Bistrita, a fost depistat în trafic autoturismul marca Lada neînmatriculat, masina care era tractata de autoutilitara marca Fiat, condusa de numitul G. R. A. Trebuie subliniat faptul ca la volanul autoturismului marca Lada se afla inculpatul.

Din probele administrate rezulta ca masina a fost cumparata pentru piese de schimb si nu era înmatriculata în circulatie.

În opinia Curtii s-a apreciat ca Tribunalul în mod corect a retinut ca practic inculpatul nu a condus autoturismul Lada pe drumurile publice deoarece masina a fost tractata de catre o alta masina. Autoturismul Lada nu avea motorul pornit, deplasarea efectuându-se ca urmare a tractarii de catre cealalta masina, aspect care nu poate sa fie contestat în cauza.

Este real faptul ca actiunea de conducere vizeaza operatiunea tehnica prin care persoana pune în miscare si dirijeaza pe drumurile publice un autovehicul însa punerea în miscare si dirijarea pe drumurile publice s-a efectuat practic de catre autoutilitara Fiat, condusa de martorul G. R. A, inculpatul nefacând altceva decât sa se orienteze, pentru a realiza deplasarea masinii, dupa autoutilitara condusa de catre martorul G.

S-a apreciat ca în mod corect s-a stabilit de catre instanta de apel ca nu se poate retine comiterea infractiunii de catre inculpat nici sub aspectul punerii în circulatie a unui autovehicul neînmatriculat deoarece masina nu era în stare de functionare, desi avea motor, acesta nu era pornit si nu s-a facut dovada ca motorul era în stare de functionare.

În raport de cele de mai sus recursul promovat a fost declarat nefondat si a fost respins, în conformitate cu art.38515 pct.1 lit.b Cod pr. penala.