Conflict de munca . Notificarea prin executorul judecatoresc nu reprezinta o decizie de concediere
Decizia civila nr.1753 din 19 martie 2009
Neexistând o comunicare a unei decizii de încetare a raporturilor de munca (de concediere), nu se poate considera ca în cazul recurentului-contestator a început sa curga termenul stabilit de norma de drept amintita si, pe cale de consecinta, actiunea acestuia nu putea fi respinsa ca prescrisa. Dispozitiile art. 31 alin. 4/1 din Codul Muncii nu sunt incidente în speta, deoarece notificarea nu a fost emisa pe parcursul perioadei de proba ori imediat dupa expirarea acesteia, asa cum cere imperativ aceasta norma juridica, ci înainte de începerea perioadei de proba si a contractului de munca încheiat de parti.
Tribunalul Bucuresti - Sectia a Vlll-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune si în consecinta a fost respinsa ca prescrisa cererea prin care contestatorul MDM, în contradictoriu cu intimata CCPS - Sucursala Bucuresti, a solicitat anularea deciziei de încetare a contractului individual de munca emisa de intimata.
Contestatorul a declarat recurs, criticând sentinta precitata, în esenta, sub urmatoarele aspecte:
- instanta de fond nu a retinut corect situatia de fapt si a facut o gresita aplicare a dispozitiilor legale incidente în cauza;
- în mod eronat s-a retinut faptul ca în speta sunt aplicabile disp. art. 283 lit. a din Codul Muncii, potrivit cu care cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului;
- termenul prevazut de acest text legal curge de la data comunicarii deciziei în forma ceruta de lege si nu a simplei notificari;
- angajatorul este obligat sa emita decizie în forma si conditiile impuse de lege, în caz contrar operând nulitatea prevazuta de art. 76 din Codul Muncii;
- notificarea este o clauza de dezicere de contract si nu o desfacere unilaterala a contractului de munca, astfel ca cele doua institutii nu pot avea acelasi regim juridic;
- nefiind prevazuta de lege, notificarea din speta nu poate produce efecte juridice, deoarece nu a fost emisa în perioada de proba;
- în plus, nu este prevazut un termen pentru atacarea ei în justitie;
- singurul act care produce efecte juridice în cauza este decizia nr. 1/14.09.2007;
- în mod gresit, instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune, apreciind ca notificarea din 10.04.2007 reprezinta decizie de concediere;
- exista mai multe argumente în acest sens;
- în primul rând, Tribunalul face confuzie între perioada de proba si contractul individual de munca, a carui executare era afectata de un termen suspensiv;
- nu s-a pus niciodata problema unei perioade de proba înainte de 15.04.2007;
- asa fiind, în cauza nu sunt aplicabile disp. art. 31 alin. 4/1 din Codul Muncii si, prin urmare, contractul nu putea sa înceteze printr-o simpla notificare scrisa;
- în al doilea rând, tribunalul a apreciat eronat ca notificarea nr. 710/10.04.2007 reprezinta decizie de încetare a raporturilor de munca;
- decizia de încetare a raporturilor de munca trebuie sa îndeplineasca cerintele de forma si de fond prevazute de lege;
- notificarea din speta nu îndeplineste aceste cerinte, asa încât nu poate fi considerata decizie de concediere;
- este eronata concluzia instantei în sensul ca intimata avea dreptul de a decide unilateral desfacerea contractului de munca printr-o notificare ce nu-si gaseste aplicabilitatea în cauza, contestatorul neaflându-se în perioada de proba;
- faptul ca notificarea respectiva nu constituie decizie de încetare a raporturilor de munca este recunoscut implicit de intimata prin aceea ca ulterior a emis decizia nr. 1/14.09.2007;
- în al treilea rând, în mod gresit s-a retinut ca aceasta decizie doar constata încetarea raporturilor de munca drept efect al deciziei angajatorului din 03.04.2007;
- aceasta, deoarece societatea a recunoscut ca nu a respectat legea si ulterior s-a conformat, emitând decizia nr. 1/14.09.2007, pe care a comunicat-o abia la 05.05.2008, odata cu depunerea întâmpinarii.
Curtea va admite recursul, va casa sentinta atacata si va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Din analiza probelor administrate (înscrisuri) rezulta ca între partile în proces s-a încheiat un contract individual de munca pe perioada nedeterminata, a carui executare urma sa înceapa la data de 15.04.2007. În acelasi contract s-a prevazut si o perioada de proba de 30 zile calendaristice, perioada având ca punct de început ziua de 15.04.2007.
Anterior acestei date, intimata si-a manifestat intentia de a înceta raporturile de munca dintre parti. în acest sens a fost comunicata, prin intermediul executorului judecatoresc, notificarea înregistrata sub nr. 710/10.04.2007. De mentionat faptul ca în continutul acestei notificari intimata nu a indicat nici un temei de drept, prin care sa-si justifice din punct de vedere legal dispozitia sa de încetare a raporturilor juridice de munca.
Ulterior, intimata a emis decizia nr. x/2007, prin care a aratat ca efectele contractului individual de munca al recurentului-contestator au încetat prin notificare emisa în temeiul art. 31 alin. 4/1 din Codul Muncii. Trebuie precizat si faptul ca aceasta decizie a fost comunicata recurentului-contestator pe parcursul judecatii în prima instanta, odata cu întâmpinarea formulata de intimata la data de 30.04.2008.
Tribunalul a retinut ca data comunicarii actului prin care intimata a decis concedierea salariatului a fost ziua de 10.04.2007. Având în vedere acest aspect si faptul ca cererea de chemare în judecata a fost formulata la data 22.01.2008, instanta de fond a facut aplicatiunea în cauza a prevederilor art. 283 alin. 1 lit. a din Codul Muncii si a respins actiunea ca fiind prescrisa, mai precis ca fiind introdusa dupa expirarea termenului de 30 zile de la comunicarea deciziei unilaterale a angajatorului de încetare a contractului individual de munca.
Acest mod de solutionare a pricinii de catre prima instanta este gresit.
Chestiunea esentiala ce trebuie rezolvata în speta este aceea daca notificarea din 10.04.2007 constituie o decizie de încetare a raporturilor de munca sau poate fi asmilata din punct de vedere juridic unui asemenea act de dispozitie. Aceasta deoarece în continutul art. 283 alin. 1 lit. a din Codul Muncii statueaza ca termenul de 30 zile calendaristice la care face referire începe sa curga de la data comunicarii deciziei de încetare a contractului de munca.
Orice astfel de decizie reprezinta manifestarea unilaterala de vointa a angajatorului de a înceta raporturile juridice de munca pe care le are cu salariatul sau, sens în care sunt prevederile art. 55 lit. c din Codul Muncii. Însa, acest ultim text de lege impune însa cerinta ca aceasta manifestare de vointa sa se produca "în cazurile si conditiile prevazute de lege".
Potrivit art. 58 din Codul Muncii, concedierea reprezinta încetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului, ea putând fi dispusa din motive care au legatura cu persoana salariatului sau din motive care nu tin de persoana angajatului. Cu alte cuvinte, angajatorul care doreste sa înceteze raporturile de munca cu un salariat trebuie sa recurga la concedierea acestuia iar în asemenea situatii, angajatorul este obligat sa emita o decizie, care trebuie sa îndeplineasca anumite conditii, în caz contrar fiind lovita de nulitate (sens în care sunt disp. art. 76 si 268 din Codul Muncii).
Notificarea din 10.04.2007 nu îndeplineste conditiile pentru a fi considerata o decizie de concediere. De altfel, intimata însasi împartaseste un asemenea punct de vedere, tinând seama de faptul ca ulterior a emis decizia nr. x/2007, prin care a constatat ca raporturile de munca dintre parti au încetat de la data de 10.04.2007, în temeiul art. 31 alin. 4/1 din Codul Muncii.
Dar, o decizie de concediere nu poate avea efect constatator, tinând seama de modul în care este definita de Codul Muncii institutia juridica a concedierii. În conceptia si sistemul acestui act normativ, concedierea nu poate produce efecte decât pentru viitor, tinând seama si de împrejurarea ca decizia de concediere produce efecte doar de la data la care a fost comunicata salariatului, sub acest aspect fiind relevante dispozitiile art. 75 si cele ale art. 268 alin. 3. în raport de toate cele ce preced, concluzia care se impune este aceea ca recurentului-contestator nu i s-a comunicat un act care sa constituie o decizie de încetare a raporturilor de munca (de concediere) sau care sa poata fi asimilat acesteia, astfel încât în ce-l priveste nu pot fi incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, text inaplicabil în cauza tocmai pentru ca nu sunt întrunite cumulativ toate conditiile în acest sens. Mai precis, neexistând o comunicare a unei decizii de încetare a raporturilor de munca (de concediere), nu se poate considera ca în cazul recurentului-contestator a început sa curga termenul stabilit de norma de drept amintita si, pe cale de consecinta, actiunea acestuia nu putea fi respinsa ca prescrisa.
Dispozitiile art. 31 alin. 4/1 din Codul Muncii nu sunt incidente în speta, deoarece notificarea din 10.04.2007 nu a fost emisa pe parcursul perioadei de proba ori imediat dupa expirarea acesteia, asa cum cere imperativ aceasta norma juridica, ci înainte de începerea perioadei de proba si a contractului de munca încheiat de parti. Or, Codul Muncii nu reglementeaza o asemenea situatie, astfel încât intimata nu se putea prevala de prevederile art. 31 alin. 4/1, ci trebuia sa recurga la procedura de drept comun a concedierii, ceea ce nu a facut.