Conflict de munca. Obligatia angajatorului prevazuta de art.40 alin.2 lit. h din Codul muncii de eliberare a documentelor care atesta calitatea de salariat
Decizia civila nr. 1328 din 03.03.2009
Recurenta-reclamanta este îndreptatita la eliberarea actului de certificare de catre fostul angajator, care sa se ateste datele solicitate de ea.
Din interpretarea sistematica, logico-juridica, a dispozitiilor art.40 alin.2 lit. h din Codul muncii rezulta ca sintagma "(...) toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...)" se refera la toate datele legate de activitatea în munca a salariatului - perioada lucrata, functia exercitata de salariat, specialitatea, drepturile salariale realizate, sporurile si alte venituri suplimentare, denumirea tuturor sporurilor, procentul sau suma acordata, perioada în care au fost primite sporurile respective, actele normative în baza carora au fost platite respectivele drepturi salariale, precum si mentiunea referitoare la achitarea, de catre angajator, a contributiilor legale la bugetul asigurarilor sociale, asupra veniturilor respective.
Asadar, nu are relevanta daca salariatul sau, dupa caz, fostul salariat, care solicita aceste date, le utilizeaza în calitatea sa de salariat (legat, deci, de executarea raporturilor de munca) sau pentru obtinerea ori recalcularea drepturilor de pensie.
De asemenea, sunt nefondate, astfel ca vor fi înlaturate, ca atare si sustinerile recurentei-pârâte în sensul ca, desi dispozitiile art.40 alin.2 lit. h din Codul muncii nu disting daca datele din adeverinta solicitata de reclamanta sunt sau nu sunt utile, ca baza de caIcul, la stabilirea cuantumului pensiei, prin dispozitiile OUG nr.4/3 februarie 2005, se distinge, cu prisosinta acest lucru, însa, afirma recurenta-pârâta, ordonanta mentionata a fost ignorata, în totalitate, de catre prima instanta.
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a - Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a R.A.A.N. - S.I.T.O.N., ca neîntemeiata. A admis actiunea formulata de reclamanta CL, în contradictoriu cu pârâtele R.A.A.N - Sucursala CNP.
A obligat pârâtele sa elibereze adeverinta din care sa rezulte daca reclamanta a mai beneficiat de alte sporuri, în afara sporului special pentru conditii deosebite de munca, respectiv procentul sau suma acordata, perioada în care a primit aceste sporuri, actele normative în baza carora au fost platite respectivele drepturi salariale, precum si mentiunile referitoare la achitarea, de catre angajator, a contributiei la bugetul asigurarilor sociale pentru respectivele venituri.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut, ca potrivit art.40 alin.2 lit. h din codul muncii, angajatorul are obligatia de a elibera, la cerere, toate documentele ce atesta calitatea de salariat a solicitantului.
Astfel, anexa VI la OUG nr.4/2005 prevede care sunt mentiunile obligatorii pe care trebuie sa le cuprinda o adeverinta prin care se dovedesc aceste sporuri si anume, denumirea unitatii, perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere si de încetare a raportului de munca, functia, meseria sau specialitatea exercitata, denumirea sporurilor, procentul sau suma acordata, perioada în care s-a primit sporul si temeiul în baza caruia s-a acordat. Adeverintele vor purta numar, data eliberarii, stampila unitatii, precum si semnatura celui care angajeaza unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unitatii.
Prima instanta a apreciat ca, atât timp cât nu se poate retine vreo culpa a reclamantei, aceasta trebuie sa beneficieze de toate drepturile prevazute de lege în legatura cu raporturile de munca si ca, în acest caz, societatea angajatoare are obligatia de a-si asuma raspunderea pentru eliberarea unor adeverinte, în care sa fie mentionate orice date în legatura cu munca prestata de catre salariati.
În caz contrar, reclamanta ar fi prejudiciata prin stabilirea unor drepturi de pensie mai mici decât cele care i se cuvin, proportional cu contributiile retinute si virate, aferente veniturilor realizate si care nu sunt înregistrate în carnetul de munca.
Ca urmare, tribunalul a apreciat ca, pentru recalcularea drepturilor de pensie, reclamanta are nevoie de o adeverinta din care sa rezulte daca a mai beneficiat de alte sporuri în afara sporului special pentru conditii deosebite de munca, respectiv procentul sau suma acordata, perioada în care a primit aceste sporuri, actele normative în baza carora au fost platite respectivele drepturi salariale, precum si mentiunile referitoare la achitarea, de catre angajator, a contributiei la bugetul asigurarilor sociale pentru respectivele venituri.
Împotriva acestei hotarâri, a declarat recurs, motivat în termenul legal, atât reclamanta cât si pârâta criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamanta Ciupagea Lia arata ca în cererea de chemare în judecata a solicitat instantei sa fie obligate pârâtele sa îi elibereze o adeverinta, în care sa fie mentionate toate veniturile salariale suplimentare pe care ea le-a obtinut, pentru care s-au achitat, de catre angajator, contributiiile legale la bugetul asigurarilor sociale.
La rândul sau, recurenta-pârâta prin motivele de recurs, sustine ca veniturile si drepturile salariale pot sa ateste calitatea de salariat potrivit Codului muncii, însa instanta de fond nu a tinut seama ca unitatea pârâta a eliberat reclamantei, la cerere, adeverinta nr.xxxxxx/18.03.2008, în vederea înscrierii la pensie, dar si a recalcularii pensiei, adeverinta care a cuprins sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat reclamanta în perioada 11.02.1980 - 01.04.1990, cât a lucrat în unitate si care atesta calitatea acesteia de salariat, potrivit dispozitiilor art.40 alin.2 itera h din Codul muncii.
Precizeaza recurenta-pârâta ca este adevarat ca în arhiva S.C.N. Pitesti se gasesc statele de plata ale reclamantei-intimate, dar în acestea nu sunt evidentiate distinct sporurile si drepturile salariale la care a obligat-o instanta de fond si care se gasesc în arhiva S.I.T.O.N. Bucuresti.
Mai sustine recurenta-pârâta ca instanta de fond a ignorat faptul ca recurenta-reclamanta a solicitat adeverinta pentru venituri salariale si drepturi de care nici nu a beneficiat cât a lucrat în unitate angajatoare si pe care le-a precizat, prin întâmpinarea depusa, cum ar fi: recompense din avantaje postcalculate, spor obiective speciale, spor fidelitate, spor confidentialitate.
Referitor la ignorarea de catre instanta de fond a motivelor si probelor sale, recurenta-pârâta subliniaza faptul ca a fost obligata la eliberarea adeverintei pentru sporuri de acord, prime, participare la beneficii, recompense din avantaje economice, care potrivit dispozitiilor pct.VI din Anexa 1 a OUG nr.4/03 februarie 2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, "nu sunt luate in calcul la stabilirea punctului de pensie, întrucât nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.". Ori, instanta de fond nu a tinut seama nici de aceasta cerere formulata de unitatea pârâta, adeverinta fiindu-i necesara reclamantei pentru pensie, ci nu pentru atestarea calitatii de salariat.
Sustine, de asemenea, recurenta-pârâta ca este adevarata mentiunea, din considerentele hotarârii fondului, potrivit careia dispozitiile art.40 alin.2 lit. h din Codul muncii nu disting daca datele din adeverinta solicitata sunt sau nu utile, ca baza de calcul, la stabilirea cuantumului pensiei, însa aceasta o distinge cu prisosinta OUG nr.4/3 februarie 2005, act normativ ignorat în totalitate de catre prima instanta.
Mai precizeaza ca a învederat Tribunalului, prin întâmpinare, ca "eliberam adeverinte, cum de altfel am eliberat si reclamantei, dar semnam adeverinte corecte, numai în conformitate prevederile legale în vigoare si nu putem elibera adeverinte cu nesocotirea legislatiei actuale" si ca, potrivit legii, angajatorii sunt direct raspunzatori de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informatilor înscrise în adeverintele pe care le întocmesc si le elibereaza.
Analizând actele si lucrarile dosarului, din perspectiva criticilor formulate, Curtea retine urmatoarele:
Cât priveste recursul formulat de recurenta-reclamanta, Curtea constata ca reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea unei adeverinte privind veniturile salariale suplimentare realizate de ea în calitate de salariata a IRNE Pitesti, adeverinta care sa mentioneze: perioada lucrata de reclamanta, ca salariata, în cadrul institutului, functia si, eventual specialitatea exercitata, denumirea tuturor sporurilor, procentul sau suma acordata, perioada în care a primit sporurile respective, actele normative în baza carora au fost platite respectivele drepturi salariale, precum si mentiunea referitoare la achitarea de catre angajator a contributiei la bugetul asigurarilor sociale pentru respectivele venituri.
Potrivit dispozitiilor art.40 alin.2 lit. h din Codul muncii:
"Angajatorului îi revin, în principal, urmatoarele obligatii: h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...)."
Fata de petitul actiunii introductive, Curtea constata ca în mod nejustificat instanta de fond, desi a admis în tot actiunea reclamantei, a obligat pârâtele sa elibereze o adeverinta din care sa rezulte doar daca reclamanta a mai beneficiat si de alte sporuri, în afara sporului special pentru conditii deosebite de munca, respectiv procentul sau suma acordata, perioada în care a primit aceste sporuri, actele normative în baza carora au fost platite respectivele drepturi salariale, precum si mentiunile referitoare la achitarea, de catre angajator, a contributiei la bugetul asigurarilor sociale pentru respectivele venituri.
Câta vreme, în raport de dispozitiile legale suscitate, recurenta-reclamanta este îndreptatita la eliberarea actului de certificare care sa se ateste datele solicitate de ea prin actiunea formulata, Curtea apreciaza ca, sub acest aspect, solutia primei instante este netemeinica, urmând a fi, deci, modificata.
Astfel, Curtea apreciaza ca din interpretarea sistematica, logico-juridica, a dispozitiilor art.40 alin.2 lit. h din Codul muncii rezulta ca sintagma "(...) toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...)" se refera la toate datele legate de activitatea în munca a salariatului - perioada lucrata, functia exercitata de salariat, specialitatea, drepturile salariale realizate, sporurile si alte venituri suplimentare, denumirea tuturor sporurilor, procentul sau suma acordata, perioada în care au fost primite sporurile respective, actele normative în baza carora au fost platite respectivele drepturi salariale, precum si mentiunea referitoare la achitarea, de catre angajator, a contributiilor legale la bugetul asigurarilor sociale, asupra veniturilor respective.
Asadar, nu are relevanta daca salariatul sau, dupa caz, fostul salariat, care solicita aceste date, le utilizeaza în calitatea sa de salariat (legat, deci, de executarea raporturilor de munca) sau pentru obtinerea ori recalcularea drepturilor de pensie.
Fata de cele retinute mai sus, Curtea apreciaza ca nu pot fi primite, întrucât sunt nefondate, sustinerile formulate, în cuprinsul cererii de recurs, de catre recurenta-pârâta în sensul ca în arhiva sa se gasesc doar statele de plata ale recurentei-reclamante, dar ca, în acestea, nu sunt evidentiate distinct sporurile si drepturile salariale la care a obligat-o instanta de fond si care se gasesc în arhiva S.I.T.O.N. Bucuresti. Aceste sustineri sunt, practic, chestiuni ce tin de executarea hotarârii judecatoresti, obligatia de eliberare a actului de certificare revenind angajatorului. Ori, angajatorul este, în speta, recurenta-pârâta.
De asemenea, sunt nefondate, astfel ca vor fi înlaturate, ca atare si sustinerile recurentei-pârâte în sensul ca, desi dispozitiile art.40 alin.2 lit. h din Codul muncii nu disting daca datele din adeverinta solicitata de reclamanta sunt sau nu sunt utile, ca baza de caIcul, la stabilirea cuantumului pensiei, prin dispozitiile OUG nr.4/3 februarie 2005, se distinge, cu prisosinta acest lucru, însa, afirma recurenta-pârâta, ordonanta mentionata a fost ignorata, în totalitate, de catre prima instanta.
Cu privire la criticile mentionate mai sus, Curtea retine ca nu rezulta din textul OUG nr.4/2005 distinctia despre care face vorbire recurenta-pârâta. Ori, potrivit adagiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem.
În acest sens, retine ca în mod eronat recurenta-pârâta considera ca dispozitiile OUG nr.4/2005 nu ar fi fost avute în vedere, de instanta de fond, la pronuntarea sentintei atacate, precum si sa aceste dispozitii ar contraveni dispozitiilor Codului muncii. Dimpotriva, dispozitiile Codului muncii se coroboreaza cu cele ale OUG nr.4/2005.
Este adevarat ca dispozitiile OUG nr.4/2005 privesc domeniul pensiilor, ele având un accentuat caracter de specificitate, iar dispozitiile Codului muncii privesc domeniul raporturilor de munca, însa toate aceste reglementari se refera, în esenta, la calitatea de salariat, calitate ce constituie premisa dobândirii calitatii de pensionar.
Pentru aceste considerente, Curtea constata ca recursul declarat de recurenta-reclamanta este fondat, astfel ca, în temeiul dispozitiilor art.312 alin.1, alin.2 si alin.3 teza 1 din Codul de procedura civila, îl va admite si, în consecinta, va modifica în parte sentinta recurata, în sensul ca va obliga pârâtele sa îi elibereze reclamantei o adeverinta privind veniturile salariale suplimentare realizate de aceasta în cadrul Institutului în care sa se mentioneze perioada lucrata în cadrul institutului, functia, specialitatea, denumirea sporurilor, procentul sau suma acordata, perioada în care le-a primit, actele normative în baza carora au fost platite, precum si mentiunea referitoare la achitarea contributiei de asigurari sociale.
Urmeaza a respinge recursul formulat de pârâta