Conflict negativ de competenta. Instanta competenta în solutionarea unei cereri privind obligatia de a face izvorâta din prevederile Legii nr. 10/2001.
Constata ca prin sentinta civila nr. 571/20.01.2006 Judecatoria Brasov a admis exceptia de necompetenta materiala a instantei în solutionarea cauzei si si-a declinat competenta în favoarea Tribunalului Brasov.
La rândul sau, Tribunalul Brasov, prin sentinta civila nr. 50/27.03.2006, si-a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Brasov si constatând ivit conflictul negativ de competenta a înaintat dosarul Curtii de Apel Brasov pentru darea unui regulator de competenta.
Examinând obiectul actiunii formulate de reclamanta Gillich Hermina si considerentele celor doua instante curtea constata ca este competent material în solutionarea în prima instanta a cauzei Tribunalul Brasov.
Actiunea de fata este o actiune prin care reclamanta solicita obligarea unitatii detinatoare a imobilului, pe care a notificat-o în termenul legal prevazut de Legea nr. 10/2001, sa emita decizie.
Judecatoria a retinut ca pentru motive de logica unitara, în temeiul art. 24 alin. 8 din Legea nr. 10/2001 si a art. 6 pct.1 din Conventia Europeana, competenta a solutiona aceasta obligatie de a face este instanta ce ar fi competenta sa solutioneze actiunea îndreptata împotriva deciziei, respectiv tribunalul.
Tribunalul a considerat ca Legea nr. 10/2001 instituie norme speciale de competenta, derogatorii de la dreptul comun în materie, asa încât ele sunt de stricta interpretare, analogia legii fiind inadmisibila, iar textele legale invocate de instanta care s-a dezinvestit prin declinator nu cuprind prevederi care sa atraga competenta materiala în prima instanta a tribunalului.
Curtea constata ca obligatia de a face din speta este expres reglementata prin Legea nr. 10/2001, facând parte dintr-o procedura jurisdictionala prealabila imperativ instituita, astfel ca neîndeplinirea ei nu poate fi rezolvata în temeiul dreptului comun, ci tot prin aplicarea legii speciale.
Aceasta si pentru ca solutionarea litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 10/2001 nu poate atrage competente materiale diferite în functie de atitudinea persoanei juridice notificate de a emite sau nu decizie sau dispozitie motivata.
Cu alte cuvinte, dispozitiile art. 24 alin. 31 din Legea nr. 10/2001, precum si cele ale art. 31 alin. (2) si (3) din aceeasi lege nu pot fi privite ca fiind de stricta interpretare si neaplicabile prin analogie, instantele abilitate prin aceste prevederi legale sa cenzureze însusi actul (decizia sau dispozitia motivata) având competente de a cerceta si atitudinea omisiva a celui care avea obligatia de a-l emite, nefiind în scopul legii ca persoanele îndreptatite sa se adreseze unor instante diferite dupa cum persoanele juridice pe care le-au notificat au emis, sau dimpotriva, au omis ori au refuzat sa emita decizia/dispozitia motivata.
Pentru aceste considerente se stabileste competenta materiala a tribunalului, sectia civila, în solutionarea actiunii de fata.
(Sentinta civila nr. 4/26.04.2006 )