Conflict negativ de competenta.
Recunoasterea hotarârilor penale pronuntate în strainatate pe cale incidentala.
Art.118-119 Legea nr.302/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv prin Legea nr.222/2008
Sentinta penala nr.6, din 25.01.2010
Prin sentinta penala nr. 439 din 06.10.2009 a Tribunalului Dâmbovita a fost admisa contestatia la executare formulata de condamnatul T.N., s-a dedus din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr.8/2007 a Tribunalului Dâmbovita perioada în care contestatorul-condamnat a fost arestat în vederea extradarii în Finlanda, s-a disjuns cererea formulata de acelasi condamnat, având ca obiect recunoasterea hotarârilor penale pronuntate împotriva sa de instante din Bulgaria si Italia si s-a declinat competenta de solutionare a acestei cereri în favoarea Judecatoriei Ploiesti.
Judecatoria Ploiesti, prin sentinta penala nr.2297/04.12.2009 a admis exceptia necompetentei materiale si în baza disp.art. 42 cod proc. penala rap. la art.39 si art.119 din Legea nr.302/2004, a declinat competenta de solutionare a cererii de recunoastere a hotarârilor straine privind pe condamnatul T.N. în favoarea Tribunalului Dâmbovita.
Conform art.43 cod proc. penala a fost sesizata Curtea de Apel Ploiesti cu solutionarea conflictului negativ de competenta.
Verificându-si competenta, în raport de disp. art.43 alin.1 cod proc. penala, Curtea a constatat ca a fost legal investita, fiind instanta ierarhic superioara comuna Tribunalului Dâmbovita si Judecatoriei Ploiesti.
Prin sentinta penala nr.6 din 25 ianuarie 2010 Curtea de Apel Ploiesti a stabilit competenta de solutionare a cererii de recunoastere a hotarârilor straine privind pe condamnatul T.N., detinut în Penitenciarul Margineni în favoarea Tribunalului Dâmbovita.
La pronuntarea sentintei, instanta a retinut pe baza actelor si lucrarilor cauzei, urmatoarele:
Tribunalul Dâmbovita a fost învestit la data de 23 iulie 2008 de condamnatul T.N. cu contestatie la executare împotriva sentintei penale nr.8 din 16 ianuarie 2007 pronuntata de aceasta instanta, definitiva prin decizia penala nr.4954 din 23 octombrie 2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de tâlharie, sens în care a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.8 din 2 noiembrie 2007.
Condamnatul T.N. nu a motivat contestatia la executare însa în adresa de înaintare nr.I/377141/16 iulie 2008 emisa de locul de detinere se precizeaza ca acesta a fost arestat provizoriu de catre autoritatile judiciare din Finlanda pentru punerea în aplicare a mandatului de executare nr.8/2007 emis de Tribunalul Dâmbovita la data de 25 aprilie 2008.
Pâna la primul termen de judecata condamnatul T.N. a fost transferat la Penitenciarul Margineni, judetul Dâmbovita si prin cererea din 22 septembrie 2008 învedereaza instantei ca a formulat doua cereri înregistrate sub nr.4329/120/2008 si nr.4393/120/2008, cu acelasi obiect, motiv pentru care a solicitat conexarea lor în baza art.34 cod proc. penala.
Condamnatul-contestator precizeaza ca, pâna la condamnarea sa prin sentinta penala nr.8/2007 a mai comis doua infractiuni în România si o alta pe teritoriul Bulgariei pentru care a fost sanctionat la pedeapsa de 1 an si 41 zile închisoare, pedeapsa executata, precum si în Italia, unde a fost sanctionat si a executat pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea unei infractiuni de furt în anul 2006.
Drept urmare, a solicitat contopirea pedepselor si deducerea acestor perioade precum si a celei în care s-a aflat în arest preventiv în Finlanda în vederea extradarii pentru executarea M.E.P.I. nr.8/2007 al Tribunalului Dâmbovita.
Prin încheierea de sedinta din 22 septembrie 2008 Tribunalul Dâmbovita a dispus conexarea celor doua dosare sub nr.4329/120/2008, constatând identitatea de obiect, cauza si parti.
Ulterior, la termenul de judecata din 24 octombrie 2008 reprezentantul Ministerului Public, din oficiu, a învederat ca prezenta contestatie la executare formulata de condamnatul T.N. nu poate fi solutionata fara a se urma procedura recunoasterii hotarârilor penale straine, recunoastere care ar urma sa fie facuta pe cale incidentala.
În acest sens, tribunalul a întreprins demersurile necesare etapei prealabile solutionarii cererii de recunoastere a hotarârilor penale pronuntate în Republica Bulgaria si Republica Italiana si, prin sentinta penala nr.439 din 6 octombrie 2009 a admis contestatia la executare formulata de condamnat si a dedus din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicata acestuia prin sentinta penala nr.8/2007 a Tribunalului Dâmbovita, perioada în care condamnatul a fost arestat în Finlanda în vederea extradarii, procedând, totodata, la disjungerea cererii formulata de acelasi condamnat având ca obiect recunoasterea hotarârilor straine, cu motivarea ca interpretarea literala a disp. art.118 din Legea nr.302/2004, actualizata, conduce la concluzia ca recunoasterea hotarârilor penale pronuntate de catre autoritatile din strainatate se poate face, în cauza data, doar pe cale principala de catre judecatoria în a carei circumscriptie teritoriala se afla condamnatul, întrucât contestatia la executare nu echivaleaza cu notiunea de ”proces” astfel cum este ea definita de art.1 din Codul de procedura penala.
Curtea a retinut ca într-adevar, în conformitate cu art.118 din Legea nr.302/2004, astfel cum a fost modificata si completata ulterior, prin Legea nr.222/2008, recunoasterea hotarârilor pronuntate de instantele judecatoresti din strainatate sau a altor acte judiciare straine se poate face si pe cale principala de catre instanta de judecata sesizata în acest scop de condamnat sau de catre procuror, caz în care competenta apartine judecatoriei în a carei circumscriptie teritoriala se afla condamnatul.
Articolul 119 din Legea de cooperare judiciara internationala în materie penala dispune însa ca recunoasterea se poate face pe cale incidentala în cadrul unui proces penal în curs, de catre procuror în faza de urmarire sau de catre instanta de judecata în fata careia cauza este pendinte.
S-a retinut ca din interpretarea dispozitiilor legale mentionate anterior rezulta ca recunoasterea hotarârilor penale pronuntate de instantele judecatoresti din strainatate se face în principal, pe cale incidentala, în cadrul unui proces penal în curs, situatie în care competenta materiala apartine instantei de judecata sesizata de catre condamnat, dar ca, în egala masura, aceasta operatiune juridica poate avea loc si pe cale principala, caz în care competenta este judecatoria în a carei circumscriptie teritoriala se afla condamnatul.
Curtea apreciaza, în acord cu opinia îmbratisata de Judecatoria Ploiesti, ca punctul de vedere retinut de Tribunalul Dâmbovita în justificarea solutiei de disjungere a cererii de recunoastere a hotarârilor penale straine, respectiv ca cererea formulata de condamnat nu este considerata „un proces” în sensul art.1 din Codul de procedura penala, nu poate fi primit întrucât, altfel, s-ar aduce grave prejudicii accesului la justitie al persoanei condamnate care sesizeaza instanta de judecata cu solutionarea unui incident ivit pe parcursul executarii pedepsei, cum este în cazul de fata, contopirea unor pedepse aplicate pentru fapte concurente si deducerea, pe cale de consecinta, a perioadei executate.
O asemenea solutie se impune cu atât mai mult cu cât Tribunalul Dâmbovita a parcurs etapa prealabila solutionarii cererii de contopire, care a ramas însa nesolutionata, deoarece nu s-a dispus nici o masura în legatura cu aceasta iar cererea formulata de condamnat a primit o solutionare partiala, ceea ce contravine interesului acestuia.
În plus, se constata ca nu persoana condamnata a formulat cererea de recunoastere a hotarârilor penale straine ci, acest aspect, necesar si prealabil solutionarii cererii de contopire a fost supus analizei instantei de catre reprezentantul Ministerului Public în sedinta de judecata din 24 octombrie 2008, asa încât, disjungerea cererii formulata de condamnat cu acest obiect, este total nejustificata.
Cum Tribunalul Dâmbovita este instanta de executare, în raport de condamnarea inculpatului T.N. la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr.8/2006 a aceleiasi instante, fiind totodata competent din punct de vedere teritorial, câta vreme condamnatul era detinut la Penitenciarul Margineni, judetul Dâmbovita, rezulta ca declinarea competentei în favoarea Judecatoriei Ploiesti este lipsita de temei legal.
Pentru considerentele expuse, Curtea, constatând existenta conflictului negativ de competenta, în temeiul disp. art.43 alin.7 din Codul de procedura penala a stabilit competenta de solutionare a cererii formulate de condamnatul T.N. în favoarea Tribunalului Dâmbovita.