Constata ca, la data de 22.04.2008, reclamantul S.S.A., în numele si pentru
membrii de sindicat R.C.M., T.C., G.C., T.M., S.P.M., M.V., V.L.E., A.A., B.M., C.L., I.A.I., N.M.,
A.S.M., P.E. a chemat în judecata pe pârâtul S.S.S.M. pentru a fi obligat sa le plateasca
acestora despagubiri egale cu contravaloarea tichetelor de masa de care ar fi trebuit sa
beneficieze pe perioada 2005-2008 conform art.23 din O.U.G. nr.115/2004, cu modificarile
ulterioare la valoarea actualizata, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea actiunii Sindicatul a aratat ca reclamantii sunt salariati în cadrul
cabinetelor medicale din scoli si gradinite, subunitati aflate în structura organizatorica a
S.S.S.M..
S-a sustinut ca desi reclamantii au desfasurat activitate în perioada 2005-
2008 nu le-au fost acordate tichetele de masa potrivit O.U.G. nr.115/2004, cu modificarile
ulterioare, conform Legii nr.142/1998.
Potrivit art.188 alin.1 din Legea nr.95/2006 spitalele sunt institutii publice
finantate integral din venituri proprii.
Art.23 din O.U.G. nr.115/2004 cu modificarile ulterioare prevede ca
personalul încadrat în unitatile sanitare publice finantat integral din venituri proprii realizate prin
sistemul de asigurari sociale de sanatate beneficiaza lunar de maximum 20 de tichete de masa,
fara a conditiona sursele prin care unele subunitati aflate în structura acestor unitati primesc
anumite fonduri, respectiv de la bugetul de stat, singura conditie impusa fiind aceea ca
beneficiarul sa fie încadrat într-o unitate sanitara publica finantata integral din venituri proprii,
fara a delimita locul sau de munca în cadrul unitatii angajatoare.
Serviciile medicale acordate de catre cabinetele medicale din scoli si
gradinite integrate spitalelor teritoriale se suporta din fondul de asigurari sociale de sanatate
conform art.1 alin.2 din Ord.M.S. nr.653/2001.
La data de 9.01.2009 pârâtul S.O.S.S.M. a formulat cerere de chemare în
garantie a M.S.P.prin reprezentantul sau în teritoriu A.S.P.A. pentru ca, în cazul în care va
cadea în pretentii, sa fie obligat chematul în garantie la virarea acestor sume, cu cheltuieli de
judecata.
În motivarea cererii pârâtul a invocat prevederile H.G. nr.529/2002 privind
finantarea unitatilor sanitare si a institutiilor din reteaua M.S.P. cheltuielile de personal pentru
salariatii ce îsi desfasoara activitatea în cabinete medicale scolare si stomatologice din gradinite,
scoli si din unitatile de învatamânt superior se realizeaza de la bugetul de stat.
Pârâtul a achitat toate drepturile de personal aprobate în Bugetul de venituri
si cheltuieli alocat si aprobat de A.S.P.A.. Pentru articolul bugetar 10.02 „tichete de masa” nu a
existat prevedere bugetara si în consecinta nu au fost efectuate cheltuieli cu aceasta destinatie.
La data de 23.01.2009, D.S.P.A. a formulat cerere de chemare în garantie a
M.F.P. si a M. S. pentru urmatoarele considerente:
M.F.P. este, prin Legea bugetului de stat, cea mai înalta autoritate
legislativa a tarii, stabileste volumul veniturilor si a structurii acestora, dar si al cheltuielilor pe
destinatii pe fiecare ordonator principal de credite pentru bugetul de stat.
M.S. este ordonatorul principal de credite si avizeaza bugetul de venituri si
cheltuieli al D.S.P. potrivit prevederilor art.4 pct.49 din H.G. nr.862/2006 privind organizarea si
functionarea M.S..
Totodata, Ord.M.S.P. nr.880/2006 privind aprobarea Regulamentului de
Organizare si Functionare al Autoritatii de Sanatate Publica Judetene si a structurii
organizatorice a acestei autoritati prevede la art.4 alin.1ca „activitatea financiara a autoritatii de
sanatate publica judetene se desfasoara pe baza bugetului de venituri si cheltuieli aprobat de
Ministerul Sanatatii Publice, în conditiile legii”.
D.S.P.A. a depus la dosar întâmpinare în raport de disp.art.115 Cod
procedura civila prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în garantie având în
vedere lipsa raportului juridic dintre reclamant si chematul în garantie.
În speta, S.O.S.S.M. are calitatea de angajator, iar reclamantii de salariati
potrivit art.10 din Codul muncii, acestia din urma prestând munca în schimbul salariului în baza
unui contract individual de munca.
În conformitate cu Ordinul M.S.P. nr.880/2006 nu intra în atributiile acestei
institutii acordarea drepturilor de natura salariala ale personalului din unitatile spitalicesti.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea actiunii ca nefondata întrucât
potrivit art.1 din O.M.S. nr.653/2001 privind asistenta medicala a prescolarilor, elevilor si
studentilor „asistenta medicala si stomatologica a prescolarilor, elevilor si studentilor se asigura
în cabinetele medicale si stomatologice din gradinite, scoli si unitati de învatamânt superior
înfiintate ca urmare a reorganizarii dispensarelor medicale din aceste unitati, integrate în
structura spitalelor teritoriale si finantate de la bugetul de stat.
Salariatii ale caror drepturi sunt finantate de la bugetul de stat nu
beneficiaza de tichete de masa.
Acestora le sunt aplicabile dispozitiile legilor bugetelor de stat în raport de
care „în bugetele institutiilor publice, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare
inclusiv ale activitatilor finantate integral din venituri proprii, înfiintate pe lânga unele institutii
publice, cu exceptia institutiilor finantate integral din venituri proprii nu se pot aproba sume
pentru acordarea tichetelor de masa întrucât în buget nu sunt prevazute sume cu aceasta
destinatie”.
Chiar în art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 se arata ca „tichetele de masa se
acorda în limita prevederilor bugetelor de stat, sau dupa caz, ale bugetelor locale, pentru
unitatile din sectorul bugetar si în limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate potrivit legii,
pentru celelalte categorii de angajatori.”
Art.16 lit.c din HG 5/1999 privind Normele de aplicare ale Legii 142/1998
„este interzis salariatului comercializarea tichetelor de masa în schimbul unor sume de bani”,
motiv pentru care acordarea sumelor de bani drept contravaloare a tichetelor de masa
contravine legii.
Prin întâmpinarea depusa de M.F.P. s-a invocat exceptia inadmisibilitatii
cererii de chemare în garantie motivat de faptul ca temeiul unei cereri de chemare în garantie
trebuie sa îl constituie obligatia de garantie ce îi revine chematului în garantie în baza legii sau a
contractului ori a unei obligatii de restituire, conditii care nu se regasesc în cauza de fata.
Între M.F.P.si D.S.P.A. nu exista nicio obligatie de garantie, opinia pârâtei
referitoare la competentele legislative ale M.F.P. fiind eronata..
Creditele bugetare anuale sunt repartizate prin legea bugetara si actele
normative de rectificare bugetara.
În conformitate cu art.21 alin.1 din Legea nr.500/2002privind finantele
publice „ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul
propriu si pentru bugetele institutiilor publice ierarhic inferioare, ai caror conducatori sunt
ordonatori secundari sau tertiari de credite, dupa caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit
legii.”
Conform dispozitiilor H.G. nr.386/2007 si ale Legii nr.500/2002 M.F.P.are în
domeniul finantelor publice doar atributii în derularea procesului legislativ prin întocmirea
proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Prin sentinta civila nr.1081/CM/1 iulie 2009, Tribunalul Arges, Sectia civila a
admis actiunea formulata de reclamant, în numele si pentru membrii de sindicat si a obligat
pârâtul sa plateasca reclamantilor contravaloarea tichetelor de masa pentru perioada 1.01.2005-
31.12.2008, omologând raportul de expertiza contabila efectuat în cauza de expert Stanescu
Gheorghe, ce face parte integranta din prezenta sentinta.
Au fost admise cererile de chemare în garantie a Ministerul Sanatatii
Publice, formulate de catre pârât si D.S.P.A..
A fost obligat chematul în garantie M.S.P., prin D.S.P.A. sa vireze pârâtului
fondurile necesare achitarii drepturilor banesti mentionate.
A fost respinsa cererea de chemare în garantie a M. F.P. si a fost obligat
pârâtul sa plateasca Sindicatului suma de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
În raport de disp.art.137 Cod procedura civila, instanta a analizat cu
prioritate exceptiile invocate la termenul de judecata din 25.06.2009.
Reclamantii sunt salariati în cadrul cabinetelor medicale din scoli si
gradinite, subunitati aflate în structura organizatorica a S.S.S.M..
Acordarea tichetelor de masa personalului din unitatile sanitare a fost
reglementata de O.U.G. nr.115/2004 care prevede în art.23 ca începând cu data intrarii în
vigoare a ordonantei, personalul încadrat în unitatile sanitare publice finantate integral din
venituri proprii realizate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate beneficiaza lunar de 20 de
tichete de masa.
H.G. nr.529/2002 privind finantarea unitatilor sanitare si a institutiilor din
reteaua M.S.F. prevede într-adevar ca finantarea unitatilor sanitare si a institutiilor din reteaua
M.S.F. se asigura în conditiile legii de la bugetul de stat din bugetul fondului de asigurari sociale
de sanatate si din alte venituri potrivit anexei hotarârii.
Aceeasi hotarâre prevede la art.3 care sunt activitatile finantate de la
bugetul de stat si anume programele nationale de sanatate, expertizarea, proiectarea si
consolidarea unor constructii , modernizarea, transformarea si extinderea constructiilor sanitare
existente, achizitionarea de aparatura medicala, activitatea de diagnostic curativa si de
reabilitare de importanta nationala pentru recuperarea capacitatii de munca.
Reiese asadar ca numai aceste activitati sunt finantate de la bugetul de stat,
serviciile medicale curative din cabinetele medicale, stomatologice din gradinite, scoli si unitati
de învatamânt superior finantate ca urmare a reorganizarii dispensarelor medicale din aceste
unitati integrate în structura spitalelor teritoriale sunt finantate, potrivit Ord. 653/2001 al M.S.,
art.1 alin.2 din fondul de asigurari sociale de sanatate.
Este de retinut de asemenea, ca art.23 din O.U.G. nr.115/2004 prevede ca
beneficiaza de tichete de masa personalul încadrat în unitati sanitare publice finantate integral
din venituri proprii fara a face o alta distinctie cu privire la locul de munca unde-si desfasoara
activitatea angajatul respectiv sau activitatea pe care acesta o desfasoara.
Mai mult decât atât, în contractul colectiv de munca la nivel e ramura
sanitara valabil pe perioada 2005-2007 si înregistrat sub nr.2678/14/12.12.2005 este prevazuta
obligatia angajatorului de a acorda tichete de masa potrivit Legii nr.142/1998 în raport de
prevederile legale stipulate pentru unitati finantate de la bugetul de stat si de la bugetul
asigurarilor sociale.
Acordarea tichetelor de masa numai salariatilor care-si desfasoara
activitatea efectiv în cadrul spitalului contravine atât contractului colectiv de munca la nivel de
ramura sanitara cât si O.U.G. nr.115/2004.
Nu poate fi retinuta apararea pârâtului potrivit careia acordarea unor sume
de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masa contravine legii întrucât acestea nu pot
fi comercializate, deoarece sunt admisibile cu titlu de despagubiri datorate culpei angajatorului
pentru neacordarea lor la termen.
În consecinta, în raport de cele mentionate prezenta actiune s-a retinut ca
fiind întemeiata si a fost admisa ca atare.
Împotriva sentintei instantei de fond, în termen legal, a declarat recurs
D.S.P.A., criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila,
dupa cum urmeaza:
- prima instanta nu a tinut cont de sustinerea recurentei-pârâte în sensul
admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, motivat de faptul ca intimatii-reclamanti nu
au raporturi de munca cu recurenta, aceasta având numai rol de intermediar între M.S. si
S.O.S.S.M.;
- instanta de fond nu a luat în considerare faptul ca intimatilor-reclamanti le
sunt aplicabile HG nr.529/2002, în sensul ca unitatile în care lucreaza intimatii-reclamanti sunt
finantate de bugetul de stat si nu din venituri proprii, situatie fata de care trebuia sa se ia în
considerare faptul ca în prezent nu exista venituri pentru acordarea tichetelor de masa, situatie
evidentiata si de Decizia nr.297/2002 pronuntata de Curtea Constitutionala;
- în cazul în care, totusi, ar fi fost admisa actiunea prima instanta trebuia sa
se pronunte pe acordarea tichetelor si nu a contravalorii lor.
Intimatii-reclamanti au formulat o întâmpinare prin care au solicitat
respingerea recursului ca nefondat pe considerentul ca, potrivit art.188 din Legea nr.95/2006,
spitalele sunt institutii publice finantate integral din venituri proprii, iar dispozitiile art.23 din OUG
nr.115/2004 precizeaza ca personalul încadrat în unitatile sanitare beneficiaza lunar de 20 de
tichete de masa, fara a preciza sursele de finantare, singura conditie fiind aceea ca personalul
sa fie încadrat într-o unitate sanitara.
În plus, acest drept este reglementat prin Contractul Colectiv de Munca si a
Legii nr.142/1998, iar sustinerea de a acorda concret tichete de masa nu poate fi luata în
considerare atâta vreme cât acestea nu se mai tiparesc, fiind legala acordarea contravalorii
acestora.
Referitor la pretinsa lipsa de calitate procesuala activa a recurentei-pârâte
se precizeaza de catre intimatii-reclamanti ca aceasta a fost chemata în judecata în calitate de
ordonator de credite.
Intimatul-pârât S.O.S.S.M. a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat
respingerea recursului ca nefondat, precizându-se ca aceasta parte nu ar fi trebuit sa fie
chemata în judecata, deoarece finantarea se asigura de catre M.S.P.prin recurenta-pârâta, sens
în care intimata-pârâta considera ca trebuie sa achite doar plata drepturilor salariale.
Examinând actele si lucrarile dosarului si sentinta recurata prin prisma
motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâta, Curtea va constata ca recursul este nefondat
pentru urmatoarele considerente.
Referitor la prima critica, prin care se invoca de catre recurenta-pârâta
exceptia lipsei calitatii procesuale pasive pe considerentul ca nu exista raporturi de munca între
recurenta si intimatii-reclamanti, se retine de catre Curte ca instanta de fond a respins aceasta
exceptie nu pentru considerentul ca ar exista raporturi de munca între cele doua parti, ci pentru
faptul ca recurenta-pârâta are calitatea de ordonator secundar de credite, calitate pe care, de
altfel, o si recunoaste în cuprinsul acestei critici prin invocarea faptului ca are rol de intermediar
între M.S. si S.O.S.S.M..
Cum finantarea se asigura, într-adevar, de catre M.S.P., care are calitatea
de ordonator principal de credite, pe cale de consecinta a si fost admisa cererea de chemare în
garantie a acestei institutii.
HG nr.529/2002 privind finantarea unitatilor sanitare si a institutiilor din
reteaua M.S.F., prevede, într-adevar, ca finantarea unitatilor sanitare si a institutiilor din reteaua
M.S.se asigura în conditiile legii de la bugetul de stat, din bugetul fondului de asigurari sociale
de sanatate si din alte venituri, potrivit anexei acestei hotarâri. Aceeasi hotarâre prevede la art.3
care sunt activitatile finantate de la bugetul de stat si anume: programele nationale de sanatate,
expertizarea, proiectarea si consolidarea unor constructii, modernizarea, transformarea si
extinderea constructiilor sanitare existente, achizitionarea de aparatura medicala, activitatea de
diagnostic curativa si de reabilitare de importanta nationala pentru recuperarea capacitatii de
munca.
Reiese, asadar, ca numai aceste activitati sunt finantate de la bugetul de
stat, serviciile medicale curative din cabinetele medicale, stomatologice, din gradinite, scoli si
unitati de învatamânt superior, înfiintate ca urmare a reorganizarii dispensarelor medicale din
aceste unitati integrate în structura spitalelor teritoriale sunt finantate, potrivit Ordinului
nr.653/2001 al M.S., art.1 alin.2, din fondul de asigurari sociale de sanatate.
Este de retinut, de asemenea, ca art.23 din OUG nr.115/2004, prevede ca
beneficiaza de tichete de masa personalul încadrat în unitatile sanitare publice, finantate integral
din venituri proprii, fara a se face o alta distinctie cu privire la locul de munca unde îsi
desfasoara activitatea angajatul respectiv sau activitatea pe care acesta o desfasoara.
Desi intimatii-reclamanti au invocat raport juridic de munca cu pârâtul
S.O.„S.S.”M. acesta din urma a sustinut la instanta de fond ca reclamantii nu pot beneficia de
prevederile art.23 din OUG nr.115/2004, în raport de dispozitiile pct.1.11 din Anexa 1 la HG
nr.529/2002, potrivit carora cabinetele medicale în cadrul carora acestia îsi desfasoara
activitatea sunt finantate integral de la bugetul de stat, afirmatie total gratuita fata de
considerentele aratate anterior.
De asemenea, dreptul la tichete de masa este reglementat prin art.139 din
Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura sanitara pe perioada 2005-2007, care prevede
obligatia imperativa a angajatorului sa acorde acest drept potrivit Legii nr.142/1998.
Potrivit dispozitiilor art.188 din Legea nr.95/2006 „Spitalele publice sunt
institutii publice finantate integral din venituri proprii si functioneaza pe principiul autonomiei
financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile
medicale, alte prestatii efectuate pe baza de contract, precum si din alte surse conform legii”.
Singura conditie pentru a beneficia de tichetele de masa este aceea a
încadrarii într-o unitate sanitara publica, criteriul angajarii într-o subunitate fara personalitate
juridica, nefiind relevant atâta timp cât aceasta subunitate este cuprinsa în structura
organizatorica a unitatii sanitare publice.
Din punct de vedere constitutional o hotarâre de Guvern nu poate adauga si
nu poate modifica o lege, iar actele normative în materie sunt unitare în reglementarile
privitoare la acordarea tichetelor de masa în domeniul sanitar.
Astfel, Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, reprezinta
dreptul comun în materie, respectiv cadrul general pentru toate activitatile din toate ramurile de
servicii la nivel national.
Nici legile bugetului de stat nu contravin acestor reglementari aplicabile
domeniului sanitar, deoarece acestea prevad ca institutiile finantate integral din venituri proprii
(cum este situatia spitalelor) sunt excluse din categoria institutiilor publice în bugetele carora nu
sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa.
Contractul colectiv de munca reprezinta legea partilor, iar pârâta, la
momentul negocierii si încheierii acestui act, avea cunostinta despre prevederile legale în
materie, asumându-si obligatia de acordare a tichetelor, obligatie care trebuie respectata.
Culpa pârâtei rezida si în inactivitatea sa, care nu a facut niciun demers în
vederea obtinerii de fonduri pentru îndeplinirea obligatiei, care se întregeste si cu aceea de a
face orice în vederea îndeplinirii acesteia întocmai.
Dispozitiile legale ulterioare de natura a modifica situatia juridica referitoare
la dreptul de acordare a tichetelor de masa îsi produc efecte juridice numai în masura în care ar
exista un raport de proportionalitate între suspendarea acestor drepturi si interesul general pe
care legiuitorul l-a urmarit prin edictarea normelor ce interziceau aprobarea sumelor de acordare
a tichetelor de masa.
Neexistând un raport de proportionalitate care sa justifice limitarea dreptului
salariatilor la acordarea tichetelor de masa nu pot fi privati de acest drept legalmente dobândit în
patrimoniul fiecaruia.
Dreptul salariatilor potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Munca de a
li se acorda tichete de masa reprezinta un drept de creanta care se poate înscrie în notiunea de
bunuri într-o acceptiune larga asa cum este reglementata de dispozitiile art.474 Cod civil
referitoare la bunurile mobile.
Potrivit art.1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a
Drepturilor Omului, oricine are dreptul sa-i fie respectata proprietatea asupra bunurilor sale,
restrângerea acestui drept absolut putând sa se dispuna numai pentru cauze de utilitate publica,
cu respectarea conditiilor legale, precum si a principiilor generale ale dreptului international.
Existenta dreptului salariatilor de a primi tichete de masa este incontestabila
asa cum s-a mai afirmat, astfel ca, de acest drept nu puteau fi privati decât pentru o cauza de
utilitate publica, respectându-se în acest sens un raport de proportionalitate între interesul lor
particular de a pastra dreptul si interesul general care justifica o limitare a acestui drept, în cazul
de fata, o suspendare a executarii lui ca urmare a nealocarii sumelor necesare prin legile
bugetului de stat.
Nerespectarea principiului proportionalitatii este contrara prevederilor
Conventiei Europene a Drepturilor Omului referitoare la apararea dreptului de proprietate, motiv
pentru care în mod nelegal instanta de fond a apreciat ca dispozitiile legale, evocate de catre
recurenta se pot aplica în cauza, ele fiind contrare normelor de drept international ce urmeaza
sa fie aplicate cu prioritate.
Nefondata este si sustinerea ca trebuiau acordate în concret tichete de
masa, atâta vreme cât acestea nu se mai tiparesc, iar obligarea la contravaloarea acestora este
singura solutie legala, retinându-se culpa nejustificata a intimatei-pârâte referitoare la omisiunea
acordarii acestora în termenul prevazut de lege.
Fata de cele aratate mai sus Curtea, în baza dispozitiilor art.312 si 316 Cod
procedura civila, precum si art.291 din Codul muncii, va respinge ca nefondat recursul declarat
de recurenta-pârâta.
24. Relatiile de munca se bazeaza pe principiul bunei-credinte si a garantarii dreptului la
protectie împotriva somajului; în pofida formularii limitative a art.64 alin.1 si 2, dispozitiile
sale trebuie aplicate si în situatiile vizate de art.65 alin.1.
Art.64 din Codul muncii
Legea nr.76/2002 privind asigurarile de somaj si stimularea ocuparii fortei de munca
Potrivit art.64 din Codul muncii, angajatorul poate dispune
concedierea salariatului dupa notificarea cazului catre A.T.O.F.M.
Textul art.64 nu are în vedere situatia concedierii pentru motive care
nu tin de persoana salariatului, fie ca este vorba de o concediere individuala sau de una
colectiva, de unde ar rezulta ca într-o atare situatie angajatorul nu are obligatia propunerii
altor locuri de munca vacante sau, în caz contrar, de a solicita sprijinul A.T.O.F.M..
O asemenea solutie ar fi însa contrara spiritului dispozitiilor legislatiei
muncii. Nu ar fi logic ca în cazul concedierii pentru inaptitudine fizica sau psihica ori
necorespundere profesionala sa se ofere un alt loc de munca, or, dupa caz, sa se
intervina la A.T.O.F.M., iar pentru desfiintarea locului de munca, pentru motive care nu tin
de persoana salariatului, sa nu se procedeze la fel.
De altfel, dispozitiile Codului muncii se completeaza cu cele ale
C.C.M.U.N.N., care prevede, atunci când disponibilizarile de personal nu pot fi evitate, a
se comunica fiecarui salariat daca i se ofera sau nu un loc de munca.
De asemenea, se completeaza si cu cele ale Legii nr.76/2002 privind
asigurarile de somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, potrivit carora, în cadrul
restructurarii activitatii care conduce la modificarea substantiala a numarului si structurii
profesionale a personalului, angajatorii au obligatia de a înstiinta A.T.O.F.M. În practica
judiciara s-a apreciat ca în pofida formularii limitative a art.64 alin.1 si 2, dispozitiile sale
trebuie aplicate si în situatiile vizate de art.65 alin.1, întrucât relatiile de munca se bazeaza
si pe principiul bunei-credinte si a garantarii dreptului la protectie împotriva somajului.
Astfel s-a decis ca obligatia respectiva este prealabila desfacerii
contractului, încât omisiunea de a o aduce la îndeplinire atrage nulitatea acelei masuri.
Cum intimata-recurenta nu si-a îndeplinit obligatia de a notifica situatia
la A.T.O.F.M., în mod corect instanta de fond a apreciat ca decizia de încetare a
contractului de munca a contestatoarei este lovita de nulitate absoluta.
(Decizia civila nr. 397/R-CM/09 Martie 2010)