Constatare nulitate absolută a titlului de proprietate şi acte premergătoare . Reconstituirea dreptului de proprietate cu încălcarea hotarului administrativ teritorial dintre localităţi .

Dosar Nr. 2908 (15.04.2008)

Constatare nulitate absoluta a titlului de proprietate si acte premergatoare . Reconstituirea dreptului de proprietate cu încalcarea hotarului administrativ teritorial dintre localitati .

Prin actiunea civila înregistrata pe rolul Judecatoriei Târgu-Jiu, reclamanti P.C, P.I si altii , au chemat în judecata pârâtii H.D si altii, Comisia Locala Negomir pentru aplicarea Legii 18/91, Comisia Judeteana Gorj pentru aplicarea Legii 18/91, Directia Silvica Târgu-Jiu, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate si a actelor premergatoare emise pârâtilor , acte prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtilor pentru suprafata de 1,96 ha , teren forestier, cu motivarea ca terenul cuprins în titlul de proprietate se gaseste pe raza comunei Farcasesti , iar actele de reconstituire au fost întocmite de Comisia Locala de aplicare a leg.18/1991 a com. Negomir .

Prin sentinta civila pronuntata instanta a admis actiunea , constatând nulitatea absoluta a titlului de proprietate si actelor premergatoare contestate , din probatorul administrat în cauza rezultând ca intimata Comisia locala Negomir nerespectând hotarul administrativ teritorial dintre localitati a procedat la atribuirea în posesie si reconstituirea dreptului de proprietate pentru cetatenii îndreptatiti la reconstituire a dreptului de proprietate pe raza comunei Negomir , de terenuri forestiere pe raza comune Farcasesti .

Procedând de aceasta maniera au fost încalcate disp. art. 38 din Leg. 1/2000 comisiilor de fond funciar fiindu-le interzisa reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere prin transferul lor de la o unitate administrativ-teritoriala la alta . De asemenea au fost încalcate si dispozitiile capitolul II art. 5 din HG 890/2005 comisiilor comunale, orasenesti etc. revenindu-le în competenta ca atributii principale pe lânga verificarea în mod riguros îndeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate si stabilirea amplasamentului suprafetei de teren , întocmirea situatiei definitive , potrivit competentelor ce le revin, privind persoanele fizice si juridice îndreptatite sa li se atribuie teren, cu suprafata si amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare si parcelare întocmit .

Prin modul de emitere al titlului de proprietate si a actelor premergatoare contestate în prezenta speta , Comisia locala Negomir si-a depasit competentele prevazute de legile fondului funciar , împrejurare care atrage nulitatea absoluta a acestor acte , acestea fiind nelegal emise de vreme ce au fost emise cu încalcarea hotarului administrativ teritorial al localitatii .

Nu au fost primite apararile intimatei Comisia Locala Negomir si Directiei Silvice Târgu-Jiu în sensul ca terenul cuprins în UP III, ua 113 se afla din punct de vedere al planului amenajistic silvic pe raza localitatii Negomir , Ocolul silvic Motru predând terenul forestier catre Comisia locala Negomir astfel încât comisia nu si-a depasit atributiile de vreme ce a atribuit în posesie cetatenilor teren ce se afla în posesia sa . Planul amenajistic silvic trebuie sa corespunda întocmai cu harta cadastrala a localitatii , acesta trebuie obligatoriu sa contina si hotarul dintre comune pentru ca cei care interpreteaza acest plan sa nu confunde limitele teritoriilor administrative . Potrivit art. 6 lit. A din HG 1105/2003, Directiei Silvice revenindu-i obligatia sa organizeze si sa realizeze cadastrul pentru fondul forestier proprietate publica a statului si sa întocmeasca periodic inventarul acesteia, cu respectarea normelor tehnice si prevederilor legale în vigoare, adica a hartilor cadastrale ale localitatilor, harti realizate de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Gorj, singura autoritate în domeniu care reglementeaza si detine existenta administrativ teritoriala a hotarelor comunelor din judetul Gorj.