Constatarea aprobarii tacite privind corespunderea unui spatiu din punct de vedere al desfasurarii activitatii de notariat. Conditii de admisibilitate
Camera Notarilor Publici, ca organ de conducere al unei persoane de drept privat, ce reuneste notari publici care desfasoara o profesie liberala, nu poate fi asimilata autoritatilor administratiei publice, la care face referire O.U.G. nr. 27/2003, astfel ca instanta de contencios administrativ nu avea competenta de solutionare a cererii subsecvente a reclamantei, constând în recunoasterea obligatiei de eliberare a avizului pentru schimbarea sediului profesional de pârâta.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 230/CA din 14 aprilie 2008
Prin sentinta nr. 2259/CA din 2 octombrie 2007, Tribunalul Iasi a admis actiunea formulata de reclamanta I.B., în calitatea sa de reprezentant al Biroului Notarial Public „I.B.”, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Iasi, pe care l-a obligat sa emita, în baza dispozitiilor art. 8 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, astfel cum a fost modificat, confirmare necesara pentru schimbarea sediului profesional al reclamantei, în Iasi, str. Sf. L. nr. 4, bloc „P.C.”, demisol în cadrul Complexului de birouri „A.O.C.” Iasi.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca, în vederea schimbarii sediului profesional, reclamanta a solicitat pârâtului confirmarea necesara, potrivit dispozitiilor art. 8 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, cerere ce a fost înregistrata la Camera Notarilor Publici Iasi sub nr. 120 din 26 ianuarie 2007.
S-a mai retinut ca, desi prin hotarârea nr. 175 din 8 decembrie 2006 a Uniunii Nationale a Notarilor Publici din România, s-a recomandat pârâtului sa reanalizeze cererea de schimbare a sediului profesional al reclamantei, în lumina Hotarârii nr. 5 din 2 iunie 2006 a Congresului al VI-lea al Notarilor Publici din România, prin care au fost abrogate dispozitiile art. 28 alin. 1 lit. j) din Codul deontologic al notarilor publici, privind obligativitatea mentinerii unei distante de minimum 50 m între birourile notariale, pârâtul nu a solutionat în nici un fel cererea reclamantei.
Raportându-se la dispozitiile art. 8 alin. 3 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, prima instanta a apreciat ca cererea reclamantei este justificata, având în vedere ca aceasta a dovedit îndeplinirea conditiilor impuse de catre imobilul unde se dorea schimbarea sediului, lipsa unui raspuns din partea autoritatii sesizate aparându-i ca nejustificat si de natura a produce o paguba reclamantei.
Apreciind ca în cauza nu sunt incidente dispozitiile O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobarii tacite, dat fiind faptul ca pârâtul nu reprezinta o autoritate administrativa, în întelesul dat acestui termen de art. 1 din actul normativ citat si ca cererea reclamantei excede sferei si obiectivelor acestuia, prima instanta a considerat ca nu se poate da curs cererii pârâtului, de respingere a actiunii reclamantei, prin neprezentare, întrucât aceasta solutie nu este procedurala, în conditiile în care ea doar a comunicat pârâtului intentia sa de a nu se prezenta în instanta, ceea ce nu echivaleaza cu o renuntare la judecata, care trebuie sa fie expresa si neechivoca, astfel precum art.246 alin. 1 Cod procedura civila impune, din adresa nr. 88 din 26 aprilie 2007 nerezultând nici intentia neechivoca a reclamantei de a renunta la judecata, considerându-se ca partile pot sa solutioneze orice neîntelegere si în faza de executare a hotarârii.
Curtea a constatat ca cererea de recurs formulata de pârât este întemeiata, sens în care a retinut urmatoarele:
Prin actiune, reclamanta a solicitat, pe de o parte, „constatarea confirmarii tacite a autoritatii publice – Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Iasi cu privire la faptul ca spatiul situat în municipiul Iasi, str. Sf. L. nr. 4, bloc „P.C.”, demisol, este corespunzator desfasurarii activitatii specifice”, iar pe de alta parte, ca o consecinta a admiterii primului capat de cerere, „obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ prevazut de art. 8 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1996 necesar în vederea certificarii înregistrarii în Registrul special tinut de primul grefier al Curtii de Apel Iasi”.
De asemenea, din continutul aceleiasi cereri introductive, rezulta fara echivoc ca reclamanta si-a întemeiat si sustinut actiunea pe dispozitiile O.U.G. nr.27/2003 privind procedura aprobarii tacite, apreciind ca acestea „nu se aplica în totalitate”, asimilându-se Camera Notarilor Publici Iasi cu o autoritate publica.
Raportat la obiectul actiunii – constatarea confirmarii tacite – si la temeiul de drept al acesteia – O.U.G. nr. 27/2003 – în mod justificat prima instanta a retinut ca, în raportul juridic dedus judecatii, pârâtul –organ de conducere al unei persoane de drept privat, care reuneste notari publici, ce desfasoara o profesie liberata – nu poate fi asimilat autoritatilor administratiei publice la care face referire O.U.G. nr. 27/2003.
Desi nu s-a pronuntat în mod explicit asupra cererii de „constatare a confirmarii tacite”, din considerentele hotarârii rezulta fara echivoc ca prima instanta a apreciat ca procedura aleasa de reclamant este improprie realizarii dreptului pretins.
În atare conditii, constatarea inaplicabilitatii procedurii urmate de reclamanta, în raportul juridic dedus judecatii, nu mai permitea primei instante sa cerceteze si sa solutioneze cererea subsecventa actiunii principale, întrucât recunoasterea obligatiei de eliberare a actului solicitat nu putea fi decât urmarea legala a constatarii aprobarii tacite, având în vedere ca art. 3 lit. b din O.U.G. nr. 27/2004 defineste aceasta procedura ca fiind „procedura prin care autorizatia este considerata acordata daca autoritatea administratiei publice nu raspunde solicitantului în termenul prevazut de lege pentru emiterea respectivei autorizatii”.
Obligând pârâtul sa emita confirmarea necesara pentru schimbarea sediului profesional, fara sa fi constatat incidenta procedurii aprobarii tacite, aleasa de reclamanta prima instanta nu numai ca a acceptat mixajul facut de reclamanta între doua proceduri judiciare total diferite, respectiv între cea consacrata de O.U.G. nr. 27/2003, si cea prevazuta de Legea nr.554/2004, dar a si schimbat, în mod nepermis, natura si întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al obiectului actului de investire, în care cererea de obligare la emiterea actului vizat este înteleasa si solicitata ca fiind urmarea directa, imediata si legala, a cererii având ca obiect „constatarea confirmarii tacite”, lucru care din punct de vedere al Codului de procedura civila nu poate fi acceptat, instanta neputându-se substitui partilor si corecta din oficiu, impreciziunile sau imperfectiunile conceptuale ale actului de sesizare.
Din moment ce era neîndoielnic ca s-a ales calea procedurii consacrate de O.U.G. nr. 27/2003 si atâta timp cât s-a constatat ca aceasta nu putea fi acceptata în raportul nascut între reclamanta si pârât, prima instanta era obligata sa respinga actiunea în interesul ei, pentru ca nu a fost investita sa cerceteze legalitatea refuzului pârâtului de a solutiona cererea, ci i s-a cerut doar sa constate ca, prin faptul nerezolvarii cererii, aceasta se considera aprobata tacit.
Daca s-a ocupat de verificarea temeiniciei motivelor pentru care cererea nu a fost solutionata, prima instanta ar fi trebuit sa sesizeze ca reclamanta a solicitat Curtii de apel Iasi sa dispuna „certificarea înregistrarii schimbarii sediului biroului notarial” prin actul nr. 39 din 5 februarie 2007, la doar zece zile de la data la care, prin adresa nr. 28 din 26 ianuarie 2007, solicitase Camerei Notarilor Publici Iasi sa-i acorde regulamentara confirmare, fara sa fi notificat, în mod explicit, intentia de schimbare a sediului, prin cererea respectiva solicitându-se punctul de vedere cu privire la faptul ca spatiul situat în Iasi, str. Sf. L. nr. 4, bloc „P.C.”, demisol, este corespunzator desfasurarii activitatii biroului notarial si conservarii arhivei în bune conditii”, si fara sa se fi facut dovada „înstiintarii prealabile a notarului ce functioneaza în biroul deschis initial”.
Faptul ca, prin hotarârea nr. 5 din 2 iunie 2006, s-a decis eliminarea tezei înserate la art. 28 alin. 1 lit. j) din Codul deontologic al Notarilor Publici, referitoare la interzicerea deschiderii de birouri notariale în acelasi imobil sau la o distanta de minim 500 m unul de altul”, nu a afectat celelalte prevederi referitoare la concurenta neprincipiala astfel ca, atâta timp cât nu s-a cerut verificarea legalitatii refuzului si cât nu s-au cercetat si celelalte cerinte ale mentionatului cod, prima instanta nu avea temeiuri de fapt si de drept care sa-i permita sa concluzioneze ca tacerea pârâtului a fost nejustificata si sa procedeze, pe aceasta baza, la obligarea lui la emiterea actului solicitat, simpla tacere administrativa neconducând, de drept, într-un asemenea caz, la recunoasterea dreptului.
Ca atare, constatând ca s-a facut o gresita aplicare a legii si ca admiterea actiunii este urmarea schimbarii din oficiu a naturii cererii si temeiurilor sale de drept, fara sa se verificat pe deplin legalitatea refuzului celui chemat în judecata, prin prisma ansamblului normelor înserata în Codul deontologic al Notarilor Publici, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedura civila, a admis recursul pârâtului, a modificat în tot hotarârea atacata si, în fond, a respins actiunea, având în vedere ca cererea de obligare a pârâtului la emiterea actului administrativ vizat nu poate subzista, în cauza de fata, aprecierii ca inadmisibila a cererii având ca obiect „constatarea confirmarii tacite a Colegiului Director cu privire la faptul ca spatiul este corespunzator desfasurarii activitatii specifice”, reclamanta ramânând singura raspunzatoare de toate consecintele ce decurg din alegerea unei cai improprii pentru realizarea pretinsului drept.