Prin cererea înregistrata la Judecatoria Buzau sub nr. X/X/2009, Inspectoratul de Politie al Judetului Buzau a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta în temeiul art. 9 si 39 din OG nr. 2/2001 sa se dispuna înlocuirea amenzii în suma de 500 lei aplicata contravenientei I.S.G. prin procesul verbal de contraventie seria X nr. Y /2008 cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii, întrucât aceasta nu realizeaza venituri urmaribile.
Prin sentinta civila nr. x/2009, s-a respins cererea ca neîntemeiata.
Hotarând astfel, instanta fondului a apreciat ca în raport de prevederile art. 4.2. din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, dar si de jurisprudenta CEDO: „cauza Vande Mussele contra Belgiei”, înlocuirea amenzii contraventionale cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii echivaleaza cu constrângerea la executarea unei munci fortate sau obligatorii.
Împotriva sentintei a declarat recurs petentul Inspectoratul de Politie al judetului Buzau, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, conform motivelor de recurs depuse la dosar.
În expunerea motivelor de recurs, intimatul a invocat în esenta ca prin Decizia nr. 1354 din 10.12.2008 pronuntata de Curtea Constitutionala s-au declarat ca neconstitutionale prevederile art. 9 din OG nr. 2/2001 si ale art. 13 din OG nr. 55/2002 referitoare la conditionarea înlocuirii amenzii contraventionale cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii, de consimtamântul contravenientului .
Prin decizia civila nr. X/2009 pronuntata de Tribunalul Buzau s-a respins recursul ca neîntemeiat.
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut în fapt si în drept :
În raport de prevederile art. 9 alin.1 din OG nr. 2/2001 si ale art.1 alin.2 din OG nr. 55/2002, înlocuirea amenzii contraventionale cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii se poate aplica numai în cazul în care prin actul normativ incident se prevede sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii alternativ cu amenda contraventionala.
Or, în cauza dedusa judecati, contravenientul a fost sanctionat pentru fapta prevazuta de art. 2 pct.6 din Legea nr. 61/1991, iar legiuitorul nu a instituit în acest caz o alternanta a amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii.