Prin plângerea înregistrata la Judecatoria Buzau sub nr. 5991/200/2008 din 11.08.2008, petenta SC F.I. SRL Bucuresti a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta în contradictoriu cu intimatul I.R.P.C. Prahova – O.J.P.C. Buzau sa se dispuna anularea în parte a procesului verbal de contraventie seria XXX nr. 0154328 din 28.07.2008, în sensul înlaturarii sanctiunii amenzii în suma de 5000 lei aplicata în baza art.23 alin.1 lit. b) în referire la art. 19 din Legea nr. 449/2003
În motivarea plângerii, petenta a sustinut ca nu a savârsit fapta contraventionala retinuta în sarcina sa în sensul ca ar fi comercializat un laptop la data de 19.07.2008 pentru care a acordat o garantie de numai un, în loc de 2 ani conform art. 16 din Legea nr. 449/2003.
Agentul constatator a facut o interpretare si apreciere gresita a legii, neluând în considerare notiunea de „garantie” astfel cum este regulamentara la art. 2 din Legea nr. 449/2003 si nici natura termenului de 2 ani înauntrul caruia poate fi atrasa raspunderea vânzatorului pentru lipsa conformitatii (art.16 din lege).
În cazul în care instanta nu primeste motivele de critica formulata, solicitând înlocuirea amenzii cu avertisment a pretinsei fapte savârsite.
Intimatul a formulat întâmpinare în temeiul art. 115 – 118 din Codul de procedura civila, solicitând motivat respingerea ca neîntemeiata a plângerii formulate de petent.
Prin sentinta civila nr. 4728 din 19.09.2008 s-a admis plângerea ca întemeiata dispunându-se anularea procesului verbal de contraventie.
Pentru a hotarî astfel, instanta fondului a retinut în fapt si în drept:
Prin procesul verbal contestat, petenta a fost sanctionata contraventional cu 5000 lei amenda pentru încalcarea dispozitiilor art.19 din Legea nr. 449/2003, retinându-se în sarcina ei ca a comercializat produsul Laptop în data de 9.07.2008 pentru care a acordat o garantie de un an cu nesocotirea prevederilor art. 16 din legea mentionata prin care se stabileste un termen minim de garantie de 2 ani.
Interpretând sistematic dispozitiile Legii nr. 449/2003, instanta a retinut ca la Capitolul II intitulat „Conformitatea producatorilor cu specificatiile cuprinse în contractul de vânzare-cumparare” sunt definiti termenii si conditiile garantiei de conformitate.
În legatura cu garantia de conformitate, la Capitolul V din lege se prevede ca raspunderea vânzatorului conform art. 9-14 este angajata daca lipsa de conformitate apare într-un termen de 2 ani calculat de la livrarea produselor.
Rezulta prin urmare ca aceasta este o garantie obligatorie care îsi are izvorul în lege, neputând fi modificata de vânzator sub aspectul duratei de timp în interiorul careia intervine.
Într-un capitol distinct si anume Capitolul VI intitulat „Garantii”, sunt reglementate garantiile comerciale pe care le pot acorda vânzatorii sau producatorii fara ca acestea sa afecteze în vreun fel garantia legala de conformitate.
Faptul ca la acest capitol sunt reglementate garantiile comerciale rezulta din însasi definitia notiunii de garantie instituita la art. 2 din lege, potrivit caruia prin garantie se întelege „orice angajament asumat de vânzator sau producator fata de consumator fara solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a pretului, de reparare sau înlocuire a produsului cumparat, daca acesta nu corespunde conditiilor enumerate în declaratiile referitoare la garantii sau în publicatiile aferente”.
Rezulta prin urmare, ca izvorul garantiei comerciale este contractul , mai exact angajamentul asumat în acest sens de vânzator sau producator, acesta devenind obligatoriu potrivit dispozitiilor Codului civil referitoare la raspunderea contractuala.
Legea nu reglementeaza un termen pentru care se acorda garantiile comerciale, ele fiind lasate la aprecierea comerciantului. Odata facute, însa, publice prin declaratii sau publicatii, ele devin obligatorii.
În consecinta, în cauza dedusa judecatii, opereaza o garantie comerciala, petentei nerevenindu-i obligatia de a acorda o asemenea garantie pentru un interval de minim 2 ani.
De altfel, art. 23 din lege sanctioneaza doar nerespectarea dispozitiilor art. 9 si 19, nefiind incriminata drept contraventie nerespectarea dispozitiilor art. 16. Or, nu exista contraventie atâta timp cât fapta nu este incriminata ca atare printr-un act normativ.
Împotriva sentintei a declarat recurs intimatul în termen legal, conform art. 34 alin.2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar.
În expunerea motivelor de recurs, intimatul a sustinut ca instanta fondului a facut o interpretare si aplicare gresita a legii invocând sub acest aspect Ordinul comun ANAF/ANPC nr. 2967/296/2007 (art.1 alin.1 lit.a) si Comunicarea Comisiei catre Consiliu si Parlamentului European si a Directiei 1999/44/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 25.05.1999 (punctul 9).
Prin notele de concluzii scrise depuse la filele 23-25 dosar, petenta a solicitat motivat respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de intimat.
Prin decizia civila nr. 35 din 21.01.2009 pronuntata de Tribunalul Buzau s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de intimat.
S-a avut în vedere faptul ca în baza probatoriului administrat, instanta fondului a anulat în mod corect si motivat procesul verbal de contraventie seria XXX nr. 0154328 din 28.07.2008 în sensul înlaturarii raspunderii contraventionale a petentei pentru o fapta contraventionala inexistenta, pretins însa comisa de catre intimat sub aspectul încalcarii prevederilor art. 16 si 19 din Legea nr. 449/2003.
1) – Instanta fondului a facut o justa interpretare logica si sistematica a dispozitiilor Legii nr. 449/2003, retinând ca:
1.1.) – la capitolul II: art. 9-14 este reglementata garantia legala de conformitate, care are un caracter obligatoriu si se aplica doar pentru lipsa de conformitate aparuta într-un termen de 2 ani de la data livrarii produsului, iar
1.2.) – la capitolul VI: art. 19 – 22 este reglementata garantia comerciala, ce poate fi mai mica sau mai mare de 2 ani, vânzatorul sau producatorul acordând-o în mod voluntar si în conditiile stabilite de ei, dar care, o data acordata, devine obligatorie din punct de vedere juridic în raport de dispozitiile art. 20 alin.1 din lege.
2) – Ordinul ANAF/ANPC nr. 2967/296/2007, invocat prin cererea de recurs nu este incident cauzei, el reglementând prin textul expus o garantie scrisa de la producator de cel putin 2 ani, pentru un produs anume determinat (brichete).
Comunicarea Comisiei catre Consiliu si Parlamentul European privind punerea în aplicare a Directivei 1999/44/CE, invocata de asemenea prin cererea de recurs, prin dispozitiile punctului 9, este de natura sa consolideze solutia instantei fondului, în conditiile în care se prevede în mod expres ca „Pe lânga garantia legala standard, vânzatorul sau producatorul pot oferi consumatorilor în mod voluntar o garantie comerciala”.