3. Contencios administrativ. Drepturi salariale solicitate de functionari publici. Norma de hrana.
Contencios administrativ.
Art. 1 O.U.G. 26/1996, O.U.G. 30/2002
Functionarii publici din cadrul unitatilor teritoriale ale administratiei nationale a rezervelor stat, autoritate ce functioneaza în cadrul M.I.R.A. nu pot beneficia de norma de hrana. Normele care reglementeaza acest drept sunt de stricta interpretare, instanta neputând aplica dispozitiile O.U.G. 26/1996 altor categorii decât cele enumerate în actul normativ fara a depasi limitele atributiilor judecatoresti.
Curtea de Apel Bacau – Sectia comerciala,
de contencios administrativ si fiscal
Decizia civila nr. 732 din 25 septembrie 2009
Prin cererea înregistrata sub nr. 7109/110/2008 reclamantii I au chemat în judecata pe pârâta A.N.R.S. – Unitatea Teritoriala 3... O. judetul Bacau pentru a se dispune obligarea pârâtei la plata drepturilor banesti reprezentând norma de hrana datorata începând cu 1.01.2008 si pâna la pronuntarea hotarârii.
În motivarea actiunii reclamantii au aratat ca drepturile banesti reprezentând norma de hrana a fost instituita prin Legea 15/2008 pentru aprobarea OUG 25/2007.
Prin nerespectarea legii se creeaza o situatie discriminatorie în comparatie cu celelalte categorii de salariati din cadrul M.I.R.A.
Pârâta A.N.R.S. - Unitatea Teritoriala 3... O. judetul Bacau prin întâmpinare a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata.
Prin sentinta civila nr. 695 din 18.12.2008, pronuntata de Tribunalul Bacau în dosarul nr. 7109/110/2008 a fost respinsa actiunea formulata de reclamantii Instanta de fond a retinut urmatoarele:
Reclamantii au calitatea de functionari publici în cadrul Administratiei Nationale a Rezevelor Statului - Unitatea Teritoriala 3... O. judetul Bacau, calitate dobândita înainte de aparitia OUG 25/2007 si în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G 26/1994 beneficiaza de aceleasi drepturi ca ale personalului din cadrul M.I.R.A.
În sedinta din 18 februarie 2008, Înalta Curte de Casatie si Justitie constituita în Sectii Unite, a solutionat un numar de 8 dosare în care au fost declarate recursuri în interesul legii de catre Procurorul General al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, pronuntându-se urmatoarele solutii: „Prin Decizia nr. 14 admitându-se recursul în interesul legii s-a stabilit: Dispozitiile art. 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 142/1998 se interpreteaza în sensul ca alocatia individuala de hrana sub forma tichetelor de masa nu se poate acorda judecatorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate si functionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instantelor si parchetelor, aceste beneficii nu reprezinta un drept, ci o vocatie, ce se poate realiza doar în conditiile în care angajatorul are prevazute în buget sume cu aceasta destinatie si acordarea acestora a fost negociata prin contractele colective de munca”.
Împotriva sentintei 695/18 decembrie 2008 au formulat recurs reclamantii - recurenti criticând-o sub mai multe aspecte.
Astfel se arata ca hotarârea nu cuprinde motivele pe care se sprijina, aratând ca au solicitat instantei norma de hrana instituita prin Legea 15/2008 si nu alocatia individuala de hrana sub forma tichetelor de masa, asa cum eronat a retinut instanta. Apreciaza recurentii ca sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 7 Cod procedura civila.
Un alt motiv de recurs vizeaza aplicarea gresita a legii, ceea ce determina incidenta art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. Astfel, se arata ca solutionând speta în temeiul art. 1 din Legea 142/1998 instanta nu a aplicat dispozitiile O.U.G. 30/2007, O.G. 26/1994, H.G. nr. 5/1115/2005, H.G. 501/1994, O.U.G. nr. 25/2007.
Se mai arata ca existenta drepturilor reclamantilor la acordarea normei de hrana nu a fost contestata de Administratia Nationala a Rezervelor de Stat cu ocazia procedurii prealabile, raspunsul fiind motivat de inexistenta fondurilor alocate pentru plata acestor drepturi.
Totodata se invoca practica judiciara a unor instante care au admis actiuni similare.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate si din perspectiva art. 3041 Cod procedura civila, Curtea îl gaseste ca fiind nefondat, urmând a-l respinge pentru urmatoarele considerente:
Sub un prim aspect se retine ca recurentii sunt functionari publici, numiti prin decizie sau ordin (în raport de functia de executie sau de conducere pe care o îndeplinesc) normele generale care guverneaza drepturile salariale ale acestora fiind cuprinse în legea 188/1999. Ca norme speciale se retin dispozitiile Legii 82/1992 privind organizarea si functionarea Administratiei Nationale a Rezervelor de Stat, Ordonanta 25/2007 privind stabilirea unor norme pentru reorganizarea aparaturilor de lucru a Guvernului, cu modificarile si completarile ulterioare, O.U.G. 30/2007 aprobata prin Legea 15/2008.
Potrivit art. 18 din O.U.G. 30/2007 personalul fostei Administratii Nationale a Rezervelor de Stat a fost preluat la M.I.R.A. cu mentinerea functiilor detinute, al. 3 prevazând ca personalul preluat potrivit prevederilor O.U.G. 25/2007 beneficiaza de indemnizatii si sporuri specifice institutiilor din sistemul national de aparare, de ordine publica si siguranta nationala începând cu data de 01 ianuarie 2008. Asadar art. 18 reglementeaza dreptul la "indemnizatie si sporuri specifice".
Dreptul la hrana gratuita este reglementat de art. 1 din O.G. 26/22 iulie 1994 în favoarea "personalului din Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne, Ministerului Justitiei Directia Generala a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informatie, Serviciul de Infirmatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza, Serviciul de Telecomunicatii Speciale. Aceste categorii, limitativ prevazute de lege au dreptul la hrana gratuita în conditiile Ordonantei 26/1994, dreptul la hrana nefiind un spor salarial sau o indemnizatie în sensul art. 18 din O.U.G. 30/2007, ci un drept acordat în virtutea functiilor specifice desfasurarii activitatii strict enumerate de O.G. 26/1004. Ratiunea pentru care s-a acordat dreptul la hrana a categoriilor enumerate rezida în faptul ca personalul angajat ar fi în imposibilitate a parasi în timpul programului locul de munca, asa încât se impunea existenta de popote sau bucatarii de unitati si garnizoane.
Prin al. 3 al. Art. 18 din O.U.G. 30/2007 s-a facut distinctie între personalul Ministerului Internelor si Reformei Administrative si personalul preluat potrivit O.U.G. 25/2007. Astfel, legiuitorul a prevazut ca personalul M.I.R.A. beneficiaza de drepturile dobândite anterior, conform legislatiei în vigoare iar personalul preluat potrivit O.U.G. 25/2007 beneficiaza de îndemnizatie si sporuri specifice institutiei din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala. Daca legiuitorul ar fi urmarit ca atât personalul care facea parte din M.I.R.A. cât si cel preluat prin O.U.G. 25/2007 sa beneficieze atât de drepturi (spre exemplu la uniforma, dreptul de a purta arma, dreptul la hrana gratuita) cât si de sporuri si indemnizatiei în mod nediferentiat nu se mai facea distinctia prevazuta la al. 3 al art. 18.
Faptul ca vointa legiuitorului nu a fost în sensul ca tot personalul preluat sa beneficieze de drepturile pe care le avea personalul încadrat în sistemul apararii, sigurantei nationale rezulta si din faptul ca O.U.G. 30/2007, în forma initiala prevede în mod expres ca personalul preluat este exceptat în privinta drepturilor cuvenite personalului care era deja angajat.
Mai mult, O.G. 26/1994 prevede conditiile în care se acorda contravaloarea "hranei", prevazând totodata ca Guvernul va stabili prin hotarâre institutiile care vor acorda hrana gratuita. Ori, în privinta personalului angajat la Administratia Nationala a Rezervelor de Stat nu a fost emisa o astfel de hotarâri, instanta neavând competenta de a crea norme juridice sau de a extinde unele prevederi aplicabile unor categorii de functionari cu statut special altor categorii. A proceda în sensul celor solicitate de recurenti ar însemna ca instanta sa se substituie autoritatii legislative, ceea ce ar echivala cu o nesocotire a deciziei Curtii Constitutionale nr. 820/2008 si o încalcare a principiului separatiei puterilor în stat.
Împrejurarea ca pârâta - intimata nu a formulat aparari ce ar viza fondul dreptului si a motivat refuzul de plata doar prin lipsa de fonduri, nu reprezinta un argument care sa conduca la concluzia ca recurentii au dreptul la contravaloarea normei de hrana.
Recurentii îndeplinesc functiile de referenti, contabili, consilier juridic, având functii publice de executie în sensul Legii 188/1999 respectiv functii publice de conducere (ex. I. V., M. M., etc. fiind numiti în temeiul Legii 188/1999.
Din aceasta perspectiva, a calitatii de functionari publici, instanta de fond a retinut incidenta deciziei Î.C.C.J. nr. 14/2008 prin care s-a statuat ca functionarii publici nu pot beneficia de alocatie de hrana sub forma tichetelor de masa. Este adevarat ca reclamantii nu au solicitat tichete de masa, ci obligarea pârâtei Administratia Nationala a Rezervelor de Stat - Unitatea Teritoriala 3... O. la plata drepturilor banesti reprezentând norma de hrana, însa natura despagubirilor solicitate pentru norma de hrana este aceeasi cu natura tichetelor de masa.
Motivul de recurs ce vizeaza incidenta dispozitiilor art. 304 pct. 7 Cod procedura civila nu poate fi retinut.
Astfel, desi instanta de fond a expus concis considerentele care au determinat respingerea actiunii nu se poate retine ca a invocat motive ce sunt straine de natura cauzei, câta vreme a retinut ca "reclamantii au calitatea de functionari dovedita înainte de aparitia O.U.G. 25/2007".
Totodata instanta de fond a facut trimitere si la dispozitiile O.U.G. 26/1994, art. l care confera dreptul personalului din cadrul M.I.R.A.
Analizând considerentele instantei de fond nu se poate retine ca instanta s-a aflat în eroare asupra obiectului actiunii în sensul ca ar fi analizat actiunea doar din perspectiva incidentei Legii 142/1998, ci instanta a retinut ca data fiind calitatea reclamantilor de functionari publici acestia nu au dreptul la alocatie de hrana.
Solutia de respingere a actiunii este rezultatul aplicarii corecte a legii, nefiind incidente dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Într-adevar, hotarârea atacata nu cuprinde o analiza a tuturor motivelor invocate de reclamanti, însa dat fiind faptul ca solutia este legala nu se impune reformarea hotarârii.
În consecinta, în temeiul art. 312 Cod procedura civila, instanta a respins recursul ca nefondat.