Contencios administrativ. Functionari publici îndepartati din functie pe motiv de reorganizare a unor servicii, fara ca sfera lor de activitate sa se fi modificat în mod esential
Decizia nr. 263/27.11.2006
Prin sentinta civila nr. 86/CA din 22 mai 2006, Tribunalul Vaslui a admis cererea în contencios administrativ formulata de reclamantul D.D. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Vaslui, dispunând anularea deciziei nr. 575/27 iunie 2005 emisa de pârâta, repunerea partilor în situatia anterioara emiterii deciziei mentionate, în sensul reintegrarii reclamantului pe postul de sef serviciu contractare, din cadrul C.J.A.S. Vaslui, obligând pârâta sa achite reclamantului drepturile salariale ce i se cuveneau, de la data eliberarii din functie si pâna la reintegrarea efectiva, respingându-se cererea de chemare în garantie a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca, prin decizia nr. 575 din 27 iunie 2005, emisa de pârâta C.J.A.S. Vaslui, reclamantul D.D. a fost eliberat din functia de conducere de sef serviciu acreditare, contractare, decontare, statistica, asistenta medicala spitaliceasca si prespitaliceasca, în conditiile art. 844 lit. b, art. 847, art. 85 si art. 86 din Legea nr. 188/1999, fara ca în cauza sa se fi dovedit ca postul ocupat de reclamant a fost suprimat/redus; C.N.A.S. specificând prin adresa nr. CV2251/24.06.2005, prin care a transmis pârâtei organigrama pe anul 2005 si statutul propriu, aprobate de presedintele C.N.A.S., ca aplicarea acestora trebuie sa se faca cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare, respectiv a prevederilor Legii nr. 188/1999.
Comparând organigrama pe anul 2005, cu cea aprobata pentru anul 2004, prima instanta a constatat ca, în cadrul C.J.A.S. Vaslui, au fost mentinute cele trei directii si anume: economica, relatii cu furnizorii si medic sef, în timp ce numarul serviciilor a fost completat cu înca un post, înfiintându-se în cadrul directiei medic sef un serviciu medical, care se adauga la cele doua existente si în anul 2004, cel din cadrul directiei economice si cel din cadrul directiei relatii cu furnizorii, postul ocupat de reclamant, existent în cadrul directiei relatii cu furnizorii, nefiind practic desfiintat.
În ceea ce priveste sustinerile pârâtei, ca atributiile postului ocupat de reclamant au fost modificate în proportie de peste 50% si ca denumirea acestui serviciu, în anul 2005, este de Serviciu contractare, statistica, asistenta medicala spitaliceasca si urgenta prespitaliceasca, fata de cea din 2004, care era de servicu acreditare, contractare, decontare, statistica, asistenta medicala primara si ambulatoriu si ca serviciul din 2005 este un serviciu nou înfiintat, prima instanta a apreciat ca pârâta nu a dovedit ca aceste modificari reprezentau sau nu peste 50% din atributii si ca nu se poate justifica reducerea postului prin înfiintarea unui nou post, care, în mod practic, ar fi avut jumatate din atributiile din anul 2004.
Prima instanta a concluzionat ca postul nu a fost desfiintat, el fiind mentinut cu atributiile ce i-au fost lasate si ca schimbarea unor termeni din titulatura serviciului nu poate avea implicatii în ceea ce priveste existenta postului, în conditiile în care nici conditiile de încadrare pe postul respectiv nu au fost modificate, solicitându-se o vechime de 2 ani si studii superioare economice, medicale sau juridice, conditii pe care reclamantul le îndeplinea.
Tribunalul a considerat ca, în cauza, nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 84 alin. 4 lit. b si art. 84 alin. 7 din Legea nr. 188/1999, act normativ menit a asigura un serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient si impartial si ca încetarea raporturilor de serviciu nu poate avea loc decât în conditiile strict prevazute de lege, a caror încalcare ar aduce atingere însasi scopului pentru care Legea nr. 188/1999 a fost adoptata.
În ceea ce priveste respectarea cerintelor art. 85 si art. 86 din Legea nr. 188/1999, invocate în decizia nr. 575/2005, prima instanta a retinut ca reclamantului i s-a acordat un preaviz de 30 zile, dar ca, în ceea ce priveste celelalte masuri prevazute de art. 86, institutia publica pârâta nu le-a adus la îndeplinire, nedovedindu-se nici faptul cedarii în favoarea C.N.A.S. a posturilor neocupate la momentul emiterii deciziei contestate si nici ca, în perioada de preaviz, s-ar fi solicitat A.N.F.P. lista functiilor publice care erau vacante, demersurile facute de pârâta fiind apreciate ca fiind incomplete si nesatisfacatoare în raport de prevederile art. 86 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, care trebuiau sa fie independente de existenta ori inexistenta vreunei cereri din partea celui care a fost sau urma sa fie eliberat din functie.
Prima instanta a concluzionat ca decizia emisa de pârât nu îndeplineste cerintele legale în baza careia a fost emisa, ca urmare a acestui fapt, ea trebuie anulata, cu repunerea partilor în situatia anterioara, în sensul reintegrarii reclamantului pe postul de sef serviciu contractare, din cadrul directiei relatii cu furnizorii, si obligarii pârâtei sa-i achite drepturile salariale ce i se cuveneau, de la data eliberarii din functie si pâna la reintegrarea efectiva, respingându-se cererea de chemare în garantie pe motiv ca, potrivit O.U.G. nr. 150/2002, Casele de Asigurari de Sanatate sunt institutii publice, cu personalitatea juridica, cu putere de decizie în ceea ce priveste încadrarea si disponibilizarea personalului si ca adresa nr. 2251 din 24 iunie 2005, transmisa de C.N.A.S. este una de recomandare, decizia cu privire la personalul ce urma sa fie disponibilizat revenind casei judetene.
Curtea a respins recursul promovat de pârâta ca nefondat, sens în care retine urmatoarele:
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Casele de Asigurari de Sanatate Judetene au fost înfiintate în urma adoptarii Legii nr. 145/1997 si de la acea data functiile si structura lor organizatorica nu au suferit modificari de substanta.
Atât Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, cât si Casele Judetene sunt definite de art. 60 si art. 61 din O.U.G. nr. 150/2002, în vigoare la data emiterii decizie contestate, ca fiind institutii publice, cu personalitate juridica.
Chiar daca statutul propriu al C.N.A.S. si statutul-cadru al caselor de asigurari este aprobat de Consiliul de administratie al C.N.A.S. aceasta nu semnifica ca personalul lor, constituit din functionari publici si personal contractual, are un alt regim decât cel consacrat prin Legea nr. 188/1999 si respectiv Codul muncii.
Este necontestat faptul ca reclamantul D.D. are statut de functionar public si ca, mai înainte de a fi eliberat din functie, el a detinut functii publice de conducere, inclusiv functia de director executiv în cadrul Directiei relatii contractuale.
Recurenta nu contesta ca reclamantul nu ar fi îndeplinit conditiile de vechime si de studii cerute pentru ocuparea postului de sef serviciu contractare, statistica, din cadrul Directiei Planificare, Dezvoltare si Relatii cu Furnizorii, ce figureaza în organigrama aprobata de C.N.A.S. pentru anul 2005, si nici faptul ca la dat de 27 iunie 2005, în cadrul C.J.A.S. Vaslui erau posturi vacante care ar fi putut fi ocupate de catre reclamant, în considerarea vechimii în specialitate si a studiilor sale.
Tribunalul nu a pus la îndoiala dreptul pârâtei de a-si reorganiza activitatea, fie prin suprimarea unor posturi, fie prin înfiintarea altora noi si nici dreptul de a opera modificari în structura organizatorica si în sfera de atributiuni pe care trebuia sa le execute fiecare compartiment în parte.
Dar schimbarea structurii organizatorice, a sferei de atributii a compartimentelor functionale, a raporturilor de subordonare, nu putea conduce la concedierea (eliberarea din functie) a unor functionari publici atâta timp cât nu s-a dovedit ca masura reorganizarii a fost urmata de o reducere efectiva a numarului de personal si ca titularul postului nu ar fi îndeplinit conditiile pentru ocuparea postului nou creat.
Ca atare, chiar daca s-ar accepta ca atributiile postului au fost modificate în proportie de peste 50%, ceea ce nu s-a dovedit, daca se are în vedere ca simpla însusire a unor atributiuni nu echivaleaza cu o cuantificare a volumului de activitate, care sa probeze realitatea si temeinicia modificarii, pârâta nu era în drept sa-l concedieze (elibereze din functie) pe reclamant, atât timp cât el îndeplinea conditiile cerute pentru postul pretins nou înfiintat.
Reorganizarea, eficientizare nu presupune îndepartarea din functii a functionarilor existenti pentru ca pe posturile astfel vacantate sa fie încadrate alte persoane, cu atât mai mult cu cât este dovedit ca reclamantul a mai facut obiectul unei evaluari profesionale, fiind reîncadrat în functia publica de conducere de sef serviciu prin decizia nr. 624/11.07.2003, în baza Legii nr. 161/2003.
Principiul stabilitatii în exercitarea functiei publice este un principiu fundamental pe care este construit sistemul administratiei de stat, independent de statutele dupa care se conduc institutiile publice, parte în raporturile de serviciu si ca atare în mod justificat prima instanta a apreciat ca practica administrativa de a se dispune eliberari din functie prin reducerea unor posturi, carora li se schimba partial denumirea si sfera de atributiuni, este abuziva, în realitate fiind vorba de o formula mascata pe îndepartare a functionarilor publici aflati în functie pentru a permite reîncadrarea altor persoane, agreate.
Întrucât atributiunea de contractare a fost, este si va ramâne un atribut esential al Caselor de Asigurari de Sanatate, iar reclamantul avea calificarea, vechimea si experienta necesara pentru ocuparea postului nou înfiintat, dar situat în aceeasi sfera larga de atributiuni, pârâta nu era în drept sa-l concedieze/elibereze din functie pentru a vacanta postul si a-l scoate la concurs, principiul stabilitatii functiei publice împiedicând institutiile publice sa îndeparteze personalul, pe criterii mai mult sau mai putin subiective, ori de câte ori se invoca chestiuni de management si de reorganizare „pentru eficientizarea activitatii”.