Contencios administrativ. Impunere fiscala. Cladiri utilizate în scop religios. Conditii de restituire TVA aferent constructiei
Decizia nr.269/CA/04.12.2006
Prin sentinta nr. 2609/E din 26 iunie 2006, Tribunalul Iasi a respins actiunea formulata de reclamanta Mitropolia Moldovei si Bucovinei împotriva pârâtei Directia Generala a Finantelor Publice Iasi.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca reclamanta a chemat în judecata pe pârâta pentru a se dispune anularea deciziei nr. 139/21.10.2005, prin care a fost respinsa contestatia formulata împotriva masurilor dispuse prin decizia de impunere nr. 13822 din 26.08.2005, considerându-se ca au fost încalcate normele legale referitoare la inspectia fiscala si ca în mod gresit nu s-a retinut ca Centrul socio-caritativ „Providenta” nu se încadreaza în categoria „altor cladiri utilizate în scop religios”, la care face referire OMF nr. 230/2004.
Prima instanta a apreciat ca reverificarea trim. IV/2004 si a trim. I/2005 s-a dispus în concordanta cu dispozitiile art. 1023 C.pr.fiscala, urmare calculului eronat cu privire la utilizarea fondului de 25 miliarde lei, fapt ce a generat erori de calcul cu privire la stabilirea taxei pe valoare adaugata aferenta acestui fond, în conditiile în care nici în raportul de inspectie fiscala întocmit la data de 23.02.2005 si nici în cel întocmit la dat de 14.06.2005 organul de inspectie fiscala nu a consemnat sumele utilizate din fondurile acordate de Ministerul Culturii si Cultelor, în baza HG nr. 1140/2004, pentru fiecare perioada supusa verificarii.
Prima instanta a mai retinut ca, desi Asezamântul socio-caritativ „Providenta” se încadreaza în categoria altor cladiri utilizate în scop religios, prevazute de Ordinul nr. 2830/2003, el nu se încadreaza în categoria cladirilor scutite de la plata TVA, în baza Ordinului nr. 230/2004 si ca nu putea fi primit punctul de vedere al reclamantei referitor la lipsa nevoii de a obtine avizul eliberat de Comisia de Avizare a Lacasurilor de Cult, atât timp cât Asezamântul a fost construit în anul 2002, data la care era în vigoare Ordinul nr. 2041/2001, act normativ care, la art. 6 alin. 1, prevede ca autorizatia de construire a lacasurilor de cult si a altor constructii apartinând cultelor se elibereaza numai pe baza avizului emis de Comisia mentionata, adresa eliberata în anul 2005 neavând eficienta, ca urmare a schimbarii cadrului normativ.
Curtea a respins recursul reclamantei este nefundat, sens în care s-au retinut urmatoarele:
Ca urmare a cererii înregistrate sub nr. 48391/08.08.2001, Primarul Municipiului Iasi a emis autorizatia de construire nr. 46 din 30.01.2002, prin care a autorizat executarea lucrarilor de supraetajare si amenajare a lacasului socio-caritativ S, Mucenic Paul – Providenta II, pe terenul apartinând Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, situat în Iasi, b-dul Poitiers nr. 10.
Lucrarea, estimata la o valoare de 44.567.5000.000 lei, a fost executata atât din fondurile acordate de Ministerul Culturii si Cultelor în baza H.G. nr. 1140/2004, cât si din fondurile proprii ale Mitropoliei Moldovei li Bucovinei.
Din proiectul de executie a lucrarii, plansa „Plan parter”, rezulta ca edificiul urma sa fie folosit drept sala de conferinte, având în acelasi timp spatii cu destinatie de sali de studiu, cantina, bucatarie, depozit, bar si un spatiu unde urma sa se amenajeze „capela”, cu suprafata de cca. 100 m2.
Necontestat este si faptul ca, prin raportul de inspectie fiscal nr. 16.12.2004, s-a propus ca din suma de 2.882.058.189 lei, solicitata a fi restituita drept TVA, sa se acorde drept de restituire pentru suma de 2.658.389.022 lei, reprezentând materiale de constructii (ciment) achizitionate si consumate pentru lucrarile de construire si amenajare efectuate la Asezamântul socio-caritativ „Providenta”, în baza autorizatiei nr. 46/2002 si ca, prin raportul de inspectie fiscala din 23.02.2005, s-a propus ca din suma de 3.839.710181 lei solicitata a fi restituita sa se admita cererea pentru suma de 3.828.903.944 lei.
Recurenta considera ca aceste constatari ale organului de control fiscal sunt corecte si ca pârâta nu mai putea reveni asupra lor, procedând la reverificarea operatiunilor aferente trimestrului al IV-lea din anul 2004 si a trimestrului I din anul 2005, prin contestatia înregistrata sub nr. 16616/5.09.2005 criticându-se atât faptul ca decizia de revendicare nr. 2/22.08.2005 nu-si afla suport în prevederile art. 96 alin. 3 din Codul de procedura fiscala, cât si ignorarea regimului de ansamblu religios al Asezamântului socio-caritativ „Providenta”, considerându-se obligatia de plata a sumei de 340.630 lei reprezentând TVA nu are suport legal.
Este adevarat ca art. 1023 C.pr.fiscala stabileste ca inspectia fiscala se efectueaza o singura data pentru fiecare impozit sau taxa, în speta taxa pe valoarea adaugata, pentru fiecare impozit sau taxa, în speta taxa pe valoare adaugata, pentru fiecare perioada supusa impozitarii si ca reverificarea poate fi decisa, pe cale de exceptie, doar daca, de la data încheierii inspectiei fiscale si pâna la data împlinirii termenului de prescriptie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuarii verificarii sau erori de calcul care influenteaza rezultatele acesteia.
Reclamanta-recurenta sustine ca atâta timp cât reverificarea nu a fost întemeiata pe date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscal si nici pe erori de calcul, ci pe interpretari diferite a prevederilor legale aplicabile în materie, actul întocmit cu ocazia reverificarii trebuie considerat a fi lovit de nulitate.
Curtea nu poate primi acest punct de vedere întrucât, pe de o parte, reverificarea a fost dispusa de organul fiscal ca urmare a calculului eronat cu privire la utilizarea fondului de 25 miliarde lei, alocat de Ministerul Culturii si Cultelor, iar pe de alta parte pentru ca legiuitorul nu a prevazut o atare sanctiune, nulitatea trebuind sa fie de ordine publica pentru a putea fi invocata si opusa celeilalte parti în proces.
Actul de control nu se bucura de principiul autoritatii de lucru judecat si ca atare, ori de câte ori organul fiscal constata ca nu au fost respectate prevederile înscrise în Codul fiscal el poate actiona pentru a se intra în legalitate, atât timp cât masurile sunt luate înlauntrul termenului legal de prescriptie prevazut de art. 127 din C.pr. fiscala, republicat.
Chiar daca s-ar accepta ca cei care au întocmit rapoartele de inspectie fiscala din 16.12.2004 si din 23.02.2005 au avut un alt punct de vedere decât cei care au întocmit raportul de inspectie din 25.08.2005, în ceea ce priveste aplicatiunea dispozitiilor art. 1431 din Legea nr. 571/2003, ceea ce nu s-a dovedit, acest fapt nu poate avea ca efect exonerarea contribuabilului de obligatiile sale, acestea din urma prevalând în raport cu normele procedurale.
Ca atare, lipsita de urmari juridice este si împrejurarea a contribuabilul nu si-ar fi facut cunoscut, în forma scrisa, punctul de vedere si ca nu si-ar fi manifestat acordul la constatarile organului de inspectie, atât timp cât el si-a manifestat opozitia prin contestatia ce a formulat si cât a atacat în instanta decizia prin care contestatia a fost solutionata, dreptul de a fi informat fiindu-i respectat.
În ceea ce priveste regimul juridico-fiscal al Asezamântului „Providenta”, Curtea constata ca, desi acesta îndeplineste functiuni multiple, ce merg de la cea de bar si pâna la cea de capela, care i-ar permite sa fie încadrat în categoria de cladire polivalenta, prevazuta de art. 5 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului culturii si cultelor nr. 2830/2003, reclamanta-recurenta nu se poate prevala de aceste norme, care în prezent nu mai sunt în vigoare, întrucât a omis, din motive ce nu intereseaza cauza, sa obtina tocmai avizul care ar fi putut confirma ca Asezamântul socio-caritativ „Providenta” din Iasi este considerat a fi un ansamblu religios.
Lipsa avizului la care face referire art. 6 din Regulamentul mai sus mentionat, pe care reclamanta-recurenta era obligata sa-l obtina, mai înainte de eliberarea autorizatiei de construire, la data când a solicitat acest lucru, a îndreptatit prima instanta sa considere ca imobilul edificat de Mitropolia Moldovei si Bucovinei nu este altceva decât ceea ce însasi denumirea arata, respectiv un asezamânt cu scop social si caritabil.
Prezenta în proiectul lucrarii a unui spatiu ce urma sa aiba destinatia de capela, nu confera ansamblului o functie religioasa , întrucât trebuie sa se faca distinctie între spatiul afectat desfasurarii serviciului religios în mod ocazional, cum este si cazul capelelor situate în incinta unitatilor militare, a unitatilor scolare, a unitatilor medicale si asezamintelor sociale si bisericile ori complexe monahale, în cadrul carora functia religioasa este determinata pentru cladire sau ansamblul respectiv.
De altfel, în raportul de drept fiscal dedus judecatii, definitia data lacasurilor de cult de Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului culturii si cultelor nr. 2830/2003 nu are o semnificatie anume, atâta timp cât art. 143 din Codul fiscal restrânge sfera cladirilor care beneficiaza de scutire de taxa pe valoare adaugata, pentru lucrarile de construire, consolidare, extindere si reabilitare, la „lacasurile de cult religios sau a cladirilor utilizate în acest scop”.
Cum salile (spatiul destinat capelei, în speta) si cladirile polivalente nu sunt lacasuri de cult, respectiv biserici, manastiri, schituri, complexe monahale si nu sunt destinate desfasurarii serviciului religios deschis oricarei persoane, Curtea constata ca Asezamântul „Providenta” a avut si are exclusiv o functie socio-caritativa si nu o functie religioasa, si cu atât mai putin destinatia de biserica.
Conduita reclamantei-recurente trebuie cercetata prin prisma legislatiei în vigoare la data demararii demersurilor necesare efectuarii lucrarilor de „supraetajare si amenajare a lacasului socio-caritativ Sf. Mucenic Paul - Providenta II” si atât timp cât ea nu s-a conformat acestor exigente nu se poate prevala de adresa nr. 3163/12.05.2005 a Secretariatului de Stat pentru Culte, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acesteia se face referire la construirea unei biserici si nu a unei cladiri polivalente, în care, alaturi de o capela coexista si bar.
Asezamântul socio-caritativ nefiind un locas de cult, în sensul prevederilor art. 143 Cod fiscal, în mod justificat organul de control si prima instanta au apreciat ca lucrarile executate la acesta nu sunt scutite de taxa pe valoare adaugata.