Prin decizia 5154/C5/4641 din 07 noiembrie 2008 Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a admis în parte contestatia formulata de S.G &S.RX în contradictoriu cu autoritatea contractanta comuna I si s-a dispus anularea procedurii.
Pentru a pronunta aceasta decizie consiliul a retinut ca prin contestatia formulata S.G R .S.RX a contestat rezultatul procedurii de atribuire transmis prin adresa 5074/03 octombrie 2008 în cadrul procedurii de atribuire a contractului "construire camin cultural si Biblioteca în satul I, judetul Neamt, motivele contestatiei vizând pe de o parte faptul ca valoarea ofertei declarate câstigatoare este valoarea fara T.V.A, iar pe de alta parte perioada de executie de 4 luni ofertata de S.C A .SRL BACAU este în mod vadit foarte mica. Consiliul, analizând motivele contestatiei a apreciat neîntemeiata critica ce viza valoarea ofertei declarate câstigatoare, retinând ca era o greseala de redactare, însa a retinut ca întemeiate criticile privind durata contractului de executie. Astfel, în considerentele deciziei contestate se arata ca la pct. II 1.4 al fisei de date a achizitiei, autoritatea contractanta a prevazut ca durata contractului este de 24 luni ceea ce face ca oferta declarata ulterior câstigatoare de numai 4 luni sa apara într-adevar deosebit de scazuta astfel încât fata de dispozitiile art. 55 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European respectiv fata de art. 202 din Ordonanta de urgenta a Guvernului 34/2006 autoritatea contractanta avea obligatia de a dispune verificarea acestor termene. Verificând din oficiu legalitatea documentatiei de atribuire Consiliul National se Solutionare a Contestatiei a constatat ca autoritatea contractanta nu a prevazut nici un algoritm de calcul referitor la modul în care urmeaza a se acorda punctele pentru cei patru factori de evaluare, ceea ce face dovada ca raportul de atribuire s-a realizat prin încalcarea principiului transparentei prevazuta de art. 2 al. 2 lit. d din O.U.G. 34/2006.
Împotriva deciziei Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor 5154/C5/4641 din 07 noiembrie 2008 au formulat plângere atât autoritatea contractanta - Consiliul Local I cât si S.CASRL. BACAU.
Autoritatea contractanta arata ca înaintea deschiderii ofertelor a prezentat algoritmul de calcul, concurentii cunoscând acest algoritm ceea ce duce la concluzia ca în mod gresit s-a retinut ca s-a încalcat principiul transparentei. Cu privire la termenul de executie de 4 luni se arata ca autoritatea contractanta a dorit sa aiba obiectivul construit cât mai repede.
Se mai arata ca desi Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor a gasit neîntemeiate motivele contestatiei, a dispus anularea procedurii. Totodata se invoca faptul ca nimeni nu a invocat încalcarea principiului transparentei.
S.C A .SRL invoca în motivele plângerii ca desi Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a decis ca nici una din apararile S.C KPROD S.KL nu este întemeiata, a retinut un aspect ce nu a fost invocat de nimeni si anume ca s-a încalcat principiul transparentei si tratamentului egal prin aceea ca nu s-a precizat un algoritm de calcul referitor la modul cum s-a acordat punctele. Arata petenta ca prin neînserarea initiala a algoritmului de calcul nu s-a adus nici o atingere principiilor mai sus mentionate câta vreme în cadrul sedintei din 30 septembrie 2008, înainte de deschiderea ofertelor, reprezentantul ofertantului S.C M S.KL a pus în discutie faptul ca se impune a se clarifica modul de stabilire a algoritmului de calcul, comisia de evaluare dând explicatii cu privire la calculul matematic ce se efectueaza în vederea determinarii algoritmului de calcul.
S.C A S.KL prin concluziile scrise invoca argumentele noi fata de motivele plângerii, însa acestea nu pot face obiectul analizei instantei atâta vreme cât nu au fost depuse în termenul de 10 zile.
Analizând plângerile, CURTEA a apreciat ca sunt nefondate.
Astfel, criticile petentelor în sensul ca dispozitivul hotarârii Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor este în contradictie cu motivele retinute în considerente nu pot fi retinute. Analizând hotarârea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor se observa ca afirmatia petentelor cu privire la împrejurarea ca obiectiunile contestatorului S.C K S.KL au fost respinse nu se confirma. Astfel, la fila 105 din dosarul Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor, analizând contestatia S.C K S.KL, consiliul a constatat ca oferta de 4 luni a S.C A S.KL este deosebit de scazuta, retinându-se incidenta art. 55 Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European, coroborat cu art. 202 din O.U.G. 34/2006, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor gasind astfel întemeiata contestatia sub acest aspect.
Apararea autoritatii contractante în sensul ca a declarat câstigatoare oferta cu cel mai mic termen de executie deoarece se dorea realizarea obiectivului cât mai repede este contrara dispozitiilor Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European.
Se impune precizarea ca O.U.G. 34/2006 contine prevederi care reglementeaza ipoteza ofertei cu un pret deosebit de scazut (art. 202). In cauza pendinte devin însa aplicabile în baza art. 148 al. 2 din Constitutie dispozitiile înserate în Directiva 2004/18/CE. Astfel, art. 55 reglementeaza "oferte anormal de scazute", extinzând elementele ofertei în raport cu bunurile, lucrarile sau serviciile prestate. In speta, S.C A .S.R.L, în oferta depusa a prevazut ca termen de executie pentru construirea unui camin cultural si a unei biblioteci, termenul de 4 luni, începând cu 01 octombrie, asadar cele 4 luni fiind exact pe timpul iernii.
Cum în documentatia de atribuire termenul maxim era de 24 luni, termenul de 4 luni apare anormal de scazut, autoritatea contractanta trebuia sa solicite în scris detalii privind termenul de executie. Directiva mai sus mentionata a fost în mod corect retinuta de Consiliu, având în vedere ca dispozitiile sale sunt clare, precise si previzibile putând produce efecte în raporturile dintre particulari, desi statul nu a transpus-o în O.U.G. 34/2006.
Retinerea încalcarii principiului transparentei prevazuta de art. 2 al. 1 lit. d din O.U.G. 34/2006 este rezultatul unei interpretari corecte a Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor.
Apararile petentelor în sensul ca S.CR .S.RX nu a invocat încalcarea acestui principiu sunt fara relevanta juridica, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor având posibilitatea sa dispuna si din oficiu masuri atunci când constata încalcarea unor principii generale ce vizeaza ordinea publica. însasi scopul adoptarii O.U.G. 34/2006 a fost de a institui, în materia achizitiilor publice o procedura transparenta, atribuirea contractului realizându-se pe baza unor criterii obiective care asigura respectarea principiilor de transparenta, de nediscriminare si de egalitate de tratament. Asigurarea transparentei presupune ca fiecare ofertant sa fie informat în mod rezonabil cu privire la criteriile si modalitatile ce urmeaza a fi aplicate în vederea identificarii ofertei cele mai avantajoase din punct de vedere economic. Prin urmare, autoritatilor contractante le revine responsabilitatea de a preciza în timp criteriile de atribuire, ponderea relativa pe care o are fiecare dintre respectivele criterii, astfel încât ofertantii sa poata tine seama de ele în pregatirea ofertelor. Doar în cazuri justificate autoritatile pot deroga motivat de la aceasta obligatie, însa si în acest caz trebuie sa indice respectivele criterii în ordinea descrescatoare a importantei lor. împrejurarea ca înainte de deschiderea ofertelor s-au adus lamuriri la cererea unui ofertant, nu acopera neregula constatata de consiliu. Algoritmul de calcul trebuia facut cunoscut prin documentatia de atribuire pentru ca toti ofertantii sa-si poata pregati corespunzator ofertele.
Apreciind ca decizia Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor este rezultatul unei aplicari si interpretari corecte a O.U.G. 34/2006 si Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European, instanta a respins plângerile ca nefondate.