Contencios administrativ. Viceprimar. Eliberare din funcţie. Neîndeplinirea condiţiei de cvorum de şedinţă. Consecinţă

Dosar Nr. 233/C.A. (06.11.2006)

Contencios administrativ. Viceprimar. Eliberare din functie. Neîndeplinirea conditiei de cvorum de sedinta. Consecinta

Decizia nr.233/CA/06.11.2006

Prin sentinta civila 106/E/26 iunie 2006, Tribunalul Vaslui a admis actiunile formulate de reclamantul A.V. si Institutia Prefectului Judetului Vaslui si a anulat hotarârea nr. 11 din 2 martie 2006, adoptata de Consiliul Local al comunei Cozmesti.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca, la dat de 2 martie 2006, Consiliul Local Cozmesti a adoptat hotarârea nr. 11 prin care s-a dispus eliberarea din functie de viceprimar al comunei Cozmesti, judetul Vaslui, a reclamantului A.V., în baza avizului favorabil al comisiei de specialitate si a raportului compartimentului de resort, în urma votului secret exprimat, în conditiile prevazute de art. 69 si art. 70 din Legea nr. 393/2004 si ale art. 78 din Legea nr. 215/2001, hotarâre ce a fost comunicata reclamantului cu adresa nr. 453 din 9.03.2006.

S-a mai retinut ca faptele pe care se întemeiaza masura adoptata sunt mentionate în expunerea de motive la proiectul de hotarâre si ca hotarârea a fost adoptata cu voturile a 7 consilieri, din totalul de 11 consilieri în functie, considerându-se ca s-a întrunit cvorumul de 2/3 prevazut de art. 69 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 393/2004, si gasindu-se nerelevant faptul ca sedinta ordinara a consiliului local a fost deschisa de decanul de vârsta si ca propunerea de sanctionare nu a fost adusa la cunostinta consilierilor cu 5 zile înainte de sedinta.

Prima instanta a apreciat ca nu au fost aduse probe care sa confirme ca reclamantul nu si-ar fi îndeplinit atributiile stabilite prin dispozitia nr. 4/2004, emisa de primar, ca faptele ce se imputa viceprimarului nu constituie o încalcare a Constitutiei, ori a altor legi, ca nu au fost prejudiciate interesele unitatii administrativ-teritoriale, ca nu s-a dovedit ca locuitorii comunei ar fi fost chemati în mod fortat si sub amenintare pentru a fi demis primarul si ca reclamantul nu a savârsit abateri grave care sa justifice înlaturarea sa din functie.

Curtea a respins recursul pârâtului ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Actiunile promovate de reclamantul A.V. si Prefectul Judetului Iasi vizeaza, în mod necontestat, anularea unui act care face parte din categoria actelor administrative unilaterale de autoritate, respectiv hotarârea de eliberare a viceprimarului din functia publica detinuta.

Fiind un act administrativ de autoritate, H.C.L. nr. 11/2.03.2006 adoptata de pârâtul-recurent, trebuie sa îndeplineasca, pentru a fi opozabila celui vizat de aceasta, conditiile de valabilitate determinate de caracterul si specificul acestui act individual.

Una din conditiile esentiale de valabilitate actelor adoptate de Consiliul Local Cozmesti este si aceea referitoare la cvorumul de sedinta cerut pentru adoptarea actului administrativ individual de eliberare a viceprimarului din functie, prevazut în mod expres de Legea nr. 215/2001.

Aceasta conditie nu a fost îndeplinita în cauza, considerentele retinute în cuprinsul sentintei recurate vadindu-se a fi neconforme dispozitiilor legale în vigoare la data emiterii actului contestat.

Astfel, art. 69 alin. 5 din Legea nr. 393/2004 statueaza ca la eliberarea din functie a viceprimarului, cazul în speta, se aplica prevederile Legii nr. 215/2001, care, la art. 78 alin. 2 stabilea ca schimbarea din functie a viceprimarului se poate face de consiliul local, la propunerea motivata a unei treimi din numarul consilierilor sau a primarului prin hotarâre adoptata cu votul a doua treimi din numarul consilierilor în functie.

Cum numarul consilierilor în functie la Consiliul Local Cozmesti este de 11, iar pentru adoptarea propunerii de eliberare a viceprimarului din functie au votat 7 consilieri, prima instanta trebuia sa constate ca nu s-a îndeplinit conditia de cvorum ceruta pentru adoptarea hotarârii nr. 11 din 2.03.2006.

Întrucât legiuitorul nu a stabilit cum sa se procedeze atunci când din aplicarea procentului de 2/3 nu rezulta un numar întreg, prima instanta trebuia sa observe ca actul de eliberare din functia publica nu putea fi adoptat cu votul unui numar de consilieri care se situeaza sub raportul mentionat, indiferent de câtimea lipsa, proportia de 2/3 fiind minima si de neînlaturat.

Ca atare, pentru a fi valabila, hotarârea de eliberare din functie trebuia adoptata de un numar de opt consilieri în functie, votul celor sapte neîndeplinind conditia imperativa de 2/3.

Neîndeplinirea conditiei de cvorum, ceruta pentru valabilitatea actului de eliberare din functie, are ca efect nulitatea actului emis cu încalcarea unei dispozitii imperative si de neînlaturat, nulitate ce nu poate fi acoperita sau justificata de împrejurari straine procedurii de numire si revocare a mandatului viceprimarului, chiar daca interesul public ar fi real.

Ca atare, solutia de admitere a actiunilor promovate de V.A. si Prefectul Judetului Vaslui si de anulare a H.C.L. nr. 11/2006 se vadeste a fi temeinica si legala, dar pentru motivul retinut în prezenta decizie, constatarea nulitatii actului, pentru neîndeplinirea conditiei de valabilitate ceruta de legiuitor –cvorumul de 2/3 facând de prisos cercetarea pe fond a cauzei, sub aspectul temeiniciei masurii.

Drept urmare, în temeiul art. 312 Cod procedura civila, recursul promovat de pârât a fost respins, fara a mai cerceta aspectele ce s-au evocat în sustinerea cererii formulate, nulitatea fiind absoluta.