Contestatie împotriva deciziei de încadrare a unei minore în
grad de handicap. Competenta completurilor specializate pentru
cauze cu minori si familie, nu a instantelor de contencios
administrativ.
Art. 36, 37 din Legea nr. 304/2004;
Art. 104 si 124 alin. 1 din Legea nr. 272/2004;
Art. 2 si 10 din H.G. nr. 1437/2004
Din economia dispozitiilor art. 36, 37 din Legea de
organizare judecatoreasca, ale art. 104 si 124 alin. 1 din Legea nr.
272/2004, cât si ale art. 2 si 10 din H.G. nr. 1437/2004, rezulta ca
legiuitorul român a înteles sa stabileasca o competenta speciala în
favoarea tribunalului de la domiciliul minorului, astfel ca printr-o
lege speciala s-a derogat de la competenta instantei de contencios
administrativ în privinta contestatiilor îndreptate împotriva unei
decizii de încadrare a unui minor în grad de handicap si cum
aceste norme sunt de stricta interpretare, judecata trebuie facuta
potrivit lor, de magistrati specializati în aceasta materie ( minori si
familie ).
(Decizia nr. 847/30 septembrie 2009)
Prin actiunea înregistrata la 2 septembrie 2008, reclamantul
P.E.a formulat, în contradictoriu cu Comisia de Protectia Copilului de pe
lânga Consiliul Judetean Arges, contestatie împotriva hotarârii nr.1354
din 8 august 2008 si a certificatului de expertiza si orientare
scolara/profesionala nr.189 din 8 august 2008.
În motivare s-a aratat ca, în mod gresit fiica sa, P.I.O., a fost
încadrata în gradul mediu de handicap, desi se impunea sa se retina
gradul accentuat, întrucât este diagnosticata cu hipoacuzie
neurosenzoriala bilaterala profunda.
Prin sentinta civila nr.72/CA/2009, Tribunalul Arges – în
completul specializat de contencios administrativ si fiscal – a admis
actiunea, a anulat certificatul nr.1294/8.08.2008 si a obligat pe pârâta sa
elibereze un certificat de încadrare în grad de handicap accentuat.
Pentru a hotarî astfel instanta a retinut ca, potrivit actelor
medicale, hipoacuzia bilaterala a minorei este ireversibila, aceasta are
dificultati de comunicare, ceea ce nu este specific unui handicap mediu si
temporar.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs pârâta, criticând-
o pentru motive încadrabile în dispozitiile art.304 pct.9 si art.3041 Cod
pr.civila, sustinând, în esenta, urmatoarele:
- încadrarea ca deficientei functionala a hipoacuziei se face în
functie de „restul auditiv”, iar în conformitate cu Ordinul
nr.725/12/2002 afectiunile de care sufera minora impun acordarea
gradului mediu de handicap, iar valabilitatea actelor prin care se contesta
aceasta este de 6 sau 12 luni;
- instanta nu are competenta sa anuleze sau sa refuze
aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-se
discriminatorii, decât cu încalcarea separatiei puterilor în stat.
Solutionarea criticilor formulate depinde de punctul de
vedere pe care îl va exprima instanta asupra unei exceptii de ordine
publica, care a fost pusa în discutie din oficiu, în conformitate cu
dispozitiile art.306 alin.2 Cod pr.civila.
Competenta materiala este de ordine publica si ea a fost
stabilita de legiuitor pentru ratiuni de administrare a justitiei, dar si de
protectie a anumitor categorii sociale.
O astfel de categorie este cea reprezentata de minori pentru
care, prin Legea de organizare judecatoreasca s-a stabilit înfiintarea de
completuri specializate, atât la nivelul curtilor de apel, cât si al
tribunalelor, si aceasta pâna la înfiintarea unor tribunale în aceste domenii
(art.36 si 37).
În acelasi spirit, prin Legea nr.272/2004 s-au stabilit
organisme si proceduri speciale de protectie a minorilor, inclusiv sub
aspect procesual.
Astfel, potrivit art.104 „În subordinea consiliului judetean si,
respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti
functioneaza comisia pentru protectia copilului, ca organ de specialitate
al acestora, fara personalitate juridica, având urmatoarele atributii
principale: a) stabilirea încadrarii în grad de handicap si orientarea scolara
a copilului; ...”, iar potrivit art.124 - (1) „Cauzele prevazute de prezenta
lege privind stabilirea masurilor de protectie speciala sunt de competenta
tribunalului de la domiciliul copilului”.
Aceleasi dispozitii se regasesc si în Normele de aplicare ale
legii, aprobate prin H.G. nr.1437/2004, potrivit carora „Comisia are
urmatoarele atributii principale: a) stabileste încadrarea copiilor cu
dizabilitati într-un grad de handicap si, dupa caz, orientarea scolara a
acestora;...” (art.2), iar hotarârile acestei comisii „pot fi atacate la
tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele supuse judecarii fiind
solutionate potrivit regulilor speciale de procedura prevazute de Legea
nr. 272/2004” (art.10).
Din economia acestor dispozitii legale rezulta ca, printr-o lege
speciala, legiuitorul român a înteles sa stabileasca o competenta speciala
în favoarea tribunalului de la domiciliul minorului si se impune
sublinierea ca, atunci când aceasta trimitere nu cuprinde precizarea ca
este instanta de contencios administrativ regula este aceea ca actul
normativ se refera la tribunalul de drept comun, cu atât mai mult cu cât
la nivelul acestuia exista complet specializat pentru cauze de minori si
familie.
În concluzie, se apreciaza ca printr-o lege speciala s-a derogat
de la competenta instantei de contencios administrativ, ca aceste norme
sunt de stricta interpretare, iar judecata trebuie facuta potrivit lor, de
magistrati specializati în aceasta materie.
Cum în cauza aceste dispozitii legale nu au fost respectate, se
apreciaza ca - desi pricina s-a judecat la Tribunalul Arges, însa în
completul de contencios administrativ - au fost astfel încalcate
dispozitiile art.304 pct.1 din Codul de procedura civila, asa încât Curtea a
admis recursul si, în conformitate cu prevederile art.312 Cod pr.civila, a
casat hotarârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare fara a mai fi verificate
criticile din calea de atac.